Autobiografia unui YOGHIN

de Paramhansa Yogananda

 

<<  Înapoi la cuprins
< Capitolul anterior
Capitolul următor >

CAPITOLUL: 9

Preafericitul credincios şi iubirea lui cosmică

"Ia loc, dacă doreşti, domnişorule. Eu discut cu Mama mea Divină."

Tăcut, cu cea mai profundă veneraţie, am păşit în cameră fiind pătruns de aspectul îngeresc al Maestrului Mahasaya. Cu barba albă şi mătăsoasă, cu ochii mari strălucitori, el părea o încarnare a purităţii. Bărbia ridicată şi mâinile împreunate, arătau că l-am surprins în mijlocul unei meditaţii.

Cuvintele simple de bun venit au produs asupra mea reacţia cea mai puternică pe care am trăit-o vreodată. Cea mai mare durere a mea fusese moartea mamei; acum, agonia separării de Mama Divină m-a făcut să urlu de suferinţă; am alunecat la pământ.

"Domnişorule, calmează-te!" Sfântul era emoţionat.

Pierdut în oceanul disperării, mă agăţăm de picioarele lui ca de un colac de salvare.

"Intervin-o în favoarea mea! Întreab-o pe Mama Divină dacă mă bucur de graţia Sa!"

O asemenea promisiune nu este uşor acordată. Maestrul era constrâns la tăcere.

Nu mă îndoiam de loc că Maestrul Mahasaya putea să discute cu Mama Cosmică. Ce umilinţă să gândesc că eram orb la prezenţa ei în timp ce ea apărea foarte apropiată privirilor sfântului! Fără cea mai mică ruşine, m-am agăţat de picioarele lui, surd la reproşurile sale, nu încetam să-l rog să-mi îndeplinească dorinţa.

"Voi supune cererea ta Mamei Divine", capitulă el cu un surâs de compasiune.

Aceste cuvinte ascundeau o asemenea forţă încât am fost imediat eliberat de orice durere.

"Maestre, nu uita promisiunea făcută! Mă voi întoarce curând pentru a cunoaşte răspunsul!" Eram plin de o bucurie anticipată, în timp ce până atunci suspinam pierdut.

Coborând scările, m-au invadat amintirile. Aici, pe strada Amherst la numărul 50, actuala reşedinţă a Maestrului Mahasaya, am locuit noi atunci când a murit mama. Aici am suferit că nu o voi mai vedea pe mama; tot aici am suferit azi că nu pot să o văd pe Mama Divină... O, ziduri dotate cu conştiinţă, martori muţi ai disperării mele profunde, ai salvării mele finale!...

Am ajuns acasă, pe strada Gurpar. M-am refugiat în singurătatea mansardei mele pentru a mă cufunda în meditaţie până la ora 10 seara. Deodată, o viziune orbitoare a străpuns obscuritatea caldă a nopţii indiene.

Aureolată de o lumină splendidă, a apărut Mama Divină. Faţa ei luminată de un surâs dulce era frumuseţea însăşi.

"Te-am iubit şi te voi iubi mereu!"

Vocea cerească răsuna în note de argint. Apariţia se şterse încet, încet.

În zori, când soarele abia se ridica, m-am dus în grabă la Maestrul Mahasaya. Am urcat scara şi am ajuns la camera lui situată la etajul 3. Butonul soneriei era acoperit cu o pânză în semn că Maestrul nu dorea să fie deranjat. Cum stăteam nehotărât pe palier, mâna binevoitoare a Maestrului mi-a deschis uşa. Am îngenuncheat la picioarele lui sfinte. Deşi mă simţeam vesel, am arborat o expresie solemnă, pentru a ascunde extazul divin.

"Maestre, am venit aşa de devreme pentru a afla răspunsul. Mi-a transmis Mama Divină vreun mesaj?"

"Şmecherule!"

El n-a făcut nici o altă remarcă. Aparenta mea gravitate de împrumut nu-l înşela.

"De ce sunteţi atât de misterios, de evaziv? Sfinţii nu vorbesc decât în parabole?" Eram un pic aprins.

"Vrei să mă pui la încercare?" Ochii lui liniştiţi erau plini de înţelegere. "Aş putea eu să mai adaug vreun cuvânt la asigurarea pe care Însăşi Mama Divină ţi-a dat-o ieri seara la orele 10?"

Maestrul era în posesia cheilor porţii sufletului meu; din nou m-am plecat la picioarele lui. De data aceasta plângeam de fericire.

"Crezi că devoţiunea ta n-a impresionat-O în infinita Ei compasiune? Principiul matern al lui Dumnezeu, pe care tu L-ai adorat sub formele sale divine şi umane, a simţit compasiune faţă de plângerea ta disperată!"

