Autobiografia unui YOGHIN

de Paramhansa Yogananda

 

<<  Înapoi la cuprins
< Capitolul anterior
Capitolul următor >

CAPITOLUL: 17

Sasi şi cele trei safire

"Deoarece voi aveţi o părere atât de bună despre Swami Sri Yukteswar, voi merge să-l văd şi eu!" Doctorul Narayan Chunder Roy a zis aceasta pe un ton condescendent. Ca un bun discipol, m-am abţinut să mă arăt indignat.

Interlocutorul meu, chirurg veterinar, era un materialist convins. Fiul său, Santosh, mă rugase să mă ocup de tatăl lui, dar cazul părea disperat.

A doua zi, Dr. Roy m-a însoţit la ashram-ul din Serampore. Maestrul i-a acordat o scurtă întrevedere, marcată de ambele părţi de o tăcere încăpăţânată; vizitatorul a plecat nemulţumit.

"De ce ai adus un mort la ashram" mă întrebă Sri Yukteswar după ce scepticul din Calcutta plecă.

"Dar, Maestre, medicul este totuşi viu!"

"Da, dar va muri în curând."

Eram şocat. "Aceasta va fi o lovitură teribilă pentru fiul său. Santosh spera că timpul vă goni ideile materialiste ale tatălui său. Te implor, Maestre, ajută-l pe acest om."

"Foarte bine, o să o fac pentru tine." Faţa gurului meu era liniştită. "Orgoliosul doctor de cai este, fără să o ştie, un diabetic avansat. El va cădea la pat peste 15 zile. Medicii nu-l vor putea ajuta; va trebui să moară peste 6 săptămâni, începând de astăzi. Numai datorită intervenţiei tale se va vindeca la acea dată. Dar cu o singură condiţie: convinge-l să poarte o brăţară astrologică. Vei vedea cât de dificil va fi; se va împotrivi ca unul din caii săi înainte de operaţie!" Maestrul surâse.

După un moment de tăcere, în care mă întrebam cum să înving împreună cu Santosh încăpăţânarea doctorului, Sri Yukteswar continuă:

"De îndată ce se va simţi mai bine sfătuieşte-l să nu mai mănâce carne. Vei vedea că nu va urma acest sfat şi va muri peste 6 luni, chiar în momentul în care se va crede vindecat. Aceste 6 luni suplimentare de viaţă nu-i sunt date decât pentru că tu mi-ai cerut-o!"

A doua zi, i-am sugerat lui Santosh să comande o brăţară la un bijutier. Ea a fost gata 7 zile mai târziu, dar Dr. Roy a refuzat să o poarte.

"Mă simt cum nu se poate mai bine. Nu mă impresionaţi voi cu superstiţiile voastre astrologice." Doctorul mi-a aruncat o privire tăioasă.

Mi-am amintit amuzat că Sri Yukteswar îl comparase cu un cal recalcitrant. A mai trecut o săptămână; veterinarul, îmbolnăvit subit, a consimţit supus să poarte brăţara. Două săptămâni mai târziu, medicul curant mi-a spus că situaţia era disperată. A adăugat detalii convingătoare asupra ravagiilor produse de diabet.

Am scuturat din cap. "Gurul meu a declarat că Dr. Roy se va restabili în urma unei boli care va dura o lună."

Doctorul m-a privit cu ochii mari, neîncrezător. Dar peste 15 zile el mi-a spus parcă scuzându-se:

"Dr. Roy este complet restabilit!" a exclamat el. "Este cazul cel mai uimitor din cariera mea. Niciodată un muribund nu şi-a recăpătat forţele într-un mod atât de inexplicabil. Gurul vostru trebuie să fie un profet cu puterea de a vindeca!"

După o întrevedere cu Dr. Roy, în care l-am prevenit asupra avertismentului lui Sri Yukteswar de a nu mânca carne, nu l-am mai revăzut timp de 6 luni. Într-o zi, când stăteam pe veranda casei mele de pe strada Gurpar, el m-a abordat astfel:

"Spune-i Maestrului tău că nu mi-am recăpătat forţele decât pentru că am mâncat multă carne! Vederile lui neştiinţifice asupra regimului alimentar nu m-au influenţat!" Este adevărat că Dr. Roy părea icoana vie a sănătăţii.

