Autobiografia unui YOGHIN

de Paramhansa Yogananda

 

<<  Înapoi la cuprins
< Capitolul anterior
Capitolul următor >

CAPITOLUL: 46

Femeia yoghină care nu mănâncă niciodată

"Maestre, unde mergem în această dimineaţă?" Domnul Wright, care conducea Fordul, s-a smuls o clipă din contemplarea străzii pentru a-mi arunca o privire întrebătoare. La fiecare nouă deplasare, el se întreba ce colţ al Bengalului va mai descoperi.

"Dacă vrea Dumnezeu", am spus eu cu devoţiune, "vom vedea cea de-a 8-a minune a lumii: o sfântă care nu se hrăneşte decât cu aer pur!"

"Repetarea minunii - după Therese Neumann!" Totuşi Domnul Wright păru interesat; el apăsă pe accelerator, fiind grăbit să adauge o nouă pagină senzaţională în jurnalul său de călătorie.

Sculaţi înainte de revărsatul zorilor, noi tocmai părăsisem şcoala de la Ranchi. În afară de asistentul meu şi de mine, mai erau cu noi trei prieteni bengalezi. Respiram din plin aerul tare al dimineţii. Maşina îşi croia hotărâtă drum printre grupurile de ţărani şi carele trase de boi leneşi, foarte hotărâţi de a ne sta în cale!

"Domnule, spuneţi-ne câte ceva despre această sfântă care nu mănâncă niciodată."

"Ea se numeşte Giri Bala", le-am explicat eu tovarăşilor mei. "Un profesor universitar pe nume Sthiti Lai Nundy mi-a spus, cu mulţi ani în urmă, despre existenţa ei. EI venea adesea în strada Gurpar, ca meditator al fratelui meu Bishnu."

"O cunosc bine pe Giri Bala", mi-a zis Sthiti Babu acum 25 de ani. "Ea utilizează o anumită tehnică yoga care-i permite să trăiască fără să mănânce. Eram vecinul ei la Nawabganj, în apropiere de Ichapur 46-1. Mi-am făcut un scop din a o supraveghea permanent, dar n-am văzut-o niciodată bând sau mâncând. Am fost atât de interesat, încât m-am dus la Maharajah-ul de la Burdwan 46-2, cerându-i să o supună unui control riguros. Intrigat de cererea mea, Maharajah-ul a invitat-o pe sfântă în palatul său; ea a acceptat să se supună examenului, rămânând închisă două luni într-o rezervă izolată a palatului. Mai târziu, ea s-a reîntors la Maharajah pentru o perioadă de 20 de zile şi apoi, mai târziu, încă 15 zile. Însuşi Maharajah-ul mi-a declarat că aceste trei controale riguroase nu lasă nici o îndoială asupra faptului că ea nu mănâncă nimic."

"Nu am uitat relatarea lui Sthiti Babu", am spus eu în concluzie. "Adesea, în America, m-am întrebat dacă fluviul timpului n-o luase cumva pe yogini 46-3 înainte ca eu s-o pot întâlni. Acum ea trebuie să fie foarte în vârstă; nici măcar nu ştiu dacă mai trăieşte şi unde o putem găsi. Dar peste câteva ore vom ajunge la Purulia unde fratele său are o casă."

La ora 10 şi jumătate stăteam deja de vorbă cu fratele ei, Lambadar Dey, avocat la Purulia.

"Desigur, sora mea trăieşte încă. Ea vine uneori la mine, dar acum se găseşte la casa noastră părintească de la Biur." Lambodar Dey a privit cu îndoială la Ford-ul nostru. "Ştii, Swami, niciodată un automobil nu s-a aventurat până la Biur. Cred că ar fi bine să vă resemnaţi la mijloacele de locomoţie verificate de secole, cum ar fi un car cu boi."

Acum era momentul să susţinem onoarea Detroit-ului.

"Ford-ul provine din S.U.A.", am zis eu. "Ar fi păcat să-l privăm de ocazia de a cunoaşte inima Bengalului!"