Cine era acest sfânt modest a cărui rugă găsea ascultare la Spiritul Cosmic? În lume, rolul său era umil. În casa sa de pe strada Amherst, Maestrul Mahasaya 9-1 conducea un curs secundar de băieţi. Niciodată din gura lui nu ieşeau cuvinte severe; nici reguli, nici sancţiuni pentru a menţine disciplina. În aceste clase modeste se predau într-adevăr matematicile superioare şi chimia iubirii, absente dealtfel din cuprinsul manualelor. El împărtăşea celor din jur înţelepciunea sa prin exemplu propriu mai degrabă decât prin precepte aride. Dedicat în întregime iubirii sale pentru Mama Divina, sfântul nu pretindea nici o formă exterioară de respect.

"Nu eu sunt guru-l tău; acesta va veni ceva mai târziu", zise el. "Sub îndrumarea lui, apropierea ta de Divin sub forma iubirii şi devoţiunii va fi tradusă în termeni de înţelepciune pură."

Mă duceam în strada Amherst în fiecare după amiază. Beam cu nesaţ din cupa miraculoasă a acestei prezenţe, al cărei preaplin se revărsa zilnic în sufletul meu. Niciodată până atunci nu mă plecsem în faţa cuiva cu atâta fervoare, mânat de o veneraţie nelimitată; consideram ca pe un imens privilegiu simplul fapt de a păşi pe pământul pe care paşii lui l-au sfinţit.

Într-o seară i-am adus o ghirlandă de flori: "Maestre, iată un buchet de champak pe care l-am împletit pentru dumneavoastră." Dar el s-a îndepărtat timid, refuzând acest omagiu. În fine, văzându-mă supărat, a avut un surâs de consimţire:

"Întrucât suntem amândoi adoratori ai Mamei Divine, poţi decora cu această ghirlandă templul corporal, locuinţa ei." Bogata lui natură nu permitea manifestarea nici unui motiv egoist.

mmahasaya

MAESTRUL MAHASAYA
Mereu absorbit în preafericita sa iubire cosmică.

"Să mergem mâine la Dakshineswar, la templul lui Kali, cel sfinţit pentru totdeauna de guru-l meu." Maestrul Mahasaya era un discipol al Maestrului de dimensiune Cristică, Sri Ramakrishna Paramhansa.

În dimineaţa următoare am străbătut cu vaporul şase kilometri pe Gange. Am intrat în templul cu nouă cupole dedicat lui Kali, unde Mama Divină şi Shiva odihnesc pe lotusul de argint lustruit, cu o mie de petale migălos cizelate. Maestrul Mahasaya, transportat de încântare, era în adoraţie pasionată în faţa zeiţei Kali. În timp ce el Îi incanta numele, inima mea, răpită în extaz, părea gata să explodeze asemenea lotusului într-o mie de bucăţi.

Mai târziu, umblând prin incinta templului, am dat peste un boschet de cătină. Răşina acestui arbust simboliza hrana cerească pe care o distribuia Maestrul Mahasaya. El era într-o adoraţie continuă. M-am aşezat, într-o rigiditate imobilă, pe iarba presărată cu flori de cătină. Uitând de corpul fizic, m-am cufundat pentru un timp într-o călătorie spre lumile superioare.

Acesta a fost primul meu pelerinaj la Dakshineswar, în tovărăşia Maestrului care m-a învăţat blândeţea aspectului matern al lui Dumnezeu, cel al Mamei Divine. Aspectul patern, cel al Justiţiei Divine, n-avea nici o atracţie pentru inocentul sfânt. Logica matematică, severă şi implacabilă, era complet străină naturii sale.

"L-am putea cita ca exemplu pentru îngeri!", mă gândeam eu într-o zi când îl vedeam rugându-se. Fără un cuvânt de critică sau de reproş, el observa lumea cu un ochi familiarizat cu Puritatea Primară. Corp, spirit, cuvânt şi acţiune, toate acestea erau la unison armonizate cu sufletul său imaculat.

"Aşa mi-a spus Maestrul meu!" Sfântul încheia invariabil orice sfat înţelept cu acest omagiu adus lui Sri Ramakrishna, refuzând să fundamenteze ceva pe propria sa autoritate. El se identifica atât de mult cu acest Maestru, încât nu-şi mai considera gândurile că fiind ale lui proprii, ci ca fiind inspirate de guru-l său.

Într-o zi, sfântul mă conduse la şcoala sa. Bucuria mea fu umbrită de un personaj cunoscut mie şi care ne asalta cu un discurs interminabil.

