Autobiografia unui YOGHIN

"Tată, dacă îţi promit că mă întorc acasă de bună voie, mă laşi să merg la Benares?"

Tatăl meu se opunea rareori plăcerii mele de a călători. Chiar şi când eram copil, el îmi permitea să vizitez multe oraşe şi locuri de pelerinaj, de obicei în compania unuia sau mai multor prieteni. Călătoream confortabil la clasa I cu biletele pe care ni le procura el. Tata mi-a promis că-mi dă voie. A doua zi m-a chemat şi mi-a întins un bilet dus-întors pentru Benares, un număr de rupii şi două scrisori.

"Am de propus o afacere unui prieten din Benares, Kedar Nath Babu. Din păcate, am pierdut adresa lui. Dar cred că-i vei putea transmite scrisoarea prin prietenul nostru comun Swami Pranabananda, frate-discipol al meu. El a atins un înalt grad de realizare spirituală şi tovărăşia lui îţi va fi de folos. Această a doua scrisoare o vei preda lui."

Cu o licărire în ochi a adăugat: "Dar, atenţie, fără nici o escapadă!"

Am plecat în fugă. Ajuns la Benares m-am dus la locuinţa lui Swami Pranabananda. Uşa de la intrare era deschisă, aşa că am intrat în hol. Un om voinic era aşezat în postura lotusului pe o platformă puţin înălţată. Obrajii lui fără riduri erau proaspăt bărbieriţi. Un surâs beatific persista pe buzele lui. Pentru a mă asigura că nu eram nepoftit, el m-a primit ca pe un vechi prieten:

"Baba anand (Fii binecuvântat dragul meu)", zise el cu o voce cordială. Am îngenuncheat şi i-am atins picioarele.

"Sunteţi Swami Pranabananda?"

El a făcut semn că da. "Eşti fiul lui Bhagabati?" A pronunţat aceste cuvinte înainte ca eu să fi avut timp să scot din geantă scrisoarea tatălui meu. Surprins, eu i-am întins scrisoarea de recomandare, acum inutilă.

"Desigur, îl voi găsi pe Kedar Nath Babu, pentru a te ajuta." Clarviziunea sfântului m-a zăpăcit şi mai mult. Îşi aruncă privirea pe scrisoare şi spuse câteva cuvinte afectuoase la adresa tatălui meu.

Ştii, eu mă bucur de două pensii; prima i-o datorez tatălui tău, pentru care am lucrat la compania căilor ferate, iar a doua, Atotputernicului, pentru care eu mi-am realizat ţelul în această viaţă."

Am găsit aceste cuvinte ca fiind foarte obscure. "Ce fel de pensie primiţi de la Atotputernicul? Vă dă bani?"

El râse. "Eu înţeleg prin aceasta seninătatea inalterabilă care a recompensat anii lungi petrecuţi în cea mai profundă meditaţie. Acum nu am ce face cu banii. Micile mele necesităţi sunt asigurate din plin. Doar mai târziu vei înţelege semnificaţia celei de-a doua pensii."

Încheind astfel, sfântul se cufundâ într-o imobilitate de sfinx. La început ochii lui străluciră, ca în faţa unui spectacol curios, apoi au devenit inexpresivi. Eram zăpăcit de acest mutism şi de altfel el nu-mi spusese cum pot să-l întâlnesc pe prietenul tatălui meu. Un pic neliniştit, am privit camera absolut goală şi am sfârşit prin a-mi fixa privirea pe sandalele de lemn aşezate în faţa platformei.

"Nu te nelinişti domnişorule ^3-1, omul pe care îi cauţi va sosi aici peste o jumătate de oră." Yoghinul descifrase gândurile mele, ceea ce nici nu era prea greu!

Apoi a recăzut într-o muţenie totală, în sfârşit, ceasul arătă că cele 30 de minute se scurseseră.

Swami Pranabananda se reanimă: "Eu cred ca Kedar Nath Babu se apropie de uşă."

Am auzit pe cineva urcând scara. Eram stupefiat şi gânduri confuze îmi apăreau în minte. Cum este posibil ca prietenul tatălui meu să fie astfel convocat în acest loc fără mijlocirea unui mesager? De la sosirea mea, Swami Pranabananda nu a vorbit cu altcineva decât cu mine.