"În acest caz, fie ca Ganesha 46-4 să vă aibă în pază!" zise Lambadar Babu râzând. Adăugă: "Dacă totuşi veţi ajunge, sunt sigur că sora mea ar fi fericită să vă primească. Ea merge pe 70 de ani, dar are totuşi o sănătate perfectă."

"Spune-mi te rog domnule, este adevărat că ea nu mănâncă nimic?" Îl priveam drept în ochi, ferestrele sufletului.

giribala

GIRI BALA

Această mare femeie yoghină nu a mâncat sau băut nimic din 1880. Aici sunt fotografiat alături de ea, în 1936, în casa ei din satul izolat Biur, regiunea Bengal. Faptul că nu mănâncă nimic a fost riguros investigat de Maharajah-ul din Burdwan. Ea utilizează o tehnică yoghină specifică pentru a-şi reîncărca fiinţa cu energie cosmică provenind din eter, soare şi aer. "Nu am fost niciodată bolnavă", spunea sfânta.

"Este adevărat." Privirea lui era sinceră şi onorabilă. "Sunt mai bine de 50 de ani de când n-am mai văzut-o mâncând. Dacă sfârşitul lumii ar veni dintr-o dată, n-aş fi mai surprins decât dacă aş vedea-o pe sora mea mâncând!"

Am râs amândoi de improbabilitatea acestor două evenimente cosmice.

"Giri Bala n-a căutat niciodată singurătatea pentru practicile sale yoghine", a continuat Lambadar Babu. "Toată viaţa a fost înconjurată de prieteni şi cunoscuţi care sunt obişnuiţi cu ciudatul ei mod de existenţă şi ar fi surprinşi dacă Giri Bala s-ar hotărî subit să mănânce ceva! Sora mea trăieşte destul de retrasă, aşa cum i se cuvine unei văduve hinduse, dar cunoscuţii noştri de la Purulia şi de la Biur ştiu foarte bine că ea este o femeie realmente 'excepţională'."

Sinceritatea fratelui era în afară de orice îndoială. I-am mulţumit călduros şi ne-am îndreptat spre Biur. Ne-am oprit la o mică dugheană pentru a mânca curry şi luchis. Domnul Wright a atras în jurul său o mulţime de curioşi care-l priveau cum mânca cu degetele, după obiceiul hinduşilor 46-5. Ne-am refăcut forţele în vederea călătoriei care, fără ca noi s-o presupunem, s-a dovedit extrem de obositoare.

Drumul nostru trecea prin orezării arse de soare, conducându-ne spre provincia Burdwan din Bengal. Apoi am trecut prin păduri dese, însoţiţi de cântecul păsărelelor. Uneori câte un car cu boi contrasta cu maşina noastră care amintea de oraşele moderne.

"Dick, opreşte!" Exclamaţia mea a provocat un scrâşnet al frânelor Ford-ului. "Acest mangotier încărcat cu fructe ne invită să poposim!"

Toţi cinci ne-am repezit la copacul care îşi răspândise fructele prea coapte pe sol.

"Aşa ceva nu găseşti în America, nu-i aşa Swamiji?" zise râzând Sailesh Mazumdar, unul dintre discipolii mei bengalezi.

"Într-adevăr", m-am grăbit eu să aprob. "Aceste fructe mi-au lipsit foarte mult în Occident! Fără fructele mangotierului, paradisul hindus este de neconceput!"

Am aruncat cu o piatră şi am făcut să cadă un fruct superb de pe o ramură mai apropiată.

"Dick", am întrebat eu între două înghiţituri, "ai luat aparatele de fotografiat?"

"Desigur, domnule, sunt în portbagaj."

"Dacă Giri Bala este o sfântă autentică, voi scrie despre ea pentru occidentali. O yoghină atât de extraordinară nu poate pieri neştiută de nimeni, asemenea acestor fructe de mango!"

Ne-am bucurat de pacea pădurii încă o jumătate de oră.    

