KARMA ŞI REÎNCARNAREA
Karma şi farmecele. Se afirmă prin diverse locuri, cu prea mare uşurinţă, că bolile grave, incurabile sau greu vindecabile ar avea drept cauză farmecele. Este foarte simplu pentru unii (preoţi, ghicitoare etc) sa spună aşa ceva, fără a-şi asuma nicio responsabilitate asupra propriilor cuvinte. Într-adevăr, şi farmecele pot uneori să facă mult rău dacă găsesc teren prielnic pentru nefasta lor acţiune. Un om cu sănătatea şubredă şi cu mintea slabă poate fi afectat de duşmănia şi invidia altora, nu numai de practicile vrăjitoreşti. Farmecele nocive găsesc un teren prielnic de acţiune acolo unde există predispoziţii karmice. Preoţii care nu acceptă noţiunea de KARMĂ, să nu folosească nici cuvântul FARMECE, fiindcă altfel se aventurează pe un teren alunecos, cu multe cotloane, care depăşeşte cadrul dogmatic al religiilor creştine!
Karma spirituală acţionează ca apa care se scurge printre pietrele din albia unui râu: unele sunt udate mai mult, altele mai puţin. Întreaga karmă o posedă doar spiritul. Încarnările sale succesive sunt nişte biete fiinţe umane obligate să îşi trăiască viaţa după cum se pricep şi după cum le permite societatea. Zestrea lor karmică poate fi mai uşoară sau mai grea, decisivă fiind influenţa spiritului, conformă cu interesele lui de evoluţie. Toţi oamenii au bucurii şi necazuri, dar cei care privesc greutăţile vieţii ca pe nişte obstacole inerente ce trebuie depăşite sunt mai puţin afectaţi de supărări şi stări depresive.
Evoluţia spirituală este un atribut al spiritului, nu al omului. Fiecare spirit îşi are ideile şi speranţele lui, toate puse în slujba nevoii de evoluţie pe scara valorilor foarte bine conturate în lumea de dincolo. Dacă omul este bun, generos, cinstit, curajos, harnic şi săritor la nevoie, îşi ajută spiritul să se înalţe în rang, adică să evolueze după cum are nevoie în lumea lui. Îţi poţi ajuta semenii indiferent ce profesie ai. Dacă îţi faci datoria la locul de muncă, înseamnă că ajuţi societatea prin roadele sacrificiului tău. Pe lângă obligaţiile de serviciu, există multe alte modalităţi de a-ţi ajuta semenii. Misiunea încredinţată de Dumnezeu poate fi recunoscută în idealurile tale de viaţă.
Lanţul reîncarnărilor îi aparţine spiritului, nu omului de astăzi, de ieri sau de mâne. Majoritatea ezoteriştilor induc oamenii în eroare spunându-le că au avut mai multe vieţi. Niciun om, de când există lumea şi pământul, nu a fost clonat vreodată. Prin urmare, orice spirit evoluat, cum sunt cele încarnate în oamenii secolului nostru, a avut sute şi chiar mii de încarnări umane, începând cu sarcini pierdute de femei şi terminând cu oameni ajunşi în stadiul de adulţi. Încarnările la intervale mici de timp sunt o dovadă a faptului că spiritul se află în evoluţie accentuată, dorind să devină din ce în ce mai rafinat şi mai înţelept.
Migraţia spiritului din timpul vieţii. În general, spiritele, fiind foarte independente de voinţa oamenilor, le fac pe toate după cum vor ele, fără a le da mediumilor prea multe explicaţii. Orice medium care lucrează în stare conştientă este obişnuit cu limbajul laconic şi misterios al spiritelor. Am găsit câteva spirite "migratoare" în anii trecuţi, când s-au suprapus parţial perioadele de viaţă ale antecesorilor. De exemplu, un antecesor s-a născut înainte de a muri cel dinaintea lui. Aceasta înseamnă că, în ultima parte a vieţii, antecesorul precedent a fost "preluat" de alt spirit.
