| Sumar - PARAMAHANSA YOGANANDA - Conferinţe, discursuri |
Extrase din articolele publicate de Paramahamsaji în revista Asociaţiei Realizării Sinelui. Textele au fost revizuite de Paramahamsaji şi republicate în diferite periodice ale Asociaţiei, inclusiv în numerele ulterioare ale revistei şi în "Lecţiile Societăţii Yogoda Satsang", şi sunt transcrise aici în întregime, aşa cum au fost prezentate şi ~ înregistrate în discursul ţinut la această dată.
Foto: Anul 1927 - Minneapolis
Foarte puţini oameni realizează cât de multe lucruri minunate le poate oferi viaţa, dacă o folosesc aşa cum trebuie, cu înţelepciune şi cumpătare. În primul rând, este necesar să ne drămuim cu atenţie timpul, pentru că viaţa este scurtă şi poate lua sfârşit înainte să apucăm să realizăm importanţa extraordinară a timpului pe care ni l-a dăruit Dumnezeu. Majoritatea oamenilor însă preferă să alerge în stânga şi-n dreapta, fără să ajungă de fapt nicăieri; ei nu reflectează niciodată, nu analizează în profunzime ce este această minune pe care o numim "viaţă" - ci doar mănâncă, dorm, muncesc şi mor.
Deşi media de vârstă a ajuns în prezent la 60 de ani, cât din această perioadă trăim cu adevărat? În general, oamenii dorm între şase şi zece ore zilnic - ceea ce înseamnă că 20-25 de ani, o treime din viaţă este irosită în inconştienţă. Dacă adunăm şi anii pe care şi-i risipeşte în discuţii sterile şi distracţii, omului nu-i mai rămân decât 30-35 de ani de viaţă. Cum îşi mai petrece el timpul? Mâncând, alergând după cumpărături şi, bineînţeles, muncind. Munca este necesară pentru întreţinerea corpului fizic; activitate care îi răpeşte fiinţei umane aproape încă o treime din viaţă şi care nu îi mai lasă decât cel mult zece ani de libertate!
Dimineaţa, în conştiinţa celor mai mulţi oameni nu gravitează decât un singur gând: cafeaua, ouăle şi şunca prăjită! Apoi, fără să-l acorde nici cea mai mică atenţie lui Dumnezeu, Stăpânului Suprem care le poate revitaliza şi reîmprospăta spiritul, toţi se grăbesc spre serviciu, unde îşi petrec restul zilei în agitaţie, nervi, griji; iar la pauza de prânz, din nou cafea, carne, prăjituri şi ţigări - nici măcar nu se hrănesc corect! Seara este dedicată dansului, distracţiilor şi filmelor. Iar noaptea târziu se aruncă extenuaţi în pat şi a doua zi reiau de la început acelaşi ciclu.
În cei şaizeci de ani de viaţă multe lucruri sunt necesare doar pentru întreţinerea vehiculului trupesc; dar acesta nu este unicul ţel al vieţii. Şi nu trebuie să ne gândim că este necesar să devenim miliardari şi să ducem o viaţă foarte sofisticată pentru a ne îngriji corpul fizic. Viaţa înseamnă mult mai mult. Existenţa este o şcoală vastă în care avem obligaţia să ne îmbunătăţim constant cunoaşterea şi înţelepciunea.
Fiecare om ar trebui să se întrebe periodic: "Câte cărţi bune am citit până astăzi?" De exemplu, în America, se tipăresc zilnic mai mult de două duzini de titluri despre muzică, literatură, etică, botanică, logică, ştiinţă, spiritualitate, adevăruri nemuritoare - cum pot oamenii să acumuleze aceste cunoştinţe în cei zece ani în care sunt liberi să-şi petreacă timpul aşa cum vor? Şi nu trebuie să uităm faptul că nu toţi trăiesc până la şaizeci de ani. Nimeni nu are certitudinea unei vieţi îndelungate. Şi cu toate acestea, oamenii îşi pierd ore întregi cu jocuri de cărţi şi partide de golf! Eu nu am nimic împotriva acestor activităţi, deoarece unele dintre ele - mai ales acelea desfăşurate în aer liber - sunt chiar recreative, însă este într-adevăr stupid să-ţi pierzi timpul plimbându-te prin faţa vitrinelor şi privind la tot felul de lucruri de care nu ai nevoie, dar pe care doreşti să le cumperi.