Am părăsit grăbit camera şi am început să cobor scara. Pe la jumătatea ei m-am ciocnit cu un om care urca şi părea să fie grăbit.

"Sunteţi Kedar Nath Babu?" am zis eu emoţionat.

"Desigur. Nu eşti tu fiul lui Bhagabati, cel care mă aştepţi aici?" îmi surâse prietenos.

"Domnule, cum se face că aţi venit aici?" Prezenţa lui inexplicabilă m-a lăsat perplex.

"Astăzi totul nu este decât mister! Iată, acum mai puţin de o jumătate de oră tocmai îmi terminasem baia în Gange când Swami Pranabananda s-a apropiat de mine; n-am nici cea mai mică idee cum de a ştiut că sunt acolo la acea oră. "Fiul lui Bhagabati te aşteaptă la mine", m-a anunţat el. "Vrei să mă urmezi?" Am fost de acord cu plăcere. În timp ce mergeam, Swami Pranabananda se îndepărta din ce în ce mai mult de mine, deşi făceam eforturi pentru a mă ţine după el.

Deodată s-a oprit: "Cât timp crezi că îţi trebuie să ajungi până la mine?" m-a întrebat el.

"Circa o jumătate de oră".

"Am ceva de făcut acum", zise aruncându-mi o privire enigmatică. "Trebuie să te părăsesc. Mă vei găsi la mine în compania fiului lui Bhagabati".

Înainte de a mai avea timp să spun un cuvânt, el m-a părăsit şi s-a pierdut în mulţime. Eu m-am grăbit cât am putut.

Această explicaţie n-a făcut decât să mă zăpăcească şi mai mult. Plin de curiozitate l-am întrebat de cât timp îl cunoştea pe Swami.

"Ne-am întâlnit de câteva ori anul trecut, dar în ultimul timp nu ne-am mai văzut. Am fost bucuros să-l întâlnesc astăzi în timp ce mă îmbăiam."

"V-a apărut într-o viziune sau l-aţi văzut în realitate; l-aţi atins şi aţi auzit zgomotul paşilor săi?", am întrebat eu plin de curiozitate.

"Ce prostii spui şi tu!" se supără el. "Eu nu mint!" Cum aş fi putut să ştiu să ştiu că mă aştepţi dacă nu mi-ar fi spus Swami?"

"Swami Pranabananda nu a părăsit camera de aproape o oră de când am intrat!" am replicat eu şi i-am povestit tot ce s-a întâmplat.

A deschis ochii mari. "Niciodată nu mi-am închipuit că o asemenea minune se poate întâmpla! Eu credeam că Swami este un om ca toţi ceilalţi şi iată că el are puterea de a se dedubla şi de a acţiona într-un al doilea corp!" Am intrat amândoi  în camera sfântului.

"Priveşte! Acestea sunt aceleaşi sandale pe care le purta la râu!" şopti Kedar  Nath Babu. "Îmbrăcămintea este de asemenea aceeaşi."

Sfântul s-a întors spre mine cu un surâs enigmatic:

"De ce eşti aşa de surprins? Subtila unitate a lumii fenomenelor nu este ascunsă yoghinilor adevăraţi. În orice moment eu îmi văd discipolii la Calcutta şi discut cu ei; la rândul lor, ei au aceeaşi facultate de a transcende la voinţă orice obstacol material."

Dorind să mă entuziasmeze, Swami a consimţit să-mi vorbească despre puterile lui, care erau ceva în genul radioului şi televiziunii astrale ^3-2. Dar în loc de entuziasm, nu am simţit altceva decât spaimă. Cum eram predestinat să realizez căutarea divinului prin intermediul unui anumit guru - Sri Yukteshwar, pe care încă nu îl cunoscusem - nu am simţit vreo înclinaţie să îl accept pe Pranabananda drept învăţător. Îl priveam perplex, întrebându-mă dacă el sau dublura lui se afla în faţa mea.

Maestrul încercă să împrăştie starea mea de teamă cu o privire blândă şi cu nişte cuvinte inspirate despre gurul său.

"Lahiri Mahasaya a fost cel mai mare guru pe care l-am cunoscut. Era însăşi divinitatea încarnată!"