Sufletul pereche este o expresie care intră în limbajul altora, nu al meu. Eu cred în iubire, înţelegere, armonie şi, de ce nu, în prietenia adevărată care există între doi parteneri fericiţi. Poţi să cauţi toată viaţa un "suflet pereche", iar dacă nu ai dovada că l-ai găsit, începe un sentiment de insatisfacţie generală, care poate duce la o depresie periculoasă.
SPIRITELE PRINTRE NOI
Vizionaţi o mică sinteză a minunatelor fotografii cu spirite surprinse de către domnul Ioan Şuteu:
Continuăm cu prezentarea unor fotografii reuşite din colecţia noastră, primite de la cititorii site-ului spiritus.ro în decursul anilor 2011-2014.
NONDUALISM
Fericirea nu are motiv. Doar nefericirile au motive. Caută un motiv ca să fii fericit şi vor apare de îndată contra-argumente. Întotdeauna există mai multă „raţiune” de a nu fi fericit. Aşa că, nu mai căuta motive de mulţumire, ci, pur şi simplu, FII MULŢUMIT, în ciuda oricui! Să ştii că niciodată nu vei fi în stare să justifici fericirea. Nu te va crede nimeni.
Nu mai aştepta prilejuri fericite, tu nu trăieşti în salturi... Fericirea nu-ţi soseşte din afară. Fericirea nu e o răsplată omenească. Fericirea este starea ta naturală.
Fericirea nu poate fi justificată logic, ea este chiar sursa gândirii. Întâi apare fericirea şi apoi apar gândurile... Dar, mintea se alintă, se împotriveşte şi găseşte lipsuri fericirii.
Tu poţi fi trist, dar niciodată nefericit. Chiar când vei pierde totul, fericirea nu va lipsi, ea nu te părăseşte, ea va fi acolo! FII FERICIT în ciuda tuturor! FII FERICIT în ciuda ta însuţi! FII FERICIT din ambiţie, tot timpul, oriunde! Oricât de jalnic te vei simţi, oricât de tare ai suferi, tu continuă să fii fericit! De ce? Uite-aşa, din ambiţie. Nimeni şi nimic nu-ţi poate lua fericirea. Poţi pierde averi, poţi pierde iubiri, poţi fi maltratat, denigrat, poţi fi bolnav sau chiar muri, dar niciodată, nicicum nu vei putea pierde fericirea – pentru că TU EŞTI UNA CU FERICIREA!
Fii atent, nu auzi cum te strigă fericirea? Îi auzi ecoul vibrându-ţi în piept. Pentru Dumnezeu, nu mai fi aşa distrat, trezeşte-te, omule, şi fii fericit! Nu mai visa la „fericiri” iluzorii, nu-ţi mai construi scenarii despre fericire, nu mai tot amâna clipa, ci lasă-le de-o parte acolo, în marea iluzie! Lasă visele să cadă şi să se spargă în mii de cioburi, iar tu trăieşte starea ta de bucurie infinită! Bucuria simplă de a exista, bucuria de a te exprima în miliarde de feluri şi împrejurări. Umple-te de bucuria care strigă din toate lucrurile acestei lumi – este bucuria ta de a fi pretutindeni.
Tu eşti fericit. Nu poate exista nici o fericire în afara ta. Fericirea e în tine. Fericirea e doar în tine. Toată fericirea din lumea e în tine. Eşti atât de plin! Eşti fără limite, eşti fericirea nemărginită. Oriunde ai fi, fericirea te reflectă. Tu eşti oglinda fericirii, fericirea e oglinda ta. Fericirea are forma ta, tu însuţi nu eşti altceva decât fericire. Despre ce altceva să mai vorbeşti decât despre ea?! Doar fericirea există cu adevărat, iar restul este fericire deghizată. Deschide bine ochii, omule, căci fericirea se joacă cu tine, te păcăleşte, fericirea e tare ghiduşă, căci nu poate fi altfel... Ea este neprevăzutul, ea este surpriza. Fericirea este uimire. Fericirea înseamnă să-ţi aminteşti că eşti fericit. Spune-ţi: „Aminteşte-mi cât de fericit sunt! Uit mereu.”