"Domnule, zise domnul Wright, trebuie să fim la Giri Bala înainte de lăsarea serii dacă vrem să avem destulă lumină pentru a face fotografii." El adăugă surâzând: "Occidentalii sunt nişte tipi sceptici; fără fotografii nimic nu-i poate convinge!"

Era indiscutabil. Am întors spatele mangotierului şi ne-am urcat în maşină.

"Ai dreptate, Dick. Sacrific paradisul fructelor de mango pe altarul realismului occidental. Avem nevoie de fotografii!"

Drumul devenea din ce în ce mai puţin practicabil; bolovani, făgaşe, hârtoape la fiecare pas. Din timp în timp trebuia să ne dăm jos şi să împingem maşina.

"Lambadar Babu a zis adevărul", recunoscu Sailesh. "Nu maşina ne duce pe noi, ci noi pe ea!"

Aşa, jumătate pe jos, jumătate în maşină traversam uneori nişte umile sate pitoreşti.

"Drumul nostru şerpuia printre grupuri de palmieri, traversând din când în când câte un sat cuibărit la umbra pădurii", a scris dl. Wright în jurnalul său de călătorie în data de 5 mai 1936. "Aceste grupuri de colibe de lut cu acoperişul din paie, cu uşile decorate cu nume divine, sunt foarte curioase; copii complet dezbrăcaţi se joacă inocenţi, ne privesc, sau aleargă după carele cu boi care traversează satul. La umbră, femeile ne privesc vesele, în timp ce bărbaţii se odihnesc evident curioşi cu toată aparenta lor nepăsare. În unele locuri, sătenii fac baie în nişte rezervoare uriaşe, îmbrăcaţi (ei se schimbă apoi, acoperindu-se cu veşminte uscate, lăsându-le în acelaşi timp să cadă pe cele ude). Femeile iau apă în vase mari de aramă.

Drumul ne ducea, mai bine sau mai rău, cu urcuşuri şi coborâşuri, traversând mici cursuri de apă; opriţi de o barieră naturală a trebuit să facem cale întoarsă împotmolindu-ne în solul nisipos al unui curs de apă secat, pentru a ajunge în sfârşit la Biur spre ora 5 după amiază. Acest sătuc din inima Bengalului nu poate fi atins în timpul ploilor, căci drumurile se transformă în torente de noroi.

Încrucişându-ne cu un grup de adepţi care veneau de la rugăciune - în plin câmp - am solicitat un ghid şi am fost asaltaţi de o duzină de băieţi care s-au agăţat de maşina noastră, dorind să ne conducă la Giri Bala.

Drumul ducea la un grup de curmali adăpostind câteva colibe de lut, dar înainte de a ajunge acolo, Ford-ul s-a înclinat deodată în mod periculos şi apoi a revenit la orizontală tot atât de repede. Avansam lent, cu precauţie; deodată drumul a fost barat de un desiş de nestrăbătut, făcând necesar un ocol prin fundul unui rezervor secat, unde Ford-ul s-a împotmolit; a fost nevoie de multe eforturi pentru a-l scoate de acolo. Iarăşi şi iarăşi, drumul apărea impracticabil, dar am hotărât: ori totul, ori nimic; băieţii binevoitori ne-au ajutat să înlăturăm obstacolele (binecuvântat fie Ganesha!), în timp ce alţi câteva sute, inclusiv părinţii lor îi priveau cum trebăluiesc.

În curând, rulam între două şiruri de colibe din care femeile ne priveau cu ochii mari, în timp ce bărbaţii mergeau în urma sau înaintea noastră: probabil că era pentru prima dată când o maşină se aventura pe acele drumuri, unde "sindicatul carului cu boi"era atotputernic! Apariţia noastră a produs o adevărată senzaţie în acest sat în care din timpuri străvechi nu se schimbase nimic.

