Autobiografia unui YOGHIN

de Paramhansa Yogananda

 

<<  Înapoi la cuprins
< Capitolul anterior
Capitolul următor >

CAPITOLUL: 21

Vizităm Caşmirul

"Acum că te-ai refăcut suficient pentru a călători, aş merge cu tine în Caşmir", mi-a declarat Sri Yukteswar la două zile după vindecarea mea miraculoasă de holeră asiatică.

Seara, micul nostru grup de şase persoane a luat trenul spre nord. Prima oprire a fost Simla, maiestuosul oraş al primelor contraforturi ale Himalayei. Am hoinărit pe străzi, admirând oraşul magnific.

"Fragi englezeşti de vânzare!" striga o bătrână chircită la marginea pieţii pitoreşti.

Micile fructe roşii au atras atenţia Maestrului. A cumpărat un coş mare şi ni l-a oferit lui Kanai şi mie. Am gustat o fragă şi am scuipat-o imediat.

"Maestre, e acră! Cred că nu-mi vor place niciodată fragii!"

Guru-l meu râse.

"Din contră, îţi vor place foarte mult, în America! La masă, gazda ţi le va servi cu zahăr şi cu frişcă. După ce le va zdrobi cu o furculiţă, vei gusta şi vei declara: 'Ce delicioase sunt!'. Apoi îţi vei aminti de această zi în Simla."

Am uitat complet această prezicere, de care nu mi-am amintit decât după mulţi ani, după sosirea mea în America. Am fost invitat la masă la doamna Alice T. Hasey (sora Yogmata), din West Somerville, Massachussetts. La desert, gazda a luat o furculiţă, a zdrobit fragii, adăugând zahăr şi frişca. "Aceste fructe sunt destul de acre; cred că-ţi vor place preparate astfel", a remarcat ea.

Am luat o înghiţitură şi am exclamat: "Ce delicioase sunt!" am spus eu cu gura plină. Prezicerea guru-lui meu mi-a revenit atunci în memorie. Am rămas blocat la gândul că, cu mulţi ani în urmă, spiritul lui Sri Yukteswar, în armonie cu Dumnezeu, detectase programul de evenimente karma-ice în eterul viitorului.

În curând, micul nostru grup a părăsit Simla şi a luat trenul pentru Rawalpindi. Acolo am închiriat o birjă mare trasă de doi cai, cu care am făcut o călătorie de 7 zile până la Srinagar, capitala Caşmirului. În cea de a doua zi a călătoriei spre nord, în faţa ochilor noştri uimiţi a apărut imensitatea Himalayei. Grandioasa panoramă a munţilor ne umplea de încântare.

"Domnule", zise Auddy adresându-se Maestrului, "mă bucur din plin că pot contempla aceste locuri frumoase în compania dumneavoastră sfântă."

Această remarcă a lui Auddy m-a bucurat, căci eu jucasem rolul de gazdă în excursie. Sri Yukteswar a prins gândul meu, s-a întors spre mine şi mi-a şoptit:

"Nu te bucura aşa de mult! Auddy e mai puţin încântat de privelişte decât de perspectiva de a se îndepărta de grupul nostru pentru a avea răgazul să fumeze o ţigară."

Am fost şocat. "Maestre", am zis eu încet, "nu spune asta. Nu cred că Auddy e fumător." 21-1 L-am privit cu atenţie pe guru-l meu care nu se înşela niciodată.

"Bine, nu-ţi voi mai spune nimic despre Auddy", chicoti Maestrul, "dar vei vedea că, la prima oprire, Auddy nu va lăsa să-i scape ocazia!"

Am ajuns la un mic han. În timp ce conducea caii la adăpost, Auddy zise: "Maestre, îmi dai voie să mă aşez lângă birjar? Mi-ar plăcea să stau la aer."

Sri Yukteswar îi dădu voie, dar îmi şopti: "El vrea o ţigară proaspătă, nu aer curat."

