Sumar - PARAMAHANSA YOGANANDA - Conferinţe, discursuri

 << 

 >> 

16. UNITATE ÎN CONŞTIINŢA CRISTICĂ INFINITĂ

Sediul central internaţional al Asociaţiei Realizării-Sinelui, Los Angeles, California, 25 decembrie 1934

Foto: Anul 1924 - Philadelphia

Evoluţia se desfăşoară liniar, trecând succesiv de la o etapă la alta. Astfel, sufletul individual progresează în forme din ce în ce mai complexe până când îşi găseşte expresia perfectă în fiinţa umană trezită spiritual. Influenţa cosmică asupra acestei evoluţii naturale este realizată ciclic.[1] Cursul ascendent începe cu dezvoltarea materială, apoi cea intelectuală şi sfârşeşte în desăvârşirea spirituală; după care urmează regresia, respectiv limitarea doar la planul intelectual şi apoi la cel material, grosier. Iată cum creaţia lui Dumnezeu decurge la infinit - un spectacol în care noi, actori de nenumărate rase şi credinţe, performăm constant pe scena spaţio-temporalităţii. Într-adevăr, ne aflăm aici pentru a îndeplini nişte roluri, dar, totodată, trebuie să ne cunoaştem realitatea şi să nu devenim prea ataşaţi de această existenţă trupească efemeră.

[1] Referire la ciclurile cosmice sau yuga.

În general, oamenii însă au o percepţie distorsionată faţă de viaţă deoarece o privesc prin ochii egoismului. Cât de minunat ar fi să privească prin ochii Divinului! Când ne deschidem ochii lăuntrici ai înţelepciunii sufletului, vom fi capabili să vedem Lumina omniprezentă a lui Dumnezeu. Înăuntrul acestei Lumini se află Conştiinţa Cristică, "Fiul" sau reflecţia pură a Divinului prezent pretutindeni în univers. Kutastha Chaitanya sau Conştiinţa Cristică nu este altceva decât Iubirea şi Inteligenţa lui Dumnezeu, care ne cheamă necontenit din spatele pleoapelor închise şi ne îndeamnă să privim către acea Lumină care dizolvă ignoranţa şi diversitatea. Pentru acela care şi-a deschis ochiul spiritual,[2] totul este Unul. Isus a făcut şi el referire la această conştiinţă universală atunci când a afirmat: "Eu şi Tatăl suntem unul." [3] Krishna a vorbit într-un mod asemănător despre unitatea divină: "Eu sunt Sursa a tot ce există; din Mine răsare întreaga creaţie... Priveşte cum în Trupu-Mi Cosmic stau unite toate lumile... însă tu nu Mă poţi privi cu ochii muritori. De aceea îţi dăruiesc vederea divină."[4]

[2] Numit şi ochiul înţelepciunii, sau intuiţia omniscientă a sufletului. "Când ochiul tău este unul, întregul trup îţi va fi plin de lumină" (Matei 6:22). (Vezi Ochi spiritual, în Glosar.)

[3] Ioan 10:30.

[4] Bhagavad Gita X:8, XI:7, 8.

Singura modalitate prin care putem trece dincolo de toate problemele provocate de distorsiunile iluzorii ale existenţei fizice este realizarea adevărului că Dumnezeu reprezintă Unica Realitate. Stelele, planetele, plantele, animalele şi fiinţele umane sunt cu toţii actori pe această scenă cosmică, fiecare având atribuit un anumit rol. Foarte puţini înţeleg semnificaţia acestui film universal, deoarece nu-şi fac timp să-l analizeze cu atenţie. Pentru un neiluminat, viaţa este o dramă, o înşiruire de întâmplări tragice, haotice şi, bineînţeles, nedrepte. Dar Divinul a dorit în mod special ca nu toţi să fie milionari sau cerşetori, pentru că altminteri spectacolul nu ar mai fi putut avea loc. Diversitatea este fundamentul Naturii, iar progresul, evoluţia individuală este unul din principalele instrumente prin care este menţinută în derulare creaţia. Cu ajutorul legii cauzei şi efectului, a acţiunii şi reacţiunii, fiecare dintre noi îşi modelează rolul - prezent, şi viitor. Rezultatul acestei varietăţi, create atât de om cât şi de Natură, nu este altul decât filmul cosmic la care luăm parte. Totuşi, oricât de mari ar fi deosebirile dintre noi, Dumnezeu nu doreşte să suferim datorită lor, ci vrea să ştim că - indiferent dacă jucăm rolul efemer al unui mare rege, sau pe cel al unui mărunt slujbaş - trebuie să ne îndeplinim rolul cât putem de bine, fără să uităm o clipă că suntem suflete create după chipul şi asemănarea Tatălui Ceresc.