Am oprit pe o alee pietruită, la circa 30 de metri de locuinţa lui Giri Bala. În fine, eforturile noastre erau recompensate! În curând eram în faţa unei clădiri mari de cărămidă cu două nivele, care domina colibele din vecinătate. Casa era în renovare, căci se vedea o schelărie din bambus. Entuziasmaţi, arzând de nerăbdare, noi am rămas în faţa uşii larg deschise, în timp ce sătenii, tineri sau bătrâni, goi sau îmbrăcaţi, continuau să ne privească cu gura căscată.

În uşă a apărut Giri Bala în persoană. Mică, îmbrăcată în mătase galben-aurie, ea înainta modestă şi umilă, privindu-ne de sub haina ei swadeshi. În spatele vălului de văduvă, ochii îi străluceau ca jarul, faţa ei blândă şi binevoitoare sugera realizarea divină, detaşarea totală de bunurile acestei lumi.

Ea s-a apropiat umilă, acceptând tăcută să ne lase s-o fotografiem şi s-o filmăm 46-6, supunându-se tuturor exigenţelor noastre tehnice, răbdătoare şi timidă. În sfârşit, imortalizasem pe un mare număr de fotografii pe singura femeie din lume cunoscută pentru că n-a mâncat nimic de peste 50 de ani (Therese Neuman se lipsise desigur de hrană, dar din 1923). Cu un aer matern, Giri Bala stătea în faţa noastră, acoperită complet de veşmântul ei care nu lăsa să se vadă decât faţa, ochii plecaţi cu modestie şi picioarele sale micuţe. O aureolă de pace emana din acest surâs copilăresc, din această faţă cu nasul mic şi ochii sclipitori."

Mie, Giri Bala mi-a făcut aceeaşi impresie ca şi domnului Wright: ea purta nimbul spiritualităţii. S-a plecat în faţa mea cu gesturile tradiţionale cu care un laic îl primeşte pe un om al bisericii. Farmecul ei nevinovat şi surâsul calm spuneau mai mult decât cuvintele; uitasem complet lunga şi obositoarea noastră călătorie.

Sfânta s-a aşezat pe verandă cu picioarele încrucişate. Deşi purta însemnele vârstei, ea nu era lipsită de vlagă; pielea ei măslinie era netedă şi emana sănătate.

"Mamă", i-am zis eu în bengali, "de 25 de ani doresc să vin să te văd. Sthiti Lai Nundy Babu mi-a vorbit de viaţa ta de renunţare."

Ea a făcut un gest cu capul, semn că acest nume îi era cunoscut. "Da, era vecinul meu din Nawabganj."

"În toţi aceşti ani, eu am traversat oceanul, dar nu mi-am pierdut speranţa că te voi vedea într-o zi. Renunţarea sublimă pe care o trăieşti fără ştirea lumii trebuie revelată omenirii, care a uitat de multă vreme ce este hrana spirituală."

Sfânta a ridicat o clipă ochii şi a zâmbit cu interes calm.

"Baba (onorat Tată), tu ştii mai bine", a răspuns ea umilă.

Eram fericit că n-a fost ofensată; nu se ştie niciodată cum reacţionează yoghinii şi yoghinele la ideea publicităţii; de obicei doresc să-şi păstreze în linişte cuceririle lor spirituale. O voce interioară îi avertizează când este timpul să-şi dezvăluie viaţa în folosul celor care caută adevărul.

"Mamă, am continuat eu, atunci te rog să mă ierţi că te asaltez cu întrebări şi să răspunzi doar dacă doreşti! Îţi voi înţelege de asemenea tăcerea."

Ea a ridicat mâinile într-un gest amabil. "Aş fi fericită să te ajut, aşa neînsemnată cum sunt."

"Ba nu eşti deloc neînsemnată!", am protestat eu. "Eşti un suflet mare."

"Eu sunt o umilă servitoare, îmi place să gătesc şi să servesc masa oamenilor."

Ciudată ocupaţie, îmi ziceam eu, pentru o sfântă care nu mănâncă nimic!

"Spune-mi, Mamă, este adevărat că trăieşti fără să mănânci? Eu vreau să aud răspunsul din propria ta gură."

