Autobiografia unui YOGHIN

de Paramhansa Yogananda

 

<<  Înapoi la cuprins
< Capitolul anterior
Capitolul următor >

CAPITOLUL: 48

La Encinitas, în California

"O surpriză pentru dumneavoastră, domnule! În timp ce aţi absentat, noi am construit un ashram la Encinitas. Acesta este un cadou de bun venit!" Dl. Lynn, Sora Gyanamata Durga Ma şi alţi câţiva discipoli mă conduseră surâzând prin poarta de la intrare, de-a lungul unei alei umbrită de arbori.

Construcţia mi se părea ca un transatlantic alb pe fondul albastru al mării. Nu găseam cuvinte pentru a-mi exprima mulţumirea. După ce mi-am revenit, am vizitat noul ashram. Avea 16 încăperi mari şi încântătoare.

În holul central, cu ferestre enorme care ocupau toată înălţimea peretelui, verdele oceanului şi albastrul cerului se răsfrângeau pe pereţii albi într-o simfonie de culori serafice. Pe marele şemineu din hol, chipurile lui Isus, Babaji, Lahiri Mahasaya şi Sri Yukteswar îşi răspândeau graţia în miniaturalul paradis de pe malul Pacificului.

Sub holul construit direct pe faleză, erau două săli de meditaţie, dând spre infinitul mării şi al cerului. Mici verande pentru băi de soare, livezi, plantaţii de eucalipţi, scări lungi spre locuri de baie singuratice, imensitatea apei, toate acestea constituiau un vis cât se poate de real.

"Fie ca sufletele curajoase şi bune ale sfinţilor să vină în aceste locuri", (zice "Rugăciunea pentru o locuinţă" din Zend-Avesta, gravată pe una din uşile ashramului) şi "fie ca ele să meargă mână în mână cu noi, împărţind virtuţile binefăcătoare ale darurilor lor sfinte, mari cât pământul, generoase ca fluviile, înalte ca soarele, pentru fericirea omului, pentru bunăstare şi pace."

"Fie ca în această casă ascultarea să cucerească nesupunerea; fie ca pacea să triumfe peste neînţelegere; generozitatea peste avariţie; vorbirea sinceră peste minciună; respectul  peste dispreţ. Minţile noastre să fie încântate, sufletele înălţate, iar trupurile să ne fie glorificate, de asemenea; Oh, Lumină Divină, fie ca să Te vedem şi să ne apropiem de Tine şi să obţinem compania Ta întreagă!"

encinitas

Encinitas, California, privind la Pacific. Clădirea principală şi parte din terenurile aparţinând Self-Realization Fellowship

Înălţarea ashramului a fost posibilă datorită generozităţii dl. James J. Lynn 48-0, un Kriya Yoghin credincios; un om de afaceri american cu nesfârşite ocupaţii (în domeniul petrolier şi al asigurărilor) care şi-a făcut timp să practice zilnic Kriya Yoga. Ducând astfel o viaţă echilibrată el a atins samadhi, starea de comuniune cu Dumnezeu. În timpul şederii mele în India şi în Europa (din iunie 1935 până în octombrie 1936), uitasem complet de acest proiect, astfel încât realizarea lui a fost pentru mine o surpriză minunată. Dl. Lynn avusese grijă ca în corespondenţa purtată cu cei din California să nu mi se sufle nici un cuvânt despre construirea ashramului de la Encinitas.

Alături de dl. Lynn (Rajarishi Janakananda)

Încă de la începutul şederii mele în America, nu încetasem să caut un colţ liniştit pe malul Pacificului, pentru a ridica acolo un ashram, proiect care a fost însă mereu dejucat. În prezent, contemplam vasta proprietate Encinitas 48-1, zicându-mi că profeţia lui Sri Yukteswar referitoare la "un ashram pe malul Pacificului" se împlinise.