Dar a doua zi Santosh a sosit ca o furtună: "În această dimineaţă tatăl meu a murit!"

Aceasta a fost una din cele mai neobişnuite experienţe pe care le-am avut cu Maestrul. El l-a vindecat pe veterinarul încăpăţânat, în ciuda neîncrederii sale, prelungindu-i cu şase luni existenţa terestră, numai pentru că eu îl rugasem. Sri Yukteswar dovedea astfel bunătateşi înţelegere nelimitată discipolilor sinceri, care-l implorau cu ardoare.

Eram mândru de privilegiul de a-mi putea conduce prietenii din universitate la guru-l meu. Cei mai mulţi abandonau cu această ocazie, cel puţin în ashram, scepticismul lor religios, atât de "la modă" în acele vremuri.

Unul dintre ei, pe nume Sasi, a petrecut multe week-end-uri fericite la Serampore. Maestrul l-a îndrăgit şi era dezolat de viaţa dezordonată pe care o ducea tânărul.

"Sasi, dacă nu te îndrepţi, te vei îmbolnăvi grav peste un an." Sri Yukteswar îl privi exasperat pe prietenul meu, dar în acelaşi timp plin de afecţiune: "Îl iau ca martor pe Mukunda: să nu spui că nu te-am prevenit."

Sasi râse: "Maestre îţi las grija de a interveni în favoarea mea! Sunt plin de bunăvoinţă, dar voinţa mea este slabă. Pe acest pământ, tu eşti singurul meu salvator; nu cred în nimeni altcineva decât în tine."

"Trebuie cel puţin să porţi un safir albastru de 2 karate. Acasta te va ajuta."

"Nu am bani pentru asta. Totuşi, Guruji drag, dacă necazul vine, eu cred din toată inima că mă vei proteja."

"Peste un an tu-mi vei aduce 3 safire", a replicat Sri Yukteswar cu un aer enigmatic. "Nu-ţi vor mai fi de nici un folos atunci."

În mod regulat, conversaţia revenea asupra acestui subiect. "Nu mă pot corecta!", se plângea Sasi cu o disperare comică. "Şi încrederea mea în tine, Maestre, îmi este mai scumpă decât orice bijuterie!"

Un an mai târziu, l-am vizitat la Calcutta pe gurul meu, care era acasă la discipolul său, Naren Babu. Spre ora 10 dimineaţa, Sri Yukteswar şi cu mine meditam în linişte în salonul de la etajul unu, când am auzit uşa deschizându-se. Dintr-o dată, Maestrul s-a ridicat.

"Este acel Sasi", a remarcat el grav. "S-a scurs un an: cei doi plămâni ai săi s-au dus! El a dispreţuit sfatul meu. Spune-i că nu vreau să-l văd."

Frapat de tonul solemn al Maestrului, m-am repezit pe scară, când Sasi tocmai urca.

"O, Mukunda, sper că Maestrul este aici! Simt că este aici!"

"Da, dar nu vrea să fie deranjat."

Sasi a izbucnit în plâns şi a trecut pe lângă mine pentru a se arunca la picioarele lui Sri Yukteswar, depunând acolo 3 safire magnifice.

"Guru atotştiutor, doctorii mi-au spus că am tuberculoză pulmonară. Ei cred că nu mai am decât trei luni de trăit! Implor umil ajutorul tău, căci ştiu că doar tu mă poţi salva!"

"Nu este puţin prea târziu să te gândeşti la viaţa ta? Du-te cu pietrele tale; ele nu mai sunt eficiente." Ca un sfinx, Maestrul s-a închis într-o tăcere imperturbabilă, punctată de suspinele tânărului.

Am avut intuiţia că Sri Yukteswar nu făcea altceva decât să verifice încrederea lui Sasi în puterea lui Dumnezeu de a-l vindeca. Deci n-am fost de loc surprins când, o oră mai târziu. Maestrul aruncă o privire afectuoasă prietenului meu, doborât de durere:

"Ridică-te Sasi! Nu tulbura pacea unei case străine! Du safirele înapoi de unde le-ai cumpărat; acum ele nu-ţi mai sunt de nici un folos. Cumpără totuşi o brăţară astrologică pe care să o porţi. Nu te teme, în câteva săptămâni vei fi vindecat!"