În multe inimi există setea de a învăţa, de a cunoaşte toate acele lucruri virtuoase care se desfăşoară în lume. Dar cum poate o fiinţă umană obişnuită să acumuleze toată această înţelepciune în scurta sa viaţă? Cum îşi poate ea face timp să citească despre toate faptele lui Isus, despre înţelepciunea lui Socrate, despre geniul lui Aristotel, despre muzica şi poezia tuturor compozitorilor şi poeţilor? Când gândim în acest mod, viaţa ni se pare extraordinar de scurtă. Unii se mulţumesc să răsfoiască două-trei romane şi apoi cred că au ajuns să cunoască totul. În America există biblioteci cum nu se află decât în foarte puţine locuri în lume, dar aici extrem de puţini oameni calcă pragul unor asemenea instituţii. Dacă ne gândim la toată cunoaşterea şi înţelepciunea acumulate de fiinţele umane în şcoala vieţii şi transpuse cu atâta minuţiozitate în paginile cărţilor, nu ne putem imagina capabili să înmagazinăm în creier toate acele cunoştinţe şi adevăruri. Oare este posibil? Atâta timp cât trăim pe acest pământ şi câtă vreme ochii au puterea să se bucure de strălucirea stelelor, cât timp suntem încântaţi de căldura soarelui şi respirăm aerul Divinului, setea pentru cunoaştere nu va dispărea niciodată din inimile noastre.
Majoritatea oamenilor trăiesc într-o ignoranţă totală şi se mulţumesc cu ideea că au un creier - doar cred că gândesc; şi, în realitate, duc o viaţă complet searbădă şi goală. "Ah, desigur, biblioteca mea este una foarte bogată." Minunată, dar neatinsă! Muzică, poezie, ştiinţă, filosofie, spiritualitate - totul este la îndemâna noastră. Tot ce trebuie să facem este să dorim cu adevărat să cunoaştem şi să nu ne mai irosim timpul. Omul trăieşte însă complet nefericit, deoarece el nu ştie cum să-şi menţină mintea activă şi îndreptată spre acele lucruri într-adevăr merituoase. Gândeşte-te la Platon, Shakespeare, Maeterlinck, Swami Shankara şi operele acestora - ce privilegiu rarisim! Prin cărţile lor extraordinare oricine poate conversa cu ei oricând doreşte. Din nefericire, oamenii nu dau atenţie decât spectacolelor de divertisment, întrebându-se mereu ce-or să vadă data viitoare! [1]
[1] În discursurile sale viitoare, după ce emisiunile televizate au intrat în căminele tuturor oamenilor, Paramahamsaji a criticat potenţialul acestui mediu de a uzurpa timpul şi interesul telespectatorilor.
Desigur, din când în când, recreerea şi divertismentul sunt necesare; însă dacă ajungi să-ţi iroseşti întreaga viaţă în asemenea obiceiuri şi eşti interesat numai să critici şi să bârfeşti, fără să-ţi recunoşti niciodată propriile greşeli, atunci singurul care va pierde vei fi tu. Este necesară mai întâi curăţirea propriei ograde şi extinderea sferei limitate în interiorul căreia te învârteşti, pentru că altfel vei ajunge la fel ca acel bătrân croitor care, deşi se afla în rai şi nu avea nevoie de haine, continua totuşi să-şi caute vechea maşină de cusut Singer. Similar, oamenii îşi irosesc vremea cu tot felul de lucruri neimportante şi ignoră comorile lui Dumnezeu aflate pretutindeni în jurul lor.
Înţelepciunea bate la uşa fiecăruia dintre noi şi cere cu respect şi umilinţă să fie primită înăuntru, dar nimeni nu-i răspunde, nimeni nu-i deschide. În schimb, când auzim strigătul vulgar al nuvelelor ieftine, ne repezim la uşă şi le primim cu braţele deschise în gândurile şi mintea noastră. Omul şi-a dezvoltat o pasiune pentru lucrurile inferioare. Când cineva mănâncă tot timpul brânză acră, mai devreme sau mai târziu, el va ajunge să considere că gustul acesteia este cel corect şi nu cel al brânzei proaspete. Astfel, pe măsură ce devii obişnuit cu trivialitatea, puterea obiceiurilor greşite te vor convinge din ce în ce mai mult că nu există ceva mai bun în afara ei. Cultivă obiceiul corect de a-ţi folosi timpul pe care-l ai la dispoziţie pentru a cunoaşte şi învăţa tot ceea ce este virtuos în viaţă.
Planifică-ţi cu rigurozitate timpul, acţionează călăuzit de discernământ şi citeşte numai cărţile care sunt cu adevărat bune: cărţi de medicină, de astronomie, de ştiinţă, scripturi. Însă ceea ce e cel mai important este să-ţi găseşti vocaţia. Prin menţinerea contactului cu Vibraţia Cosmică în meditaţie [2] vei fi capabil să descoperi calea pe care trebuie să mergi şi munca pe care o ai de îndeplinit în această scurtă existenţă umană. Apoi, concentrează-te în acel sens şi caută să devii cât se poate de eficient. Mulţi încearcă să alerge în zece direcţii deodată şi, în final, nu ajung nicăieri. Un începător pe calea spirituală, nu va putea niciodată să absoarbă totul despre mai multe lucruri; este mai bine să înveţe câte puţin din toate şi să cunoască totul despre un singur lucru.
[2] Referire la tehnica de meditaţie asupra lui Dumnezeu ca AUM (vezi Glosar). Imanentă în vibraţia AUM este Conştiinţa Cristică sau Inteligenţa Universală; astfel, comuniunea cu AUM îi asigură devotului contactul cu Sursa Infinită a înţelepciunii şi călăuzirii divine.