"Cât se poate de adevărat." Ea păstră un moment de tăcere. Când a vorbit din nou, fraza ei arătă că făcuse un mic calcul mental: "De la vârsta de 12 ani şi 4 luni până azi, când am 68, adică mai bine de 50 de ani, n-am băut şi n-am mâncat nimic."

"N-ai dorit niciodată să mănânci?

"Dacă ar fi fost aşa, aş fi mâncat pur şi simplu!" Simplu, dar egal, ea afirmă acest adevăr axiomatic, cunoscut prea bine lumii care se învârte în jurul a trei mese pe zi!

"Şi totuşi consumi desigur ceva!" În vocea mea se simţea un uşor reproş.

"Desigur!" Zâmbi, sesizând că eu am înţeles-o atât de iute.

"Îţi extragi hrana din energia subtilă a aerului şi a luminii solare  46-7, din forţa cosmică care îţi reîncarcă corpul prin bulbul rahidian (medula oblogata)."

"Baba ştie." Ea aprobă din nou fără nici o pretenţie.

"Mamă, te rog să-mi povesteşti viaţa ta. Ea ar putea fi interesantă pentru întreaga lume."

Giri Bala ieşi din rezerva ei obişnuită, declarând:

"Bine, aşa să fie." Vocea ei era gravă şi hotărâtă. "M-am născut în acest ţinut împădurit. Copilăria mea n-a avut nimic remarcabil, cu excepţia faptului că aveam o poftă nepotolită de mâncare. Am fost logodită de foarte tânără.

'Copilă', m-a avertizat mama, 'trebuie să-ţi controlezi lăcomia. Când va trebui să trăieşti printre străini, în familia soţului tău, ce vor crede ei dacă tu-ţi petreci tot timpul pentru a mânca tot ce-ţi cade la îndemână?'

Nenorocirea prezisă s-a întâmplat. N-aveam decât 12 ani când am intrat în familia soţului meu la Nawabganj. Soacra mea îşi bătea joc zi şi noapte de lăcomia mea. Era atât de penibil să îndur ironiile ei, încât la un moment dat voinţa mea s-a trezit. Într-o dimineaţă, reproşurile ei au fost deosebit de crude.

'Îţi voi dovedi, am zis eu, că nu mă voi mai atinge de mâncare cât voi trăi!'

Soacra mea a râs dispreţuitoare: 'Cum ai putea să trăieşti o viaţă fără să mănânci nimic, când îţi este imposibil să trăieşti o zi fără să te îndopi cu mâncare?'

N-aveam ce răspunde la acesta replică! Totuşi hotărârea mea era definitivă. M-am retras într-un colţ singuratec pentru a-l ruga pe Dumnezeu.

'Doamne, mă rugam eu, binevoieşte să-mi trimiţi un guru care să mă înveţe să trăiesc cu lumina ta şi nu cu hrană!'

Am căzut într-un extaz divin. Condusă de o mână invizibilă, m-am dus la templul ghat de la Nawabganj, pe malul Gangelui. Pe drum, m-am încrucişat cu preotul familiei soţului meu.

'Părinte, am zis eu încrezătoare, învaţă-mă cum să trăiesc fără să mănânc.'

El m-a privit surprins şi n-a spus nimic. După câteva minute de linişte mi-a adresat aceste cuvinte:

'Copilă, vino diseară la templu; acolo voi celebra o ceremonie Vedică special pentru tine.'

Acest răspuns vag nu era cel pe care-l aşteptam. Am reluat drumul spre templu. Soarele matinal îmbrăca fluviul în auriu; m-am purificat în apele sfinte, ca pentru o iniţiere. Cu hainele ude, tocmai părăseam malul când, deodată, Maestrul meu s-a materializat într-o lumină orbitoare.

'Fetiţo', mi-a zis el cu o voce plină de compasiune, 'eu sunt gurul pe care Dumnezeu ţi l-a trimis ca răspuns la rugile tale fierbinţi, înduioşat de caracterul lor neobişnuit! De azi înainte, tu vei trăi cu lumină astrală, toţi atomii corpului tău se vor hrăni în curentul infinit.' "

Giri Bala recăzu în muţenie. Am luat carnetul şi creionul domnului Wright şi i-am făcut un rezumat al povestirii, în limba engleză.

