Autobiografia unui YOGHIN

de Paramhansa Yogananda

 

<<  Înapoi la cuprins
< Capitolul anterior
Capitolul următor >

CAPITOLUL: 47

Mă întorc în Occident

"Am ţinut multe lecţii în India şi în America, dar trebuie să recunosc că, în calitate de indian, sunt foarte fericit să conduc o clasă de elevi englezi."

Râsul străbătu auditoriul meu londonez; nici o politică nu ne tulbura pacea yoghină.

Acum India nu mai era decât o amintire sfântă. Era în septembrie 1936 şi eu mă găseam în Anglia pentru a-mi ţine promisiunea de a susţine o nouă conferinţă la Londra, prima fiind acum 16 luni.

Şi Anglia este sensibilă la nemuritorul mesaj al ştiinţei yoga. Reporterii şi cineaştii îmi invadau apartamentul de la Grosvenor House. Consiliul Naţional Britanic al Religiilor organizase o reuniune la biserica congregaţionistă de la Whitefield, pe 29 septembrie, unde trebuia să vorbesc despre: "Cum pot credinţa şi fraternitatea să salveze civilizaţia". Conferinţa de la ora 8 de la Caxton Hall a atras atâta lume încât publicul care n-a găsit loc trebuia să aştepte la Windsor Hall cel de-al doilea discurs al meu de la ora 9.30. Cursurile de yoga erau atât de frecventate, încât domnul Wright a trebuit să caute un local mai încăpător.

Tenacitatea englezilor a generat rezultate excelente în domeniul spiritual. Studenţii în yoga de la Londra au fondat, după plecarea mea, un centru al S.R.F.; reuniunile lor săptămânale pentru meditaţie au avut loc regulat chiar şi în timpul războiului.

Nu pot uita călătoria mea în Anglia. Fordul nostru a fost din nou pus în circulaţie pentru a vizita locurile de naştere şi mormintele marilor poeţi sau eroi ai istoriei Marii Britanii.

În octombrie ne-am îmbarcat pe Bremen, la Southampton şi în curând am ajuns la New York. Am străbătut continentul american în maşină şi, la sfârşitul anului 1936, am ajuns la Mount Washington, în California.

La centrul nostru de la Los Angeles, Sărbătorile Crăciunului sunt celebrate printr-o meditaţie de 8 (opt) ore pe 24 decembrie (Crăciunul Spiritual) 47-0 şi printr-un banchet a doua zi (Crăciunul Laic). În acest an solemnităţile au fost reînsufleţite de prezenţa prietenilor şi studenţilor noştri din oraşe îndepărtate, veniţi pentru a-i întâmpina pe cei trei călători: doamna Bletsch, domnul Wright şi eu.

Împreună cu discipolii mei americani

Cu această ocazie, la centrul nostru am avut şi delicatese care au străbătut 25.000 de kilometri: rasagulla - dulceaţă din fructe de mango, gucchi - ciuperci din Caşmir, biscuiţi cu papaia, ulei de flori de keora, pentru a ne parfuma îngheţata. Seara eram cu toţii reuniţi în jurul unui imens pom de Crăciun, în apropierea unui foc din buşteni de chiparos parfumat.

Adusesem cadouri din toate colţurile lumii: Palestina, Egipt, India, Anglia, Franţa, Italia. Domnul Wright a vegheat ca nici unul dintre cadourile destinate dragilor mei elevi să nu se piardă pe drum. Scoarţă de măslin sfânt din Ţara Sfântă, broderii fine din Belgia şi din Olanda, covoare din Persia, şaluri din Caşmir, imprimate din bumbac - swadeshi, papuci persieni cu tocurile lor neliniştitoare, vase din lemn de santal din Mysore, vase şi cupe împodobite cu pietre scumpe, miniaturi, tapiserii, parfumuri, ţesături, scrieri vechi, monede ale dinastiilor indiene dispărute de mult, beţişoare parfumate, mătăsuri, bonete Gandhi, oale, covoraşe pentru rugăciune, etc - se adunaseră daruri din trei continente.