Câteva luni mai târziu, în 1937, de Paşte, am celebrat la Encinitas prima slujbă de dimineaţă. Sute de discipoli urmăreau miracolul zilnic al răsăritului incendiind cerul. Spre vest se desfăşura imensitatea Pacificului, cu un murmur asemănător unui imn solemn; în depărtare apărea un val alb şi un stol de pescăruşi. "Cristos a înviat!" şi nu numai în soarele primăvăratic, ci şi în zorii eterni ai Spiritului.

În faţa ashramului, privind spre ocean, la Encinitas

Lunile se scurgeau în fericire; în mijlocul atâtor splendori am dus la bun sfârşit, în liniştea ashramului, o operă proiectată de mai multă vreme: Cântecele cosmice. Am scris cuvintele în engleză şi muzica pentru circa 40 de imnuri, unele originale, altele adaptări ale melodiilor străvechi, între altele: "Nici o naştere, nici o moarte", de Shankara; două din favoritele lui Sri Yukteswar, "Trezeşte-te, o, Sfântul meu!" şi "Dorinţa, marele meu inamic"; imnul antic sanscrit "Imn lui Brahma"; vechile imnuri bengaleze: "Ce fulger de lumină!" şi "Ei au auzit numele Tău"; ale lui Tagore: "Cine e în templul meu?" şi multe compuse de mine: "Îţi aparţin veşnic", "În ţara de dincolo de visuri", "Vino din cerul tău liniştit", "Ascultă chemarea inimii mele", "În templul tăcerii", "Tu eşti viaţa mea".

În prefaţa cărţii cu cântece am povestit prima mea tentativă de a prezenta unui public occidental imnurile religioase ale Orientului, cu ocazia unei conferinţe, pe 18 aprilie 1926, la Camegie Hall din New York.

"Domnule Hunsicker", am zis eu unui student american, "îmi propun să cer auditoriului să cânte un imn antic hindus: 'O, Domnul meu minunat!'."

"Domnule", a protestat el, "imnurile orientale nu sunt de înţeles pentru americani. Ar fi păcat dacă conferinţa ar fi întreruptă de nişte roşii stricate!"

Am râs şi am replicat: "Muzica este o limbă universală. Americanii nu pot să nu fie fermecaţi de aceste imnuri religioase 48-2 ."

În timpul conferinţei, domnul Hunsicker a stat în spatele meu pe estradă, temându-se probabil pentru mine. Teama lui a fost nefondată; nu numai că nici o roşie nu a tulburat ordinea, dar timp de o oră şi trei sferturi, acordurile solemne ale vechiului imn hindus "O, Dumnezeule minunat!" au răsunat, cântate la unison de trei mii de voci! Să notăm că în acea seară s-au produs unele vindecări miraculoase printre credincioşii care au intonat astfel cu dragoste numele divin!

Viaţa retrasă a unui literat nu a fost un rol de lungă durată. Curând, la fiecare două săptămâni făceam naveta între Los Angeles şi Encinitas. Slujbe duminicale, cursuri, conferinţe în cluburi şi universităţi, interviuri cu studenţii, fluxuri neîntrerupte de corespondenţă, articole pentru East-West, coordonarea activităţilor din India şi a numeroase centre mai mici din oraşele americane. Mult timp am dedicat, de asemenea, punerii în pagină a învăţăturilor de Kriya de la Self-Realization Fellowship (Asociaţia Realizării Sinelui) într-o serie de cursuri la distanţă pentru căutătorii de yoga, al căror zel nu putea fi limitat în spaţiu.

O fericită consacrare a Bisercii Tuturor Religiilor a avut loc în 1938 la Washington, D.C. Aflată printre frumoase terenuri, grandioasa biserică este construită într-o parte a oraşului numită "Înălţimile prieteniei". Conducătorul ei este Swami Premananda, educat la şcoala de la Ranchi şi Universitatea din Calcutta. L-am numit în 1928 să preia conducerea centrului S.R.F. din Washington.