Trăsura şi-a reluat mersul pe drumul prăfuit. Ochii Maestrului scânteiau: "Uită-te afară", mi-a sugerat el, "scoate capul pe geam şi vezi cum ia Auddy aer."

M-am supus şi am fost surprins să-l văd pe Auddy expirând rotocoale de fum. Mi-am prezentat scuzele de rigoare lui Sri Yukteswar:

"Ai dreptate ca întotdeauna, Maestre. Auddy pufăie ca o locomotivă." Am presupus că prietenul meu ceruse o ţigară de la birjar, căci ştiam că nu-şi cumpărase la Calcutta

Rulam pe drumul sinuos şi o panoramă magnifică se etala în faţa ochilor noştri: râuri, văi, prăpăstii fără fund, versanţi pietroşi. Am petrecut nopţile în adăposturi rustice. Neavând nici un servitor cu noi, eram nevoiţi să ne pregătim singuri masa. Încă slăbit, îmi recăpătăm puterile din zi în zi, deşi trăsura în care călătoream nu era confortabilă.

Entuziasmul ne umplea inimile pe măsură ce ne apropiam de Caşmirul central: paradisul lacurilor cu lotuşi, al grădinilor plutitoare, al şlepurilor cu acoperişuri lucioase, al râului Jhelum cel cu multe poduri, al poienilor semănate cu flori care se găsesc pretutindeni în jurul Hinialayei. Am ajuns la Srinagar şi am închiriat camere într-un han cu două etaje, cu vedere spre munţi. Întrucât nu avea apă curentă, eram nevoiţi să mergem să luăm dintr-o fântână învecinată. În acea vară timpul era spendid, cald ziua şi uşor răcoros noaptea.

Am făcut un pelerinaj la templul antic din Srinagar dedicat lui Swami Shankara. În timp ce contemplam această construcţie ridicată pe vârful unui munte, m-a copleşit brusc o stare extatică. Templul lui Shankara s-a transformat sub ochii mei într-o construcţie în care, mulţi ani mai târziu, am stabilit sediul Societăţii pentru Realizarea Sinelui în America. Când am vizitat pentru prima dată Los Angeles şi am văzut această costrucţie de pe Muntele Washington, am recunoscut imediat pe cea care îmi apăruse în viziunile din Caşmir şi în alte părţi.

Am petrecut câteva zile la Srinagar, apoi am plecat la Gulmarg (literal, "potecă de munte înflorită"), oraş situat la altitudinea de 2000 de metri. Acolo ani încălecat prima dată pe un cal. Rajendra avea un trăpaş iute, a cărui inimă era înfocată de viteză. Am început urcuşul spre Khilanmarg; drumul trecea printr-o pădure deasă, unde cărarea de abia se mai distingea, iar calul lui Rajendra nu-i lăsa nici un moment de repaus mârţoagei mele, nici chiar în zonele mai periculoase.

O panoramă magnifică recompensa temeritatea noastră. Pentru prima dată în această viaţă îmi era dat să contemplu în toate direcţiile vârfurile sublime ale Himalayei, acoperite de o zăpadă eternă, ce semănau, datorită siluetei lor, cu nişte urşi polari uriaşi.

Mergeam veseli prin zăpada orbitoare a pantelor. În timp ce coboram, am observat jos în depărtare un imens covor de flori galbene contrastând cu goliciunea munţilor.

Următoarele noastre excursii ne-au condus la celebra "grădină a plăcerilor" a împăratului Jehangir la Shalimar şi la Nishat Bagh. Palatul antic de la Nishat Bagh este construit direct pe o cădere naturală de apă. Torentul care vine din munţi a fost obligat să curgă printre covoarele de flori îmbătătoare, căzând în jeturi de apă de la un etaj la altul. Curentul de apă pătrunde de asemenea în mai multe apartamente regale, pentru ca în final să cadă, printr-o cascadă feerică, într-un lac aflat dedesubt. Parcurile imense sunt pline de mii de culori: trandafiri, panseluţe, iasomie, crini, maci... O stălucire de smarald este dată de şirurile simetrice de chinars  21-2, de chiparoşi şi de cireşi; în depărtare, Himalaya străjuieşte totul cu austerităţile sale albe.

