Autobiografia unui YOGHIN

de Paramhansa Yogananda

 

<<  Înapoi la cuprins
< Capitolul anterior
Capitolul următor >

CAPITOLUL: 6

Monahul tigrilor

"Am descoperit adresa Monahului tigrilor; putem merge chiar mâine."

Această propunere plăcută venea din partea lui Chandi, unul din vechii mei colegi de clasă. Eram dornic să-l văd pe sfântul care, înainte de a deveni monah, se lupta cu mâinile goale cu tigrii. M-a cuprins un entuziasm nespus la ideea acestor isprăvi fără precedent.

A doua zi era un frig hibernal, dar Chandi şi cu mine am plecat veseli. După ce am hoinărit multă vreme prin Bhowanipur, în afara Calcuttei, am găsit, în sfârşit casa potrivită. Uşa avea două inele de fier pe care le-am făcut să sune cu un zgomot teribil. Cu toate acestea, servitorul sosi fără să se grăbească şi surâsul lui ironic părea să spună că tot acest zgomot nu era capabil să tulbure pacea care era înăuntrul casei sfântului.

Sensibili la acest reproş mut, ne-am simţit recunoscători când am fost invitaţi să intrăm în salon. O aşteptare interminabilă ne-a pus nervii la încercare. Legile nescrise ale Indiei impun răbdare căutătorului adevărului; un maestru îl poate pune astfel la încercare. În Occident această tortură psihologică este la modă la doctori şi la stomatologi.

În fine, servitorul ne-a chemat şi ne-a introdus într-un dormitor. Celebrul Swami Sohong 6-1 era aşezat pe patul său. Vederea corpului său formidabil ne-a afectat în mod ciudat. Am rămas cu gura căscată. Niciodată nu am mai văzut un corp atât de musculos şi totuşi graţios şi suplu. Faţa lui, cu o expresie aspră şi totuşi senină, era împodobită de bucle curgătoare, barbă şi mustaţă. Gingăşia unui porumbel şi calităţile unui tigru străluceau simultan în ochii lui închişi la culoare. Nu era îmbrăcat, fapt ce atrăgea atenţia asupra taliei sale.

După ce ne-a revenit vocea, l-am salutat pe monah, exprimându-ne toată admiraţia pentru aspectul lui de gladiator.

"Nu vreţi să ne să ne spuneţi cum aţi reuşit să învingeţi, cu mâinile goale, sălbăticiunea cea mai feroce a junglei, tigrul regal din Bengal?"

"Copiii mei, aceasta este o nimica toată pentru mine. Sunt oricând gata sâ-mi reiau isprăvile." El avu un surâs inocent. "Pentru voi un tigru este tot un tigru, pentru mine însă el nu este decât un pisoiaş!"

"Swamiji, sunt de acord că mi-aş putea convinge subconştientul că un tigru nu este decât un pisoi, dar cum să-l fac pe tigru să creadă aceasta?"

"Desigur, forţa este de asemenea necesară. Nu se poate crede că un bebeluş care confundă tigrul cu o pisică mare îi poate veni de hac! Mâinile puternice sunt singurele mele arme."

El ne invită să-l urmăm în vestibul şi lovi zidul cu pumnul. O cărămidă căzu pe duşumea; o bucată de cer apăru prin golul din zid. Surpriza m-a ameţit; cel care poate dărâma un zid cu o singură lovitură este desigur capabil să sfărâme un maxilar de tigru!

"Unor oameni la fel de robuşti ca şi mine le lipseşte totuşi sângele rece. Cei care nu au decât forţa fizică şi n-au forţa morală sunt susceptibili să leşine la simpla vedere a tigrului. Tigrul în libertate este mult mai feroce şi mai periculos decât cel de la circ, căruia i se dă opium!

Mulţi oameni cu forţă herculeană au fost totuşi imobilizaţi de groază în faţa asaltului unui tigru bengalez. În mintea sa, tigrul îl asemuieşte pe om cu o pisică fără forţă! Este posibil pentru cel care alătură forţei fizice o hotărâre nestrămutată să acţioneze identic asupra tigrului şi să-l convingă că este o pisică fără apărare. Aşa am procedat eu mereu!"