Fericirea este joacă, este joacă neostenită. Nu te supăra, este o joacă plină de voie bună. Fericirea e copilăreasca încântare ce se ascunde de tine. Se ascunde aproape, foarte uşor de găsit, chiar în umbra inimii tale. Iubeşte fericirea, intuieşte-i ascunzişul şi îmbrăţişeaz-o cu drag. Sărută fericirea! Sărut-o şi din partea mea şi spune-i c-o iubesc şi că n-am uitat-o! Roag-o să mă mai aştepte puţin, căci eu încă sunt ocupat cu micile mele iluzii. Îi promit că, după ce voi încheia şi acest vis, am să mă întorc la ea. Şi vom fi iarăşi unul – eu şi fericirea... Doar fericirea...
R.A.P.
SPIRITISM
PNEUMATOFONIA (cf. Allan Kardec) sau INDEPENDENT DIRECT VOICE (cf. jargonului spiritualist englez) – este un tip spectaculos de mediumnitate, în care oricine poate auzi vocile spiritelor "direct din aer", fără intervenţia de niciun fel a mediumului. Ba chiar, acesta poate vorbi în acelaşi timp cu spiritele, infirmând astfel supoziţia unora că ar fi vorba de o farsă.
LESLIE FLINT (1911-1994) a fost un medium fizic de excepţie. Biocâmpul său robust era folosit de spirite la producerea unui "dispozitiv eteric" clar audibil fără nicio amplificare. Mii de şedinţe spiritiste au fost înregistrate, benzile originale aflându-se astăzi la Universitatea din Manitoba.
Citiţi mai multe despre Leslie Flint şi mediumnitatea sa excepţională
Vă propunem să ascultaţi o înregistrare a unei alte şedinţe spiritiste, cu traducerea în limba română, în care Spiritul lui Marshall vorbeşte despre frica religiei de lumea "morţilor" şi nevoia oamenilor nu doar de a înţelege spiritualismul, ci şi de a-l aplica în propria viaţă.
SPIRITUALITATE
Din Rig Veda, mandala 10, imnul 129 – “Nasadyia sukta” (Imnul creaţiei), compus acum peste 3200 de ani. Traducere de Mihai Eminescu.
Atunci nici Nefiinţă n-a fost şi nici Fiinţă,
Căci
nu era nici spaţiu, nici cer şi nici stihie.
Avea stăpân şi margini
pe-atuncea Universul?
Avea adânci prăpăstii? Dar mare? Nu se ştie.
N -a fost nici Nemurire, căci Moartea nu-ncepuse.
Nu se născuse noaptea, căci nu fusese zi.
Nici vânt n-a fost să
bată acele începuturi;
Însă Ceva în lume – Unicul – se ivi.
Era-nvelit în noapte-adâncă Universul:
– Ocean
de întuneric pierdut în noaptea lui.
Dar ca-ntr-o carapace, ascuns în
învelişuri,
Ceva – născu prin forţă din chinul focului.
Şi iată cum, Întâiul – ivit din începuturi,
Un
sâmbure: Iubirea – sămânţa de lumini,
Pe care înţelepţii în inimi îl
găsiră,
Trecând din Nefiinţă-n a Vieţii rădăcini.
Ei măsurară lumea în curmeziş cu sfoara.
– Ce-a
fost acolo-n hăuri ? Dar jos ce s-a-ntâmplat?
Ca purtători de germeni
porniră oarbe forţe,
Care prin sine însuşi de sus s-au scuturat.
Dar care minte oare fu-n stare să priceapă,
Creaţiunea însăşi de unde-a început?
Poate aicea zeii îşi zămisliră
neamul,
Dar cine va să spună din cine s-au născut?
Doar El, acela care porni Creaţiunea,
El, cel
care-o priveşte din ceruri, numai El,
El, cel care-a făcut-o, sau poate
n-a făcut-o.
El singur ştie poate. Sau poate că nici El.
