| Sumar - PARAMAHANSA YOGANANDA - Conferinţe, discursuri |
[1] Sub directa îndrumare a lui Paramahamsa Yogananda, porţiuni din acest discurs, ca de altfel şi din alte articole şi cuvântări anterioare, au fost incluse în seria de compilaţii Lecţiile Asociaţiei Realizării Sinelui.
Foto: Anul 1927 - Washington D.C.
Gândul este infinit! Fiecare cuvânt reprezintă un concept ideal al Infinitului, deoarece fiecare cuvânt şi gând este o manifestare a Spiritului. Miriade de valuri ideatice dansează necontenit pe suprafaţa oceanului conştiinţei; dar în spatele acesteia se află Oceanul Infinit al Adevărului. Expresiile noastre mentale nu sunt altceva decât unduiri ale acestui ocean al înţelegerii.
Care este semnificaţia învierii, a renaşterii? Revenirea la viaţă! Întoarcerea la o viaţă nouă! Ce anume poate lua naştere din nou - şi cum? Mai întâi este necesar să înţelegem clar ce înseamnă a trăi din nou. Fiecare lucru din existenţă - oricât de măreţ sau mărunt - este supus unui proces de schimbare. Aceste schimbări se produc fie în detrimentul, fie în beneficiul obiectului respectiv. De exemplu, dacă iau un pahar murdar şi-l trântesc de podea, el îşi va transforma semnificativ forma, nu-i aşa? Însă o asemenea transformare este negativă pentru pahar. Însă, dacă-l spăl şi-l şterg cu grijă, modificarea produsă va fi una pozitivă. Învierea, renaşterea înseamnă orice transformare benefică.
Un fotoliu învechit poate fi oricând reînnoit în atelierul unui tapiţer. Cu ajutorul arhitecţilor, o casă dărăpănată poate fi transformată într-un mic palat. Similar, şi trupul uman poate fi reînnoit printr-o serie de modificări pozitive, benefice. Deoarece în creaţie nimic nu stagnează, fiecare lucru sau fiinţă are doar două posibilităţi: ori să evolueze, ori să se degradeze. Viaţa este asemeni unei scări, pe care putem ori să urcăm, ori să coborâm.
Fiecare fiinţă umană este o expresie a Spiritului infinit şi incomensurabil. Fără o sursă vizibilă de energie, această micuţă "maşinărie" pe care o numim "om" este capabilă să facă atât de multe lucruri: se trezeşte dimineaţa, mănâncă micul dejun, pleacă la serviciu, munceşte, îşi ia prânzul, apoi revine la slujbă, se întoarce acasă, vizionează filme - ori îşi ocupă timpul liber cu hobby-uri creative - şi apoi se duce la culcare, pentru ca în ziua următoare să ia totul de la capăt, zi de zi, lună de lună, an de an. Ca fiinţe muritoare, oamenii sunt controlaţi de o forţă inteligentă şi de o energje vitală implementate de Dumnezeu în legile creative ale Naturii.[2] Aşa cum vapoarele navighează cu ajutorul undelor radio, omul este coordonat de către legile naturale ale Spiritului infinit omniprezent.
[2] Prakriti: expresia activă a Spiritului în aspectul Său Creator.
Însă, ceea ce-i cel mai important, omul nu este un robot. Sufletul nostru este reflecţia perfectă a Spiritului. Aşa cum lumina unica a soarelui este reflectată de unduirile apei în miriade de scânteieri, la fel şi Sinele Suprem, strălucind în creaţia vibratorie, Se reflectă ca Spirit individual, sau suflet, în fiecare corp şi minte umană. Chiar dacă sufletul este reflecţia pură a Spiritului, el se identifică totuşi cu trupul şi mintea, îşi atribuie toate limitările acestora, iar mai apoi - în decursul procesului evolutiv universal -încearcă din răsputeri să se elibereze de sub încătuşarea în care singur a intrat. Dar, deşi eliberarea sa nu înseamnă decât simpla detaşare de conştiinţa trupească şi reunificarea, "recontopirea" cu Lumina atotprezentă şi nedistorsionată a Spiritului, de la vorbe până la fapte este cale lungă.
Există o povestire în care un predicator charismatic,[3] ajungând în rai, îi spune lui Dumnezeu: "Nu se poate să nu-Ţi aminteşti de mine. Eu sunt cel care Ţi-a preamărit numele în faţa a mii de oameni şi am trimis în paradis sute de suflete!" Atunci, Dumnezeu i-a răspuns: "Poate că tu i-ai trimis, dar aici nu a ajuns nici unul!"
[3] Evanghelistul Billy Sunday (William Ashley Sunday, 1862-1935), în satira umoristică Heavenly Discourse, de Charles Erskine Scott Wood.
