| Sumar - PARAMAHANSA YOGANANDA - Conferinţe, discursuri |
Foto: Anul 1925, de Paşte - Mount Washington, L.A.
"Tată Ceresc, la începutul acestui nou an binecuvântează-ne să privim prin ferestrele deschise gloria Ta, idealurile Tale. Pogoară asupra noastră puterea Ta, vitalitatea Ţa, înţelepciunea Ta, aşa încât să nu ne abatem de la calea binelui şi corectitudinii, şi să urmăm drumul care conduce direct către Tine."
Prieteni, fiecare trebuie să facă noi legăminte în ceea ce priveşte faptele şi conduita pe care o va avea în anul care va veni. Fericirea şi împlinirea lăuntrică sunt obţinute prin urmarea strictă a unui program, a unei discipline ferme. Neputinţa de a urma un asemenea program denotă paralizarea voinţei. Cel mai mare prieten şi cel mai de temut duşman al omului este chiar omul însuşi. Numai cine este cu adevărat prieten cu el însuşi poate descoperi realizarea.[1] Dumnezeu nu a creat nici o lege care să ne împiedice să realizăm ceea ce dorim. Nimic negativ nu ne poate afecta, atâta timp cât nu permitem acest lucru.
[1] "Prin Sine, omul îşi înalţă singur sinele (eul); el nu-şi doboară sinele (eul), pentru că acesta îi este unicul prieten, dar şi propriul său duşman (ca ego)" (Bhagavad Gita VI:5).
Puterea voinţei este cea care ne asigură succesul, nu obiceiurile trecute, nici karma şi nici horoscopurile astrologice. Prin consultarea hărţilor astrologice nu vom face decât să-i dăm mai multă forţă karmei trecute; ceea ce ne va slăbi considerabil voinţa. Dumnezeu este Voinţa Supremă. Aşadar, nu trebuie să dăm voie nici unei prejudecăţi, îndoieli sau deznădejdi să intervină între voinţa sufletului şi viaţa pe care o trăim. Îndoiala este dezastruoasă şi ea ne paralizează şi ne distruge voinţa. Prin încredere nezdruncinată în propriile forţe putem realiza absolut orice; îndoielile, pe de altă parte, ne transformă în victime.
Nimic nu trebuie să ne zdruncine convingerea că putem realiza tot ce ne propunem. Obstrucţiile sau piedicile nu pot veni decât din partea noastră. Deşi Maestrul meu, Swami Sri Yukteswarji, mi-a repetat adeseori acest adevăr, la început mi-a fost foarte greu să-l cred. Dar imediat ce mi-am folosit cu discernământ puterea voinţei - acest cadou nepreţuit oferit omului de Dumnezeu - am descoperit că, într-adevăr, ea este salvatoarea mea. Neutilizarea voinţei ne reduce la stadiul de obiecte neînsufleţite.
Mulţi oameni se complac nu doar în lenea fizică, ci şi în inactivitatea mentală. Gândirea constructivă, asemeni unui far călăuzitor, ne poate arăta drumul către succes. Nici o problemă nu rămâne nerezolvată dacă reflectăm suficient de profund şi intens asupra ei. Persoanele care dau repede bir cu fugiţii îşi diminuează puterea minţii. Pentru a ajunge cu bine la ţelul propus este necesară purificarea gândurilor, astfel încât acestea să devină suficient de luminoase şi să ne dezvăluie calea către reuşită.
Sugestia este şi ea un instrument foarte puternic. Abilitatea de a realiza ceva nu se află în altă parte decât în minte. De fapt, corpul fiecăruia dintre noi este susţinut de gând. Hrana este incidentală; adevărata forţă care ne menţine în viaţă este mintea, conştiinţa. Gândul este cel care ne insuflă energie în trup. Imediat ce gândul este neutralizat, corpul slăbeşte şi începe să decadă.
Gândul Divinului este esenţa a tot ce există. El este viu şi infinit. Din această Unitate Infinită ia naştere existenţa, creaţia. Dumnezeu manifestă un gând în Conştiinţa Sa şi acel gând devine instantaneu o fiinţă umană, spre exemplu. El exprimă un alt gând şi îi spune acestuia să devină o floare; alte gânduri devin copaci, râuri, munţi, stele.