Cunoaşterea şi înţelepciunea pe care le putem acumula sunt atât de vaste! Deşi, în comparaţie cu imensitatea universului, planeta pe care trăim pare mai degrabă un grăunte de nisip, pentru noi Pământul este uriaş. Totuşi, datorită progresului tehnologic al civilizaţiei, lumea noastră devine pe zi ce trece din ce în ce mai mică; facilităţile de transport evoluând atât de rapid, încât nu peste mult timp vom ajunge să călătorim spre alte planete. Electricitatea, care luminează astăzi în tot mai multe cămine, ajunge pretutindeni într-o fracţiune de secundă - de ce nu ar putea face acest lucru şi omul, al cărui corp este în esenţă constituit din unde electromagnetice? Noi însă progresăm în multe alte dimensiuni şi, cu ajutorul tehnicii moderne, a îmbunătăţirii mediului de afaceri, a dezvoltării producţiei ne-am accelerat semnificativ evoluţia. Să ne gândim Ia cât de mult timp pierdeau oamenii în trecut, când erau nevoiţi să-şi ţeasă singuri hainele, să semene şi să cultive pământul manual, să-şi ridice casele singuri şi aşa mai departe. Maşinăriile moderne ne-au uşurat foarte mult munca. Aşadar, de ce nu am încerca să ne accelerăm şi evoluţia psihologică, astfel încât, să devenim capabili să acumulăm în această scurtă viaţă toată cunoaşterea şi înţelepciunea care ne-au fost transmise de-a lungul istoriei?
Când l-am întâlnit prima dată pe Luther Burbank, el mi-a arătat un nuc pe ale cărui crengi erau o mulţime de fructe şi mi-a spus: "Am reuşit să aduc acest pom la maturitate în mai puţin de 12 ani, accelerându-i evoluţia cu mai mult de o sută de ani."
Dacă un copac poate fi adus la maturitate în zece-doisprezece ani, în loc de o sută, atunci există o şansă şi în privinţa fiinţelor umane. În cei şaizeci de ani de viaţă, omul deţine potenţialul de a-şi dezvolta mintea şi de a deveni un adevărat centru de cunoaştere. Acesta este ţelul spre care trebuie să tindem. După cum vedem cu toţii, maşinăriile şi tehnica ne-au accelerat semnificativ evoluţia - dar de unde au apărut aceste minuni ştiinţifice dacă nu din uzina magnifică a minţii umane? Aşa cum omul este capabil să-şi grăbească evoluţia în dimensiunea socială şi economică a vieţii, la fel de uşor îşi poate dezvolta şi facultăţile lăuntrice ale fiinţei.
Burbank a creat de asemenea nucile cu coajă moale, a obţinut un nou soi de tomate, a creat crizantemele de Shasta şi a reuşit să cultive chiar şi cactuşi fără spini. Când o formă de viaţă devine o ameninţare pentru o altă formă de viaţă, aceasta din urmă îşi dezvoltă arme de apărare. Exact acelaşi lucru s-a petrecut în cazul cactuşilor care, pentru a nu dispărea ca specie, s-au văzut nevoiţi să-şi dezvolte spini care să-i protejeze de animalele ce îi serveau ca hrană. Burbank îmi povestea cum, în timpul experimentelor sale, zilnic se ducea în grădină şi le vorbea plantelor sale: "Dragii mei cactuşi, eu sunt prietenul vostru, Luther Burbank, şi nu am de gând să vă fac nici un rău. Vă rog, renunţaţi să mai creşteţi cu spini." Astfel, prin atenţie, iubire şi folosirea corectă a legilor naturii, putem imprima în protoplasmă acele vibraţii pozitive şi creative care să ne ajute să controlăm conştient şi să grăbim procesul evolutiv.
Profesorul James, de la Universitatea Harvard, spunea că majoritatea obiceiurilor noastre sunt ereditare. Foarte mulţi oameni de ştiinţă susţin că slăbiciunile mentale nu pot fi tratate sau eliminate; însă concluziile lor sunt datorate în principal faptului că ei se bazează şi cred prea mult în ereditate. La dezvoltarea fiinţei umane, în întregul ei, îşi aduc aportul o mulţime de factori; ereditatea fiind doar unul dintre aceştia. Oamenii de ştiinţă vor ajunge să recunoască acest adevăr şi, în viitor, vor descoperi modalităţile prin care să trezească la viaţă toate celulele creierului uman, cărora le vor amplifica puterea de receptivitate astfel încât omul, în decursul a numai câţiva ani, să fie capabil să absoarbă toată cunoaşterea pe care o doreşte.
În sistemul de învăţământ există o mare diferenţă între metodele utilizate în India şi cele folosite în Occident, unde se pune accent pe implementarea informaţiilor din exterior. Un proaspăt absolvent al unei facultăţi din ramura industriei prelucrării zahărului extras din fructe, întrebat fiind dacă se poate obţine zahăr din fructul de guava, după o îndelungată reflecţie, a răspuns: "Nu ştiu, pentru că nu am avut în programa universitară acest subiect." Judecata proprie îi lipsea cu desăvârşire.