Atâta timp cât nu înţelegem clar, cât nu realizăm faptul că rolurile din acest film cosmic sunt trecătoare, inevitabil vom suferi din cauza dualităţii inerente identificării conştiinţei cu diverse stări, situaţii şi condiţii. Un actor care joacă pe o scenă de teatru nu-şi plânge de milă dacă are un rol de cerşetor şi nici nu se va făli că interpretează personajul unui împărat, ci va căuta să-şi interpreteze cât poate de bine partitura pe care i-a atribuit-o regizorul, deoarece el ştie foarte bine că nu aceea este viaţa sa reală. Suferinţele apar datorită faptului că oamenii iau viaţa mult prea în serios.

O Viaţă Unică

Deşi putem recunoaşte intelectual relativitatea diferenţelor din viaţă, trebuie totodată să realizăm spiritual realitatea Vieţii Unice, a acelui Adevăr Suprem care este sursa întregii existenţe. Există o singură Religie a lui Dumnezeu, un Adevăr Unic prezent sub diverse nume în multitudinea de religii existente în lume. Această stare universală de conştiinţă este atinsă doar în momentul în care se produce Realizarea Sinelui, când ştim că suntem suflete ce fac parte integrantă din Dumnezeu.

Unduirile nesemnificative şi valurile uriaşe sunt conţinute de acelaşi ocean. Similar, când privim cu ochii spirituali impersonali, putem vedea că totul este Spirit. Câtă vreme nu percepem valurile creaţiei în acest mod, întotdeauna vor exista diferenţe şi divergenţe între religii şi oameni. Nici un om, profet, sfânt sau înţelept nu va fi capabil să anihileze vreodată nedreptăţile şi divizările existente în viaţă, însă imediat ce pătrundem în conştiinţa lui Dumnezeu, aceste deosebiri se vor dizolva şi vom putea spune:

O, viaţa-i dulce şi moartea-i un vis,

Când al Tău cântec răsună-n mine.

Bucuria-i dulce, durerea-i un vis,

Când al Tău cântec susură-n mine.

Sănătatea-i dulce, boala-i un vis;

Elogiile-s dulci, dojenile-s vise,

Când al Tău cântec vibrează-n mine. [5]

[5] "Când al Tău cântec răsună-n mine", din Incantaţii Cosmice, de Paramahamsa Yogananda.

Aceasta e filosofia supremă. Nu trebuie să avem nici o teamă. Chiar şi atunci când ne zbatem în cele mai învolburate ape, realitatea noastră este aceea a liniştii, bucuriei şi păcii adâncurilor oceanului. Cine trăieşte clipă de clipă în conştiinţa prezenţei lui Dumnezeu şi îşi păstrează calmul minţii, va putea spune: "Frica nu mă poate tulbura, pentru că esenţa mea este Dumnezeu. Eu sunt o scânteie a Focului Spiritului; un atom al Vâlvătăii Cosmice; o celulă a trupului infinit al Tatălui. «Eu şi Tatăl suntem Unul»."

Viaţa trăită în spiritul lui Cristos

Datoria fiecărui om este să realizeze extraordinara putere spirituală şi frumuseţea vieţii lui Cristos. Viaţa trăită în spiritul lui Cristos trebuie să fie ţelul nostru, al tuturor. Isus nu a aparţinut unei naţiuni. El i-a iubit pe toţi oamenii şi i-a privit ca pe copii ai lui Dumnezeu. Într-adevăr, cu toţii suntem fraţi şi surori ai Tatălui Ceresc, însă realitatea acestei frăţii universale nu poate fi cunoscută atâta timp cât nu-L primim pe Dumnezeu în inimile noastre şi nu intrăm în contact direct cu El.

A-L trăda pe Dumnezeu prin uitare înseamnă a ne ignora propria realitate: unitatea cu Divinul. Dar pentru realizarea acestui adevăr este necesară expansiunea conştiinţei în meditaţie. În tăcerea introspecţiei nu trebuie să-i permitem nici unui lucru să ne distragă atenţia de la Dumnezeu; nimic nu are ce căuta în templul nostru lăuntric. În sanctuarul inimii trebuie să fie întronată o singură putere, o singură iubire, o singură pace şi bucurie: Dumnezeu. Cine a ajuns la această realizare va vedea că Isus Cristos, Infinita Conştiinţă Cristică îi purifică şi botează conştiinţa în unitatea omniprezenţei Tatălui Ceresc.