Nu mă îndoiam că uriaşul meu interlocutor ar putea face o asemenea metamorfoză psihologică, de a transforma tigrul în pisică. El părea dispus să ne dea o lecţie; Chandi şi cu mine îl ascultam respectuoşi.

"Mintea comandă muşchii. Forţa unei lovituri de ciocan depinde de energia pusă în joc: forţa corpului depinde de curaj şi de voinţa de a lovi. Spiritul, pur şi simplu dă formă şi hrăneşte corpul. Sub acţiunea instinctelor formate în vieţile anterioare, germeni de forţă sau de slăbiciune se infiltrează progresiv în conştiinţă. Ei se exteriorizează sub formă de obişnuinţe, care la rândul lor se cristalizează într-un corp bine sau slab dezvoltat. Slăbiciunea fizică are origine mentală: printr-un cerc vicios, corpul, sclavul obişnuinţelor, contracarează mintea. Dacă stăpânul (mintea) permite unui servitor (corpul) să-i comande, acesta din urmă sfârşeşte prin a fi tiranic; mintea este redusă la sclavie de îndată ce ea cedează ordinelor corpului."

La rugămintea noastră, impresionantul Swami consimţi să ne povestească viaţa sa:

"Din copilărie, cea mai mare dorinţă a mea era să înfrunt tigrii. Voinţa mea era neclintită, dar corpul era slab dezvoltat."

Mi-a scăpat o exclamaţie de uimire. Cuvântul "slăbiciune" în gura acestui Hercule părea nelalocul lui.

"Numai abandonându-mă din toată inima unor gânduri de forţă şi de sănătate am venit de hac acestui handicap. Aveam toate motivele de a manifesta vigoare mentală irezistibilă, fără de care nu puteam să subjug tigrul bengalez."

"Credeţi, venerabile Swami, că eu aş putea vreodată înfrunta tigrii?" A fost singura dată când această ciudată ambiţie mi-a trecut prin minte!

"Desigur!" El surâdea. "Dar există mai multe rase de tigri, unele bântuie jungla deasă a dorinţelor oamenilor. Nu obţii nici un beneficiu spiritual doborând animalele cu o lovitură de pumn. Este mult mai important să te focalizezi să-ţi elimini inamicii interni."

"Povestiţi-ne cum aţi ajuns, din dresor de tigri sălbatici, dresor al pasiunilor interne sălbatice."

Swami tăcea. Privirea lui părea pierdută în negurile unui trecut îndepărtat. Am ghicit că el se întreba dacă să-mi satisfacă cererea sau nu. În final aprobă cu un surâs.

"Când am ajuns în culmea gloriei, orgoliul meu era atât de mare că am decis nu numai să pun tigrii la pământ, ci să efectuez şi tururi de forţă pe seama lor. Ambiţia mea consta din a obliga sălbăticiunile să se poarte ca animalele domestice. Am apărut în public şi succesul a încoronat bravura mea.

Într-o seară, tatăl meu intră gânditor în cameră:

"Fiule, ar trebui să te pun în gardă împotriva unui rău pe care-l poate provoca o schimbare a sorţii."

"Eşti fatalist, tată? Crezi că superstiţia mă va opri din calea mea triumfală?"

"Eu nu sunt fatalist, fiule, dar cred în legea justă a răsplatei, aşa cum este ea definită în Scripturi. Animalele din junglă te urăsc; într-o zi ele se vor îndârji împotriva ta."

"Tată, mă uimeşti! Tu ştii ce este un tigru: minunat, dar nemilos! Chiar când este sătul, un tigru e gata să se repeadă asupra unei prăzi noi! Rasa tigrilor e cea mai de dispreţuit din întreaga junglă! Cine ştie dacă loviturile mele nu implantează un pic de înţelepciune, de consideraţie, în capetele lor obtuze. Eu sunt ca un profesor însărcinat cu un curs de comportament pentru a disciplina elevii din junglă! Te rog tată, consideră-mă ca un dresor şi nu ca un ucigaş de tigri. Cum ar putea acţiunile bune să atragă răul asupra capului meu? Te rog să nu mă obligi să-mi schimb acest mod de viaţă!"

