Autobiografia unui YOGHIN

de Paramhansa Yogananda

 

<<  Înapoi la cuprins
< Capitolul anterior
Capitolul următor >

CAPITOLUL: 2

Moartea mamei mele şi amuleta mistică

Dorinţa cea mai fierbinte a mamei era ca fratele meu mai mare să se căsătorească. "Ah, când voi vedea faţa soţiei lui Ananta, voi găsi raiul aici, pe pământ!" În acest mod îşi exprima ea dorinţa, tipic hindusă, de a vedea asigurată continuitatea familiei. Aveam aproape 11 ani la căsătoria lui Ananta. Mama era la Calcutta, unde supraveghea cu bucurie pregătirile pentru ceremonie. Tatăl meu şi cu mine am rămas singuri acasă la Bareilly, în India septentrională, unde el a fost transferat după ce am stat doi ani la Lahore.

Eu asistasem deja la splendidele nunţi ale surorilor mele mai mari, Roma şi Uma. Pentru Ananta, băiatul cel mai mare, ceremonia ar fi trebuit să fie grandioasă. Mama a primit la Calcutta un număr mare de invitaţi sosiţi de foarte departe. I-a instalat confortabil într-o casă mare, proaspăt cumpărată, la numărul 50 pe strada Amherst. Totul era gata: mâncăruri delicioase, tronul pe care Ananta va fi purtat cu mare pompă la casa viitoarei lui soţii, lampioane şi panglici multicolore, orchestra engleză, scoţiană şi indiană, ospătari specializaţi, preoţii etc...

Tatăl meu şi cu mine ne pregăteam să ajungem la timp pentru ceremonie. Dar cu puţin timp înainte de ziua cea mare, am avut o viziune rău prevestitoare.

Eram la Bareilly, aproape de miezul nopţii. Dormeam alături de tatăl meu pe terasa casei când am fost trezit de un freamăt al plasei împotriva ţânţarilor care înconjura patul. Fragila perdea s-a dat deoparte şi am văzut chipul mamei.

"Trezeşte-l pe tatăl tău!" Vocea mamei nu era decât o şoaptă. "Luaţi amândoi primul tren, la ora patru dimineaţa. Veniţi la Calcutta dacă vreţi să mă vedeţi!" După aceste cuvinte, ea a dispărut.

"Tată! Tată! Moare mama!" Vocea mea îngrozită l-a trezit numaidecât. Plângeam în hohote.

"Nu este decât o halucinaţie, nimic mai mult!" a negat tatăl meu, ca de obicei în situaţiile noi. "Mama ta este sănătoasă tun. Dacă primim vreo veste rea, vom pleca chiar mâine."

"Nu-ţi vei ierta niciodată că n-ai plecat fără întârziere şi nici eu nu te voi ierta!" am strigat în disperarea mea.

Dimineaţă am primit o telegramă: "Mama grav bolnavă. Căsătoria amânată. Veniţi urgent!"

Am plecat în grabă. Unul din unchii mei ne-a întâlnit pe drum. Un tren s-a încrucişat cu al nostru, cu un zgomot de uragan, care creştea pe măsură ce se apropia. Din tumultul meu interior a ţâşnit hotărârea de a mă arunca în faţa trenului. Mă simţeam deja orfan de mamă şi nu puteam suporta ideea unei lumi devenită goală. Îmi iubeam mama ca pe cel mai scump prieten din lume. Ochii ei negri, consolatori, erau pentru mine singurul refugiu în timpul micilor necazuri ale copilăriei.

"Mai trăieşte?" m-am grăbit să-l întreb pe unchiul meu.

"Desigur că mai trăieşte!" Îşi dăduse imediat seama de starea mea de disperare. Dar eu nu prea l-am crezut.

Am ajuns la Calcutta după moartea mamei. Am căzut într-o stare depresivă în care viaţa îmi părea lipsită de sens. Au trecut ani până ce am reuşit să mă împac cu inevitabilul. Lacrimile mele au sfârşit prin a o înduioşa pe Mama Divină, care a vindecat definitiv suferinţa mea cu următoarele cuvinte:

"Eu am vegheat asupra ta, din viaţă în viaţă, prin tandreţea a nenumărate mame! Găseşte deci în privirea Mea cei doi ochi negri pierduţi pe care îi cauţi!"

Imediat după ritualurile de incinerare, tata şi cu mine ne-am întors la Bareilly. În fiecare dimineaţă în zori făceam o plimbare până la imensul arbore sheoli care creştea în faţa casei noastre. În momentele mele poetice credeam că florile albe ale copacului aduceau o ofrandă de petale pe altarul de verdeaţă. Cu ochii uzi de lacrimi şi de roua dimineţii, observam o lumină supranaturală, divină, care apărea odată cu zorile. O sete infinită de Dumnezeu a pus stăpânire pe mine. Mă simţeam atras irezistibil spre Himalaya.