Nu de puţine ori, omul se roagă cu jumătate de inimă şi, totuşi, speră ca prin nişte gânduri superficiale să-i fie iertate greşelile. O astfel de rugăciune este o simplă imaginaţie. O rugăciune reală este susţinută de vorbe şi fapte pe măsură, deoarece învierea adevărată nu se poate produce teoretic, ci numai practic. Deşi o rugăciune teoretică este mai bună decât nimic, aceasta nu va putea conduce niciodată la o înţelegere practică.
Dar să studiem mai bine eliberarea, sau reînnoirea mentală. La începutul vieţii, sufletul se joacă cu vehiculul trupesc şi, încet-încet, se transformă într-un sclav al acestuia. De aceea trebuie să învăţăm să ducem o viaţă mai presus de planul fizic. Evoluţia mentală decurge simultan cu dezvoltarea corpului. Conform procesului natural de evoluţie, putem vedea că sufletul -manifestând caracteristicile unice ale fiinţelor umane - se exprimă cu preponderenţă fie în planul intelectual, fie în cel emoţional, fie în cel senzorial, unde este interesat mai mult să-şi întreţină existenţa trupească. Din acestea trei, treptat, sau direct, el trece în planul realizării spirituale, unde înţelege clar modalitatea de renaştere a corpului în Spirit: şi anume, prin spiritualizarea trupului şi minţii, astfel încât ele să devină instrumente perfecte de expresie a Divinului.
Învierea sau renaşterea înseamnă eliberarea sufletului din cuşca ignoranţei; înălţarea şi detaşarea sa din încătuşarea conştiinţei trupeşti. Viaţa umană este adeseori foarte frumoasă, însă când devenim prea ataşaţi de ea vom fi asemeni unei păsări închise într-o colivie. Chiar dacă lăsăm deschisă uşa coliviei, pasărea se va teme să iasă în neţărmurirea spaţiului, deoarece se teme de necunoscut. Similar, fiinţa umană, imediat ce simte în meditaţie că-şi părăseşte conştiinţa senzorială, sau trupească, gândeşte speriată: "Oare mă voi pierde pentru veşnicie în abisul Infinitului?" Omul se teme să se aventureze în nemărginirea conştiinţei, pentru că a trăit prea multă vreme identificat cu trupul fizic; el pur şi simplu este înspăimântat să renască în omniprezenţa, omnipotenţa şi omniscienţa sufletului.
Înainte de a vorbi despre renaşterea trupului, respectiv promovarea şi cultivarea transformărilor benefice pentru corp, aş dori să spun câte ceva despre oamenii aparent vii pe care-i vedem pretutindeni în jurul nostru. Foarte mulţi cred că sunt liberi deoarece pot gândi şi vorbi aşa cum doresc, se pot plimba nestingheriţi pe străzi şi aşa mai departe. Dar, în realitate, nu sunt deloc liberi, ci sunt încătuşaţi de Natură şi de obiceiurile pe care şi le-au înrădăcinat adânc în subconştient. Există multe forme de încătuşare fizică, dar una dintre cele mai periculoase este boala. Eliberarea din ghearele acestor tulburări prin adoptarea unui trai corect este imperativă. După mulţi ani de studiu minuţios, am descoperit "secretul" menţinerii şi dezvoltării sănătăţii: prin contactarea Energiei Cosmice.[4]
[4] Prana, energia inteligentă subtilă, ce constituie principiul vital al universului fizic. Prin practicarea tehnicilor Asociaţiei Realizării Sinelui, în special a Exerciţiilor de Energizare, ne reîncărcăm trupul cu energie cosmică, sau prana (vezi Glosar).
De asemenea, o mare atenţie trebuie acordată alimentelor. Carnea are efecte devastatoare pentru corp; legumele gătite necorespunzător sunt şi ele dăunătoare, datorită faptului că nu-i oferă corpului vitaminele de care acesta are nevoie. Vitaminele sunt esenţiale pentru funcţionarea corectă a mecanismului psihofizic; ele fiind cele care menţin în armonie metabolismul, scântei care pun în mişcare şi energizează toate elementele chimice.
Dulciurile pe care natura ni le oferă din abundenţă sunt smochinele şi stafidele netratate cu sulfaţi. Desigur, aceleaşi fructe le găsim şi în piaţă, dar majoritatea sunt tratate chimic, ceea ce le transformă în nişte produse sintetice care pot fi chiar şi lăsate moştenire generaţiilor viitoare! Smochinele uscate de soare nu trăiesc mai mult de trei luni; în schimb, cele artificiale pot rezista mai mult de un an. Este oare înţelept să conservăm fructele şi legumele prin distrugerea părţilor lor bune?
Ouăle trebuie întotdeauna foarte bine fierte, deoarece pot conţine germeni de la găini bolnave.
