< Înapoi la Pagina Răzvan Petre
Motto: Credințele sunt atât de răspândite în lume, fiindcă oamenii se tem mai mult de necunoscut decât se tem de neadevăr.
Ești credincios?
Întrebarea, aparent banală, necesită un răspuns nuanțat. Există trei forme de credință religioasă. Poți fi credincios într-un fel și necredincios în celelalte două feluri. Sau poți fi credincios în două feluri și necredincios în al treilea fel.
Cele trei forme de credință religioasă sunt: 1) Credința morală; 2) Credința dogmatică și ritualistă; 3) Credința în miracole.
Mai adăugăm și credința în propriile forțe, dar ea nu intră în zona religiei, ci a psihologiei. Unii ar putea spune că omul este o manifestare divină, așa că încrederea în sine ar avea și ea un conținut spiritual. Pentru analiza de față, o lăsăm de-o parte, deși este cea mai importantă pentru supraviețuire și progres. Nu poți fi un om spiritual dacă nu ai credință în tine. Factorii exteriori te pot dezamăgi uneori.
Estimăm că majoritatea românilor au următorul profil religios:
- Credință morală 99% (cu toții aderăm teoretic, prin educație, la regulile morale, chiar și ateii);
- Credință doctrinară 50% (astăzi nu mai credem toate poveștile biblice);
- Credință în miracole 25% (prezentă mai ales atunci când identificăm minunile cu speranța).
Toate religiile pun la bază reguli morale, inspirate de Zeii sau Zeul Suprem. Cele trei mari religii monoteiste (iudaismul, creștinismul și islamul) au un fond comun de reguli morale: să fii cinstit, să nu minți, să îți ajuți aproapele etc. Creștinismul a amendat una din regulile vechi și anume obligația morală de a te răzbuna. Creștinul, spre deosebire de ceilalți, știe să ierte. Prin asta, creștinismul se poate considera superior moral celorlalte religii intolerante și trebuie susținut ferm, dar și cu iubire.
Credința morală este pilonul central care definește cultura și civilizația din care facem parte. Este dificil să se amestece culturi diferite. Uitați-vă cum nu reușesc și nici nu vor să se integreze musulmanii în societatea occidentală! Știați că aceștia, când sunt nemulțumiți de ceva, sunt educați să se comporte agresiv, să caute un țap ispășitor în afară, nu să se autoanalizeze? Paradoxal, există și un revers pozitiv: în societățile islamice depresia este rar întâlnită. Totuși, Europa a fost construită pe temelia valorilor creștine, evident superioare mentalităților tribale.
Întrebarea "Ești credincios?" nu se referă la moralitate, fiindcă ar suna ca o jignire. Cu toții ne considerăm morali, cel puțin declarativ.
Creștinismul are multe culte și denominațiuni. Toate au aceeași credință morală. Diferă prin unele puncte doctrinare. De-a lungul timpului, după fiecare trezire spirituală și invenție dogmatică sau ritualică, s-a înființat un nou cult. Astăzi protestantismul și evanghelismul numără zeci de denominațiuni.
Orice credință pleacă de la un adevăr. Dar cum adevărul are multe fațete, la un moment dat este contestat, apar facțiuni și așa-zise erezii, reforme, fronde. Parcă "cineva" ar dori să umple o bancă de date cu tot felul de experimente socio-spirituale, până la epuizarea tuturor posibilităților.
Prin urmare, dogma și ritualul sunt aspecte care separă cultele și sectele din cadrul aceleiași religii. Mișcarea ecumenică se sprijină pe ceea ce ne unește ca creștini, în primul rând credința morală. Diferențele doctrinare sunt parfum pentru clerici, dar poporul credincios nu e interesat de chițibușurile teologice.
De exemplu, disputa care a separat acum 1000 de ani biserica ortodoxă de cea catolică se numește "Filioque". Teologii apuseni spuneau că Duhul Sfânt purcede de la Tatăl și Fiul, iar cei răsăriteni că purcede numai de la Tatăl. Este un exemplu de falsă dilemă și cum nu vedem pădurea din cauza copacilor.
DOGMELE VETUSTE SE CER REFORMATE
Nu toți oamenii pot crede dogmele religioase, unii sunt mai sceptici. Își pot găsi totuși alte căi de apropiere de Spirit, prin cercetare, prin artă, prin altruism etc.
"Asociațiile bisericești liber-gânditoare din Olanda lasă loc întrebărilor critice și fiecare tradiție sau dogmă religioasă poate fi pusă la îndoială. Libera gândire este opusul ortodoxiei religioase, în care se respectă cu strictețe tradiții și dogme vechi." (Sursa)
Oare, dacă Biserica și-ar reformula tradiția, predicând, de exemplu, că nașterea pruncului Isus din fecioară este doar un simbol al neprihănirii sufletești, credincioșii nu o vor mai adora pe Maica Domnului?! Nu s-ar schimba nimic pentru aceștia. În schimb, se vor apropia de Biserică mai mulți intelectuali. Mitul "imaculatei concepții" a lui Isus nu a fost decât o strădanie a primilor teologi de a ocoli misoginismul oficial, care nu putea accepta că o femeie poate fi sfințită.