Chandi şi cu mine eram ochi şi urechi, uimiţi de această dezbatere. În India, un copil nu iese uşor din cuvântul tatălui său. Monahul tigrilor continuă:

"Tatăl meu mă ascultă răbdător păstrând tăcerea din care a ieşit pentru a pronunţa aceste cuvinte cu o voce gravă: "Fiule, tu mă obligi să-ţi fac cunoscută o prevestire funestă pe care o ştiu de la un sfânt, ce mi-a vorbit în timpul meditaţiei mele de ieri:

'Prietene drag, sunt purtătorul unui mesaj destinat fiului tău. Pune imediat frână isprăvilor sale violente. Dacă nu, la viitoarea lui luptă, el va fi rănit grav şi se va găsi timp de şase luni între viaţă şi moarte. Mai târziu el va renunţa la lume şi se va călugări .

Această prezicere nu m-a impresionat. Eu am gândit că tatăl meu, în credulitatea sa, a fost victima iluziilor unui fanatic."

În acest moment monahul tigrilor făcu un gest de nerăbdare, ca la amintirea unei greşeli. Se cufundase într-o tăcere profundă şi părea că a uitat de prezenţa noastră. Când şi-a reînceput povestea, a făcut-o cu o voce stinsă:

"Puţin timp după acest avertisment, m-am dus în capitala ţinutului Cooch Behar. Oraşul pitoresc era nou pentru mine. Ca de obicei, o mulţime de curioşi mă urma pe străzi. Se şoptea la trecerea mea:

"Este cel care luptă cu tigri sălbatici!" "Priviţi-i picioarele! ai crede că sunt trunchiuri de copaci!" "Şi faţa lui? Este desigur o încarnare a regelui tigrilor în persoană!"

Ştiţi cât de repede se propagă aceste noutăţi; nu e nevoie de ziare pentru aceasta! În câteva ore ştirea sosirii mele a pus oraşul pe foc! Seara, mă odihneam când am auzit zgomotul unui galop; câţiva cai s-au oprit la uşa mea. Cinci poliţişti cu turbane au intrat înăuntru. Eram uimit. Cine ştie , îmi spuneam, poate vor să mă interogheze asupra unor lucruri de care eu nu am habar! Dar agenţii s-au înclinat cu o politeţe neobişnuită:

 "Venerabile Swami, am venit să vă salutăm în numele prinţului ţinutului Cooch Behar, care şi-a exprimat dorinţa să vă vadă la palatul său mâine dimineaţă."

Am ezitat un moment. Pentru un motiv necunoscut, simţeam un regret viu de a întrerupe călătoria mea liniştită. Dar m-am înmuiat la rugăminţile agenţilor şi am acceptat invitaţia.

A doua zi, o trăsură magnifică a venit să mă ia şi să mă ducă cu mare pompă la palat Un servitor ţinea o umbrelă superbă pentru a mă feri de arşiţa soarelui. Astfel am făcut o plimbare plăcută prin oraş şi prin pădurile înconjurătoare. Prinţul în persoană mă aştepta în poarta palatului. Mi-a oferit chiar fotoliul lui cusut cu fir de aur, el mulţumindu-se cu un scaun mai simplu.

"Atâta amabilitate mă va costa scump!", mă gândeam eu îngrijorat. Motivele prinţului au fost formulate clar după câteva cuvinte de politeţe:

"Tot oraşul nu vorbeşte decât despre isprăvile dumitale. Este adevărat că înfrunţi, cu mâinile goale, ferocitatea tigrilor?" Am aprobat.

"Nu cred! Nu eşti decât un simplu mâncător de orez din Calcutta! Fii sincer: n-ai pus la pământ decât animale dopate cu opiu!" Vocea lui răsuna clară şi sarcastică. Nici măcar nu i-am făcut onoarea de a-i răspunde la insultă.