Înţelepciunea nu apare niciodată prin "pomparea" din exterior a informaţiilor; dezvoltarea receptivităţii lăuntrice determină rapiditatea şi gradul în care vom absorbi cunoaşterea adevărată. O persoană care şi-a dezvoltat capacitatea receptivă este capabilă să înţeleagă totul foarte repede. Nu acelaşi lucru îl putem spune despre cei cărora le lipseşte receptivitatea şi care, puşi în faţa aceloraşi experienţe sau informaţii, nu vor putea înţelege nimic. Un om inteligent îşi menţine deschise în permanenţă canalele receptivităţii şi învaţă din fiecare experienţă prin care trece.
Dar cum ne putem dezvolta receptivitatea şi grăbi evoluţia? Prin condensarea conştientă a tuturor experienţelor şi informaţiilor prin puterea concentrării. Concentrarea înseamnă focalizarea atenţiei către un singur punct; condensarea este folosirea atenţiei, a concentrării pentru a realiza ceva într-o perioadă scurtă de timp. Concentrarea ne ajută să condensăm fiecare experienţă şi să extragem din ea învăţăturile esenţiale. Astfel, prin condensarea tuturor experienţelor pe care le are un individ şi a înţelepciunii conţinute de acestea, viaţa nu mai e trăită la întâmplare, ci într-un mod cât se poate de ştiinţific.
Îmi amintesc de o experienţă care este un exemplu în acest sens. Mai demult, un prieten mi-a spus că, deşi îmi apreciază şi admiră calităţile spirituale, totuşi nu mă vede reuşind în domeniul afacerilor. I-am răspuns: "În două săptămâni îţi voi obţine prin propriile mele eforturi un profit de cinci mii de dolari." El mi-a zis: "Ştii că «eu sunt din Missouri»; aşa că, până la proba contrarie, afirmaţia mea rămâne în picioare."
Aşadar, fără să mă grăbesc să investesc deîndată în primele afaceri profitabile care-mi veneau în minte, mi-am eliberat conştiinţa de orice alt gând şi, spre deosebire de obiceiul oamenilor de a-şi îndrepta atenţia numai către exterior, m-am concentrat cu intensitate înăuntrul propriei mele fiinţe. Lumina călăuzitoare a atenţiei ne revelează Sursa Divină numai în momentul în care o interiorizăm. (Deşi trăim cu toţii la circumferinţa universului, dimensiunea lăuntrică a existenţei este mult mai reală şi mai tangibilă, pentru că de acolo operează toate legile subtile ale creaţiei şi tot de acolo iau naştere fenomenele fizice cu care suntem atât de obişnuiţi. Fiecare modificare planetară, cosmică, economică, trupească - absolut totul este înregistrat acolo.) În general, oamenii nu se concentrează, ci îi permit minţii să funcţioneze într-o permanentă stare de agitaţie, să sară haotic de la o concluzie la alta şi să alerge spre tot felul de lucruri complet nefolositoare. Este necesar să fiinţăm în deplină armonie cu legea divină şi să nu uităm o clipă că Puterea Supremă ne poate acorda ajutorul numai dacă ne concentrăm asupra Ei.
Astfel, imediat ce am intrat în contact cu Sursa, mi-au apărut în viziunea lăuntrică mai multe case şi atunci am înţeles clar ce aveam de făcut. Nu m-am retras în camera mea, mulţumit cu gândul "Gata, acum Tatăl Ceresc, înduioşat de rugăciunile mele, îmi va arunca în braţe cinci mii de dolari" - ci am cumpărat câteva ziare cu anunţuri publicitare, am ales câteva proprietăţi şi mi-am sfătuit prietenul să investească în ele.
Complet neîncrezător, el mi-a răspuns: "Să ştii că riscul este foarte mare". Atunci i-am spus: "Tu hotărăşti, însă dacă vrei ca îndoielile să-ţi strice reuşita, eşti liber s-o faci."
Şi, exact după două săptămâni, preţurile la imobile au crescut vertiginos, ceea ce i-a adus prietenului meu un profit de cinci mii de dolari. Aşa am reuşit să-i demonstrez că puterea lui Dumnezeu acţionează negreşit prin mintea care I se dăruieşte cu credinţă.
Concentrarea, când este călăuzită de Puterea Divină, conduce întotdeauna la succes - fie el financiar, medical, ştiinţific, artistic, literar, muzical. Eu întotdeauna manifest în exterior cunoaşterea care-mi izvorăşte din suflet - aşa am şi învăţat să cânt la multe instrumente muzicale. Probabil am fost şi prea orgolios să accept lecţiile unui profesor de muzică, deoarece am raţionat: "Primul om care a creat muzică nu a învăţat de la nimeni cum să compună; eu de ce nu aş putea face la fel?" (Desigur, nu în toate dimensiunile vieţii este aplicabilă această logică; pentru că dacă fiecare va sta şi va aştepta să reinventeze automobilul, îi va lua enorm de mult timp până să ajungă la destinaţie!)