"Premananda", i-am spus cu ocazia unei vizite la noul său templu, "acest sediu Oriental este un omagiu în piatră pentru devoţiunea ta neobosită. Aici, în capitală, tu ţii aprinsă lumina idealurilor lui Lahiri Mahasaya."

Premananda m-a însoţit într-o scurtă vizită la centrul S.R.F. din Boston. Ce bucurie să revăd echipa de Kriya Yoga care a rămas statornică încă din 1920! Conducătorul din Boston, dr. M. W. Lewis, ne-a însoţit într-un apartament modern, decorat artistic.

"Domnule", îmi spuse zâmbind dr. Lewis, "în primii dv. ani în America aţi locuit în acest oraş într-o cameră mică, fără baie. Vroiam să ştiţi că în Boston sunt şi apartamente de lux!"

Umbrele apropiatului carnagiu se întindeau peste lume; se puteau deja auzi înspăimântătoarele tobe ale războiului. Prin interviuri cu mii de oameni în California şi prin corespondenţa cu oameni din lumea întreagă, am aflat că ei cu toţii căutau în profunzimea inimii lor; tragica insecuritate exterioară le amplificase nevoia de Refugiul Etern.

"Am învăţat cu adevărat valoarea meditaţiei", îmi scria în 1941 conducătorul S.R.F. din Londra, "şi că nimic nu ne poate zdruncina pacea interioară. În ultimele câteva săptămâni, în timpul întâlnirilor noastre am putut auzi alarmele aeriene şi exploziile bombelor cu acţiune întârziată, dar elevii noştri tot se mai strâng şi se bucură pe deplin de slujbele frumoase."

Altă scrisoare mi-a sosit, din Anglia cea înlăcrimată de război, chiar înainte ca America să intre în conflict. În cuvinte nobile şi patetice dr. L. Cranmer Byng, renumit editor la seria Înţelepciunea Orientului, scria:

"Când am citit East-West am înţeles cât de departe părem a fi, trăim în aparent două lumi diferite. Frumuseţe, ordine, calm şi pace îmi vin de la Los Angeles, acostând în oraşul nostru asediat precum un vas încărcat cu binecuvântări şi mângâierea Sfântului Graal.

Văd ca într-un vis crângul cu palmieri, templul de la Encinitas, cu întinderile sale oceanice şi vederile montane, şi mai presus de orice, prietenia tuturor bărbaţilor şi femeilor gândind spiritual, o comunitate unită, absorbită în muncă creativă şi reîncărcată sufleteşte prin contemplaţie. Este lumea propriei mele viziuni, în a cărei realizare speram că joc micul meu rol, dar acum...

Poate că nu voi avea niciodată ocazia fizică de a atinge plajele de aur şi nici să mă închin în templul vostru. Dar este un lucru extraordinar că am putut avea această viziune şi să ştiu că, în mijlocul războiului, mai sălăşluieşte pacea în porturile şi pe dealurile voastre. Salutări tuturor fraţilor, de la un soldat obişnuit, care scrie acestea într-un turn de observaţie, aşteptând să vină zorile."

Anii de război au adus o trezire spirituală printre aceia care nu citiseră niciodată Noul Testament. O dulce fiertură din ierburile amare ale războiului! Pentru a satisface o nevoie crescândă, s-a construit şi la Hollywood, în 1942, o mică Biserică a Tuturor Religiilor S.R.F.. Este orientată cu faţa spre Dealul Măslinilor şi Planetariumul din Los Angeles. Biserica, colorată în albastru, alb şi auriu, se reflectă în apele unei mari piscine. Grădinile sunt vesele de flori, pietre ornamentale, suporturi de flori agăţătoare şi o ciudată fântână a dorinţelor. Să arunci cu bănuţi şi să îţi pui dorinţe nenumărate a fost dintotdeauna o aspiraţie a sufletului uman! O bunăvoinţă universală se întinde de la micile firide cu statuile lui Lahiri Mahasaya, Sri Yukteswar, Krishna, Buddha, Confucius, Sf. Francis până la superba reproducere în piatră a Cinei cea de taină a lui Cristos.