Cine urmează aceste reguli fundamentale - respectiv, o dietă bogată în fructe şi legume netratate chimic, alune, nuci, cereale integrate şi anumite produse lactate - nu va încălca nici o lege a naturii. [5] Eficienţa unui asemenea regim am descoperit-o după ani de zile de experimente. Natura nu acceptă nici un fel de scuze pentru încălcarea legilor după care funcţionează. De aceea, este în binele nostru să-i urmăm cu conştiinciozitate şi înţelepciune regulile privitoare la sănătate. Dar, bineînţeles, dieta singură nu este suficientă; ea trebuind completată cu practica tehnicilor Yogoda.
[5] Deşi Paramahamsaji a recomandat ca dieta zilnică să fie constituită în principal din fructe şi legume crude, totuşi ne-a avertizat: "Aceia care obişnuiesc să mănânce cu preponderenţă alimente gătite, trebuie să treacă treptat la regimul cu crudităţi. În privinţa legumelor gătite, acestea îşi păstrează proprietăţile mult mai bine dacă sunt fierte decât prăjite şi este important să fie consumată şi supa rezultată în urma preparării lor."
Recent am cunoscut un bătrân în vârstă de 79 de ani, pe nume "Unchiul" Billy Ries. Deşi a suferit de calviţie zeci de ani, acum, la această etate, a reuşit să-şi stimuleze creşterea părului şi a ajuns să deţină o podoabă capilară la fel ca a unui adolescent.
Pe când avea doar 25 de ani, confruntat cu o boală cronică, pur şi simplu a refuzat să moară, spunându-şi: "Dacă există un Dumnezeu, cu siguranţă că El nu este interesat să mă îmbolnăvească tocmai pe mine. Probabil chiar eu sunt responsabil pentru producerea bolii." Şi aşa a început să-şi analizeze cu mare atenţie conduita şi alimentaţia, descoperind că trupului îi sunt necesare şaisprezece elemente pentru a funcţiona. Astfel, şi-a modificat semnificativ dieta şi într-un răstimp destul de scurt şi-a recăpătat sănătatea. La vârsta pe care o are, energia şi forţa sa fizică sunt impresionante. Noi suntem prieteni foarte buni şi lui trebuie să-i mulţumesc pentru o bună parte din informaţiile pe care le cunosc despre sănătate.
Din moment ce suntem nevoiţi să ne hrănim, de ce să nu o facem corect? Pâinea albă, carnea, plăcintele şi zahărul, într-adevăr, pe moment poate că potolesc foamea, dar ele produc adevărate dezastre în organism. Un şarpe cu clopoţei îşi avertizează întotdeauna victima înainte să atace, dar nu şi rântaşurile, grăsimile, pâinea albă şi alte asemenea mâncăruri care par atât de apetisante şi pe care le considerăm atât de gustoase. Până să apară morile industriale, oamenii utilizau în prepararea mâncărurilor cereale integrale, miere, sucuri extrase din fructe; dar astăzi, printr-un proces complet nenatural, am început să rafinăm grânele şi să eliminăm din ele tot ce este mai bun. Pâinea albă otrăveşte colonul şi este în mare măsură responsabilă pentru tulburarea digestiei şi a organelor de excreţie.
Un alt aspect important în alimentaţie îl deţine postul. Nimeni nu moare dacă posteşte o zi pe săptămână, perioadă în care corpul poate fi hrănit numai cu suc natural de portocale, un adevărat nectar, ale cărui proprietăţi energetice purifică şi vitalizează fiecare celulă în parte. Însă teama oamenilor faţă de post este complet nejustificată şi arată clar faptul că ei nu trăiesc în Spiritul lui Dumnezeu - după cum ne-a spus Isus Cristos: "Omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu fiecare cuvânt ieşit din gura lui Dumnezeu."[6] Este absolut necesară eliberarea de sub "sclavia" boltei palatine şi a papilelor gustative. Este imperativă dizolvarea obişnuinţei de supraalimentare, precum şi dezintoxicarea organismului prin post şi exerciţii fizice regulate, fiindcă numai aşa va fi transformat trupul într-un vehicul apt pentru dezvoltarea spirituală.
[6] Matei 4:4.
Următorul aspect al renaşterii este detaşarea de conştiinţa de boală. Acest lucru este mult mai important decât folosirea meditaţiei sau a tratamentelor fizice în cazul îmbolnăvirii. Conform experimentelor făcute de cercetătorii germani, foarte mulţi oameni nu se îmbolnăvesc deoarece ei nu îşi analizează constant condiţia fizică şi nici nu se lasă demoralizaţi dacă se întâmplă să se îmbolnăvească. Legătura dintre minte şi corp este atât de strânsă încât un simplu gând este suficient să readucă în existenţă boli dispărute de mult.
