Autobiografia unui YOGHIN

de Paramhansa Yogananda

 

<<  Înapoi la cuprins
< Capitolul anterior
Capitolul următor >

CAPITOLUL: 20

Nu vizităm Caşmirul

"Tată, aş vrea să-i invit pe Maestru şi patru prieteni să mă însoţească în Himalaya în timpul vacanţei mari. Poţi să-mi procuri şase bilete pentru Caşmir şi bani pentru cheltuielile noastre de călătorie?"

Aşa cum mă aşteptam, tatăl meu a izbucnit în râs: "Este a treia oară când îmi serveşti aceeaşi istorie! Nu mi-ai cerut tu acelaşi lucru anul trecut şi acum doi ani? În ultimul moment, Sri Yukteswar a refuzat să plece.

"E adevărat tată; nu ştiu de ce gurul meu nu a dorit până acum să vizităm Caşmirul 20-1. Totuşi, dacă îi spun că am obţinut deja de la tine biletele, cred că va fi de acord."

Tata n-a fost convins; a doua zi însă el mi-a întins şase bilete de protocol şi un pachet de bancnote de zece rupii:

"Nu cred că excursia voastră teoretică are nevoie de toate aceste pregătiri, dar ia-le totuşi!"

După amiaza i-am prezentat proiectul meu lui Sri Yukteswar, care a surâs de entuziasmul meu şi mi-a răspuns în doi peri: "Mi-ar place să merg; vom vedea." N-a zis nimic atunci când l-am rugat pe Kanai să ne însoţească. Am invitat deasemenea şi trei prieteni: Rajendra Nath Mitra, Jotin Auddy şi un al treilea băiat. Am fixat data plecării în lunea următoare.

Sâmbătă şi duminică am rămas la Calcutta pentru a asista la căsătoria unui verişor, celebrată acasă la noi. Luni de dimineaţă am sosit la Serampore cu bagajele mele. Rajendra mă aştepta la uşa ashramului.

"Maestrul a plecat să se plimbe. A refuzat să plece în călătoria planificată!"

M-am întristat, dar eram hotărât: "Nu-i voi mai da tatălui meu şi a treia oară ocazia să râdă de proiectele mele himerice de călătorie. Hai! vom pleca fără el."

Rajendra a acceptat. Am părăsit ashramul in căutarea unui servitor, ştiind că Kanai nu ar fi plecat fără Maestru; aveam nevoie de o persoană pentru a se ocupa de bagaje. Mă gândeam la Behari, care servise mai înainte în familia noastră şi care acum lucra la un profesor din Serampore. În timp ce mergeam cu un pas rapid, l~am întâlnit pe gurul meu în faţa bisericii creştine, nu departe de palatul de justiţie din Serampore.

"Unde te duci?" Faţa lui Sri Yukteswar era serioasă.

"Maestre, am înţeles că tu şi Kanai nu veţi lua parte la excursia pe care am proiectat-o. Mă duc să-l caut pe Behari. Îţi aminteşti că, anul trecut, el dorea atât de mult să viziteze Caşmirul cu noi încât şi-a oferit serviciile gratuit."

"Îmi amintesc. Totuşi nu cred că Behari va accepta."

Eram exasperat. "Dar el abia aşteaptă această ocazie!"

Gurul meu şi-a reluat tăcut plimbarea. Eu însă am pornit hotărât spre casa profesorului. În curte, Behari m-a primit călduros, atitudine care s-a schimbat în reversul ei de îndată ce am menţionat Caşmirul. Cu câteva cuvinte de scuză, m-a părăsit pentru a se refugia în casa stăpânului său. Am aşteptat jumătate de oră, sperând vag că această întârziere se datora pregătirilor de călătorie. În sfârşit, am bătut la uşă.

"Behari a plecat pe scara de serviciu, acum jumătate de oră." Un zâmbet uşor apăru pe buzele celui care m-a informat.