Traducere de Mihai Eminescu
BEST-SELLER ÎN FOILETON
Paramahamsa Yogananda (5 ianuarie 1893 - 7 martie 1952), a fost un yoghin şi guru indian care a iniţiat mulţi occidentali în învăţăturile despre mediaţie şi yoga, fiind primul guru indian de yoga care s-a stabilit definitiv în America, trăind aici din 1920 până în 1952. Cartea sa “Autobiografia unui yoghin” a inspirat multe generaţii să urmeze o cale spirituală de tip oriental.
Continuăm cu publicarea altui capitol interesant din această carte minunată.
Maestrul Yukteshwar, printr-un singur gest, îi acordă discipolului său experienţa dilatării Conştiinţei până la marginea Universului, pe care îl simte ca existând în interiorul Său. Apoi îl lămureşte mai bine cine este Dumnezeu: "Fericirea care se reînnoieşte continuu este Dumnezeu". (click pentru a citi capitolul)
NONDUALISM premieră
Omule, reflectează serios la moarte, ca un stoic din antichitate! Sau ca un contemporan al cărui text l-am găsit pe internet:
«Peste 100 de ani, de exemplu, în 2123, vom fi cu toţii îngropaţi împreună cu rudele şi prietenii noştri.
Străinii vor locui în casele noastre, pe care ne-am luptat atât de mult să le construim, şi vor deţine tot ce avem astăzi. Toate bunurile noastre vor fi risipite, inclusiv acea maşină pe care am cheltuit o avere şi care, probabil, va fi la fier vechi sau, în cel mai bun caz, în mâinile unui colecţionar necunoscut.
Urmaşii noştri vor şti puţin sau aproape nimic despre cine am fost şi nici nu-şi vor aminti de noi. Câţi dintre noi îi cunoaştem pe străbunicii noştri?!
După ce vom muri, vom fi comemoraţi câţiva ani, apoi vom rămâne doar un portret pe raftul cuiva, iar câţiva ani mai târziu, povestea, fotografiile şi faptele noastre vor intra în coşul uitării istoriei. Nici măcar ca amintiri nu vom mai exista.»
Poate că ţi-au trecut şi ţie prin cap asemenea gânduri, dar le-ai alungat imediat, de frică să nu cazi în depresie. De fapt, ego-ul tău te împiedica să gândeşti mai profund, ca să nu-ţi pierzi motivaţia pentru a te agita în continuare. Însă, fii liniştit! Dacă ţi-ai pierde motivaţia egotică, ai câştiga inspiraţia spirituală. Aşa că doar ai schimba stăpânii. Ai trece din proprietatea ego-ului în posesia Spiritului.
A medita la moarte este un lucru sănătos, care nu te împiedică să supravieţuieşti, ci dimpotrivă, îţi dă un motiv superior de a trăi frumos. Nu te mai identifica cu trupul muritor, ci cu Spiritul veşnic, şi astfel vei fi fericit că mai trăieşti încă o zi pe acest miraculos tărâm fizic. Altfel, te vei teme în fiecare minut ca nu cumva să mori. E jalnic, dar acesta este ego-ul: un simplu program de supravieţuire, nu de fericire!
STOICII greci şi romani din antichitate aveau o înţelepciune greu de egalat de alte curente filosofice. Iată ce îşi spunea lui însuşi în „Meditaţii” cel mai celebru stoic, MARCUS AURELIUS, împăratul Romei, care, deşi avea materia la dispoziţie, îşi dorea spiritul mai mult:
«În curând vei fi cenuşă sau oase. Cel mult un simplu nume – care-i doar un sunet, un ecou. Lucrurile pe care le dorim în viaţă sunt goale, stătute, neînsemnate.