În timp ce medita noaptea târziu, un sfânt vede spiritul variolei intrând în satul în care locuia şi-i strigă: "Opreşte-te şi fă cale întoarsă! Tu nu ai ce căuta în acest loc unde îl venerez pe Dumnezeu."
"Conform îndatoririi mele karmice universale, trebuie să răpesc din acest sat trei persoane" - i-a răspuns variola, obligându-l pe sfânt să-i accepte resemnat intrarea.
A doua zi, variola a răpus trei persoane, dar numărul acestora nu s-a oprit aici. În zilele următoare, au mai dispărut alţi câţiva zeci de săteni. Gândind că a fost păcălit, sfântul a intrat în meditaţie profundă şi a invocat spiritul variolei. Imediat ce variola şi-a făcut apariţia, sfântul a muştruluit-o: "De ce ai încercat să mă tragi pe sfoară şi nu mi-ai spus adevărul? Nu ai promis că vei lua cu tine doar trei oameni? De ce ai omorât câteva zeci de săteni?!"
Spiritul variolei i-a răspuns: "Dar eu nu mi-am încălcat promisiunea, ci chiar am infectat doar trei oameni - restul s-au distrus singuri, datorită fricii!"
Este absolut necesar să ne detaşăm de conştiinţa de boală -de gândul că suntem supuşi bolilor şi suferinţelor trupeşti. Noi suntem Spiritul indestructibil şi invulnerabil! Mintea trebuie să conducă trupul şi nu invers, pentru că numai aşa va putea el să nu se mai lase influenţat şi să nu mai accepte sugestiile mediului înconjurător şi ale eredităţii. Modalităţile greşite de existenţă în planul fizic i-au fost transmise omului de către strămoşii săi, care au sucombat în faţa iluziei morţii. Cele mai multe boli apar datorită faptului că ne-am modelat conştiinţa în aşa fel încât să fie predispusă lor. Însă nu trebuie să uităm că, dacă Spiritul şi-ar retrage energia inteligentă care activează şi susţine creaţia, nu am mai putea exista nici măcar o clipă - pe loc am cădea la pământ fără suflare. De aceea trebuie să-I acordăm credit lui Dumnezeu şi numai Lui, pentru că viaţa noastră este însufleţită de Puterea Lui. De asemenea, trebuie să ştim că nu Dumnezeu a creat bolile, ci ele sunt rezultatul gândirii noastre greşite ce ne-a fost transmisă şi inoculată în conştiinţă generaţie după generaţie. Şi, într-adevăr, chiar dacă trupul fizic este efemer, nu trebuie să ne lăsăm doborâţi de dificultăţi, fiindcă suntem capabili să înfrângem şi să depăşim cele mai măreţe obstacole. Acesta este adevărul propovăduit de înţelepţii Indiei din cele mai vechi timpuri - Adevăr care ne va face liberi!
Apoi urmează detaşarea de obiceiurile mentale. Viermele de mătase îşi ţese în jurul corpului mii de fire, până când se transformă într-un cocon. După aceea, înainte ca el să-şi formeze aripi şi să se detaşeze de cocon, omul îl prinde şi viermele de mătase îşi găseşte moartea în închisoarea pe care singur şi-a creat-o. La fel şi noi, înainte să ne dezvoltăm aripile spiritualităţii, ne înfăşurăm prosteşte în iţele fricii, grijilor, ignoranţei, urii şi a altor asemenea năpaste, care nu ne conduc decât la boală şi moarte. De aceea este necesar să ne detaşăm de gândirea nediscriminativă, să eliminăm din minte toate ideile născute din egoismul material şi să ducem o viaţă armonioasă.
Majoritatea oamenilor cred că sunt treji, dar realitatea este cu totul alta. Cei mai mulţi sunt asemenea somnambulilor - dar, bineînţeles, nu mă refer la căutătorii sinceri, la acele persoane care trăiesc în spiritul adevărului şi corectitudinii, ori la studenţii Yogoda. Isus a spus: "Lasă morţii să-şi îngroape morţii."[7] Cei care sunt deja afundaţi în solul ignoranţei se vor ocupa de treburile lumeşti ca nişte roboţi. De aceea avem datoria să-i ajutăm să iasă din întunericul în care i-a condus conduita lor eronată. Iar pentru a reuşi în această direcţie trebuie să fim capabili să ne deschidem inima şi să zâmbim din suflet, nu să arborăm zâmbete false şi protocolare sau ipocrite, de genul: "Sunt încântat că te cunosc", sau "Vai, ce bine-mi pare să te revăd". Când zâmbim cu adevărat, din suflet, Dumnezeu este cel care zâmbeşte.
[7] Luca 9:60.