Sfânta şi-a relut povestirea cu o voce care abia se auzea: "Templul era pustiu şi totuşi gurul meu ne-a înconjurat cu o aureolă protectoare, pentru a nu ne surprinde nimeni. El m-a iniţiat într-o tehnică yoga care eliberează corpul  de nevoia de a absorbi alimente terestre grosiere. Tehnica include utilizarea unei anumite mantra 46-8 şi exerciţii de respiraţie mai complicate decât cele care se fac de obicei. Nici medicamente, nici magie - nimic altceva decât Kriya."

În maniera reporterilor americani, de la care învăţasem fără ca ei s-o ştie, am interogat-o pe Giri Bala despre tot ceea ce mi se părea că ar putea interesa lumea. Puţin câte puţin, ea mi-a comunicat următoarele:

"N-am avut niciodată copii; sunt mulţi ani de când sunt văduvă. Nu dorm decât foarte puţin, căci pentru mine nu e nici o diferenţă între somn şi starea de veghe. Eu meditez în timpul nopţii şi ziua mă ocup de treburile gospodăriei. Sunt foarte puţin sensibilă la schimbările de temperatură de la un anotimp la altul. N-am fost niciodată bolnavă. Când mi se întâmplă să mă rănesc, aproape nu simt durerea. Nu am excreţii şi-mi pot controla bătăile inimii şi respiraţia. Gurul meu şi alţi sfinţi îmi apar adesea în viziuni."

"Mamă, am întrebat eu, de ce nu înveţi pe nimeni arta de a trăi fără să mănânce?" Se părea că ambiţiile mele de a hrăni înfometaţii lumii erau aproape împlinite.

"Nu pot, guru mi-a interzis să-i divulg secretul. El nu vrea să se opună planurilor divine ale creaţiei. Fermierii nu mi-ar mulţumi dacă aş învăţa oamenii să trăiască fără alimente. Fructele apetisante ar zace nefolositoare pe sol. De altfel, mi se pare că mizeria, foametea şi bolile sunt biciurile karma-ei, care în final ne împing să căutăm adevăratul sens al vieţii."

"Mamă", am zis eu apăsând cuvintele, "la ce bun atunci să fii singura care te lipseşti de hrană?"

"Pentru a dovedi că omul este Spirit. Pentru a demonstra că cel care se apropie de Dumnezeu învaţă progresiv să trăiască cu Lumina eternă şi nu cu alimente grosiere!" 46-9

Sfânta se refugie într-o stare meditativă profundă. Privirea i s-a cufundat în interior şi ochii i-au devenit inexpresivi. Ea a scos un suspin specific, preludiu al transei extatice, în care nu mai este nevoie de respiraţie. Pentru un timp, spiritul ei a evadat în regatul în care nu mai sunt probleme, în care totul este fericire.

Se lăsa noaptea tropicală. Mica noastră lampă cu petrol arunca o lumină vie pe feţele ţăranilor întoarse spre noi în tăcere. Una câte una, începeau să se aprindă luminile în colibele învecinate. Sosise momentul să ne luăm rămas bun; ne aştepta un drum lung şi neplăcut la întoarcere.

"Giri Bala", am zis eu când sfânta a redeschis ochii, "dă-mi ca amintire o bucată din unul dintre sari-urile tale!"

Îndată ea reveni cu o bucată mare de mătase de Benares în mâini şi îngenunche în faţa mea.

"Mamă", am zis eu cu veneraţie, "lasă-mă mai bine pe mine să-ţi ating picioarele tale sfinte!"