Un surâs a luminat faţa scăldată în lacrimi a lui Sasi, ca soarele după ploaie: "Preaiubite Maestru, trebuie să iau medicamente?"

Sri Yukteswar s-a arătat foarte indulgent: "Cum vrei; iei sau nu, tot una este! Mai degrabă îşi vor schimba Soarele şi Luna locurile decât să mori tu de tuberculoză!" Apoi a adăugat brusc: "Du-te până nu-mi schimb părerea!"

Tânărul a plecat după un scurt salut. L-am vizitat de mai multe ori în cursul săptămânilor următoare şi eram disperat să constat că sănătatea lui se înrăutăţea din ce în ce mai mult.

"Sasi nu va supravieţui acestei nopţi!" Această declaraţie a medicului curant şi aparenţa scheletică a prietenului meu m-au obligat să pornesc în grabă la Serampore. Gurul meu a ascultat cu o aparentă indiferenţă relatarea pe care i-am făcut-o suspinând.

"De ce ai venit să mă deranjezi? Nu l-am asigurat eu pe Sasi că se va vindeca?"

M-am înclinat în faţa lui cu respect şi am bătut în retragere. Sri Yukteswar nu mi-a spus nici un cuvânt de despărţire, ci s-a închis în tăcere; ochii lui pe jumătate închişi erau fixaţi în contemplarea unei alte lumi.

M-am întors imediat la Calcutta, acasă la Sasi. Ce surprins am fost să-l găsesc stând la masă şi bând lapte!

"O, Mukunda! Ce minune! Acum patru ore am simţit în cameră prezenţa Maestrului; imediat au dispărut simptomele bolii. Ştiu că datorită lui sunt complet vindecat."

În câteva săptămâni, Sasi s-a îngrăşat şi arăta mai bine ca niciodată 17-1. Dar reacţia lui la vindecare a fost marcată de nerecunoştinţa, căci după aceea a venit rareori în vizită la Sri Yukteswar! Prietenul meu mi-a mărturisit într-o zi că îi era aşa de ruşine de purtarea sa încât nu mai îndrăznea să mai apară în faţa Maestrului.

Am conchis că boala lui Sasi a avut ca efect neaşteptat să-i întărească voinţa, dar să-i strice manierele!

Se apropia sfârşitul primilor doi ani la Colegiul Bisericii Scoţiene. Nu mă puteam lăuda cu studiile mele; puţinul timp pe care l-am consacrat studiilor aveau doar rolul de a mă împăca cu familia mea. Doi profesori veneau regulat acasă, dar de cele mai multe ori eu eram absent. Aceasta a fost singura regularitate din cariera mea şcolărească!

În India, doi ani de colegiu încununaţi de succes aduc o diplomă de licenţă intermediară; în acel moment studentul poate opta să-şi continue studiile încă doi ani pentru a obţine licenţa definitivă.

Se apropia examenul final. Am sosit la Puri, unde gurul meu urma să petreacă mai multe săptămâni. Speram ca el să-mi dea voie să nu mă prezint la examene, drept pentru care i-am adus la cunoştinţă lipsa mea de pregătire.

Dar Maestrul a surâs consolator: "Tu ţi-ai îndeplinit din toată inima îndatoririle spirituale şi nu poţi să neglijezi colegiul. Apleacă-te conştiincios asupra cursurilor în săptămâna care ţi-a rămas şi eforturile tale vor da roade."

Am revenit la Calcutta, reprimându-mi îndoielile asupra utilităţii acestei munci de ultima clipă. La vederea teancurilor de cărţi de pe masa mea de lucru, mă simţeam ca un călător rătăcit în deşert. O lungă meditaţie mi-a adus inspiraţia de a mă pune pe treabă. Deschideam cărţile una după alta, la întâmplare, studiind doar paginile care-mi cădeau astfel sub ochi. După ce am făcut această muncă timp de o săptămână, câte 18 ore pe zi, mă consideram expert în arta pregătirii în pripă!