Deoarece nu pierd o clipă contactul cu Dumnezeu, cu acea Interioritate care este Sursa întregii existenţe, Divinul îmi răspunde direct la toate întrebările şi mă călăuzeşte în tot ce fac. O persoană cu adevărat devotată şi care acţionează întotdeauna în slujba lui Dumnezeu nu va fi nevoită să citească mii de cărţi şi nici să-şi petreacă zeci de ani în biblioteci, pentru că pictura, poezia, muzica şi întreaga cunoaştere izvorăsc neîncetat din sursa nelimitată a sufletului. Cum am putea în această scurtă viaţă umană să descoperim toate secretele corpului, să aflăm răspunsurile la toate misterele universului şi să beneficiem de infinitudinea înţelepciunii divine, dacă nu ne armonizăm cu sursa lăuntrică, cu acel izvor omniscient care se află înăuntrul nostru?
A trăit mai demult un devot hindus care nu se putea hotărî ce scripturi să citească şi cărui idol să i se închine... (În India idolii sunt folosiţi pentru focalizarea minţii asupra unui anumit aspect al Divinului fără de formă; în fiecare templu ei sunt din respect ţinuţi acoperiţi, pentru ca păsările să nu-i murdărească şi vântul sau ploaia să nu-i erodeze.) Sărmanul devot se frământa mereu: "Cărui zeu să mă închin? Pe care să-l ador şi să-l venerez?" Aşa că, pentru a nu atrage asupra sa mânia celorlalţi zei, a început să cumpere din fiecare templu câte un idol şi câte o scriptură. În scurt timp, cele două coşuri pe care le purta cu el se umpluseră până la refuz - fapt care l-a făcut să realizeze că dacă va continua în acest mod va fi nevoit să cumpere un al treilea coş! Dar se gândi: "Îmi va fi imposibil să car după mine trei coşuri!" Complet deznădăjduit, se aşeză pe malul unui heleşteu şi începu să plângă: "Părinte Suprem, te rog, spune-mi ce cărţi să citesc şi cărui idol să mă închin, pentru că mi-e teamă ca prin alegerea mea să nu-i supăr pe ceilalţi zei."
Un sfânt care tocmai trecea pe acolo, văzându-l plângând, se apropie de el şi-l întrebă: "Fiule, ce te frământă? De ce eşti atât de îndurerat?"
Devotul i-a răspuns: "Mărite sfânt, nu mă pot decide ce scriptură să citesc. Şi, uite, în coşurile astea am sute de idoli! Pe care să-l venerez mai întâi?"
Sfântul i-a spus: "Fiule, închide ochii, alege la întâmplare o scriptură şi preţuieşte-o şi urmează-i învăţătura întreaga ta viaţă. Iar în privinţa idolilor este foarte simplu: acela care nu se sparge, pe el trebuie să-l venerezi."
Devotul i-a urmat sfatul şi şi-a ales o scriptură din multitudinea de cărţi pe care le adunase. Deoarece majoritatea idolilor erau din lut, aceştia s-au spart imediat ce bărbatul a răsturnat coşurile deasupra unei roci; singurul care a rămas întreg fiind unul din marmură. În acel moment sfântul reveni şi-i spuse: "Fiule, am uitat să-ţi spun ceva. Acum că ţi-ai găsit zeul, te poţi duce liniştit acasă, dar nu uita următorul lucru: dacă se întâmplă să descoperi un zeu mai puternic decât cel pe care-l ai, venerează-l pe acela, întotdeauna să te închini zeului mai puternic."
Bărbatul, odată ajuns acasă, şi-a construit un mic altar pe care şi-a aşezat idolul din marmură, venerându-l şi oferindu-i zilnic câte un fruct. Încântat de faptul că ofrandele pe care i le aducea dispăreau la scurtă vreme, devotul gândi: "Sfântul m-a ajutat într-adevăr să-mi găsesc nu doar idolul potrivit, ci - iată! - mi-a dăruit un zeu viu."
Într-o dimineaţă, mânat de curiozitate, el întredeschise ochii pentru a vedea cum se înfruptă zeul din ofrandă şi, spre surprinderea lui, văzu un şoarece care ronţăia de zor din fructul său. "Ce mai zeu! Se pare că m-am înşelat amarnic, pentru că dacă el nu poate face nimic în faţa unui biet şoricel şi-i permite acestuia să-i mănânce mâncarea, înseamnă că şoricelul este un zeu mai puternic" - gândi bărbatul, în timp ce-l prinse pe şoarece şi-l legă de altar.
Soţia devotului, văzând ce face bărbatul ei, îi spuse: "Ai înnebunit, sau ce-i cu tine?"