"Te provoc să îl înfrunţi pe tigrul meu Raja Begum 6-2, nou capturat. Dacă poţi să-i rezişti cu succes, să-l legi şi să părăseşti cuşca conştient, acest tigru îţi va aparţine! Între altele, vei avea câteva mii de rupii şi alte recompense. Dacă refuzi lupta, îţi voi înjosi numele în tot statul meu, ca fiind cel al unui impostor!"

Aceste cuvinte insolente m-au lovit în inimă ca o ploaie de gloanţe. Am acceptat cu mânie. Pe jumătate ridicat din scaunul său, prinţul se lăsă pe spate cu un zâmbet sadic. Mi-am amintit de împăraţii romani mulţumiţi şi satisfăcuţi de aducerea creştinilor în arenă. Îmi spuse:

"Pregăteşte-te de luptă peste o săptămână. Regret că nu pot să-ţi arăt adversarul mai devreme." Fără îndoială, prinţul se temea să nu hipnotizez tigrul sau să nu-i dau opiu!

Am părăsit palatul observând amuzat că, de această dată, umbrela şi trăsura regală erau absente.

Toată săptămâna m-am pregătit trup şi suflet pentru proba care urma să vină. Servitorul meu îmi relata istorii fantastice. Lugubra prezicere a sfântului se răspândise deja în ţară, exagerându-se din ce în ce. Mai mult, unii credeau că un spirit rău, blestemat de zei, se încarnase în corpul tigrului care noaptea lua diferite forme demonice pentru a redeveni animal în timpul zilei. Acest demon-tigru a fost trimis pe pământ pentru singurul scop de a mă umili.

O altă versiune era că Cerul Tigrilor îl crease pe Raja Begum, care devenea instrumentul pedepsirii mele, insolentul biped care a îndrăznit să se lege de rasa tigrilor.

Servitorul mi-a spus că prinţul părea în elementul său pregătind o luptă între om şi fiară. El construia un vast pavilion pentru mii de spectatori. În centru, o enormă cuşcă de fier prevăzută cu o cameră de siguranţă îl ţinea pe Raja Begum. Captivul, înfometat, însetat de sânge, scotea răgete asurzitoare. Prinţul spera oare să mă vadă servind de prânz tigrului?

Lumea luase cu asalt casele de bilete pentru a vedea spectacolul fără precedent. Sosind ziua cea mare, sute de solicitanţi au fost refuzaţi din lipsă de locuri. Un număr dintre ei încerca să se furişeze sub acoperiş sau la galerie."

Povestea atinsese punctul culminant; Chandi şi cu mine abia îndrăzneam să respirăm.

"În mijlocul răgetelor sacadate ale lui Raja Begum şi al murmurului înfricoşat al spectatorilor, mi-am făcut apariţia în tăcere. Eram îmbrăcat sumar şi nu aveam nimic pentru a mă proteja. Am deschis uşa camerei de siguranţă şi am închis-o liniştit în urma mea. Tigrul a sărit pe gratii cu un zgomot asurzitor - înspăimântătoare primire! Mă simţeam un biet mieluşel în faţa fiarei care răgea.

Încă un moment şi eram în cuşcă, dar cum am închis uşa Raja Begun m-a atacat. Mâna mea dreaptă a fost ciopârţită îngrozitor. Sângele uman, cea mai mare tentaţie pe care un tigru o poate cunoaşte, curgea gârlă din rană. Profeţia părea pe cale de a se realiza.

Mi-am revenit imediat din şoc - era prima rană serioasă pe care am primit-o vreodată. Am dat cu mâna stângă o lovitură teribilă în maxilarul tigrului. Fiara s-a împleticit, s-a rotit dezorientată prin cuşcă şi a făcut un salt convulsiv înainte. Atunci loviturile de pumn au început să curgă în capul ei.