La Calcutta, strugurii din Caşmir sunt apreciaţi ca o raritate. Rajendra, care-şi propusese un adevărat festin cu struguri, a fost dezamăgit că nu am întâlnit plantaţii mari de viţă de vie. Acum eu îl tachinam pentru lăcomia lui:

"M-am îndopat atât de mult cu struguri încât nu mai pot merge", mă plângeam eu. "Boabele invizibile fermentează în mine!" Mai târziu, am aflat că plantaţii superbe de viţă de vie se găsesc la Kabul, la vest de Caşmir. Ne-am consolat consumând îngheţată din rabri (lapte condensat) aromatizată cu fistic.

Ne-am plimbat de mai multe ori cu shikaras (ambarcaţie cu baldachin brodat în roşu) prin labirintul canalelor lacului Dal, care seamănă cu o pânză de păianjen. Numeroasele grădini plutitoare, un fel de plute imense din buşteni acoperiţi cu pământ, îl uimesc la început pe spectator: pepeni şi legume par să crească direct din apă! Uneori, câte un ţăran, sătul să tot fie "legat de pământ", îşi duce mica grădină din loc în loc, prin lacul format din mii de canale!

În această vale poţi întâlni mostre din toate minunile lumii. Doamna Caşmirului, încoronată de munţi, este înfrumuseţată cu o ghirlandă de lacuri. Mai târziu, când am vizitat şi alte ţinuturi, am înţeles de ce se consideră adesea Caşmirul ca locul cel mai pitoresc de pe glob. El are farmecul Alpilor elveţieni, al lacului Lomond din Scoţia şi al celor mai frumoase lacuri englezeşti. Un călător american îşi va aminti aici de Alaska şi de Pikes Peak, de lângă Denver.

Caşmirul poate rivaliza cu splendorile de la Xochimilco din Mexic, unde munţii, cerul şi oamenii se amestecă cu imensitatea apelor populate cu peşti roşii, dar la Caşmir frumuseţile lacurilor seamănă cu nişte fete tinere aflate în paza ursuzei Himalaya! Aceste ţinuturi încântătoare mi-au rămas în memorie ca cele mai frumoase din lume.

Splendorile Parcului Naţional din Yellowstone, Marelui Canion din Colorado şi Alaskăi m-au fascinat la fel de mult. Primul este poate singurul loc din lume unde poţi vedea atât de multe gheizere ţâşnind la înălţimi de necrezut, cu o regularitate de ceasornic. Iazurile lui de culoarea opalului şi a safirului, apele lui calde şi sulfuroase, animalele sălbatice din toate speciile, ne fac să ne gândim că aici natura a rămas aceeaşi ca în primele zile ale creaţiei.

Vechile şi maiestuoasele păduri ale parcului Yosemite din California, cu trunchiuri enorme de sequoia părând stâlpi care susţin cerul, sunt adevărate catedrale verzi, opere ale arhitectului divin. Deşi Orientul are cascade măreţe, ele nu se pot compara cu Niagara, din apropierea frontierei canadiene. Grotele de mamut din Kentucky şi cele din Carlsbad din New-Mexico, cu stalactite multicolore sunt feerice. Lungile spirale ale stalactitelor, care atârnă de plafon şi se oglindesc în apele subterane, dau o imagine ca de pe tărâmul celălalt, aşa cum şi l-au imaginat oamenii.