Unul câte unul, am distribuit cu bucurie pachetele cu daruri care se adunaseră sub pomul de Crăciun, într-o grămadă enormă.

"Sora Gyanamata!" Am întins o cutie de formă alungită americancei sfinte cu faţă blândă care mă înlocuise la Mount Washington în timpul absenţei mele. După ce a desfăcut pachetul, ea a găsit un sari de mătase aurie din Benares.

"Vă mulţumesc domnule; aceasta evocă în ochii mei fastul Indiei!"

"Domnul Dickinson!" Pachetul conţinea un cadou pe care-l cumpărasem într-un bazar din Calcutta. "Domnului Dickinson îi va place asta", mă gândisem eu. Domnul Dickinson, un discipol iubit, asista la toate sărbătorile noastre de Crăciun, de la înfiinţarea centrului de la Mount Washington, în 1925. În acest al 11-lea an, stătea în picioare în faţa mea şi desfăcea panglicile micului său pachet pătrat.

"Cupa de argint!" Cuprins de o emoţie puternică, el contempla cadoul, o cupă înaltă pentru băut. Apoi el se aşeză deoparte. I-am surâs afectuos şi mi-am reluat rolul de Moş Crăciun,

Reuniunea s-a terminat cu o rugăciune adresată Celui care ne dă toate bunurile şi cu colinde de Crăciun.

Mai târziu am discutat cu domnul Dickinson.

"Domnule, a zis el, permiteţi-mi să vă mulţumesc pentru cupa de argint. Eu nu am putut găsi cuvintele potrivite în seara de Crăciun."

"Am cumpărat-o special pentru dumneavoastră."

"Timp de 43 de ani am aşteptat să primesc această cupă. E o poveste lungă închisă în străfundul inimii mele." Domnul Dickinson mă privi roşind. "Începutul a fost dramatic. Eram pe punctul de a mă îneca. Fratele meu mai mare mă împinsese în joacă într-un bazin de 9 metri adâncime, într-un orăşel din Nebraska. Aveam atunci cinci ani. În timp ce mă scufundam, mi-a apărut un om cu privirea senină şi cu un surâs încurajator, înconjurat de o lumină multicoloră orbitoare. Corpul meu tocmai dispărea sub apă pentru a treia oară, când unul dintre tovarăşii fratelui meu a reuşit să îndoaie o salcie de care m-am apucat disperat. Apoi copiii m-au scos la mal şi mi-au dat primul ajutor.

Doisprezece ani mai târziu, la vârsta de 17 ani, am vizitat Chicago împreună cu mama. Era în septembrie 1893 când a avut loc reuniunea Marelui Parlament mondial al religiilor. Mă plimbam de-a lungul străzii principale, când mi-a apărut din nou aceeaşi lumină orbitoare. Puţin mai departe, acelaşi om pe care-l văzusem în viziunea mea, cu ani în urmă, mergea cu paşi lenţi. El a ajuns în dreptul unei clădiri mari în care a intrat.

dickinson

Dl. E. E. Dickinson din Los Angeles; el căuta o cupă de argint.

'Mamă, am exclamat eu, acesta este omul care mi-a apărut în momentul în care eram gata să mă înec!'

Ne-am grăbit la rândul nostru să intrăm în clădire; omul pe care tocmai îl văzusem era la o tribună şi ţinea o conferinţă. Am înţeles că era Swami Vivekananda 47-1. După ce şi-a terminat discursul, m-am dus să-l caut. Mi-a surâs cu bunătate, ca şi cum am fi fost nişte vechi prieteni. Nu ştiam cum să-mi exprim emoţia, dar inima mea spera că el îmi va propune să-i devin discipol. El mi-a citit gândul.