Dumnezeu ştie foarte bine că suferinţele şi încercările la care suntem supuşi sunt datorate propriei noastre ignoranţe; ignoranţă care ne împiedică să percepem omniprezenţa Spiritului. El ştie cât de dificil ne este să luptăm cu toate vitregiile vieţii şi să menţinem pe linia de plutire micuţa barcă a corpului, însă El nu ne-a dat uitării şi ne cheamă neîncetat pe malul veşnicei Sale împărăţii. Dar pentru aceasta trebuie să luptăm şi să nu ne dăm bătuţi nici chiar atunci când vâslele par a se frânge sub forţa nimicitoare a valurilor oceanului vieţii, şi să ne rugăm: "Tată Ceresc, micuţa mea luntre este aruncată încoace şi-ncolo pe marea învolburată, dar eu am auzit chemarea Ta şi ştiu că mă aştepţi - Îţi promit că nu Te voi dezamăgi şi voi lupta din răsputeri să ajung la Tine." Atunci, după ce norii se vor risipi şi fericirea şi prosperitatea îşi vor face din nou apariţia, vei uita complet de grelele încercări prin care ai trecut.
Toate încercările din viaţă nu sunt pentru a te distruge, ci pentru a te ajuta să-L apreciezi şi să-L înţelegi mai bine pe Dumnezeu. În plus, ele nu sunt creaţia lui Dumnezeu - ci sunt efectele propriilor tale fapte. Responsabilitatea nu revine nimănui altcuiva, ci fiecărui individ în parte, însă aceasta nu are de ce să se transforme într-un complex de inferioritate; dimpotrivă, înţelegerea clară a faptului că tot ceea ce se petrece cu fiecare dintre noi este rezultatul direct al acţiunilor înfăptuite, ne va ajuta să ne eliberăm conştiinţa din ghearele ignoranţei spirituale şi să afirmăm: "Doamne, ştiu că Tu eşti în permanenţă lângă mine. Tu eşti Lumina care străluceşte necontenit şi străpunge norii negri ai furtunii; Steaua Polară după care-mi sunt ghidate gândurile, sentimentele şi faptele."
De ce să te temi? Tu eşti spirit nemuritor, nu bărbat sau femeie - ci suflet veşnic beatific. Nu-ţi identifica eternitatea cu obiceiurile umane, pentru că aceştia sunt duşmanii noştri cei mai periculoşi. Aşa cum Isus, atunci când a fost atât de greu încercat, şi-a putut manifesta iubirea spunând "Tată, iartă pe aceşti oameni, pentru că ei nu ştiu ce fac", la fel şi noi trebuie să fim capabili să-i iertăm pe semenii noştri şi să putem afirma cu deplină convingere: "Sufletul mi-a renăscut pentru veşnicie în iubire - puterea sa fiind mai măreaţă decât toate obstacolele sau încercările vieţii, deoarece el este creat după chipul şi asemănarea Stăpânului Suprem." Dumnezeu nu li Se revelează decât acelora care-şi dezvoltă puterile minţii prin punerea cu seriozitate în aplicare a legilor spirituale. Şi, o dată ce puterile minţii au fost dezvoltate suficient de mult, cupa realizării devine atât de vastă încât va putea conţine Oceanul Cunoaşterii - moment în care se produce renaşterea, înălţarea şi transformarea finală.
De Paştele trecut am celebrat învierea lui Cristos, a cărui viaţă exemplară este un model pentru noi toţi. El ne-a învăţat că nu întotdeauna binele este răsplătit cu bine, iar aşteptările de recompense pentru faptele bune denotă meschinărie, josnicie. Cel mai bine este să dăruieşti şi să uiţi. Dacă, de exemplu, un seamăn îţi dă o palmă, în loc de o îmbrăţişare, spune-ţi în interior că nu este capabil de mai mult - şi iartă-l. Detaşează-te de toate acele lucruri mărunte din viaţă, de toate acele slăbiciuni care-ţi tulbură liniştea, pacea sufletească, înlătură din minte toate acele gânduri care te fac să te simţi neputincios, posomorât, lovit de soartă, descurajat. Ca şi copil al lui Dumnezeu, deţii toată puterea de care ai nevoie, pentru că nu există nimic mai măreţ decât puterea minţii. Şi, bineînţeles, zâmbeşte necontenit, atât lăuntric, cât şi exterior; manifestă acel zâmbet al bucuriei şi echilibrului sufletesc, pe care nimeni şi nimic nu ţi-l poate răpi.
Cu mai mulţi ani în urmă, pe când călătoream cu trenul spre Los Angeles, am întâlnit un bărbat a cărui înfăţişare generală mi-a atras imediat atenţia. El era foarte bine îmbrăcat, ţinută care arăta că este un prosper om de afaceri şi care indica faptul că a fost binecuvântat cu toate lucrurile bune din viaţă. Dar în pofida tuturor acestor imagini exterioare favorabile, am simţit totuşi că nu este deloc fericit - deşi nu avea nici un motiv să nu fie. Atunci mi-am zis: "Ce se întâmplă cu acest om? Se pare că a preferat să se îngroape sub zidul mâhnirii şi întristării. Trebuie să-l ajut să renască, să revină la viaţă."