Majoritatea hinduşilor din Caşmir, renumiţi pentru frumuseţea lor, au pielea albă ca europenii şi aceeaşi structură osoasă; mulţi au părul blond şi ochii albaştri. Îmbrăcaţi ca occidentalii, ei seamănă cu americanii. Răceala Himalayei îi apără de arşiţa soarelui, aşa că ei au pielea albă. Pe măsură ce înaintăm spre sudul Indiei, spre tropice, se constată că locuitorii au tenul din ce în ce mai închis.

După ce am petrecut în Caşmir câteva săptămâni fericite a trebuit să mă reîntorc acasă în Bengal  pentru a urma cursurile colegiului din Serampore. Sri Yukteswar a rămas la Srinagar cu Kanai şi cu Auddy. Cu puţin timp înainte de plecarea mea, Maestrul a făcut aluzie la faptul că trupul său va fi subiectul unei suferinţe, acolo în Caşmir.

"Dar eşti sănătos tun, Maestre!" am protestat eu.

"S-ar putea chiar să mor!"

"Guruji!" Am căzut implorând la picioarele sale. "Promite-mi te rog că nu-ţi vei părăsi corpul acum. Eu nu sunt pregătit să continui fără tine."

Sri Yukteswar a tăcut, dar un surâs încărcat de compasiune m-a încurajat. Am plecat cu regret.

La puţină vreme de  la sosirea mea la Serampore, am primit o telegramă de la Auddy: "Maestrul grav bolnav."

"Maestre", i-am telegrafiat eu guru-lui meu, "mi-ai promis că nu mă vei abandona. "Nu-ţi părăsi corpul, altfel voi muri şi eu."

"Facă-se cum vrei tu", mi-a răspuns Sri Yukteswar din Caşmir.

Sri Yukteshwar în samadhi

După câteva zile, am primit o scrisoare de la Auddy în care eram informat că Maestrul se restabilise. La întoarcere la Serampore, 15 zile mai târziu, am fost speriat să constat că guru îşi pierduse jumătate din greutatea sa.

Prin febra sa severă din Caşmir, Sri Yukteswar arsese, din fericire pentru discipolii săi, multe din păcatele lor. Metoda metafizică de transfer a bolilor este cunoscută de yoghinii avansaţi. Un om puternic îl poate ajuta pe unul slab, ducându-i povara în locul său. Astfel, un supraom spiritual este capabil să-şi uşureze discipolii de povara lor fizică sau morală, luând asupra sa o parte din karma acţiunilor lor trecute. Aşa cum bogatul pierde câţiva bani plătind datoriile fiului său risipitor, pe care-l salvează astfel de consecinţele nebuniilor sale, la fel un maestru îşi sacrifică cu bună ştiinţă o parte din bogăţia lui corporală pentru a uşura mizeria discipolilor săi 21-3.

Prin intermediul unei tehnici yoghine secrete, sfântul îşi uneşte Mintea şi vehicolul astral cu acelea ale individului care suferă; boala trece, parţial sau în totalitate, în corpul yoghinului. Maestrul care l-a cucerit pe Dumnezeu, nu se mai îngrijorează de ceea ce va veni de la învelişul lui corporal. Deşi se lasă contaminat, spiritul său este imun; el se simte fericit de a-şi fi putut uşura semenul.

A atinge eliberarea finală în Dumnezeu înseamnă de fapt a descoperi că trupul uman şi-a îndeplinit scopul; deci un Maestru îl poate utiliza aşa cum crede el de cuviinţă. Sarcina unui guru în lume este de a uşura suferinţele umanităţii prin mijloace spirituale, prin sfaturi intelectuale, prin forţa voinţei sale, sau prin transferul fizic al bolii. Evadând la voinţă în supraconştiinţă, un Maestru poate deveni imun faţă de durerea fizică; uneori el alege s-o suporte cu curaj pentru a da exemplu discipolilor săi. Prin puterea sa de a purta suferinţele altuia, yoghinul arde seminţele karma-ice ale legii cauză-efect pe care acea fiinţă le-a semănat în alte existenţe şi care se vor manifesta în această existenţă cu o precizie matematică. Legea karma-ei poate fi folosită într-un mod ştiinţific de fiinţe ce deţin înţelepciunea divină.