"Văd că acest om nu-ţi place de loc", îmi şopti înţeleptul. Vorbăreţul, fiind atent la monologul său, n-a auzit nimic. "I-am vorbit despre aceasta Mamei Divine, care a înţeles trista noastră situaţie şi mi-a promis că, de îndată ce vom ajunge la acea casă roşie, ea îi va aminti de o afacere urgentă."

Neliniştit, devoram din ochi această poartă a scăpării. Imediat ce am ajuns la uşa acelei case roşii, vorbăreţul se întoarse pe călcâie şi bătu în retragere, fără măcar să-şi termine fraza şi fără să-şi ia rămas bun. Noi am răsuflat uşuraţi.

Într-o altă zi, mă plimbam în vecinătatea gării Howrah. M-am oprit un moment aproape de un templu, criticând mental un grup de oameni înarmaţi cu o tobă şi cu talgere cântând un cântec cât îi ţinea gura.

"Trebuie să fii lipsit de pietate pentru a repeta numele Domnului astfel, în mod mecanic", îmi spuneam eu. În aceste împrejurări, Maestrul Mahasaya apăru pe neaşteptate. "Prin ce întâmplare sunteţi aici Maestre?", l-am întrebat eu uimit.

Sfântul, ignorând întrebarea, răspunse direct gândului meu. "Nu-i aşa, domnişorule, că numele Domnului este plăcut auzului indiferent cine-L pronunţă, înţelept sau ignorant?" M-a luat afectuos de mână. Mi se părea că, pe un covor magic, el mă ducea către Prezenţa Compasivă.

"Ti-ar place să mergi la cinema?", mă întrebă într-o după amiază Maestrul Mahasaya. Această întrebare mă derută întrucâtva, dar am acceptat totuşi, bucurându-mă de prezenţa lui. Am intrat într-o grădină din faţa universităţii din Calcutta. Însoţitorul meu îmi arătă o bancă în faţa unui bazin (goldighi):

"Să ne aşezăm puţin. Maestrul mă sfătuia să meditez mereu în faţa unei ape liniştite, sugerând calmul inalterabil al Divinităţii. Apa reflectă o infinitate de lucruri; la fel Universul întreg se reflectă în oglinda Spiritului Cosmic, aşa spunea gurudeva adesea."

Am intrat în amfiteatrul universităţii, unde se ţinea o conferinţă care se dovedi extrem de plicticoasă; deşi era ilustrată cu proiecţii, şi acestea s-au dovedit lipsite de interes.

"Deci acesta era cinematograful pe care îl avea Maestrul în vedere!" Răbdarea mea se epuizase, dar nu voiam totuşi să-l supăr pe sfânt manifestându-mi deschis plictiseala. El se plecă spre mine şi-mi şopti:

"Văd, domnişorule, că nu-ţi place acest cinema. I-am spus aceasta Mamei Divine. Ea este de aceeaşi părere cu noi. Mi-a spus că se va întrerupe curentul şi nu se va restabili decât după ce vom reuşi să plecăm de aici."

Acestea fiind spuse, sala se cufundă în întuneric. Vocea conferenţiarului tăcu, în surpriza generală, şi apoi reluă: "Instalaţia electrică a acestei săli pare defectă". Maestrul Mahasaya şi cu mine am profitat de ocazie pentru a pleca. Odată ajunşi pe coridor, am întors capul şi am văzut că locul supliciului nostru era din nou luminat.

"Domnişorule, văd că acest cinematograf 9-2 te-a dezamăgit, dar bănuiesc că ţi-ar place unul cu totul diferit. Eram pe trotuar în faţa Universităţii. El îmi atinse uşor pieptul în zona inimii.

Se făcu o tăcere impresionantă. Aşa cum difuzorul de la cinematograf devine mut când amplificatorul de sunet este scos din funcţie, la fel Mâna Divină, printr-un mijloc uimitor, gonise din mintea mea toate zgomotele străzii. Pietoni, tramvaie, maşini, trăsuri, se mişcau fără cel mai mic zgomot. Ca şi cum aş fi avut un ochi omniscient, distingeam tot ce se întâmpla de jur împrejurul meu. Toată activitatea concentrată în acest mic district din Calcutta se derula în faţa privirii mele spirituale fără nici cel mai mic zgomot, fără un murmur. Aşa cum sclipirile roşiatice ale cărbunilor incandescenţi străbat un strat subţire de cenuşă, o luminescenţă uşoară străbătea viziunea mea globală.

Corpul meu nu era decât o umbră, printre atâtea altele, cu deosebirea că ea era imobilă, în timp ce celelalte circulau fără întrerupere de ici colo. Mai mulţi cunoscuţi au trecut pe lângă mine fără să mă recunoască, deşi păreau să mă privească drept în ochi.