"Nu am înnebunit deloc, ci urmez sfatul primit de la un mare sfânt. El m-a îndemnat să venerez întotdeauna aspectul cel mai puternic al Divinului" - îi răspunse bărbatul, după care aruncă idolul din marmură şi începu să se roage în faţa şoricelului.
În dimineaţa următoare, meditaţia i-a fost brusc întreruptă de un zgomot puternic. Imediat ce deschise ochii, în faţă i se aşternu o privelişte nu tocmai plăcută: şoricelul servea drept hrană unei pisici. Bărbatul gândi: "După câte se pare, pisica este mai puternică decât şoarecele. Aşa că pe ea va trebui să o venerez." Şi imediat prinse pisica şi-i făcu un culcuş pe altar. Primind în fiecare zi câte un castron generos cu lapte, pisica nu mai era nevoită să prindă şoareci şi se mulţumea să-şi petreacă vremea dormitând şi lenevind în noul ei adăpost. Săptămânile treceau şi meditaţia devotului devenea din ce în ce mai profundă, iar pisica din ce în ce mai dolofană.
Pentru a fi asemeni idolului său, devotul obişnuia să bea şi el, după meditaţie, câte un castron cu lapte. Nu după multă vreme, apetitul pisicii luase proporţii - fapt care-l făcuse pe bietul animal să-şi concentreze atenţia şi asupra castronului stăpânului ei. Într-o bună zi, pe când bărbatul se afla adânc absorbit în meditaţie, pisica îi bău tot laptele şi apoi se întoarse tiptil în culcuş. Întâmplarea a făcut ca soţia bărbatului să intre în cameră cu treburi, dar când a văzut ambele castroane goale şi-a îndreptat imediat privirea spre pisică, a cărei inocenţă angelică nu a înduioşat-o deloc. Dimpotrivă. Femeia a ieşit ca şi cum nu ar fi observat nimic, după care s-a reîntors - dar de această dată ţinând în mână o mătură. Meditaţia profundă a soţului a luat sfârşit exact în clipa în care asupra animalului s-a prăvălit cu sete obiectul de uz casnic.
Deschizând ochii şi văzând cum femeia îi fugăreşte "zeul" prin cameră, bărbatul gândi: "Foarte interesant! Soţia mea este mai puternică decât pisica." Atunci i-a cerut imediat femeii să se aşeze pe altar, pentru a o venera ca pe un zeu cu drepturi depline. Soţia l-a ascultat, iar practica zilnică a devotului a revenit la normal - de această dată în ipostaza de idol aflându-se propria lui nevastă.
Bineînţeles, rolul de idol nu-i ocupa femeii toată ziua, aşa că ea avea timp să se ocupe şi de treburile casnice: să facă curăţenie, să gătească şi aşa mai departe. Într-o bună zi, după ce şi-a terminat meditaţia şi s-a aşezat la masă, devotul a găsit o pietricică în bolul de orez. "De ce ai pus piatra asta în mâncare? Cum de ţi-a trecut prin minte să-mi faci un asemenea lucru?" - îi strigă nervos bărbatul.
Soţia îi răspunde cu respect: "Iartă-mă, stăpânul meu, dar nu eu am pus în orez acea pietricică. Datoria şi plăcerea mea este să te slujesc cât pot de bine şi să te iubesc."
Vorbele femeii l-au făcut pe devot să realizeze deîndată adevărul: "Aşadar, tu trebuie să mă venerezi! Înseamnă că eu sunt cel mai puternic. Într-adevăr, Dumnezeu este în mine! Acum L-am descoperit! El a fost dintotdeauna înăuntrul meu."
Nimeni nu-L poate găsi pe Dumnezeu decât în propria sa interioritate. Descoperă-L acolo, în templul propriului suflet, şi-L vei vedea pretutindeni: în temple, moschei, biserici şi în altarele tuturor sufletelor.
Este imposibil ca în această scurtă viaţă să putem citi toate cărţile sacre şi să urmăm fiecare disciplină spirituală în parte. Din acest motiv, mulţi se vor întreba: "Atunci cum vom putea atinge ţelul final al evoluţiei?" Răspunsul este unul singur: numai prin introspecţie şi meditaţie - aşa cum a făcut şi devotul din povestea de mai înainte.
Dezvoltarea, disciplinarea spirituală, în ansamblul ei, depinde în totalitate de receptivitatea minţii, a celulelor creierului şi de centrii subtili astrali ai vieţii şi conştiinţei aflaţi în coloana vertebrală. Corpul fizic trece prin transformări radicale o dată la fiecare doisprezece ani - şi acest lucru este evidenţiat cât se poate de clar şi prin modificările anatomice apărute la vârstele de 12, 24 şi 36 de ani. Dacă nu există boli şi alte obstrucţii karmice apărute ca urmare a încălcării legilor naturale ale existenţei, care să încetinească sau chiar să ne stagneze evoluţia, atunci, o dată cu trecerea timpului, mintea se va dezvolta armonios şi va fi capabilă să absoarbă şi să manifeste într-un mod cât mai rafinat cunoaşterea şi înţelepciunea acumulate de-a lungul vieţii.