Legile spirituale nu-l obligă pe un Maestru să se îmbolnăvească pentru a opera o vindecare. De obicei, vindecările obişnuite se fac prin diverse metode de vindecare instantanee care nu-l lezează pe vindecătorul spiritual. Totuşi, mai rar, un maestru dornic să accelereze mult evoluţia discipolilor săi, poate, în mod conştient, să ia asupra sa o mare parte a karma-ei lor indezirabile.

Isus s-a considerat pe sine ca răscumpărătorul păcatelor unui mare număr de oameni. Cu puterile sale divine 21-4, Isus ar fi putut să nu moară niciodată prin crucificare, dacă El n-ar fi cooperat de bună voie cu legea cosmică subtilă a cauzei şi efectului. Astfel, El a luat asupra Sa consecinţele karma-ei altora, mai ales ale discipolilor Săi. În acest fel, ei au fost purificaţi şi făcuţi capabili să primească Conştiinţa omniprezentă, sau Sfântul Duh, care a coborât mai târziu asupra lor.

Numai un Maestru realizat poate să ia asupra corpului său bolile altora sau să opereze transferul forţei sale vitale. Această metoda de vindecare yoghină nu este la îndemâna omului obişnuit căruia, de altfel, nici nu i se recomandă: un instrument fizic dereglat constituie o frână pentru meditaţia divină. Scripturile Indiei declară că prima datorie a omului constă în a-şi păstra corpul sănătos; fără aceasta, mintea este incapabilă să rămână fixată în concentrare devoţională.

Totuşi, o minte foarte puternic este capabilă să transceandă toate dificultăţile fizice şi să atingă realizarea lui Dumnezeu. Mulţi sfinţi şi-au dus la bun sfârşit căutarea lor divină, deşi erau grav bolnavi. Sfântul Francisc d'Assisi, el însuşi într-o stare disperată, a operat vindecări miraculoase şi chiar învieri din morţi.

Am cunoscut un sfânt hindus care în tinereţe avea jumătate din corpul său acoperit de răni. Diabetul lui era atât de avansat încât în condiţii normale nu putea sta aşezat mai mult de un sfert de oră. Dar spiritul lui era de neînvins. "Doamne", se ruga el, "binevoieşte să-mi vizitezi templul meu ruinat!" Printr-un efort de voinţă îndârjit, sfântul a devenit gradat capabil să menţină poziţia lotusului câte 18 ore zilnic, fără întrerupere, într-o stare extatică.

"După trei ani", mi-a povestit el, "Lumina Necreată a inundat cu splendoarea sa corpul meu torturat, pe care l-am uitat, în starea extatică în care m-am cufundat. Mai târziu am fost complet vindecat prin Graţia Divină."

Un caz istoric de vindecare miraculoasă se referă la regele Baber (1483-1530), fondator al imperiului Mogul din India. Fiul său, prinţul Humayun 21-5, s-a îmbolnăvit grav. Tatăl, speriat, l-a rugat pe Dumnezeu să-i transfere lui boala fiului său. Humayun s-a vindecat, iar Baber s-a îmbolnăvit şi a murit de aceeaşi boală de care trebuia să moară fiul său. Humayun i-a succedat ca împărat al Hindustanului.

Mulţi oameni îşi închipuie că un Maestru spiritual ar trebui să aibă forţa şi sănătatea lui Sandow 21-6. Aceasta este absolut fals. Un corp bolnav nu arată că Maestrul nu a atins contactul divin, tot aşa cum o sănătate de fier nu este semnul iluminării. Calităţile distincte ale unui Maestru nu sunt fizice, ci spirituale.