Privindu-l direct în ochi, l-am întrebat brusc: "Domnule, sunteţi fericit?". El a încercat să mă descurajeze aruncându-mi o privire înfierătoare, gândind probabil că prin aceasta mă va reduce la tăcere. Eu însă am continuat să-i transmit căldură şi iubire, privindu-l netulburat. În cele din urmă, mi s-a adresat: "Este cumva treaba dumneavoastră?". "Bineînţeles" - i-am răspuns - "pentru că profesia mea este să-i readuc la viaţă pe cei morţi, să-i trezesc pe cei care dorm."
După câteva clipe, mi-a spus: "Da, sunt fericit."
"Nu cred" - i-am răspuns. "Inima şi mintea dumneavoastră îmi spun exact contrariul."
"De ce să nu fiu fericit?" - a continuat el. "Lunar depun în bancă între cincizeci şi şaizeci de mii de dolari."
"Sărmanul suflet!" - am gândit, înţelegând clar faptul că el considera că fericirea consta în depozitarea banilor în bănci. Aşa că i-am spus: "Dar poate că mâine nu veţi mai fi aici şi nu vă veţi mai putea bucura nici măcar de un singur cent. V-aţi gândit cumva să deschideţi un cont şi în «banca» Tatălui Ceresc?"
Mai târziu m-a invitat să luăm prânzul împreună, deşi în sinea lui continua să menţină o atitudine antagonistă faţă de mine. După ce am mai discutat puţin, a început să devină mai rezonabil, aşa că l-am sfătuit: "Nu te baza prea mult pe bogăţii. Moartea poate apărea în orice clipă şi ea nu-ţi va lăsa nici măcar şansa de a-ţi face un testament. Aceste lucruri materiale nu sunt ale tale. De aceea, te rog, deschide-ţi un «cont» în Banca lui Dumnezeu."
Devenit cu adevărat interesat, mi-a sugerat să ne întâlnim în Boston, dar eu i-am făcut o contrapropunere şi l-am rugat să ne vedem în Los Angeles. Dar el nu avea timp. Ulterior, pe când mă aflam în Boston, în hotelul în care-mi spusese să ne întâlnim, întrebându-l pe manager dacă proaspătul meu prieten se mai află cazat acolo, acesta mi-a spus: "Sărmanul om, în urmă cu câteva zile, întorcându-se de la un meci de hochei, a fost lovit mortal de un camion." Mi-a părut foarte rău pentru el, deoarece ştiam că-şi trezise puţin conştiinţa - dar nu suficient.
Cine trăieşte permanent în armonie cu Infinitul, indiferent dacă natura îi va distruge sau nu corpul, va şti că fiinţează veşnic în Sălaşul Nemuririi. Dar pentru aceasta, mai întâi, este necesară detaşarea, elevarea conştiinţei din laţul obiceiurilor şi gândurilor umane, şi fiinţarea clipă de clipă în totală comuniune cu Infinitul, pentru că acesta este căminul nostru real şi etern. Din acest templu al veşniciei ne vom putea aventura oricând dorim fie în planul astral, fie în cel fizic şi vom putea spune: "Eliberat din ghearele conştiinţei morţii, în neţărmurirea spaţiului pot zbura către cei mai îndepărtaţi aştri; fie de această parte a eternităţii, fie de cealaltă, răzbind prin valurile zbuciumate ale vieţii, vibrând în fiecare atom în parte, dansând cu razele de lumină, sau pulsând în căldura inimii umane - eu sunt nemuritor!"
Renaşte, înalţă-te din micimea furiei, melancoliei, neliniştii, eşecurilor şi fii convins că poţi reuşi în absolut orice-ţi propui -fiindcă, în definitiv, eşti un copil al lui Dumnezeu. Succesul nu este limitat doar la problemele spirituale, ci el trebuie să apară în fiecare aspect al vieţii. Dar pentru aceasta este imperativă detaşarea de conştiinţa de boală, de obiceiurile mentale greşite, de slăbiciuni şi capricii, şi nu le permite circumstanţelor exterioare să-ţi tulbure pacea şi bucuria lăuntrică.