Cuvintele pe care toată lumea le folosea cândva sunt acum depăşite, la fel ca şi oamenii ale căror nume erau cândva pe buzele tuturor: Camillus, Caeso, Volesus, Dentatus şi, într-o mai mică măsură, Scipio şi Cato, şi da, chiar şi Augustus, Hadrian şi Antoninus sunt mai puţin cunoscuţi acum decât erau în zilele lor. Căci toate lucrurile se estompează, devin subiect de legendă şi sunt curând îngropate în uitare. Atenţie, acest lucru este valabil doar pentru cei care au strălucit cândva ca nişte stele strălucitoare pe firmament; dar pentru ceilalţi, de îndată ce câţiva bulgări de pământ le acoperă cadavrele, ei dispar cu totul. În fond, ce ai câştiga din veşnica pomenire? Absolut nimic.
Şi atunci, pentru ce mai merită să trăieşti? Doar pentru atât: dreptate în gândire, bunătate în acţiune, vorbire care nu înşeală şi o dispoziţie bucuroasă de orice lucru va veni, întâmpinându-l călduros ca fiind necesar, familiar, provenind din aceeaşi sursă şi izvor ca şi tine.
Deci nu considera viaţa ca un lucru de valoare. Căci priveşte la imensitatea timpului din spatele tău şi la timpul care se află în faţa ta, un alt spaţiu nemărginit. În această infinitate, care mai este diferenţa dintre cel care trăieşte trei zile şi cel care trăieşte trei generaţii?»
«Stă în puterea noastră să nu ne facem nicio părere despre ceva şi să nu ne lăsăm tulburaţi în sufletul nostru; căci lucrurile în sine nu au puterea de a ne forma judecăţile.
Luaţi-le oamenilor opiniile din cap şi nimeni nu se va mai crede nedreptăţit. Dacă nimeni nu se va considera nedreptăţit, atunci va dispărea nedreptatea de pe lume.
Nu-ţi imagina nimic mai mult decât raportul iniţial. De exemplu: Ţi s-a raportat că cineva vorbeşte urât despre tine. Doar atât. Raportul nu spune că ţi s-a făcut vreun rău. Sau văd că fiul meu este bolnav – dar nu şi că viaţa lui ar fi în pericol. Aşa că păstrează-te întotdeauna în limitele informaţiilor iniţiale şi nu le înflori în minte – în acest fel, nu ţi se poate întâmpla nimic.»
«Orice ţi se întâmplă aşteaptă să se întâmple de la începutul timpului. Firele întortocheate ale destinului le-au împletit pe amândouă: existenţa ta şi lucrurile care ţi se întâmplă.
Toate lucrurile sunt întrepătrunse între ele; o legătură sacră le uneşte; nu există aproape niciun lucru care să fie izolat de altul. Totul este coordonat, totul lucrează împreună pentru a da formă acestui unic univers. Ordinea lumii este o unitate alcătuită din multiplicitate: Dumnezeu este unul, care pătrunde toate lucrurile; toată existenţa este una.»
Marcus Aurelius, împăratul filosof
R.A.P.
ŞTIAŢI CĂ
În Suedia, vehiculele se conduceau în mod tradiţional pe partea stângă a drumului, încă din secolul 18. Odată cu răspândirea autovehiculelor construite în Europa şi America, majoritatea aveau volanul pe partea stângă, iar acest lucru făcea condusul mai dificil pe partea „greşită” a căii carosabile şi genera accidente. În ciuda opoziţiei majorităţii populaţiei şi pentru ca Suedia să se alinieze la traficul din ţările europene vecine, guvernul a stabilit schimbarea sensului de mers. Asta s-a petrecut în ziua de 3 septembrie 1967, generând un mic haos în acea zi ("Ziua H"), care a fost imortalizat pe peliculă. (H vine de la Högertrafik, în suedeză, trafic pe partea dreaptă.)
La început, numărul de accidente s-a micşorat mult. Totuşi, în mod straniu, după circa 2 ani, el a revenit la valorile dinainte de marea schimbare logistică... (sursa)
"Dagen H": Ziua când Suedia a decis să se conducă pe partea dreaptă, 1967
PROFEŢII
Spiritul lui Isus i-a comunicat de curând Ginei Lake că, în următorii 5 ani, extratereştrii îşi vor face oficial apariţia, iar omenirea va fi salvată de aceştia şi de AI. Din altă sursă credibilă am aflat că, la sfârşitul anului 2026 sau începutul anului 2027, extratereştrii ni se vor înfăţişa direct.