Sunt de acord că religiile au nevoie de miracole. Dar unele reale, cu doi sau mai mulți martori, nu minuni închipuite. Deunăzi, o clarvăzătoare abera la o televiziune că ea "a văzut" cum pruncul Isus "a ieșit instantaneu din burta Fecioarei, nu pe cale naturală". Desigur că această afirmație a trezit imediat o reacție furibundă a unui teolog, numind-o "sminteală". Dar oare nu este același tip de credință oarbă din care se hrănește atât dogma, cât și evlavia populară?! Fără să vrea, femeia i-a pus oglinda în față teologului, arătându-i unde se poate ajunge prin credulitatea religioasă, întreținută chiar de Biserică.
Lumea are probleme tot mai grave, iar oamenii au nevoie să spere în existența și sprijinul Inteligențelor invizibile binevoitoare. Biserica trebuie să-și facă un examen de conștiință, căci se pierd tot mai mulți credincioși din cauza lehamitei de abuzurile și corupția unor clerici, dar și pentru că însăși doctrina nu este deloc "seducătoare" pentru mințile sănătoase. Minciunile și absurditățile "tradiției" nu mai pot susține moralul poporului la greu, e nevoie de o adaptare și modernizare înțeleaptă.
Ce este un miracol? Fundamental, este ceva ce contrazice cunoașterea comună a legilor naturii. Se spune că sfidează explicațiile științifice. Cert este că miracolul produce în noi uimire și o transformare psihologică (mai mult sau mai puțin durabilă).
Miracolul stă la baza credinței religioase. Nu morala, nu dogma. Morala și dogma profită de efectul spectaculos. Fără minuni apărute din când în când, credința religioasă își pierde fiorul, rămânând o imitație, o rutină. De aceea, Dumnezeu trimite periodic spirite luminate care să ne scoată din amorțeala simțurilor. Un astfel de exemplu a fost Îngerul Arsenie Boca, a cărui lucrare spirituală încă acționează puternic în poporul român. Tot de aceea, Dumnezeu ne dă semne și ne vorbește mereu prin sfinți, clarvăzători, profeți, mediumi.
Magicienii de spectacol fac și ei miracole, dar urmăresc, în general, doar profit material, faimă și putere. Există însă și carismatici care înființează secte religioase profitând de mintea slabă a majorității adepților. Cei strânși în jurul lor sunt și ei credincioși, dar nu ai unei religii tradiționale.
Putem pune în relație cele trei tipuri de credință cu Treimea creștină.
Credința morală ar corespunde lui Dumnezeu-Tatăl, Supremul Creator. Regulile morale provin din legile cosmice pe baza cărora funcționează Universul. Înțelepții ne garantează că există o cosmo-etică, din care s-au desprins și "poruncile" divine adresate oamenilor. Desigur, unii le-au cam încurcat, din motive egoiste. Dar, până la urmă, timpul le repară pe toate.
Credința morală este un factor de coagulare, de unificare.
Credința dogmatică și ritualistă ar corespunde Fiului. Să nu uităm că există trimiși ai Divinității în toate religiile, nu doar în creștinism. Fiecare profet, avatar sau înțelept și-a inspirat adepții să înțeleagă spiritualitatea într-un mod specific, să prezinte realitatea suprafizică într-o anumită lumină, să se sprijine pe ritualuri adaptate perioadei istorice și zonei geografice respective.
Acest tip de credință este un factor de diferențiere, de individualizare.
Credința în miracole ar corespunde Duhului Sfânt. Corelația este evidentă. Duhul Sfânt este cel care produce miracolele în credința creștină. Acesta este factorul de reînnoire periodică, de transformare şi adaptare la noile vremuri a vechii credinţe. Toate religiile se învechesc cu timpul. Ele sunt revigorate prin aportul unor învăţaţi, maeştri, profeţi, iluminaţi care au primit inspiraţia Duhului Sfânt.
DUHUL SFÂNT ACȚIONEAZĂ AZI ȘI MEREU
Ce este Duhul Sfânt? Numiți-l la plural, "Duhurile Sfinte", și e clar despre cine vorbim. Sunt mai multe "persoane" sau entități invizibile: îngeri sau spirite superioare. Ele acționează asupra materiei fizice, ca și asupra psihicului uman, și produc fenomenele "supranaturale".
De ce și când o fac, este o altă discuție. Poate că o fac strict în cadrul unei congregații religioase, pentru a întări credința, sau poate cu alte scopuri. Pe multe dintre ele nici nu le bănuim ori nici nu ni le putem închipui. De aceea, miracolul este o taină, indiferent unde și de ce se produce. Trebuie să-l tratăm cu respect, chiar dacă ne contrazice propria credință sau o promovează pe a altora.