Apoi urmează renaşterea spirituală, adică relaxarea metafizică, dezobişnuirea conştiinţei de a se identifica cu trupul. În meditaţie se urmăreşte detaşarea de corpul mental, prin liniştirea minţii senzoriale şi eliminarea tensiunilor din organele interne. În acea stare de relaxare totală devii liber; natura sufletească se dezvăluie de la sine şi atunci realizezi că existenţa ta reală nu este doar cea trupească. Renaşterea nu este o transformare ce se produce numai după moarte, ci ea trebuie realizată cât timp eşti în trupul fizic. Noapte de noapte, fiecare dintre noi trece prin acest proces, dar majoritatea oamenilor o fac în mod inconştient. Învaţă să o realizezi cu ajutorul meditaţiei; parcurge acest proces în mod conştient. În India au existat mulţi sfinţi care au demonstrat că este perfect posibilă reînvierea, renaşterea trupului.[8] Sfinţii Pavel, Ioan şi alţi discipoli ai lui Isus au cunoscut şi ei ştiinţa spirituală de relaxare şi retragere conştientă a forţei vitale din trup şi revitalizarea, reînsufleţirea acestuia la voinţă - Sfântul Pavel chiar afirmând: "Eu mor zilnic".[9] A putea trăi fără hrană este un alt tip de renaştere conştientă.
[8] Vezi capitolul anterior, respectiv povestea lui Sadhu Haridas.
[9] I Corinteni 15:31.
Reînvierea lui Isus Cristos este şi ea diferită şi, totodată, superioară - pentru că nu poate fi realizată decât de acele fiinţe care înţeleg creaţia în întregul ei şi care ştiu cum să elibereze sufletele din încătuşarea ignoranţei, din vălul iluziei, maya.
Nimeni nu are o existenţă fizică reală. Tot ceea ce există este o manifestare universală a energiei, iar corpul pe care-l percepem nu este altceva decât energie condensată, materializată. Cum ar putea energia să se îmbolnăvească? Boala este o iluzie, însă doar simpla afirmaţie a acestui lucru nu este suficientă. Dacă, de exemplu, într-un vis te loveşti de un zid, durerea pe care o percepi va fi cât se poate de reală şi va persista cât timp te vei afla în acea dimensiune onirică. Dar imediat ce te-ai trezit, realizezi că totul a fost o iluzie. Yogoda ne învaţă cum să intrăm în contact cu Dumnezeu şi ne spune că numai prin comuniunea cu El putem înţelege cum se "transformă" Dumnezeu în acest univers fizic, înţelegere în urma căreia vom realiza că totul - florile şi păsările, râurile şi munţii, corpul şi stelele, planetele şi galaxiile - este energie; iar energia este Conştiinţă Cosmică "cristalizată". Nu o putem numi minte, pentru că mintea este un aspect diferit. A spune că totul e minte este incorect. Dumnezeu, Conştiinţa Cosmică este cea care ne face să fim conştienţi, să avem o aşa-zisă conştiinţă materială şi o conştiinţă a Spiritului.
În Scientific Healing Affirmations [10] am explicat suficient de amănunţit de ce omul nu este capabil să vadă prezenţa Spiritului în materie. Isus Cristos a deţinut această putere. Renaşterea nu înseamnă doar abilitatea de înălţare a trupului şi sufletului într-o altă sferă de existenţă, aşa cum a făcut Isus, ci şi capacitatea de a modifica şi combina la voinţă atomii corpului fizic (ca de altfel şi spiritualizarea acestora şi eliberarea lor o dată cu mintea). După cum am spus, totul - pielea, ochii, părul, inima - este energie în stare de suspensie, Conştiinţa "îngheţată" a Divinului. Când Sfântul Petre a tăiat urechea centurionului, printr-o singură atingere Isus a fost capabil să i-o repună acestuia la loc. Cum? Atomii i s-au supus voinţei, deoarece el ştia că totul în materie este controlat de Conştiinţa lui Dumnezeu. O minte obişnuită nu este capabilă de aceeaşi "performanţă" pentru simplul fapt că nu se află în contact, nu trăieşte în deplină armonie cu puterea supremă a Conştiinţei Cosmice, cu acea Forţă Universală care menţine structura lucrurilor şi care ne dă iluzia că materia este o realitate. Însă în meditaţie profundă putem distinge între realitatea sufletului şi iluzia corpului fizic; meditaţia ne ajută să vedem că liantul care susţine laolaltă atomii - şi care face o floare să arate ca o floare - nu este altul decât subtila conştiinţă a Spiritului. Dumnezeu, asemeni unui copil care modelează bucăţi de plastelină, aruncă în eternitate miriade de electroni şi aceştia se transformă ciclic în planete, stele, galaxii şi cosmosuri. Cât de mărunţi suntem comparativ cu El! Dar, ca suflete create după chipul şi asemănarea Sa, măreţia noastră este identică cu a Tatălui Ceresc!
[10] Publicată de Societatea Yogoda Satsang din India.
Noi credem că realizările noastre sunt extraordinare, dar în faţa lui Dumnezeu ele nu reprezintă mare lucru. De exemplu, pentru o furnică, o movilă de pământ pare gigantică, dar nu şi pentru noi. Similar, un milion de ani solari nu înseamnă decât o clipă în mintea lui Dumnezeu. De aceea trebuie neîncetat să gândim numai în termeni de măreţie: Eternitate! Infinit!