Desigur, pentru fanii OZN-urilor şi a celor care denunţă conspiraţia ascunderii adevărului despre extratereştri, aceasta e o veste bună. Totuşi, pentru omenire, este o ştire cam îngrijorătoare. Ea sugerează că, în curând, problemele cu care ne vom confrunta ne vor depăşi puterea de a le face faţă. Nicio soluţie umană nu va putea rezolva nimic serios; toate facturile vor ajunge la scadenţă simultan. Oricine îşi poate imagina cam ce va urma, iar dacă nu vă puteţi imagina, e de ajuns să citiţi profeţiile din numerele anterioare ale acestei reviste.
Totuşi, partea bună a veştii este că civilizaţia nu se va duce de râpă de tot. Faptul că o parte a soluţiei constă în folosirea înţeleaptă a inteligenţei artificiale arată că, totuşi, internetul va mai funcţiona, electricitate vom avea, deci lumea va continua oarecum în parametrii cunoscuţi. Va fi o resetare parţială, aşa că multe lucruri vor continua ca în prezent. Totuşi, unele obiceiuri de gândire vor dispărea brusc (cam cum s-a întâmplat în "Ziua H" în Suedia anului 1967). S-ar putea să devină desuet obiceiul nostru de a sluji numai propriul interes şi vom începe să slujim gratuit şi folosul celorlalţi...
R.A.P.
MELODII NEMURITOARE
Formaţia creştină „Acapella” este formată numai din vocalişti, care cântă fără a fi acompaniaţi de instrumente. În 1998 au creat excepţionala melodie "Walking that Line" ("Merg pe această Cale") în albumul "The Collection", care poate emoţiona pe orice aspirant spiritual prin îmbinarea între versurile motivante şi armoniile vocale fără cusur. Iar dacă nu eşti un creştin dedicat, e suficient să înlocuieşti cuvântul Cristos cu Dumnezeu şi mesajul are aceeaşi valoare, căci Dumnezeu conduce Totul, inclusiv pe tine.
"Merg pe această Cale" 1. Îmi voi ţine capul sus Voi merge oriunde sunt condus Acum, că văd Calea Merg pe ea zi de zi Nu mă voi teme de acest drum Cu bucurie voi purta povara Şi nu mă voi răzgândi Căci merg alături de Cristos Refren: Merg pe această Cale – nu mă uit înapoi Merg pe această Cale – sunt pe făgaşul cel bun Nu sunt niciodată singur – El mă ţine de mână Şi totul e bine, fiindcă merg pe Calea Către tărâmul promis |
2. Haide alături de mine Să parcurgem veşnicia Rămânând în lumina Lui Păstrându-ne viu ţelul Nu ne vom rătăci Împreună vom respecta Voia Sa Şi vom câştiga lupta Căci mergem alături de Cristos Bridge: Chiar dacă deseori mă voi împiedica Mă voi ridica de jos El m-a chemat să mă dedic Lui Iar hotărârea mea e puternică Când Satan îmi întunecă privirea Şi aruncă cu săgeţi otrăvite Sunt provocări la care voi privi mai târziu Pentru a-mi da seama cât am crescut |
|
|
ALBERT EINSTEIN
• Nu am ajuns la înţelegerea legilor fundamentale ale universului prin intermediul minţii mele raţionale.
• În ceea ce priveşte materia, ne-am înşelat cu toţii. Ceea ce am numit materie este energie, a cărei vibraţie a fost coborâtă în aşa fel încât să fie perceptibilă pentru simţuri. Materia este spiritul redus la punctul de vizibilitate. Nu există materie.
• Timpul şi spaţiul nu sunt condiţii în care trăim, ci moduri prin care gândim. Conceptele fizice sunt creaţii libere ale minţii umane şi nu sunt, oricât ar părea, determinate de lumea exterioară.
• Timpul nu există - noi l-am inventat. Timpul este ceea ce spune ceasul. Distincţia dintre trecut, prezent şi viitor este doar o iluzie încăpăţânată şi persistentă.