'Nu, fiule, eu nu sunt gurul tău.' Vivekananda m-a privit fix în ochi cu privirea sa frumoasă, pătrunzătoare. 'Maestrul tău va veni mai târziu. El îţi va da o cupă de argint.' După o pauză, Vivekananda a adăugat surâzând: 'El îţi va dărui o graţie mai profundă decât poţi tu primi în acest moment.'

Câteva zile mai târziu, am părăsit Chicago şi nu l-am mai revăzut niciodată pe Vivekananda. Dar fiecare din vorbele lui se imprimase profund în inima mea. Au trecut ani, totuşi Maestrul aşteptat nu apărea. Într-o seară, în 1925, m-am rugat fierbinte lui Dumnezeu să-l trimită pe gurul meu. După câteva, ore m-au trezit nişte accente melodioase. Deodată mi-a apărut un cor de îngeri purtând flaute şi alte instrumente. După ce şi-au răspândit în aer acordurile lor glorioase, îngerii au dispărut.

A doua zi seara, am asistat la conferinţa dumneavoastră de la Los Angeles şi am ştiut că ruga mea a fost îndeplinită."

Ne surâdeam în tăcere.

"Iată, de 11 ani sunt discipolul dumneavoastră în Kriya Yoga, a continuat domnul Dickinson. Uneori mă întrebam de ce nu-mi ofereaţi cupa şi am sfârşit prin a crede că vorbele lui Vivekananda erau doar metaforice. În seara de Crăciun, când mi-aţi dat cutiuţa pătrată, am văzut pentru a treia oară aceeaşi lumină orbitoare. După o clipă, contemplam darul gurului meu prezis de Vivekananda în urmă cu 43 de ani: cupa de argint!" 47-2

47-0: Începând cu 1950, meditaţia pe parcursul unei zile întregi s-a ţinut pe 23 decembrie. Astfel, membrii din întreaga lume serbează Crăciunul în această zi specială în căminele lor, în centre şi temple ale Self-Realization Fellowship, găsind un mare ajutor spiritual şi binecuvântare prin intermediul fuzionării în câmp telepatic cu discipolii adunaţi în meditaţie în cartierele generale. Aceeaşi înălţare divină poate fi simţită oricând de către cei care intră în rezonanţă cu Consiliul de Rugăciuni la cartierele generale S.R.F., acolo unde se fac rugăciuni zilnic pentru toţi cei care solicită ajutorul în rezolvarea problemelor personale, (nota editorului englez).  Înapoi la text

47-1: Principalul discipol al Maestrului de talie Cristică, Ramakrishna Paramahansa. Înapoi la text

47-2: Domnul Dickinson l-a întâlnit pe Swami Vivekananda în septembrie 1893 - anul în care, la 5 ianuarie se născuse Paramhansa Yogananda. Vivekananda era conştient că Yogananda s-a reîncarnat din nou si că va merge în America pentru a preda filosofla Indiei.

în 1965, dl. Dickinson încă sănătos şi activ la vârsta de 89 de ani, a primit titlul de Yogacharya (profesor de yoga) în cadrul unei ceremonii de la Cartierele generale ale S.R.F. din Los Angeles.

Adesea el medita perioade mari cu Paramahansaji şi practica Kriya Yoga de trei ori pe zi.

Înainte cu 2 ani de a muri, pe 30 iunie 1967, Yogacharya Dickinson a purtat o discuţie cu trei călugări S.R.F. Le-a spus un detaliu interesant pe care uitase să-l menţioneze lui Paramahansaji. Yogacharya Dickinson spuse: "Când am urcat pe scena unde Swami Vivekananda îşi ţinea discursul, înainte ca eu să-l salut, mi-a spus: <Tinere, te rog să nu mai intri în apă!>" (nota editorului englez). Înapoi la text

<<  Înapoi la cuprins
< Capitolul anterior
Capitolul următor >