Ca şi copil al Divinului, omul trebuie să înlăture din minte toate temerile şi gândurile negative, fără să uite totodată că este înzestrat cu aceleaşi calităţi şi potenţial ca şi cei mai extraordinari semeni de-ai săi. Nici un suflet nu este superior altuia. De aceea, fiecare dintre noi are datoria să-şi armonizeze voinţa la înţelepciunea lui Dumnezeu, aşa cum a fost ea exprimată de sfinţii şi înţelepţii tuturor veacurilor. Când voinţa ne este ferm înrădăcinată în înţelepciune, nimic nu ne va putea sta în cale. Frica inhibă progresul. Este necesar să fim pregătiţi să înfruntăm orice vitregie a sorţii şi să avem abilitatea mentală să trecem prin orice schimbare, fără să sucombăm inerţiei sau indolenţei provocate de suferinţă. Nici măcar în faţa morţii nu avem voie să cedăm, pentru că teama de moarte este ridicolă - întrucât atâta vreme cât nu suntem morţi, trăim; iar o dată ce am murit, nu mai avem pentru ce să ne facem griji! Moartea este un fenomen natural prin care trebuie să trecem cu toţii - deci, nu poate fi ceva rău. Suntem valuri pe suprafaţa oceanului conştiinţei; iar pentru un scurt răgaz, în moarte, conştiinţa individuală este absorbită în Unitatea Infinită din care a izvorât şi care a manifestat-o. Nu avem de ce regreta, fiindcă moartea este un repaus, o perioadă de odihnă, o eliberare din muncile istovitoare ale vieţii - o promovare către o libertate mult mai măreaţă.[2]
[2] Vezi lumea astrală, în Glosar.
Un devot adevărat îşi va păstra calmul minţii indiferent de situaţie. El va acţiona în permanenţă cu calm şi nu va permite nici unei deziluzii sau dezamăgiri să i se instaleze în inimă, deoarece ştie că asemenea sentimente diminuează puterea gândului. Încercările prin care trecem în viaţă nu sunt pentru a ne pedepsi; dimpotrivă, rolul lor este de a ne trezi la realitate - de a ne ajuta să realizăm că suntem parte integrantă a Spiritului şi că în spatele scânteii vieţii noastre dăinuie Flacăra Infinitului; că sursa gândurilor noastre nu este alta decât Lumina Beatifică a Divinului; că la baza raţiunii şi discernământului nostru se află omniscienţa Tatălui Ceresc; că în spatele iubirii umane se află iubirea atotcuprinzătoare a lui Dumnezeu. Ce bucurie şi încântare să realizezi aceasta! Dumnezeu nu a creat nici un suflet mai privilegiat ca altul. Cu toţii suntem egali în faţa Lui; dar, desigur, din cauza obiceiurilor şi dorinţelor greşite, nu fiecare om Îi reflectă Lumina Divină. Mulţumirea şi împlinirea nu constau în obţinerea obiectelor dorinţelor noastre, ci în dezvoltarea calităţilor sufleteşti şi în promovarea şi îndeplinirea acelor activităţi care-I fac plăcere Tatălui. Nimic nu ne împiedică să cunoaştem Puterea Supremă care se află imediat în spatele vălului vieţii materiale. Problema este că majoritatea dintre noi preferă să dea ascultare obiceiurilor eronate, ignorând vocea tăcută a sufletului.
Obiceiurile greşite sunt cei mai de temut şi mai aprigi duşmani ai noştri. Ele ne impulsionează să punem în mişcare cauze ale căror consecinţe sunt suferinţa şi dezastrul. De aceea, în primul rând, trebuie să ne delimităm de obiceiurile greşite şi, zi de zi, să căutăm să le înlocuim cu unele pozitive.
Cea mai bună modalitate de a scăpa de tendinţele nedorite este să nu ne gândim la ele, să nu le acordăm autoritate, să nu ne considerăm neputincioşi în faţa lor. Nu accepta niciodată ideea că un obicei te-a prins în plasa lui şi nu mai poţi scăpa - "Cum este posibil să fac ceva ce nu mă reprezintă?" Un asemenea gând, întreţinut permanent în conştiinţă, te va ajuta să înaintezi şi să scapi de acele obiceiuri care doresc să te tragă înapoi. Din nefericire, mintea conştientă a omului s-a lăsat condiţionată, hipnotizată de tot felul de slăbiciuni şi, de exemplu, când simte impulsul de a fuma sau de a se hrăni peste măsură, cedează foarte uşor când e asaltată de asemenea gânduri, însă în clipa în care refuză să le recunoască, aceasta înseamnă sfârşitul lor. Obiceiurile greşite pot fi contracarate destul de uşor dacă te îndepărtezi de acele lucruri care le stimulează apariţia. Metoda promovată de unii învăţători, care-şi îndeamnă discipolii să înfrunte direct ispitele, nu este una accesibilă şi facilă.
Obiceiurile greşite ne spun că nu putem să le învingem; însă nu trebuie să le ascultăm, ci este necesar să fim absolut convinşi că putem reuşi în orice ne propunem. Mintea este totul; ea este atotputernică. Mintea deţine controlul asupra vieţii şi morţii.