De asemenea, viaţa exterioară este necesar să fie pură - în cuvinte, gânduri şi fapte. Un căutător care trăieşte cu adevărat în spiritul lui Cristos nu va face nimănui rău. Chiar şi celor mai mari duşmani ai săi le va arăta iubire şi-i va privi ca pe fraţii săi, ca pe copii adormiţi ai Părintelui Suprem. Îşi va distruge o dată pentru totdeauna capriciile şi slăbiciunile; nu va răni pe nimeni şi nu se va judeca decât pe sine.

Vocea lăuntrică a conştiinţei este cea care trebuie să ne călăuzească în viaţă

Maestrul meu, Swami Sri Yukteswar, obişnuia să-mi spună: "Învaţă să te comporţi corect." Acesta este unul dintre cele mai dificile lucruri. Progresul spiritual nu poate începe câtă vreme acţiunile nu ne sunt călăuzite de vocea lăuntrică a conştiinţei. Prima oară când mi-am întâlnit Gurul, mi-a cerut direct: "În primul rând trebuie să-mi permiţi să te disciplinez." Bineînţeles, prin aceasta nu înţelegea să mă transforme într-un robot, într-un discipol fanatic care să-l urmeze orbeşte. El a continuat: "Eu te voi ajuta să-ţi dezvălui percepţia divină." Şi, într-adevăr, după ce mi-am acordat voinţa cu cea a Maestrului, lumina înţelepciunii sufleteşti şi-a făcut deîndată apariţia.

Voinţa lui Dumnezeu este guvernată de înţelepciune şi dreptate. Aceia care trăiesc în armonie cu El nu vor fi sclavi ai obiceiurilor şi capriciilor egoului, ci vor trăi în libertate totală, călăuziţi clipă de clipă de iubirea, înţelepciunea, bunătatea şi echitatea Tatălui Ceresc. De aceea este extrem de important pentru novici, pentru căutătorii spirituali aflaţi la început de drum, să-şi acordeze voinţa individuală cu aceea a unui învăţător. Desigur, o asemenea armonizare nu înseamnă negarea sau anihilarea voinţei personale; deoarece este necesară dezvoltarea unei voinţe foarte puternice pentru a fi capabil să te acordezi pe frecvenţa înţelepciunii. Eu am fost nevoit să uzez de toate forţele mele pentru a asculta şi urma sfaturile Gurului meu, astfel încât să nu mai mă las influenţat de prejudecăţile şi obiceiurile în care mă complăceam. Maestrul nu le impunea discipolilor absolut nimic; fiecare dintre noi îi asimila învăţăturile proporţional cu receptivitatea şi capacitatea sa de înţelegere. Abandonându-mă în totalitate învăţătorului, am reuşit să devin propriul meu stăpân şi să trăiesc neîncetat într-o libertate la care probabil nu aş fi ajuns niciodată fără ajutorul lui.

Omul nu este influenţat nici de Dumnezeu, nici de diavol - ci numai de modul în care-şi utilizează voinţa. Cine îşi foloseşte liberul arbitru pentru a căuta adevărul, va atinge libertatea. Dar pentru aceasta este important să-şi aleagă o companie pe măsură, să stea alături de persoane care să-l inspire, să-i întărească voinţa şi să-l ajute să-şi dezvolte capacitatea de discernământ.

Muştele nu fac nici o deosebire între gunoaie şi miere; albinele însă sunt atrase numai de dulceaţa mierii. Similar, şi în rândul fiinţelor umane există persoane care sunt atrase numai de dorinţele materiale, indiferent cât de impure ar fi acestea. Unii sunt atraşi câteodată de Dumnezeu şi meditaţie, dar imediat ce-şi fac apariţia ispitele exterioare, se lasă captivaţi de viaţa materială. Un devot adevărat este asemeni unei albine: el va iubi puritatea şi frumosul, va gusta, vedea, atinge şi mirosi doar ceea ce este bun, căutând necontenit nectarul prezenţei Divinului în meditaţie.

Însă, în primul rând, trebuie să fim sinceri cu Dumnezeu şi umili. Cu ajutorul receptivităţii lăuntrice putem discerne între acele lucruri care ne sunt folositoare şi cele care nu fac decât să ne pună obstacole în cale. "Dacă mâna ta te face să cazi în păcat, taie-o."[6] Este necesar să înlăturăm de pe cale toate impedimentele care ne obstrucţionează dezvoltarea spirituală.

[6] Marcu 9:43.