• Mă gândesc de 99 de ori şi nu găsesc nimic. Mă opresc din gândit, înot în tăcere, iar adevărul vine la mine.
• Intelectul are puţin de făcut pe drumul spre descoperire. Se produce un salt în conştiinţă, numiţi-o intuiţie sau cum vreţi, soluţia vine la voi şi nu ştiţi cum sau de ce.
• O fiinţă umană se trăieşte pe sine, gândurile şi sentimentele sale ca pe ceva separat de restul, un fel de iluzie optică a conştiinţei. Această iluzie este un fel de închisoare pentru noi, limitându-ne la dorinţele noastre personale şi la afecţiunea pentru câteva persoane mai apropiate de noi. Sarcina noastră trebuie să fie aceea de a ne elibera din această închisoare prin lărgirea cercului nostru de compasiune pentru a cuprinde toate creaturile vii şi întreaga natură în frumuseţea ei.
• Separarea noastră unii de alţii este o iluzie optică.
• Când ceva vibrează, electronii din întregul univers rezonează cu el. Totul este conectat. Cea mai mare tragedie a existenţei umane este iluzia separării.
• Realitatea este doar o iluzie, deşi una foarte persistentă.
• Suntem suflete îmbrăcate în veşminte biochimice sacre, iar corpurile noastre sunt instrumentele prin care sufletele noastre îşi cântă muzica.
• Când examinezi vieţile celor mai influenţi oameni care au păşit vreodată printre noi, descoperi un fir care îi străbate pe toţi. Ei au fost aliniaţi mai întâi cu natura lor spirituală şi abia apoi cu sinele lor fizic.
• Adevărata valoare a unei fiinţe umane poate fi găsită în măsura în care a atins eliberarea de sine.
• Cu cât învăţ mai multe despre fizică, cu atât mai mult sunt atras de metafizică.
• Un lucru am învăţat într-o viaţă îndelungată: că toată ştiinţa noastră, măsurată în raport cu realitatea, este primitivă şi copilăroasă. Încă nu cunoaştem nici măcar o miime de procent din ceea ce ne-a dezvăluit natura. Este foarte posibil ca în spatele percepţiei simţurilor noastre să se ascundă lumi de care noi nu suntem conştienţi.
• Totul este determinat, fiecare început şi sfârşit, de forţe asupra cărora nu avem control. Este determinat atât pentru insectă, cât şi pentru stea. Fiinţe umane, legume sau praf cosmic, cu toţii dansăm pe o melodie misterioasă, intonată în depărtare de un cimpoi invizibil.
• Religia viitorului va fi o religie cosmică. Ea va transcende un Dumnezeu personal şi va evita dogmele şi teologia.
• Sunt fericit pentru că nu vreau nimic de la nimeni. Nu-mi pasă de bani. Decoraţiile, titlurile sau distincţiile nu înseamnă nimic pentru mine. Nu tânjesc după laude. Nu revendic merite pentru nimic. Un om fericit este prea mulţumit de prezent pentru a se gândi prea mult la viitor.
Albert Einstein
Cel însetat după Adevăr, încercând să se ilumineze... (GIF animat)
Manipularea manipulatorilor
Playlist cu 4 melodii în stil new-age ale unor piese clasice, realizate cu sintetizatoare de ARPEJI
"Oamenii de zeci de mii de ani caută ceva." Ai observat? Este extraordinar de rar să dai peste cineva care nu caută ceva. " ~ Adyashanti
„Iubeşte-ţi suferinţa. Nu-i rezista, nu fugi de ea. Doare doar aversiunea ta faţă de asta, nimic altceva.” ~ Hermann Hesse
„Istoria omenirii este desfăşurarea cugetării lui Dumnezeu. Nu se mişcă un fir de păr din capul nostru fără ştirea lui Dumnezeu” ~ Mihai Eminescu
„Oamenii care se uită la stele nu se tem de întuneric” ~ Carl Sagan
„Adevărul este simplu. Dacă ar fi fost complicat, oricine L-ar fi înţeles.” ~ Walt Whitman
„Noi păşim pe urmele viitorului” ~ Akiane
„Întregul nu este Unu, asta ar însemna singurătate. Întregul este gol, Zero.” ~ Tim Cliss
Meditaţie pentru încredere în sine şi iubire necondiţionată/ sedinţă de hipnoterapie, cu dr. Elena Gabor, membru al National Guild of Hypnotists
de Martin Stürtzer
Muzică de sintetizator ambientală care favorizează ascensiunea în supramental. Închideţi ochii şi lăsaţi-vă purtaţi...