Iar ultimul aspect îl reprezintă detaşarea minţii de credinţa formală - de acele crezuri care, deşi pe moment ne oferă o oarecare mulţumire, nu fac decât să ne afunde şi mai mult în întuneric şi ignoranţă. Este o inconştienţă să fim convinşi de ceva ce nu cunoaştem. Înfumurarea, încăpăţânarea şi grandomania reduc la tăcere toate calităţile sufletului şi-l transformă pe acesta într-un rob al egoului. Egoul trebuie crucificat, astfel încât sufletul să poată renaşte şi să se poată elibera de sub încătuşarea, suferinţele şi limitările trupului fizic. În general, când ne gândim la durerea provocată de boală, credem că aceasta este o nedreptate din partea lui Dumnezeu; însă este mult mai benefic să realizăm că suntem nemuritori - să nu ne lăsăm zdrobiţi de lecţiile vieţii, ci să învăţăm să ne manifestăm nemurirea şi să zâmbim, spunând: "În această şcoală a vieţii am datoria să învăţ şi să-mi recâştig nemurirea. Văpăile purificatoare ale existenţei fizice nu au menirea de a mă distruge, pentru că eu sunt sufletul invincibil şi etern. Focul nu mă poate arde, apa nu mă poate îneca, vântul nu mă poate spulbera, sabia nu mă poate tăia - eu sunt însăşi veşnicia care visează şi se bucură de lecţiile Nemuririi." Sărăcia şi bogăţia, boala şi sănătatea, suferinţa şi bucuria - toate sunt simple imagini onirice. Dar, desigur, este mult mai bine să ai un vis al prosperităţii decât unul al neajunsurilor. Aşadar, dacă tot trebuie să visezi, de ce să nu visezi numai lucruri plăcute? Visele rele nu-ţi pot oferi liniştea necesară introspecţiei, ci te vor menţine tot timpul ocupat şi nu vei mai avea când să înveţi, să cunoşti că totul este un vis.
Datoria principală a fiinţei umane este să se trezească la realitate, să se detaşeze complet de vise şi slăbiciuni, în înţelepciunea eternă a sufletului. Cum? În acest proces sunt incluse mai multe lucruri: autocontrolul, dieta corespunzătoare, tăria de caracter, o atitudine mentală pură şi relaxarea, detaşarea conştiinţei din identificarea cu trupul prin practicarea zilnică a tehnicilor ştiinţifice de concentrare şi a principiilor de meditaţie. Nu accepta înfrângerea, pentru că prin aceasta îţi pecetluieşti singur soarta. Sufletul are putere nelimitată; cultivă această putere.
Meditaţia este cea mai bună modalitate de înălţare a sufletului din încătuşarea corpului şi opreliştilor create de viaţă. Meditează la picioarele Infinitului şi învaţă să-ţi îmbibi fiinţa cu conştiinţa Divinului. Într-adevăr, încercările prin care trecem în viaţă sunt grele, dar cel mai mare duşman al nostru suntem chiar noi înşine. Noi suntem nemuritori; încercările sunt trecătoare. Ele sunt supuse schimbării; noi suntem imuabili. Prin puterea infinită dăruită de Tatăl Ceresc avem posibilitatea să le ducem la bun sfârşit şi să renaştem în Căminul nostru adevărat.
Două broaşte, una mai mică şi cealaltă mai mare, căzuseră într-o găleată cu lapte şi începuseră să se zbată pentru a ieşi, dar pereţii netezi şi alunecoşi ai găleţii nu le permiteau acest lucru. Aşa că, sărmanele broscuţe, nu puteau face altceva decât să înoate în cerc, cât timp le ţineau puterile. Nu după multă vreme, broscuţa mai mare, extenuată, renunţă să mai depună vreun efort şi se duse la fund. Tovarăşa ei mai mică, văzând aceasta, îşi spuse: "Viaţa este mult prea frumoasă. Nu vreau să mor. Voi continua să înot cât voi avea energie." Câteva, ore mai târziu, broscuţa, aproape de epuizare, simţi ceva solid sub picioare - laptele începuse să se transforme în unt! În acel moment, broscuţa sări şi-şi recapătă libertatea!
La fel este şi viaţa! Cine renunţă să înfrunte dificultăţile şi problemele vieţii, va sfârşi prin a fi copleşit de acestea. Însă aceia care sunt ferm hotărâţi să depăşească obstacolele care le apar în cale - asemeni broscuţei din poveste - vor primi un răspuns din partea Divinului şi vor fi liberi. Hotărârea este cuvântul cheie! Detaşează-te de slăbiciuni, obiceiuri greşite, boli, ignoranţă şi de toate acele lucruri neplăcute cu care te asaltează viaţa.