Dar mirosul sângelui a avut asupra ei efectul înnebunitor al primului pahar de vin asupra unui beţiv privat mult timp de băutură. Atacurile ei, punctate de răgete, deveneau din ce în ce mai furioase. Apărarea mea imperfectă, handicapată de pierderea unei mâini mă expunea dinţilor şi ghearelor. Totuşi am dat curajos lovitură după lovitură. Cuşca era transformată într-un pandemoniu, sângele împroşca în toate părţile, fiara se înroşea de durere şi de mânie.

"Trageţi! Trageţi! Ucideţi fiara!" strigau spectatorii oamenilor înarmaţi de pe margine. Omul şi fiara se mişcau atât de iute, că un glonte nu nimeri ţinta. Îmi adunai toate forţele, toată voinţa şi, cu un urlet, am dat o ultimă lovitură. Tigrul a căzut şi nu s-a mai mişcat.

"Ca o pisicuţă!" am spus.

Swami râse din toată inima şi-şi continuă povestirea.

"În fine, Raja Begum era învins, umilit în orgoliul lui regal! Am căutat un lanţ, am găsit unul pe planşeu şi am legat tigrul de barele cuştii. Triumfător, mă îndreptam spre uşă, dar Raja Begum, acest diavol încarnat, părea că vrea să confirme natura lui demonică.

Dintr-un salt formidabil, a rupt lanţul şi mi-a sărit în spate. Cu umărul muşcat în profunzime, m-am prăbuşit; după o clipă aproape am răsturnat fiara, care a leşinat din nou sub o avalanşă de lovituri. De această dată am legat-o mai solid şi am părăsit cuşca cu paşi lenţi. Teribil rănit, eu am îndeplinit totuşi cele trei condiţii ale luptei: să înving tigrul, să-l leg cu un lanţ şi să părăsesc cuşca fără ajutorul nimănui.

Cu rănile pansate, am fost onorat, aclamat, sărbătorit; sute de monezi de aur se adunau la picioarele mele. Tot oraşul era în delir. Nu se vorbea decât despre strălucita mea victorie asupra unuia din tigrii cei mai puternici, cei mai feroci care au fost văzuţi vreodată. Prinţul, fidel promisiunilor sale, mi l-a dăruit pe Raja Begun, dar toate astea nu m-au bucurat. O schimbare deosebită s-a produs în sufletul meu. S-ar putea spune că, ieşind din cuşcă, prin aceasta eu am închis uşa ambiţiilor terestre.

A urmat o perioadă grea. Timp de şase luni am fost între viaţă şi moarte. De îndată ce am fost în stare, m-am întors în oraşul natal.

"Acum ştiu că guru-l meu este sfântul care m-a avertizat, m-am confesat eu tatălui meu. Ah! dacă l-aş putea întâlni!" Dorinţa mea era sinceră, căci într-o zi sfântul a apărut pe neaşteptate.

"Ajunge cu dresatul tigrilor!",  declară el cu o calmă siguranţă. "Urmează-mă şi te voi învăţa să pui la pământ fiarele ignoranţei care populează jungla universului uman. Tu eşti obişnuit cu spectatori aceştia vor fi o galaxie de îngeri admirând uimitoarele tale fapte în practica yoga!"

Guru-l meu m-a iniţiat în practicile spirituale. El a deschis uşile sufletului meu, ruginite prin nefolosire. Am plecat împreună în Himalaya pentru a desăvârşi antrenamentul meu."

Chandi şi cu mine ne-am înclinat în faţa monahului, recunoscători de a fi auzit minunata poveste a vieţii lui. Mă simţeam pe deplin răsplătit pentru lunga aşteptare preliminară din vestibulul răcoros.

6-1: Sohong era numele său monastic, dar era mai cunoscut sub numele de "Tiger Swami."  Înapoi la text

6-2: "Prinţ Prinţesă" - numit astfel pentru a indica faptul că animalul său poseda ferocitatea combinată a tigrului şi a tigroaicei.  Înapoi la text

<<  Înapoi la cuprins
< Capitolul anterior
Capitolul următor >