Unul dintre verişorii mei, proaspăt întors dintr-o călătorie în munţii sfinţi, ne-a vizitat la Bareilly. Am ascultat cu nesaţ relatările lui despre înaltele platouri pietroase unde locuiesc yoghini şi Swaml 2-1 .

"Hai să fugim în Himalaya" i-am zis într-o zi lui Dwarka Prasad, mezinul gazdei noastre. Acesta m-a trădat şi a dezvăluit acest proiect fantastic fratelui meu mai mare. Ananta, în loc să surâdă de proiectele fantastice ale unui copil, a început să mă ridiculizeze:

"Unde-ţi este roba portocalie? Fără ea nu poţi fi un Swami."

Dar aceste cuvinte au produs asupra mea un efect neaşteptat. Mintea mea a fost invadat de viziuni în care eu parcurgeam India îmbrăcat ca un Swami. Probabil că ele treziseră amintirea unor vieţi anterioare; orice ar fi fost, eu m-am simţit gata să îmbrac roba venerabilului ordin călugăresc.

Intr-o dimineaţă, în timp ce discutam cu Dwarka, am simţit iubirea pentru Dumnezeu coborând cu forţa unei avalanşe. Tovarăşul meu acorda doar parţial atenţie vocii interioare, dar eu îi dădeam curs în totalitate.

În acea după amiază am fugit spre Naini Tal, un oraş de la poalele Himalayei. Ananta a organizat o adevărată vânătoare ca să mă găsească şi m-a forţat să mă reîntorc, plin de tristeţe, la Bareilly. Mai mult, singura plimbare care mi-a mai fost permisă a constat în a mă duce în fiecare dimineaţă la arborele sheoli . Inima mea plângea pentru că pierdusem două mame: una umană şi una Divină.

Moartea mamei era o pierdere ireparabilă pentru familie. Tata nu s-a mai recăsătorit, deşi a mai trăit încă 40 de ani. Având de îndeplinit un dublu rol de tată şi de mamă, el a devenit mai blând, mai înţelegător. Cu calm şi perseverenţă, făcea faţă tuturor problemelor casnice. După slujbă, se închidea în camera lui şi practica Kriya Yoga într-o dulce serenitate. Mai târziu, am vrut să angajez o englezoaică pentru a aduce mai mult confort în viaţa familială, dar tatăl meu nu a fost de acord.

mother

Mama

Discipolă a lui Lahiri Mahasaya

uma

Sora mea Uma, când era o tânără fată

ananta

Eu, în spatele fratelui meu mai mare, Ananta.

"Preocuparea pentru persoana mea a dispărut odată cu mama ta. Nu voi accepta niciodată ca o altă femeie să se ocupe de mine!"

La 14 luni după moartea mamei, am aflat că ea mi-a lăsat un mesaj de cea mai mare importanţă. Fratele meu Ananta care era prezent în momentul morţii ei a primit mesajul. Deşi ea a ţinut să-mi fie comunicat după un an de la moartea ei, fratele meu a amânat. El trebuia să se ducă în curând la Calcutta pentru a se căsători cu fata aleasă de mama mea 2-2. Într-o seară el mi-a spus:

"Mukunda, am ezitat mult timp să-ţi anunţ o noutate care te va surprinde." Ananta luase o figură resemnată. "Mă temeam să nu măresc dorinţa ta de a fugi de acasă. Totuşi zelul divin te inspiră; de aceea, atunci când te-am adus înapoi din Himalaya, m-am hotărât să-mi îndeplinesc promisiunea fără zăbavă." Fratele meu mi-a dat o cutiuţă şi mi-a comunicat mesajul mamei:

"Fie ca aceste cuvinte să fie suprema binecuvântare, dragul meu Mukunda", spusese mama. "A sosit timpul să-ţi comunic unele fapte puţin obişnuite care au urmat naşterii tale. Nu erai decât un bebeluş când mi-a fost revelat prima dată destinul tău. Eu te-am dus la locuinţa gurului meu la Benares. Ascunsă după mulţimea discipolilor, mi-a fost greu să-l observ pe Lahiri Mahasaya, cufundat în atitudinea profundă a meditaţiei.

Eu te strângeam în braţe, rugându-mă ca divinul guru să simtă prezenţa noastră şi să ne binecuvânteze. În timp ce ruga mea mută devenea tot mai intensă, el a deschis ochii şi mi-a spus să mă apropii. Am îngenuncheat la picioarele lui. Maestrul te-a luat pe genunchi şi a pus mâna pe fruntea ta într-un gest de botez spiritual.

Lahiri Mahasaya, în tinereţe

"Fiul tău va fi yoghin. El va aduce o mulţime de suflete în împărăţia lui Dumnezeu." Inima mea a săltat de bucurie la gândul că gurul omniscient a ghicit ruga mea secretă. Cu puţin timp înainte de naşterea ta, el mă anunţase deja că tu vei urma învăţătura lui.