Meditaţia înainte de toate!

Prieteni, sper să veţi depune acel efort suprem şi nu veţi amâna o clipă căutarea lui Dumnezeu. Meditaţia trebuie pusă întotdeauna pe primul loc. Nu-L lăsaţi pe Dumnezeu să vă aştepte, pentru că bolile şi bătrâneţea nu cruţă pe nimeni. Cât timp sunteţi în putere, meditaţi!

Vreau să vă împărtăşesc mărturia vie pe care am primit-o direct de la Isus Cristos, în timpul meditaţiei noastre de ieri.[7] Datorită faptului că a fost oriental, întotdeauna am crezut că Isus a avut ochii căprui; nu am fost niciodată de acord cu conceptul occidental prin care Isus este înfăţişat ca având ochii albaştri. Dar, destul de straniu pentru mine, ieri, ochii săi erau de-un albastru extraordinar. Nu mai văzusem niciodată până atunci asemenea ochi! Pe măsură ce mă cufundam extaziat în claritatea lor beatifică, aceştia au început să se întunece şi l-am auzit pe Isus spunându-mi: "De ce vrei să mă vezi într-o formă efemeră? Priveşte-mă ca pe Infinitul Imuabil!"

[7] Referire la ziua de dinainte de Crăciun, dedicată în întregime meditaţiei şi rugăciunii, pe care Paramahamsaji a inaugurat-o în cadrul Asociaţiei Realizării Sinelui începând cu anul 1931 şi pe care a condus-o personal timp de mulţi ani. Această tradiţiei spirituală este continuată şi astăzi de adepţii şi membrii Asociaţiei din întreaga lume.

Toţi sfinţii care au ajuns la Dumnezeu deţin puterea să-şi materializeze formele trupeşti pe care le-au avut cândva pe pământ, însă puţini îşi dau seama de prezenţa invizibilă a îngerilor, sfinţilor, înţelepţilor şi marilor maeştri spirituali. Aşa cum cântecele şi undele sonore care călătoresc prin eter pot fi recepţionate de un radio acordat pe frecvenţa lor, la fel şi noi, cu ajutorul meditaţiei, putem intra în legătură cu sfinţii care fiinţează în spatele vălului eteric al spaţiului.

Când un mare învăţător descinde pe pământ, prezenţa sa aduce multă putere, bucurie şi inspiraţie devoţilor care-i stau aproape, însă după ce acesta părăseşte tărâmul material, există posibilitatea ca discipolii să se simtă pierduţi, deznădăjduiţi, dezolaţi. Din acest motiv sunt necesare meditaţia şi armonizarea divină, astfel încât căutătorii să înveţe cum să se revitalizeze singuri cu inspiraţie şi bucurie. Toate minunile creaţiei sunt revelate în comuniunea extatică a meditaţiei profunde.

Contactul cu Dumnezeu nu înseamnă anihilarea conştiinţei. Extazul este trezirea şi expansiunea acesteia de la limitările trupului, la neţărmurirea Eternităţii, observând simultan cum micuţul val al vieţii dansează în Oceanul Infinitului.

Ştiu că, la fel ca noi toţi, şi eu sunt un mic personaj în acest grandios film cosmic. Iar într-o bună zi, când vom înceta să mai fim actori pe scena vieţii, vom realiza că formele noastre nu sunt decât umbre care se întrepătrund în raza cosmică a omniprezenţei Divinului şi că unicul lucru real în acest univers material este Lumina Conştiinţei Cristice. Fie ca aceste gânduri să ajungă la toţi semenii noştri, la toţi cei care-şi caută fericirea şi care, fără să ştie, se află de fapt în căutarea lui Dumnezeu.

Umila mea dorinţă este ca fiecare fiinţă să simtă în suflet bucuria întru Cristos; acea fericire veşnic înnoitoare care înlătură praful indiferenţei şi ignoranţei şi ne inundă conştiinţa cu Conştiinţa Eternă a Tatălui Ceresc.

 

"O, CE BUCURIE!"

La încheierea acestei întruniri de Crăciun, Paramahamsaji a continuat cu o rugăciune. Sri Daya Mata, care i-a stenografiat cuvintele, a notat pe transcriere: "O rugăciune devoţională foarte expresivă, care a adus lacrimi de bucurie în ochii tuturor celor prezenţi şi care a trezit în inimile celor receptivi dorinţa intensă de a-L cunoaşte pe Dumnezeu."