Dar există și reversul medaliei. Credincioșii simplii pun pe seama "Duhului Sfânt" toate fenomenele misterioase. Asta le și reproșează clericii, care nu mai contenesc cu sudalmele la adresa parapsihologiei. Pentru preoți, sunt de la "necuratul" și bioenergia, și spiritismul, și hipnoza, și vrăjitoria, și psihologia – da, și psihologia ! - și multe altele, de-a valma. În viziunea lor, toate formează o mare conspirație împotriva drept-credincioșilor. Asta este o reacție nevrotică a preoților ortodocși, nu una științifică. Biserica a decis să simplifice totul, pentru omul simplu și ignorant. Se adresează astfel unui public-țintă comun cu al tabloidelor. Iar rezultatele se văd: în loc de credincioși, se înconjoară de creduli.
Un fenomen aparte în peisajul creștin contemporan se numește NAR (New Apostolic Revival), un fenomen religios ce iradiază din Statele Unite, California, orașul Redding, biserica Bethel. Bill Johnson este pastorul care a inaugurat un nou mod de a înțelege credința creștină. Și anume înfăptuirea de miracole. Desigur, există precursori în mișcarea penticostală ("tremuricii") și carismatică din secolul XX. Acum însă se petrec miracole în serie la o scară mai mare. Deși tradiționaliștilor creștini le pare neverosimil și chiar blasfemic (unii spun că la Bethel lucrează diavolul), zeci de tineri fac miracole zilnic. Pentru a vă convinge, vizionați filmul "Degetul lui Dumnezeu", publicat de noi în pagina cu documentare spirituale.
Eu cred că există un țel divin în această lucrare. Vindecările miraculoase, darurile spirituale sau scoaterea de demoni nu sunt un scop în sine, ci purificarea morală ce le urmează. Nici Isus din Nazaret nu a rezolvat problema demonilor sau a bolilor. Aceste minuni au rolul de a întări până la consistența betonului credința comunității în puterea lui Dumnezeu. Dar nici acesta nu este scopul final.
Ultima și cea mai dificilă etapă a credinței creștine nu sunt miracolele (care oricum nu sunt realizate de om), ci transformarea lăuntrică autentică, aducerea ființei la o puritate desăvârșită. Omul astfel îmbunătățit nu va mai păcătui, dar nu pentru că așa i se impune prin dogmă, ci pentru că ființa sa se purifică într-atât, încât respinge păcatul în mod instinctiv. Acesta e supremul miracol divin, care nu se poate însă lipsi de munca spirituală și de voința noastră! Numai energia venită de la Dumnezeu ne poate desăvârși psihologic și comportamental. Nu-i ăsta cel mai mare miracol, într-o lume plină de păcate?!
Spuneam mai devreme că încrederea în propriile forțe este cea mai importantă. Dar dacă omul nu are o aură sfântă care să-l ferească de orice ispită demonică, el va fi orbit de egoism. Încrederea în sine poate fi ușor pervertită de orgoliul luciferic.
La biserica Bethel se petrece un experiment umano-angelic ce merită a fi urmărit... Promotorul noii treziri spirituale în România este Iosif Țon (recomand broșura sa "Puncte de cotitură în istoria creștinismului"). Venerabilul octogenar manifestă un idealism mai acerb decât mulți tineri pentru reformarea întregii societăți (conform invocației cristice "Vie/Să vină Împărăția Ta!").
Domnia sa a ajuns la concluzia că scopul esențial al religiei este manifestarea Bunătății în oameni și în lume, iar singura problemă a omenirii este cum să scape de influența lui Satan. Restul sunt detalii.
Subscriu la acest crez simplu și adevărat. Motivațiile personale pentru care oamenii pun în practică regulile religioase sunt fie promisiuni ce vor fi împlinite post-mortem, fie stări de conștiință modificate care îi distanțează de nenorocirea lumii, fie influența unor mari personalități, fie autotransfigurarea într-un ales al Cerului, dar pot fi și alte motivații, mai mult sau mai puțin meschine. Eu consider că acestea sunt "detaliile" pentru care nu merită să ne certăm, ci să ne focalizăm asupra rezultatelor benefice.
Contează dorința generoasă de a răspândi Bunătatea – și neapărat sub inspirația Divină! Doctrinele, părerile, emoțiile, credințele, trăirile personale sunt chestiuni discutabile și, dintr-o perspectivă cosmico-divină, iluzorii... Ele au rolul de a convinge omul – o ființă atât de limitată în puteri, cunoaștere, gândire și durată de viață, ducând în spate o istorie multimilenară plină de violență – că ar fi realmente spre fericirea tuturor ca pe planetă să fie întronată Bunătatea, Compasiunea, Noblețea, Dreptatea și toate frumusețile morale. Oricât ar părea de absurd, majoritatea oamenilor consideră că aceasta este o utopie... Tu ce crezi?
Ești credincios?
Răzvan Alexandru Petre,
28 decembrie 2015