Aşadar, în acest Nou An să fim mai hotărâţi şi să nu mai repetăm greşelile înfăptuite în anul ce-a trecut Noi suntem copii ai lui Dumnezeu şi păcatele trecute nu ne pot afecta, decât dacă le dăm voie s-o facă. Omul este stăpânul propriului său destin; el, spre deosebire de celelalte fiinţe, nu trăieşte condus de instincte, ci de inteligenţa, înţelepciunea şi iubirea lui Dumnezeu. Tatăl Ceresc ne-a dăruit facultatea de discernământ şi ne iubeşte la fel de mult cum îl iubeşte pe Isus şi pe toţi marii sfinţi. El este Iubire Necondiţionată, fiindcă El este în tot şi în toate. Să-I reflectăm prezenţa şi să ne dezvoltăm transparenţa receptivităţii, pentru că numai aşa va străluci în noi.
Nu trebuie să ne ataşăm de acest pământ, fiindcă nu el este căminul nostru real. Un căutător adevărat nu-i va acorda o prea mare importanţă, ci-şi va echilibra îndatoririle materiale şi spirituale pe care ştie că le are de îndeplinit în viaţă şi va trăi fericit. El îl va dori pe Dumnezeu, care îl va ajuta să-şi joace rolul cât mai bine. Dumnezeu nu ne-ar fi înzestrat cu un creier dacă nu ar fi dorit ca noi să gândim şi să raţionăm. El ne-a dăruit voinţa şi aşteaptă s-o folosim cu înţelepciune.
Viaţa este într-adevăr nemiloasă şi ea distruge toate îndatoririle autoimpuse. Angajamentele şi eforturile epuizante depuse pentru satisfacerea dorinţelor, chiar şi a acelora merituoase, sunt instantaneu anihilate în momentul apariţiei morţii. Deşi nu trebuie să uităm o clipă că viaţa este un joc cosmic, totuşi avem datoria să ne jucăm cât putem de bine rolurile atribuite, păstrându-L permanent în minte pe Dumnezeu. Fuga de responsabilităţi şi de activităţile creative nu salvează pe nimeni, fiindcă nu acesta este planul Divinului. Dumnezeu însuşi este veşnic preocupat de creaţia Sa; El acţionează necontenit în univers şi o face pentru beneficiul nostru. Nimic nu poate fi creat sau realizat, atâta timp cât acel lucru nu ia mai întâi naştere în mintea Divinului. Noi suntem instrumentele Sale, dar avem libertatea să producem modificări şi transformări inovatoare care să ne îmbunătăţească viaţa. Să ne folosim cu înţelepciune capacitatea creativă cu care ne-a înzestrat Dumnezeu, pentru că numai aşa vom reuşi în tot ce vom face.
Activităţile sociale nu pot şi nici nu trebuie să fie evitate, ci este necesar să le înfăptuim cu conştiinciozitate, ştiind că în spatele vieţii noastre este viaţa Tatălui Ceresc, în spatele voinţei noastre se află voinţa Spiritului Suprem. Dumnezeu este cel care acţionează prin noi, de aceea nu avem de ce să ne facem griji. Este suficient să acceptăm cu înţelegere şi recunoştinţă rolul pe care Tatăl Ceresc ni l-a atribuit şi să facem tot ce ne stă în putinţă pentru a nu-I înşela aşteptările.
Nu trebuie să ne deplângem soarta şi nici să ne gândim că ar fi mai bine să fim în pielea altcuiva, deoarece nu există om care să nu aibă probleme. Cel mai bine este să nu dorim nimic şi să-L rugăm pe Dumnezeu să ne lumineze calea şi să ne ofere numai acele lucruri de care avem într-adevăr nevoie. Cu toţi facem parte din creaţia Sa; El are nevoie de fiecare dintre noi pentru a continua filmul cosmic al vieţii. Din acest motiv, nu este înţelept să ne comparăm unii cu alţii, deoarece fiecare fiinţă este unică şi irepetabilă.
De asemenea, este important să nu ne lăsăm limitaţi de îngustimea şi micimea egoului, ci trebuie să ne gândim la semenii noştri şi să le dorim exact ceea ce ne dorim şi nouă înşine. Dumnezeu doreşte să trăim în deplină armonie şi unitate, însă acest lucru nu poate fi realizat atâta timp cât nu trăim conduşi de voinţa Sa, câtă vreme trupul, mintea şi sufletul nu sunt ferm înrădăcinate în conştiinţa lăuntrică a Divinului.