O Preaiubite Spirit, Iubire Divină! Cu toţii trăim în oceanul iubirii Tale, în lumina omniprezentă şi beatifică a Conştiinţei Cristice. În faţa iubirii Tale, dragostea mea este un biet firicel de praf. O, Preaiubite Cristos, extaziate şi beatifice, inimile noastre stau unite pe altarul prezenţei Tale infinite, strălucitoare şi magnifice.

Tată, Mamă, Prietene, Doamne, îmi poţi lua tot ce mi-ai dăruit, chiar şi trupul. Nimic nu are importanţă dacă Tu-mi stai alături - conştiinţa Ta, iubirea Ta, spiritul Tău. Nu mă interesează faima, renumele, organizaţia; tot ce-mi doresc este numai Prezenţa Ta. Fie ca iubirea Ta să-mi strălucească veşnic în inimă şi să-mi dea putere să o trezesc în toate inimile în care Tu pulsezi.

Tată, Ocean Divin al Bucuriei, Tu ai pus în mişcare acest micuţ val al conştiinţei, unduire care până nu demult se zbătea neputincioasă în uraganul ignoranţei. Dar acum, în spatele fiecărei particule din fiinţa mea, simt prezenţa vastului ocean al extazului şi încântării.

O, ce bucurie! Ce pace trăiesc în Fiinţa Ta! Din fântâna fericirii Tale ne izvorăşte în suflet bucuria, acea încântare supremă care anihilează mărunta conştiinţă a temporalităţii. Bucurie! Bucurie! Bucurie!

Tată Suprem, dacă voia-Ţi este să-mi iei totul în acest vis, aşa să fie! Nu mă interesează predicile şi nici cuvintele pompoase, pentru că-n suflet îmi arde neîncetat focul iubirii Tale. Eu nu doresc decât să-Ţi transmit Iubirea şi să vorbesc numai de Ea. Trimite-mi devoţi care Te iubesc cu adevărat.

O Extaz Etern, unde ia sfârşit bucuria Ta? Fericire veşnică, încântare neţărmurită ce-mi taie răsuflarea; cum de mai pot vorbi, Prezenţă binecuvântată?

O Dumnezeule sacru, Preaiubite Părinte şi Prieten, Tu eşti unica realitate. Fie ca în inimile noastre să dăinui numai Tu şi să nu ne-ndepărtăm o clipă din Templul nemuririi Tale.

Mamă Divină, nu ne părăsi şi nu ne lăsa pradă ispitelor; întăreşte-ne voinţa de a Te dori numai pe Tine. O Spirit Divin, cel mai Sfânt dintre cei Sfinţi, ce bucurie, ce minunăţie! Binecuvântează-ne neîncetat, oriunde ne-am afla. Învaţă-ne cum să sorbim din numele Tău în comuniune divină - toate cărţile şi predicile le arunc în focul Prezenţei Tale şi nu-Ţi cer decât să-mi aduci alături inimi însetate după Adevăr.

Iubirea mea parcurge cărarea pavată cu aur şi diamante care ne conduce în templul Eternităţii Tale. Părinte Suprem, Tu care eşti mai Aproape decât cel apropiat, şi mai îndepărtat decât neţărmurirea spaţiului, pe Tine Te-am căutat pretutindeni şi am ajuns să văd, spre mirarea şi bucuria mea, că Tu ai existat dintotdeauna în propria-mi inimă. Iubirea-mi Ţi-o dăruiesc acum şi pururea. O Spirit Divin, îngenunchez la picioarele Tale.

Tată, Mamă, Prieten Preaiubit, primeşte-mi ofranda inimii şi nu mă lăsa să-mi pierd timpul. Oriunde m-aş afla, oricum aş fi, dăruieşte-mi bucuria de a sorbi alături de ceilalţi din Iubirea Ta. Asta este tot ce doresc, ia-mi totul, dar nu şi iubirea mea pentru Tine. O Spirit Suprem, Bucurie a inimilor noastre, botează-ne şi mântuieşte-ne cu iubirea Ta.

O Doamne, o Cristos, o Guru Suprem - ce-aş putea să mai spun pentru a-Ţi mulţumi? Tu m-ai îmbătat cu extazul Tău infinit! Beatitudine Neţărmurită, mă închin în faţa Ta. Tu fiinţezi în fiecare gând al măruntei mele conştiinţe. Ce bucurie extatică şi veşnică! O Tată, o Cristos al încântării eterne!

Mă plec vouă, tuturor - Conştiinţei Cristice Infinite prezente în noi toţi. O Doamne, dăruieşte-ne extazul beatitudinii Tale veşnice, zi de zi, clipă de clipă. Bucurie! Bucurie! Bucurie!