M-am îndepărtat trist, întrebându-mă dacă invitaţia mea a fost prea brutală sau dacă era influenţa nevăzută a Maestrului. Când am trecut prin apropierea bisericii, l-am văzut pe Maestru care se apropia lent de mine. Fără să aştepte răspunsul meu, a exclamat:

"Aşa deci, Behari nu a vrut să plece! Ce proiecte mai ai acum?"

M-am simţit ca un copil neascultător, hotărât să-i ţină piept tatălui său: "Maestre, îi voi cere unchiului meu să mi-l împrumute pe servitorul său, Lal Dhari."

"Du-te la unchiul tău", a replicat Sri Yukteswar râzând, "dar nu cred că vei avea motive să fii satisfăcut de vizita ta."

Îngrijorat şi nemulţumit, l-am părăsit pe guru şi am intrat în palatul de justiţie din Serampore. Unchiul meu din partea tatălui, Sarada Ghosh, care era avocat, m-a primit afectuos.

"Plec azi în Caşmir cu nişte prieteni", i-am spus. "De ani de zile visez la această excursie în Himalaya."

"Mă bucur pentru tine, Mukunda. Pot să fac ceva pentru a-ţi face călătoria mai plăcută?"

Aceste cuvinte m-au încurajat. "Dragă unchiule, mi l-ai putea împrumuta pe servitorul tău, Lal Dhari?"

Această cerere modestă a avut efectul unui cutremur. Unchiul meu a făcut un salt atât de violent încât a răsturnat scaunul; hârtiile de pe birou au zburat în toate părţile; pipa sa a căzut cu zgomot pe podea.

"Egoistule!" a strigat unchiul meu fierbând de indignare. "Ce insolenţă! Cine se va mai ocupa de mine dacă tu îmi iei servitorul pentru una din călătoriile tale de plăcere?"

Mi-am ascuns surpriza, gândindu-mă că această schimbare bruscă de atitudine nu era decât unul din misterele acestei zile atât de bogată în enigme. Am bătut în retragere cu mai multă grabă decât demnitate!

M-am întors la ashram, unde prietenii mei mă aşteptau deja. În mintea mea a început să-şi facă loc convingerea că modul de comportare al Maestrului era inspirat de o raţiune superioară. M-am simţit cuprins de remuşcări la ideea de a nu-l asculta pe gurul meu.

"Mukunda, nu ţi-ar place să rămâi un pic mai mult în tovărăşia mea?" m-a întrebat Sri Yukteswar. "Rajendra şi ceilalţi pot merge înainte şi să te aştepte la Calcutta; tu ai destul timp să prinzi ultimul tren cu destinaţiaCaşmir."

"Maestre, n-aş vrea să plec fără tine", am zis eu trist.

Prietenii mei n-au dat nici cea mai mică atenţie acestei declaraţii. Au luat o birjă şi au plecat cu bagajele. Kanai şi cu mine ne-am aşezat liniştiţi la picioarele gurului. După treizeci de minute de tăcere totală, Sri Yukteswar s-a ridicat pentru a se duce la sala de mese de la etajul unu.

"Kanai, dacă vrei, serveşte-l pe Mukunda cu mâncare; trenul lui pleacă în curând."

În timp ce mă ridicam, m-am simţit brusc cuprins de greţuri şi de dureri de stomac îngrozitoare; durerea era ascuţită şi atât de intensă încât mi se părea că am iadul în mine. M-am târât spre gurul meu şi m-am prăbuşit la picioarele lui cu toate simptomele holerei asiatice! Sri Yukteswar şi Kanai m-au dus în salon.

Crispat de durere, am exclamat: "Maestre, îmi depun viaţa la picioarele tale!" căci mi se părea că sufletul meu va fi smuls din învelişul său carnal.

Jnanavatar Sri Yukteshwar

Sri Yukteswar mi-a pus capul pe genunchii săi, mângâindu-mi uşor fruntea cu o tandreţe angelică.

"Vezi ce ţi s-ar fi întâmplat dacă ai fi fost la gară cu prietenii tăi?! A trebuit să veghez asupra ta în acest mod, pentru că ai ales să te îndoieşti de judecata mea voind să faci această excursie într-un moment nepotrivit."