«Cum a dispărut lumea când eram copil.» Experienţă pe Ajna. Marius Ghidel
Seneca: «Cel care suferă înainte de vreme, suferă mai mult decât este necesar». Să nu ne îngrijorăm. Dacă ne este dat să suferim, vom suferi oricum. Dar de ce să suferim inutil dinainte, în loc să ne bucurăm de clipa plăcută de acum?! Asta spunea şi Isus: «Nu vă îngrijoraţi pentru ziua de mâine, ce veţi mânca sau ce veţi îmbrăca!». Căci toate sunt deja rânduite şi se vor petrece aşa cum se vor petrece, indiferent de anxietăţile noastre.
R.A.P.
Magie pe stradă în Filipine.
Roller-coaster sau mountain-russe, ce preferaţi?
Nu faceţi nimic timp de 30 de secunde...!
Tatăl nostru care eşti una cu noi
Trăim în numele Tău
Facem doar voia Ta
Atât în ceruri cât şi pe Pământ.
Fericirea noastră cea de toate zilele
Nu
lipseşte niciodată
Că-n tot ce se-ntâmplă nu-i nimic greşit.
Iar când
suferim şi întâlnim răul
Ştim că-i joaca şi visul Tău
Şi nu poate fi
altfel decât este deja.
Cine să Te înţeleagă, dacă nu exişti decât Tu
Ca
fiinţe, lucruri, idei?!...
Amin.
R.A.P.
O mulţime de indicii şi detalii argumentează ideea că vestitul oraş Atlantida se afla, unde credeţi, în actuala Sahara!
Acolo există Structura Richat, exact sub forma descrisă de Platon. Pe vremea scufundării oraşului, se afla aproape de nivelul mării,
având o legătură fluvială cu Oceanul Atlantic. Se pare că un imens diluviu a venit dinspre Marea Mediterană, apele luând totul şi
aglomerându-l dincolo de actualul ţărm al Oceanului Atlantic, lângă coasta Mauritaniei. Ulterior, scoarţa Pământului s-a înălţat,
astfel că acum Structura Richat se află la o altitudine mai mare.
În acest video sunt prezentate toate detaliile ştiinţifice în limba engleză.
Vă recomand traducerea automată folosind facilităţile oferite de YouTube.
Funcţionează bine.
POEZIE
recită Mariana Mihuţ
CONFUNDARE
Cine eşti tu, cel care eşti,
şi unde eşti, când nimic
nu este?
Născut dintr-un cuvânt îmi duc înţelesul
într-o pustietate
divină.
Întreb dacă sunt, dar strigătul
nu se rupe de mine,
şi una cu
el rămân, adăugând
deşertului singurătate.
Cu harul vreunei silabe
urnesc din înţepenire, întruna,
golurile sferice în alte goluri
aidoma
lor, şi fără de margini.
Fixitatea nefiinţelor mereu o clatin
într-un azi
etern cu aură de vid -
mă rog să fii, de mine însumi
mă rog să fii.
Arată-te.
MELODII NEMURITOARE
Un cântec despre o iubire ideală neîncepută. “C'est la vie (Asta-i viaţa), cine ştie cui i-o păsa de mine?!” Te trec fiori ascultând-o...
El Estepario Siberiano - un baterist de pe altă planetă - bate cu o mână ce alţii nu pot bate cu două 😊😊😊. Secretul lui? Munca dedicată unui ideal, fără încetare, până la obţinerea performanţei.