Însă, din moment ce cursul evolutiv natural se desfăşoară ciclic din 12 ani în 12 ani, iar ţesuturilor cerebrale le ia tot atâta timp pentru a putea manifesta tiparele îmbunătăţite ale proceselor mentale, înseamnă că suntem nevoiţi să aşteptăm o perioadă nedefinită până când creierul ar putea deveni receptiv la toată înţelepciunea pe care o putem acumula. Pentru a accelera procesul de evoluţie, înţelepţii şi maeştrii spirituali ai Indiei au dezvoltat o metodă de revitalizare şi recirculare a curenţilor energetici de-a lungul coloanei vertebrale şi în centrii cerebrali. Prin practicarea acestei tehnici - de revitalizare energetică a celor şase [3] (prin polaritate, doisprezece) centri cerebrospinali astrali - sfinţii şi înţelepţii ajung la o cunoaştere spirituală mult mai profundă şi mai vastă decât aceea a teologilor şi teoreticienilor. Un singur an de practică - timp de numai douăzeci de minute zilnic - este suficient pentru a-ţi accelera cu câţiva zeci de ani progresul natural. Isus Cristos nu a frecventat cursurile nici unei facultăţi, dar în privinţa cunoaşterii lui Dumnezeu şi a legilor existenţiale nu poate fi întrecut nici chiar de cei mai mari oameni de ştiinţă, nici de cei mai măreţi erudiţi ai lumii. [4]
[3] În fiinţa umană există şapte centri energetici, dintre care şase sunt polari. Yogananda nu îl mai menţionează pe cel de-al şaptelea, sahasrara, centrul cu o mie de petale, care datorită complexităţii sale nu mai este considerat a fi un simplu centru energetic, (n. ed.)
[4] Practica la care face referire este Kriya Yoga. În "Autobiografia unui Yoghin", Paramahamsaji a scris că ea "este aceeaşi ştiinţă milenară pe care Krishna i-a dăruit-o lui Arjuna; ulterior fiind transmisă lui Patanjali şi Cristos, Sfântului loan şi Sfântului Pavel şi tuturor celorlalţi sfinţi şi înţelepţi ai lumii".
"Rishi, înţelepţii antici au descoperit că evoluţia naturală a fiinţei umane se desfăşoară în perioade ciclice de 12 ani, fiind permanent influenţată de mediul planetar şi celest în care trăieşte ea. Scripturile subliniază faptul că omului îi sunt necesari un milion de ani de evoluţie pentru a-şi putea perfecţiona creierul şi realiza conştiinţa cosmică... Printr-o alimentaţie corectă, plimbări în aer liber şi gânduri armonioase, aceia care se lasă în voia Mamei Naturi şi a planului Ei divin ating eliberarea în nu mai puţin de un milion de ani! În doisprezece ani de viaţă sănătoasă şi echilibrată se produc îmbunătăţiri aproape insesizabile în structura creierului; un milion de ani solari reprezentând însă intervalul în care substanţa cerebrală se poate purifica şi rafina suficient de mult încât să fie capabilă să manifeste conştiinţa cosmică..."
"Devotul care urmează calea Kriya Yoga îşi direcţionează mental energia de-a lungul coloanei vertebrale, în jurul fiecăruia din cei şase centri spinali (din plexul medular, cervical, dorsal, lombar, sacral şi coccigian), care corespund celor douăsprezece semne astrale ale zodiacului şi simbolizează Omul Cosmic. O jumătate de minut de energizare a măduvii spinării îmbunătăţeşte şi accelerează semnificativ evoluţia spirituală a omului; aceste treizeci de secunde de Kriya echivalând cu un an de progres natural."
În mod normal, cunoaşterea este obţinută prin intermediul simţurilor; însă acestea nu sunt capabile să ne ofere decât informaţii despre fenomenele fizice - aparenţe, valuri superficiale ale substanţei reale. Prin concentrare şi practicare susţinută a metodei de revitalizare şi reenergizare a centrilor cerebrospinali, ne acordăm şi armonizăm toate celulele cu sursa cosmică şi le magnetizăm cu puterea inteligenţei divine.
Unii cercetători susţin că trăsăturile şi caracteristicile noastre comportamentale sunt întipărite încă de la naştere în celulele creierului şi, din acest motiv, nu pot fi modificate sau remodelate. Este complet fals. Din moment ce Dumnezeu ne-a creat după chipul şi asemănarea Sa, nu putem fi limitaţi de absolut nimic. Este suficient să pătrundem adânc înăuntrul fiinţei noastre şi vom vedea veridicitatea acestei afirmaţii. Puterea lui Dumnezeu este prezentă în egală măsură atât în cei "mai înceţi la minte", cât şi în cele mai mari genii ale lumii. Razele soarelui se revarsă în mod nepărtinitor atât asupra diamantelor, cât şi asupra pietrelor obişnuite; dar nu este vina soarelui că pietrele obişnuite nu-i reflectă strălucirea, aşa cum o fac diamantele. Toate limitările şi defectele congenitale apar ca urmare a încălcării legilor universale ale creaţiei - însă ele nu sunt iremediabile. Chiar şi celulele cerebrale ale unei persoane aşa-zis retardate pot fi trezite la viată prin puterea concentrării şi a focalizării atenţiei în interior; ceea ce o va face capabilă să dizolve vălul care-i eclipsa inteligenţa inerentă sufletului.