Fantastica panoramă înconjurătoare mă îmbăta, mă transporta într-un extaz sublim. Deodată am simţit cum Maestrul Mahasaya mă atinge din nou în regiunea inimii. Zgomotul amestecat al mulţimii pătrunse din nou în conştiinţa mea.

"Sper, domnişorule, că ai găsit pe gustul tău acest al doilea cinema!" Sfântul surâdea. Mă pregăteam să mă plec cu recunoştinţă la picioarele lui. "N-ai dreptul s-o faci!" protestă el. Ştii că şi tu eşti un templu în care locuieşte Dumnezeu! N-aş fi de acord ca Mama Divină să-mi atingă picioarele prin mâinile tău!"

Oricine ne-ar fi văzut încercând să ieşim din mulţime, ne-ar fi suspectat de beţie. Eu aveam impresia că şi umbrele serii erau îmbătate de Dumnezeu! A doua zi dimineaţă deja regretam pierderea stării extatice. Dar fiul angelic al Mamei Divine, Maestrul Mahasaya, mi-a rămas neatins în memorie !

Acum, când încerc să-i descriu generozitatea şi bunătatea, simt cum cuvintele sunt neputincioase şi mă întreb dacă Maestrul Mahasaya şi alţi sfinţi pe care i-am cunoscut ştiau că, în Occident, voi scrie despre viaţa lor miraculoasă. Aceasta nu m-ar surprinde prea mult şi sper că nici pe cititorul care m-a urmărit cu atenţie.

Sfinţii din toate religiile au atins realizarea divină graţie noţiunii simple de Iubire Divină. Întrucât Absolutul este nirguna, "fără de calităţi" şi acintya, "de neconceput", gândirea şi aspiraţiile umane L-au personificat mereu sub diferite aspecte ca Tată Ceresc sau Mamă Universală. Combinaţia teismului personal cu filosofia Absolutului este o cucerire antică a gândirii hinduse, expusă în Vede şi în Bhagavad-Gita. Această "reconciliere a opuşilor" satisface inima şi spiritul; bhakti (devoţiunea) şi jnana (înţelepciunea) sunt de fapt una şi aceeaşi. Prapatti, acţiunea de a te "refugia în Dumnezeu" şi sharanagati, de a te "încrede în Compasiunea Divină", sunt căile cunoaşterii supreme.

Umilinţa Maestrului Mahasaya şi a tuturor marilor sfinţi provine din totala lor subordonare faţă de Dumnezeu (seshatva) ca unică Viaţă şi unic Judecător. Natura însăşi a lui Dumnezeu fiind Fericirea, omul care fuzionează cu El simte o fericire nelimitată. "Prima dintre aspiraţiile sufletului şi ale voinţei este bucuria." 9-3

Credincioşii din toate timpurile care se închină Mamei Divine cu o puritate de copil mărturisesc că au primit întotdeauna răspuns la rugăminţile lor. În viaţa Maestrului Mahasaya, manifestările jocului divin s-au produs în împrejurări importante sau mărunte. În ochii lui Dumnezeu nimic nu este mare sau mic. Dacă El n-ar fi avut atâta grijă să construiască micuţul atom, ar mai fi strălucit pe cer Sirius sau Vega? Distincţii precum "important" sau "mărunt" nu sunt cunoscute Domnului.

9-1: Acesta este un titlu de respect cu care oamenii i se adresau de obicei. Numele său era Mahendra Nath Gupta; îşi semna operele literare cu un simplu "M". Înapoi la text

9-2: Cinematograful poate fi definit ca o perspectivă asupra vieţii. Alegerea acestui cuvânt de către Maestrul Mahasaya fu atunci în mod original justificată. Înapoi la text

9-3: Sfântul loan al Crucii. Trupul acestui sfânt creştin, care a murit în 1591, a fost deshumat în 1859 şi găsit în perfectă stare.

Domnul Francis Younghusband (Atlantic Monthly, dec. 1936) ne relatează despre propria sa experienţă a bucuriei cosmice: "Atunci am fost copleşit de o stare ce era cu mult mai mult decât bucurie, încântare sau exaltare; mă descopeream exterior mie, trăind o stare de bucurie indescriptibilă şi aproape insuportabilă, determinata de revelarea bunătăţii esenţiale a acestei lumi. Dincolo de orice afirmaţie trecută, am fost convins că oamenii sunt în fond buni la inimă, că răul din ei era doar superficial."  Înapoi la text

<<  Înapoi la cuprins
< Capitolul anterior
Capitolul următor >