Zilele de examen au fost o justificare a ceea ce părea procedura hazardului! Am luat toate examenele, deşi la limită. Felicitările părinţilor şi ale prietenilor erau însoţite de exclamaţii de uimire.

La întoarcerea mea la Puri, Sri Yukteswar mi-a dat o veste plăcută. "Ţi-ai terminat studiile la Calcutta; voi aranja ca să-ţi faci următorii 2 ani aici în Serampore."

Eram uimit: "Maestre, nu există cursuri de literatură în acest oraş!" Colegiul din Serampore, singurul stabiliment de învăţământ superior, nu poseda decât cursuri de 2 ani pentru diploma de licenţă intermediară.

Maestrul a surâs vesel: "Sunt prea bătrân pentru a face o chetă ca să fondez o universitate pentru tine! Cred că totuşi aş putea convinge pe altcineva să o facă."

Două luni mai târziu, profesorul Howells, rectorul Colegiului din Serampore, a anunţat public că a reuşit să strângă fonduri pentru a deschide cursuri de 4 ani. Colegiul din Serampore devenea o secţie a Universităţii din Calcutta. Am fost unul din primii candidaţi înscrişi.

"Ce bun eşti cu mine, Guruji! Am dorit atât de mult să plec de la Calcutta pentru a-mi petrece fiecare zi alături de tine, la Serampore. Profesorul Howells nu ştie cât de mult datorează ajutorului tău tăcut!"

Sri Yukteswar m-a privit sever: "De acum înainte nu vei mai pierde atâtea ore în tren; timpul economisit îl vei folosi astfel pentru studii! Sper că nu te vei mai mulţumi cu o spoială de ultimă oră şi că vei studia serios!" Dar în tonul său se simţea lipsa de convingere 17-2.

17-1: În 1936 am auzit de la un prieten că Sasi era încă într-o stare excelentă de sănătate. Înapoi la text

17-2: Ca mulţi înţelepţi, Sri Yukteswar era mâhnit de tendinţa materialistă a educaţiei moderne. În ciuda faptului că natura umană este triplă, numai aspectele fizice şi mentale sunt în general recunoscute şi dezvoltate. Puţine şcoli explică legile spirituale ale fericirii sau învaţă că înţelepciunea constă în a ghida viaţa omului în perfectă armonie cu Voinţa Divină.

Tinerii, care aud astăzi la colegii şi universităţi că omul nu este decât un "animal superior", nu sunt pregătiţi să facă o cercetare spirituală, nici să considere că omul este, în esenţa sa, făcut după chipul lui Dumnezeu. Emerson scria: "Căci numai ceea ce avem în interior putem vedea în exterior. Dacă nu întâlnim zei, aceasta-i din cauză că noi nu adăpostim niciunul". Cel care-şi imaginează că numai natura sa animală este reală, rămâne străin aspiraţiilor divine. Un sistem educaţional care nu prezintă Spiritul ca fiind motivul principal al existenţei umane oferă avidya, sau falsa cunoaştere. "Pentru că zici: Sunt bogat, m-am îmbogăţit şi nu duc lipsă de nimic şi nu ştii că eşti ticălos, nenorocit, sărac, orb şi gol." APOCALIPSA, 3.17

Educaţia acordata tinerilor din India antica era ideală. La vârsta de 9 ani, elevul era primit ca "un fiu" într-o gurukula (căminul familiei guru-lui ca aşezământ pentru învăţământ). "Băiatul modern petrece anual a opta parte din timpul său la şcoală; indianul îşi petrece întregul său timp acolo", scrie profesorul S. V. Venkateswara în Indian Culture Trough the Ages (vol. 1; Longmans, Green & Co). "Acolo există un sentiment al solidarităţii şi responsabilităţii, o ocazie amplă pentru exerciţiul încrederii în sine şi al individualităţii. Există un standard al culturii ridicat, disciplină autoimpusă şi o atitudine severă faţa de îndatoriri, acţiuni lipsite de egoism şi sacrificiu, combinate cu respectul de sine şi cel acordat celorlalţi; un standard înalt al demnităţii academice, un simţ al nobleţei şi un ţel înalt al vieţii umane."  Înapoi la text

<<  Înapoi la cuprins
< Capitolul anterior
Capitolul următor >