Corpul uman este alcătuit din 27.000.000.000.000 de celule şi fiecare dintre acestea este asemeni unei fiinţe inteligente.[5] Pentru a putea cunoaşte tot ceea ce există în acest univers este necesar să le trezim şi să le educăm inteligenţa latentă, însă, din nefericire, mult prea puţini aleg să-şi perfecţioneze fiinţa în întregul ei. Acesta este şi motivul pentru care majorităţii persoanelor le lipseşte capacitatea de înţelegere şi sunt copleşite de melancolie, fantezii, anxietăţi.
[5] După ce Paramahamsaji a ţinut această prelegere, câteva decenii mai târziu, biologii au identificat molecula ADN prezentă în nucleul fiecărei celule. Cercetările au demonstrat că fiecare celulă a corpului uman deţine suficiente informaţii genetice cu ajutorul cărora îşi poate dezvolta un corp uman complet nou.
Cea mai bună tehnică - şi totodată ştiinţifică - de dezvoltare mentală şi spirituală este energizarea celulelor prin transmiterea curentului vital în centrii cerebrospinali. Practicarea acestei metode timp de douăzeci-treizeci de minute zilnic conduce la rafinarea proceselor mentale, menţinerea şi îmbunătăţirea sănătăţii şi instaurarea unei vieţi armonioase. Iar o dată ce toate celulele cerebrale au fost revitalizate şi impregnate cu magnetismul divin, fiecare dintre acestea devine la rândul ei un creier plin de viaţă. Astfel, printr-o practică susţinută, în scurtă vreme căutătorul sârguincios va descoperi înăuntrul fiinţei sale miriade de celule treze, spiritualizate şi pregătite să absoarbă din cartea vastă a Naturii şi Adevărului toate informaţiile posibile.
Ori de câte ori doreşti să cunoşti ceva, nu porni niciodată din exterior - retrage-te înăuntrul fiinţei şi concentrează-te. Apoi, o dată ce mintea ţi-a devenit receptivă îi poţi furniza datele problemei pe care vrei să o rezolvi, ori informaţiile pe care doreşti să le recepţioneze. Şi, ceea ce este foarte important, nu te lăsa descurajat de eventualele eşecuri şi nu-ţi spune că nu poţi face ceea ce ţi-ai propus, deoarece, ca fiinţă umană, eşti reprezentantul Puterii Infinite. De aceea, ai obligaţia să manifeşti această Putere în absolut tot ce faci. Pătrunde în interior şi caută Sursa Infinită, pentru că acolo sunt înregistrate toate succesele financiare, invenţiile, vibraţiile muzicale, gândurile pline de inspiraţie, poeziile, picturile.
Mai întâi defineşte-ţi clar ţelul la care vrei să ajungi; cere-I Divinului să-ţi arate acţiunile corecte prin care-ţi poţi îndeplini obiectivul; şi apoi meditează. După aceea, acţionează în deplină concordanţă cu "directiva" interioară şi vei fi capabil să realizezi ceea ce ţi-ai propus. Când mintea este calmă, cât de rapid şi cât de uşor poţi realiza şi percepe totul! Reuşita apare negreşit acelora care trăiesc în deplină armonie cu Puterea Cosmică.
Un om de afaceri, un om de ştiinţă sau orice altă persoană care urmăreşte succesul material va izbândi mult mai repede dacă se concentrează mai întâi asupra dezvoltării receptivităţii celulelor creierului, decât dacă se bazează numai pe informaţiile acumulate din cărţi sau primite de la profesori. În general, oamenii încep prin a absorbi informaţii şi cunoştinţe din exterior; un căutător adevărat are în vedere în primul rând dezvoltarea receptivităţii intuitive, deoarece ştie că în el se află sursa cunoaşterii infinite. Calmul, concentrarea şi condensarea experienţelor prin percepţie intuitivă îl vor transforma în stăpânul întregii cunoaşteri. Nu absorbi fără discernământ idei sau gânduri inutile şi nu împrumuta opinii pe care nu le-ai trecut prin filtrul propriei raţiuni. În tot ce faci acţionează cu deplină atenţie, niciodată la întâmplare; şi nu încerca să rezolvi prea multe lucruri deodată. Îndeplineşte-ţi cu sârguinciozitate şi entuziasm îndatoririle importante din viaţă şi meditează de fiecare dată când ai timp liber. Impregnează-ţi întreaga fiinţă cu bucuria rugăciunii, a devoţiunii şi iubirii pentru Dumnezeu şi vei realiza Eternitatea acum. Trezeşte-te!