O altă Biserică a Tuturor Religiilor S.R.F. a fost fondată în 1943 la San Diego. Un templu liniştit pe un vârf de deal, deasupra unei văi cu eucalipţi, având panorama Golfului San Diego.

Una din cele mai frumoase proprietăţi din California, o adevărată grădină înflorită, a fost dăruită în 1949 Societăţii. Terenul de 5 hectare constituie un amfiteatru natural împrejmuit de coline înverzite. Un lac i-a adus proprietăţii renumele de "Sanctuarul cu Lac" (Lake Shrine). O construcţie curioasă, semănând cu o moară de vânt daneză, are o capelă S.R.F. Două statui, a lui Buddha şi a lui Kwan-Yin - personificare chineză a Mamei Divine au fost aduse din China la "Sanctuarul cu Lac". O statuie a lui Isus în mărime naturală, cu faţa senină şi cu roba sa aurie iluminată noaptea, este aşezată pe o colină, în apropierea unei cascade.

Una din cele 4 ceremonii care au marcat cea de a 30-a aniversare a S.R.F, în 1950, a constat în inaugurarea unui monument comemorativ al lui Mahatma Gandhi. O parte din cenuşa lui Mahatma, trimisă din India, a fost depusă într-un sarcofag de piatră vechi de mii de ani.

Un centru al SRF, "India Center" a fost înfiinţat la Hollywood, în 1951. Domnul Goodwin J. Knight, vice-guvernator al Californiei şi domnul M.R. Ahuja, consul general al Indiei, au asistat la inaugurare. Proprietatea are un restaurant SRF, un magazin cu obiecte hinduse şi o sală pentru 250 de persoane.

Într-o seară, în acest cer liniştit, îmi puneam inima într-un cântec. Sub degetele mele cânta dulcea orgă a Bisericii, iar pe buze tânguirea plină de dor a unui devot antic bangalez, care îşi căuta consolarea eternă:

  În această lume, Mamă, nimeni nu mă poate iubi;
  În această lume ei nu cunosc iubirea divină.
  Unde este acea iubire din dragoste pură?
  Unde eşti Tu cea care iubeşti cu adevărat?
  Acolo tânjeşte inima mea să fie.

Însoţitorul meu din capelă, dr. Lloyd Kennell, conducătorul centrului din San Diego, zâmbea uşor la cuvintele cântecului.

"Spune-mi drept, Paramhansaji, a meritat?" Mă privi cât se poate de sincer. Am înţeles întrebarea sa laconică: "Eşti fericit în America? Ce zici de deziluzii, de supărările, de conducătorii care nu pot coordona centrele, de studenţii care nu pot fi învăţaţi?"

"Binecuvântat este cel pe care îl încearcă Domnul, doctore! El Şi-a amintit ca din când în când să îmi pună poveri în spate!" Dar atunci îmi veniră în minte toţi cei credincioşi, dragostea, devoţiunea şi înţelegerea care se află în inima Americii. Uşor apăsat, continuai: "Dar răspunsul meu este: Da, de o mie de ori da! A meritat; a fost o emoţie permanentă, mai mult decât am visat vreodată, să văd Occidentul şi Orientul apropiindu-se prin singura legătură care durează, cea spirituală!"

Încet, am adăugat o rugăciune: "Fie ca Babaji şi Sri Yukteswarji să simtă că mi-am îndeplinit rolul, şi să nu-i fi dezamăgit în marile speranţe pe care şi le-au pus în mine când m-au trimis aici."