În sfârşit, am înţeles. Pentru că un mare Maestru manifestă rareori puterile în mod vizibil, un observator superficial ar putea crede că evenimentele îşi urmează cursul lor normal. Intervenţia gurului meu era exercitată într-un mod prea subtil pentru a putea fi descoperită. El a pus în jocul său modest pe Behari, pe unchiul meu Sarada, pe Rajendra şi pe alţii; influenţa a fost atât de sensibilă încât toţi, cu excepţia mea, gândeau că situaţia n-avea nimic neobişnuit.

Cum Sri Yukteswar respecta mereu obligaţiile sociale, l-a rugat pe Kanai să caute un doctor şi să-l anunţe pe unchiul meu.

"Maestre", am protestat eu, "numai tu singur mă poţi vindeca. Starea mea e prea gravă pentru ca un doctor să mai poată face ceva!"

"Copile, Bunăvoinţa Divină te protejează. Nu te nelinişti cu privire la doctor; el nu te va mai găsi în starea asta: tu eşti deja vindecat!"

La aceste cuvinte ale guru-lui meu, răul atroce a dispărut. M-am aşezat, slăbit încă. A sosit şi medicul şi m-a examinat cu grijă.

"Ai trecut printr-o criză îngrozitoare", a declarat el. "Voi lua mostre pentru analiză."

A doua zi dimineaţă, doctorul a sosit în mare grabă. Eu eram aşezat şi mă simţeam bine.

"Ei bine, vorbeşti şi râzi ca şi cum ieri nu erai în ghearele morţii!" El îmi luă mâna cu blândeţe. "Nu mă aşteptam să te găsesc în viaţă când analizele mi-au arătat că era vorba de holeră asiatică! Eşti norocos, tinere, că ai un guru cu o putere de vindecare divină! De asta sunt convins!"

Eram de acord din toată inima. În timp ce doctorul se pregătea să-şi ia rămas bun, în uşă au apărut Rajendra şi Auddy. Ei păreau supăraţi, dar supărarea s-a transformat în compasiune când l-au văzut pe doctor şi faţa mea albă ca varul.

"Eram furioşi că nu ne-am întâlnit la trenul de Calcutta, aşa cum ne-am înţeles. Ai fost bolnav?"

"Da." Nu mi-am putut reţine râsul văzându-i pe prietenii mei punându-şi bagajele în acelaşi loc ca şi în ajun. În acest timp, Maestrul intră în cameră. Mi-am permis un gest de convalescent, prinzându-i mâna cu iubire.

"Guruji", i-am zis. "De la vârsta de doisprezece ani am făcut multe tentative nereuşite de a merge în Himalaya. Acum sunt convins că, fără binecuvântarea ta, zeiţa Parvati 20-2 va refuza să mă primească!"

20-1: Deşi Maestrul meu nu mi-a dat nici o explicaţie, aversiunea lui faţă de o vizită în Caşmir în cele două veri este posibil să fi fost produsă de cunoaşterea anterioară a faptului că nu venise încă timpul să se îmbolnăvească acolo (vezi capitolul 22).  Înapoi la text

20-2: Literal, "aparţinând munţilor". Parvati este reprezentată mitologic ca fiind fiica regelui Himalayei (literar, "locuinţa zăpezilor"), al cărei cămin este reprezentat de un anumit vârf de la graniţa tibetană. Călătorii uimiţi, trecând pe sub acest vârf de munte inaccesibil, văd de departe o formaţiune uriaşă de zăpadă semănând cu un palat cu turnuri şi domuri de gheaţă.

Parvati, Kali, Durga, Uma şi alte zeiţe sunt aspecte ale lui Jaganmatri, "Mama Divină a Lumii", numită atât de variat pentru a evidenţia funcţiile sale particulare. Dumnezeu sau Shiva (vezi capitolul 32), în aspectul său transcendent sau para, este inactiv în creaţie; Shakti (energia, forţa activă) a sa îl trimite către "consoartele" sale, puterile "feminine" productive ce fac posibilă desfăşurarea infinită din cosmos.  Înapoi la text

<<  Înapoi la cuprins
< Capitolul anterior
Capitolul următor >