Dacă discipolul, mă gândeam eu, poate materializa la voinţă un al doilea corp fizic, câte miracole or fi fost accesibile Maestrului!

"Aş vrea să te fac să înţelegi cât de nepreţuit este ajutorul unui guru! În fiecare noapte eu meditam câte 8 ore, împreună cu un alt discipol. Ziua lucram la birourile unei companii de căi ferate. Găsind dificil să-mi îndeplinesc munca de la birou, doream să-mi consacru tot timpul lui Dumnezeu. Totuşi am perseverat 8 ani să meditez jumătate de noapte şi am ajuns la rezultate uimitoare; formidabile percepţii spirituale au iluminat spiritul meu, dar rămânea totuşi un văl între mine şi Infinit. În ciuda unor eforturi supraomeneşti, Uniunea supremă, irevocabilă, nu se putea realiza. Într-o seară, l-am vizitat pe Lahiri Mahasaya şi l-am rugat toată noaptea să mă ajute.

"Guru ceresc, viaţa îmi pare o povară atât timp cât nu voi putea să-l contemplu pe Dumnezeu faţă în faţă!"

-"Ce pot eu să fac? Trebuie să meditezi mai profund!"

-"Mă rog Ţie Doamne, aşa cum Te văd materializat în faţa ochilor mei într-un corp fizic, aş vrea să Te contemplu sub forma Ta infinită!".

Lahiri Mahasaya a întins mâna într-un gest de bunăvoinţă. "Acum du-te să meditezi. Am intervenit în favoarea ta pe lângă Brahma ^3-3".

M-am întors la mine. În acea noapte am atins în meditaţie ţelul suprem al existenţei mele. De atunci, eu nu încetez să mă bucur de "pensia" spirituală. Vălul iluziei nu-L mai ascunde ochilor mei pe Creator."

Faţa lui Pranabananda s-a luminat de o strălucire nematerială. Seninătatea unei alte lumi a pătruns de asemenea în inima mea; orice teamă a dispărut. Sfântul continuă:

"Câteva luni mai târziu m-am întors la Lahiri Mahasaya şi i-am mulţumit, atât cât îmi stătea în putere, pentru darul infinit pe care mi-l acordase. După aceea am spus:

"Guru divin, nu mai pot să continui să lucrez la birou. Ai milă şi eliberează-mă, căci Brahma mă menţine într-o stare de necontenită beţie".

"Cere o pensie de la Companie".

"Ce motiv aş putea invoca, pentru că eu ocup postul meu de prea puţin timp".

"Spune ceea ce simţi".

Chiar a doua zi am prezentat cererea. Doctorul s-a neliniştit de motivele unei asemenea cereri premature.

"Simt la birou o senzaţie irezistibilă, care pornind de-a lungul coloanei vertebrale, se întinde în tot restul corpului şi mă face incapabil pentru muncă ^3-4".

Fără să mă mai examineze, doctorul m-a recomandat pentru o pensie, care mi-a şi fost acordată. Eu ştiu că voinţa divină a lui Lahiri Mahasaya a acţionat prin intermediul doctorului şi a conducerii companiei, inclusiv a tatălui tău. Ei au ascultat automat de directivele spirituale ale marelui guru şi mi-au asigurat o existenţă de comuniune neîncetată cu Cel Preaiubit."^3-5

Acestea fiind spuse, Swami Pranabananda s-a refugiat înlr-o tăcere profundă. Când mi-am luat rămas bun, el m-a binecuvântat, spunându-mi:

"Viaţa ta va fi consacrată căii renunţării şi ştiinţei yoga. Te voi revedea mai târziu, ca şi pe tatăl tău." Trecerea anilor a arătat că cele două preziceri s-au realizat. ^3-6

Kedar Nath Babu mergea alături de mine, în timp ce se lăsa întunericul. I-am dat scrisoarea de la tatăl meu, pe care a citit-o la lumina unui felinar.

"Tatăl tău îmi propune un post la biroul Companiei sale din Calcutta. Mi-ar place să lucrez acolo dar, vai, nu este posibil, pentru că nu pot pleca din Benares şi din păcate încă nu am două corpuri la dispoziţia mea.