M-am întors la orgă; de data aceasta cântecul avea nuanţe vitejeşti:

  Moara Timpului macină
  Viaţa Lunii şi stelelor
  Şi multele dimineţi zâmbitoare-
  Dar sufletul meu merge înainte!

  Întuneric, moarte şi eşecuri s-au întrecut;
  Să îmi blocheze calea au încercat violent;
  Lupta cu Natura cea geloasă este aprigă-
  Dar sufletul meu merge înainte!

Anul Nou 1945 m-a prins muncind în biroul de la Encinitas, revizuind manuscrisul acestei cărţi.

"Paramhansaji, vino afară te rog." Dr. Lewis, venit în vizită din Boston, mă ruga zâmbitor de la fereastră. Am ieşit să ne plimbăm prin soare, când companionul meu îmi arătă noi construcţii ce se ridicau la marginea proprietăţii Asociaţiei, lângă şoseaua de coastă.

Alături de familia dr. Lewis

"Domnule, văd multe îmbunătăţiri de la ultima mea vizită." Dr. Lewis venea de două ori pe an de la Boston la Encinitas.

"Da, doctore, un vechi proiect de-al meu e pe cale să ia formă. În aceste minunate vecinătăţi am început o colonie în miniatură. Fraternitatea este un ideal care se poate înţelege mai bine prin exemple decât prin concepte! Un mic grup armonios de aici poate inspira apariţia şi altor comunităţi ideale de-a lungul pământului."

"Ce idee splendidă! Colonia va fi cu siguranţă un succes dacă fiecare îşi joacă rolul cu sinceritate!"

"Lumea este un termen vag, dar omul trebuie să-şi lărgească loialitatea, considerându-se un cetăţean al lumii. O persoană care simte cu adevărat că 'Lumea este ţinutul meu natal; este America mea, India mea, Filipinele mele, Anglia mea, Africa mea' va avea o viaţă folositoare şi fericită. Mândria sa locală se va extinde fără limite; va fi în contact cu fluxurile creatoare universale."

Ne-am oprit lângă o piscină cu lotuşi. Sub noi se întindea nesfârşitul Ocean Pacific.

"Aceleaşi ape se lovesc de coastele Occidentului şi Orientului, în California şi China. " Însoţitorul meu aruncă o pietricică în cea mai apropiată parte din cele 70.000.000 mile pătrate ale oceanului. "Encinitas este un loc simbolic pentru o colonie mondială."

"E adevărat, doctore. Vom aranja aici multe conferinţe şi Congrese ale Religiilor, invitând delegaţi din toate ţinuturile. Vom arbora steagurile tuturor naţiunilor. Mici temple vor fi construite pentru religiile principale ale lumii.

"Cât de curând, plănuiesc deschiderea unui Institut Yoga aici. Misiunea binecuvântată a Kriya Yoga în Occident abia a început. Fie ca toţi oamenii să afle că există o tehnică ştiinţifică a realizării de sine, care poate birui toată nenorocirea umană!"

Am discutat mult după miezul nopţii cu dragul meu prieten - primul Kriya Yoghin din America - nevoia înfiinţării de colonii mondiale pe baze spirituale. Relele atribuite unei abstracţii antropomorfice numite 'societate' pot fi eliminate mai realist de fiecare om în parte. Utopia trebuie să germineze întâi în inima individului, ca mai pe urmă să dea rod ca virtute civică. Omul este un suflet, nu o instituţie; doar reformele interioare pot oferi stabilitate celor exterioare. Punând accent pe valorile spirituale, realizarea de sine, o colonie care exemplifică fraternitatea are puterea de a trimite vibraţii inspiratoare cu mult dincolo de hotarele sale.

sanfr

Vorbitori la o întâlnire interrasială din San Francisco, în 1945, în cadrul Conferinţei de Pace. (De la stânga la dreapta) Dr. Maneck Anklesaria, John Cohee, eu, Hugh E. MacBeth, Vince M.