Majoritatea cercetătorilor occidentali îşi imaginează, în mod greşit, că un maestru este cel care tratează subiecte metafizice prin cuvânt vorbit sau scris. Din contră, înţelepţii au arătat că nu cel care are cunoştinţe vaste, intelectuale, despre domeniul metafizic este un Maestru, ci acela care este capabil să intre, la voinţă, în stările de dincolo de moarte (savikalpa samadhi) şi să atingă fericirea statornică (nirvikalpa samadhi) 21-7. Numai această realizare permite să se afirme că o fiinţă umană posedă controlul maya-ei, sau dualismul iluziei lumii. Numai atunci el poate declara, conştient de adevăr: "Ekam sat", "Numai Unul există".

Vedele declară că omul ignorant, care se mulţumeşte a face chiar şi cea mai mică distincţie între sufletul individual şi Spiritul Suprem este expus la pericole. "Oriunde există dualism, datorită ignoranţei, toate lucrurile se percep ca fiind distincte de Sine", scrie Shankara, marele monist. "Când totul este perceput ca fiind Sinele, nu există nimic, nici măcar un atom, care să nu fie perceput ca Sine... De îndată ce se posedă cunoaşterea Realităţii, consecinţele acţiunilor trecute nu mai sunt de temut, datorită irealităţii corpului: aşa cum un vis dispare când te trezeşti."

Numai marii învăţaţi spirituali îşi pot asuma karma discipolilor. Sri Yukteswar nu s-ar fi îmbolnăvit la Srinagar, în Caşmir, dacă nu ar fi primit permisiunea de la Spiritul din el să-şi ajute discipolii în acest mod ciudat. Puţini sfinţi erau capabili să execute poruncile divine cu atâta înţelepciune ca Maestrul meu.

Când mi-am exprimat compasiunea cu privire la slăbiciunea lui, el mi-a declarat vesel:

"La ceva este bună şi boala! Acum pot îmbrăca micile ganjis (haine) pe care nu le-am mai purtat din tinereţe!"

Râsul vesel al Maestrului mi-a reamintit o expresie a sfântului François de Sales: "Un sfânt care este trist este un sfânt de compătimit!"

21-1: Este o lipsă de respect în India să fumezi în prezenţa celor mai în vârstă şi a superiorilor.  Înapoi la text

21-2: Platan oriental. Înapoi la text

21-3: Mulţi sfinţi creştini, inclusiv Therese Neumann (vezi capitolul 39) sunt obişnuiţi cu acest transfer metafizic al bolilor. Înapoi la text

21-4: Chiar înainte de a fi dus spre locul de crucificare, Isus a spus: "Crezi că n-aş putea să rog pe Tatăl Meu, care Mi-ar pune îndată la îndemână mai mult de 12 legiuni de îngeri? Dar cum se vor împlini Scripturile care zic că aşa trebuie sa se întâmple?" MATEI 26.53-54  Înapoi la text

21-5: Humayun a fost tatăl lui Akbar cel Mare. Cu un zel islamic, la început Akbar i-a persecutat pe hinduşi. "Pe măsură ce cunoaşterea mea creştea, îmi era tot mai ruşine", spunea el mai târziu. "Miracole se produc în templele celor ce cred". El s-a preocupat de o traducere personală a Bhagavad Gita-ei şi a invitat la curtea sa mai mulţi preoţi iezuiţi din Roma. În mod inexact, dar plin de iubire, Akbar a atribuit lui Isus următoarele cuvinte (înscrise pe Arcul Victoria din Fatehpur-Sikri, noul oraş al lui Akbar): "Isus, Fiul Mariei (a ei fie pacea!), a spus: Lumea este un pod; treceţi peste el, dar nu construiţi nici o casa pe el."  Înapoi la text

21-6: Atlet german (mort în 1925) cunoscut ca fiind "cel mai puternic bărbat din lume".  Înapoi la text

21-7: Vezi notele de la capitolele 26, 43.  Înapoi la text

<<  Înapoi la cuprins
< Capitolul anterior
Capitolul următor >