Întotdeauna trebuie să ne alăturăm numai acelor persoane care ne inspiră şi care ne pot ajuta să progresăm; dar bucuria cea mai mare nu ne-o poate oferi decât meditaţia profundă. În general, oamenii dorm între şase şi opt ore pe noapte şi nimeni nu consideră acest lucru ca fiind unul dificil sau respingător; dimpotrivă, nu cred să existe persoană care să nu se bucure de pacea şi fericirea trăită în timpul somnului. Deşi în timpul somnului suntem parţial conştienţi de această bucurie, în meditaţia profundă suntem pe deplin conştienţi de beatitudinea sufletească. Tărâmul încântării, extazului si păcii este exact în spatele dimensiunii onirice a subconştientului. În acea stare, devotul realizează: "Eu nu sunt egoul şi nici simţurile; raţionez, dar nu sunt intelectul; am un trup prin care mă exprim şi pe care-l manifest, însă eu sunt purul Spirit."
Devoţiunea, asemeni unei greutăţi din plumb, trebuie să se cufunde din ce în ce mai adânc în oceanul percepţiei divine. Căutătorul care-şi deschide în meditaţie ochii sufletului va percepe deîndată Prezenţa Divinului, chiar în inima sa. Dar atâta vreme cât demonul neliniştii şi al dorinţelor continuă să danseze în templul trupului, Tatăl nu este accesibil. Imediat ce îl chemăm, cu dăruire şi sârguinţă, El ne va răspunde - aşa cum o mamă aleargă într-un suflet la copilul ei, atunci când îl aude pe acesta plângând. La început, El apare în templul tăcerii ca pace. Pe măsură ce pătrundem din ce în ce mai adânc în interior, în templul samadhi-ului, sau Unităţii, îl vom întâlni direct şi vom trăi în beatitudinea Prezenţei Sale absolute. Cât timp nu-L percepem în interior pe Dumnezeu, ne va fi extrem de greu să-L iubim, însă când Fericirea Supremă ne pătrunde şi ne îmbibă gândurile şi întreaga fiinţă, nu vom putea face altceva decât să-L iubim şi să trăim pentru El.
Viaţa este Prezenţă Divină nevăzută. Totul în această existenţă, viaţa în întregul ei este Prezenţa Divină nevăzută; însă din cauza lipsei atenţiei foarte puţini pot percepe imanenţa lui Dumnezeu. Este ca atunci când umplem o sticlă cu apă, îi punem dop şi o aruncăm în ocean; deşi sticla va exista efectiv în ocean, conţinutul ei nu va cunoaşte şi nu se va putea uni cu oceanul. Similar, pentru a putea intra în contact cu Spiritul Suprem este absolut necesar să ne înlăturăm din fiinţă dopul ignoranţei.
Infinitul este Căminul nostru. Viaţa este un sejur, un pelerinaj scurt în caravana trupului. Aceia care se lasă îmbătaţi, fermecaţi de visul material, vor devia de pe cale şi nu vor mai urma acele indicii care să-i conducă la Dumnezeu. Dar când, în meditaţie, Divinul îi struneşte pe fiii rătăcitori, nu mai există suferinţă şi nici rătăcire.
Fie ca la acest început de an să ne reînnoim legămintele spirituale şi să nu uităm o clipă că suntem copiii lui Dumnezeu. Stă în forţele noastre să devenim ceea ce dorim să fim. Pentru ce să ne temem? Suntem într-adevăr fiii şi fiicele Tatălui Ceresc. Oricât de mari ar fi greutăţile cu care ne confruntăm, să nu uităm că Dumnezeu ne trimite acele încercări, iar noi avem datoria să le depăşim cu bine. Sămânţa victoriei se află în sufletul nostru. Să-I urmăm voinţa Tatălui şi nimic nu ne va răni. Cum ar putea un părinte să-i vrea răul copilului său? Aşa cum părinţii îşi iubesc necondiţionat odraslele, Divinul ne iubeşte pentru vecie şi doreşte să ne recunoaştem realitatea, să realizăm adevărul: suntem ai Lui. Fie ca în acest nou an să medităm mai mult şi să nu ne îndepărtăm din conştiinţă gândul că Dumnezeu este întotdeauna cu noi, indiferent de situaţie. Atunci vom vedea că vălul iluziei se dizolvă şi ne regăsim în Unitatea şi Existenţa Supremă. Această realizare a fost cel mai minunat lucru şi cea mai mare fericire din viaţa mea. Acum nu mai alerg şi nu mai caut nimic, pentru că am descoperit Totul în El. Niciodată nu mă voi mai despărţi de Acela care deţine totul şi în care dăinuie comori veşnice, acum şi pentru toate timpurile care vor veni.
Acesta este mesajul meu de Anul Nou.