Mai târziu, sora ta Roma şi cu mine am intuit viziunea Marii tale Lumini când, din camera vecină, te-am văzut imobil pe pat. Faţa ta părea iluminată; în vocea ta răsuna o hotărâre nestrămutată atunci când spuneai de călătoria în Himalaya în căutarea Divinului.

Astfel, dragul meu, am fost convinsă că soarta te va duce departe de ambiţiile acestei lumi. Un alt eveniment deosebit mi-a întărit această convingere şi m-a obligat să-ţi las acest suprem mesaj pe patul de moarte.

Este vorba de o întâlnire cu un înţelept din Punjab. În timp ce locuiam la Lahore, într-o dimineaţă, servitorul a intrat ca o furtună în camera mea, spunând:

"Stăpână, tocmai a sosit un sadhu 2-3 ciudat. El insistă să o vadă pe "mama lui Mukunda!"

Aceste cuvinte atât de simple m-au tulburat. M-am grăbit să merg să-i aduc omagii acestui vizitator. În timp ce mă plecam la picioarele lui, am simţit că mă găseam în prezenţa unui sfânt autentic.

"Mamă", zise el, "înţelepţii au vrut ca tu să ştii că viaţa ta pe acest pământ se apropie de sfârşit. Viitoarea ta boală va fi şi ultima" 2-4. A urmat o clipă de tăcere în care eu nu m-am simţit cuprinsă de teamă, ci de seninătate. În final, el continuă:

"Vei păstra o amuletă de argint, pe care nu ţi-o voi da astăzi ci, pentru a-ţi dovedi adevărul spuselor mele, ea se va materializa mâine în mâinile tale, în timp ce vei medita. Pe patul de moarte, îl vei ruga pe fiul tău Ananta s-o păstreze un an şi să o dea apoi celui de-al doilea fiu al tău, Mukunda, care va înţelege semnificaţia amuletei, darul înţelepţilor. El o va primi în momentul în care se va simţi gata să renunţe la lume pentru a-l căuta pe Dumnezeu. După ce o va păstra câţiva ani şi după ce amuleta îşi va fi îndeplinit funcţia sa, ea se va dematerializa brusc; degeaba o va ascunde în locurile cele mai secrete, ea va trebui să se întoarcă acolo de unde a venit."

Am oferit pomeni 2-5 sfântului, care s-a retras după ce m-a binecuvântat. A doua zi seara, în timp ce eram cufundată în meditaţie, o amuletă de argint s-a materializat în mâinile mele, aşa cum a prezis sadhu. Am păzit-o cu străşnicie doi ani şi acum i-o încredinţez lui Ananta spre păstrare. Nu plânge Mukunda, divinul meu guru mă va repune în sânul Infinitului. Adio copilul meu, fie ca Mama Cosmică să te aibă în pază."

O iluminare bruscă m-a cuprins de îndată ce am intrat în posesia amuletei; o mulţime de amintiri uitate au fost trezite. Amuleta, de formă rotundă, părea foarte veche şi avea inscripţii sanscrite. Am ghicit că venea de la maeştrii din vieţile trecute care, din lumea subtilă, îmi ghidau paşii. Ea mai avea şi o altă semnificaţie, dar care nu-mi este permis să o dezvălui.

Când am aflat că mama mea cunoştea că nu va măi trăi mult, am înţeles pentru prima dată decizia sa de a grăbi mariajul lui Ananta. Deşi a trebuit să moară înainte de căsătorie, instinctul ei matern a determinat-o să dorească să asiste la ea.

Despre modul cum amuleta a dispărut într-un moment profund nefericit al vieţii mele, despre cum pierderea sa a constituit preludiul întâlnirii cu gurul meu, voi relata într-un capitol separat.

Dar băieţelul, frustrat în speranţele sale de a ajunge în Himalaya, în fiecare zi îşi lua zborul foarte departe, pe aripile amuletei sale.

2-1: Swami, cuvânt sanscrit care înseamnă "cel care este una cu Sinele său (Swa)" Aplicat unui membru ordinului indian al călugărilor, titlul are semnificaţia de "Sfinţia ta". (vezi cap. 24)   Înapoi la text

2-2: Obiceiul hindus după care părinţii aleg împreună viitorul copiilor lor a rezistat de-a lungul timpurilor. Proporţia de căsătorii fericite este foarte mare în India.  Înapoi la text

2-3: Anahoret; persoană dăruită ascetismului şi disciplinei spirituale (sadhanaÎnapoi la text

2-4: Când am aflat că mama mea cunoştea că nu va măi trăi mult, am înţeles pentru prima dată decizia sa de a grăbi mariajul lui Ananta. Deşi a trebuit să moară înainte de căsătorie, instinctul ei matern a determinat-o să dorească să asiste la ea.  Înapoi la text

2-5: Gest obişnuit de respect fată de sadhuÎnapoi la text

<<  Înapoi la cuprins
< Capitolul anterior
Capitolul următor >