46-1: În Bengalul de nord. Înapoi la text

46-2: Alteţa Sa Sir Bijay Chand Mahtab, actualmente decedat. Familia sa deţine, fără îndoială, rapoartele celor trei perioade de control asupra lui Giri Bala.  Înapoi la text

46-3: Femeie yoghină. Înapoi la text

46-4: "Cel care îndepărtează obstacolele", zeul norocului. Înapoi la text

46-5: Sri Yukteswar avea obiceiul să spună: "Domnul a pus la dispoziţia noastră fructele minunate ale pământului. Nouă ne place să vedem hrana, să-i simţim parfumul, să o gustăm; hindusului îi place de asemenea să o pipăie! Nu văd nimic de obiectat nici asupra clefăitului, dacă nimeni nu este de faţă." Înapoi la text

46-6: Dl. Wright îl filmase de asemenea pe Sri Yukteswar, cu ocazia ultimului festival al solstiţiului de iarnă de la Serampore. Înapoi la text

46-7: "Tot ceea ce mâncăm este radiaţie; hrana noastră se reduce la cuante de energie", a zis pe 17 mai 1933 Dr. George W. Crille, din Cleveland în cursul unei reuniuni a medicilor la Memphis. "Razele soarelui transmit radiaţiile alimentelor, eliberând curenţi electrici destinaţi să circule prin corpul uman, adică prin sistemul nervos. Atomul, spune Dr. Crille, este un sistem solar. El înmagazinează energia radiată de soare ca şi un resort încordat. Aceşti nenumăraţi atomi de energie constituie hrana noastră. Odată ajunşi în corpul uman, aceşti atomi încărcaţi cu energie o eliberează în protoplasmă, generând astfel o nouă energie chimică şi noi curenţi electrici. Corpul este format din aceşti atomi. Ei constituie muşchii, creierul şi organele de simţ, cum ar fi ochii şi urechile"

Într-o zi, savanţii vor descoperi cum se poate trăi pornind direct de la energia soarelui. "În natură, clorofila este singura substanţă cunoscută care se comportă ca o «capcană de raze solare»", scrie William L. Laurence în The New York Times. "Ea captează energia soarelui înmagazinând-o în plantă. Fără ea, viaţa nu ar putea exista. Omul găseşte energia de care are nevoie în cea solară, acumulată de legumele şi fructele pe care le mănâncă sau în produsele animalelor care şi ele se hrănesc cu plante. Energia pe care o extragem din cărbune sau din petrol reprezintă energie solară fixată de către vegetale acum milioane de ani. Noi trăim graţie soarelui prin intermediul clorofilei."  Înapoi la text

46-8: Vibraţie potentă. Literal, mantra se traduce din sanscrită prin "instrument al gândirii", semnificând acel sunet ideal, inaudibil, ce reprezintă un aspect a creaţiei. Imensa putere a sunetului derivă din AUM, "Cuvântul", murmurul creator al Motorului cosmic.  Înapoi la text

46-9: Posibilitatea de a se lipsi de hrană, stare atinsă de Giri Bala, este o putere yoghină citată în Yoga Sutras (III, 31) a lui Patanjali. Therese Neumann nu consumă alimente grosiere şi nu practică nici o tehnică yoghină ştiinţifică care să-i permită să se lipsească de hrană. Explicaţia acestui fapt trebuie căutată în complexitatea karma-ei personale. Therese Neumann şi Giri Bala s-au consacrat lui Dumnezeu în timpul a numeroase existenţe, dar mijloacele de expresie sunt diferite. Printre numeroşii sfinţi creştini care au trăit fără să mănânce şi care erau de asemenea stigmatizaţi, să îi cităm pe sfântul Lydwine din Schiedam, preafericita Elisabeta din Rent, sfânta Catherina din Siena, Dominica Lazarri, preafericita Angele din Foligno şi, în secolul XIX, Louise Lateau. Sfântul Nicolas de Flue (Bruder Klaus, ascet din secolul XV, ale cărui rugăminţi fierbinţi pentru unire adresate lui Dumnezeu au salvat Confederaţia Elveţiană) s-a abţinut de l-a mâncare timp de 20 de ani.  Înapoi la text

<<  Înapoi la cuprins
< Capitolul anterior
Capitolul următor >