15 august 1945, sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial! Sfârşitul unei lumi; zorii unei misterioase Ere Atomice! Locuitorii ashramului s-au strâns în sala principală pentru o rugăciune de mulţumire. "Tată Ceresc, fie să nu se mai întâmple vreodata! Copiii Tăi să fie de acum încolo ca fraţii!"

S-a dus tensiunea anilor de război; spiritele noastre torceau sub soarele păcii. Privii fericit la fiecare dintre camarazii mei americani.

"Doamne", mă gândeam cu recunoştinţă, "Tu i-ai dat acestui călugăr o familie numeroasă!"

Anii au trecut în fericire, plini de o activitate intensă. O colonie de "Fraternitate universală" a S.R.F. la Encinitas, proiectată în 1937 şi realizată în 1947 servea ca model altor colonii similare mai mici. Construcţiile, pe terenul de 12 hectare de la Encinitas, conţin mai multe ashramuri, un magazin cu obiecte hinduse, un restaurant, un hotel pentru membrii societăţii şi pentru vizitatori. Terenul mai cuprinde un iaz cu lotuşi şi o piscină 48-3. Activităţile Coloniei constau în educaţia generală a discipolilor, conform idealurilor S.R.F, precum şi în punerea în practică a unui vast proiect agricol capabil să furnizeze legume rezidenţilor din centrele de la Encinitas şi Los Angeles.

"El a făcut ca toţi oamenii ieşiţi din Unul Singur să locuiască pe toată faţa pământului..." 48-4. Nevoia de centre ale fraternităţii universale fondate pe o bază spirituală se face simţită ca o urgenţă pentru omenirea sfârtecată de războaie.

Deşi atâta timp cât a fost în corpul fizic Sri Yukteshwar n-a călătorit niciodată în altă ţară, el cunoştea acest adevăr: "Lumina este Patria mea!"

48-0: După moartea lui Paramahansaji, dl. Lynn (Rajarsi Janakananda) a fost preşedintele S.R.F. şi Y.S.S. din India. El pomenea astfel despre gurul său: "Ce dumnezeiască este compania unui sfânt! Din toate lucrurile ce mi-au parvenit în viaţă, preţuiesc cel mai mult binecuvântările pe care mi le-a dat Paramahansaji"

Dl. Lynn a intrat în mahasamadhi în 1955 (nota editorului englez).  Înapoi la text

48-1: Un orăşel pe autostrada de coastă nr. 101, Encinitas se află la 100 mile la sud de Los Angeles şi la 25 mile nord de San Diego.

Vezi capitolul 12.  Înapoi la text

48-2: Traduc aici cuvintele acestui cântec al lui Guru Nanak:

  O, Dumnezeu minunat! O Dumnezeu minunat!
  în pădure Tu eşti verdeaţa,
  în munţi Tu eşti înălţimea,
  în râu Tu eşti neodihna
  în ocean Tu eşti solemnitatea!
  Servitorului îi eşti serviciul,
  îndrăgostitului îi eşti iubirea,
  celui în suferinţa îi eşti alinarea,
  yoghinului îi eşti beatitudinea!
  O, Dumnezeu minunat! O, Dumnezeu minunat!
  La picioarele Tale mă închin!

Înapoi la text

48-3: Acum un centru ashram înfloritor, ale cărui clădiri includ clădirea iniţială a ashramului, clădiri pentru călugări şi călugăriţe, facilităţi pentru a servi masa şi o retragere atrăgătoare pentru membri şi prieteni. Coloane albe încadrează aleea fiind încoronate de lotuşi şi frunze aurite. În arta indiană, lotusul este simbolul centrului Conştiinţei Cosmice (sahasrara) din creştetul capului, "Lotusul cu o mie de petale de lumină".  Înapoi la text

48-4: FAPTELE APOSTOLILOR, 17.26.  Înapoi la text

<<  Înapoi la cuprins
< Capitolul anterior
Capitolul următor >