Sumar - PARAMAHANSA YOGANANDA - Conferinţe, discursuri

 << 

 >> 

2. ESTE DUMNEZEU UN DICTATOR?

Sediul central internaţional al Asociaţiei Realizării Sinelui, LosAngeles, California, 20 aprilie 1941

Foto: Anul 1925 - Filarmonica din Los Angeles

Subiectul de astăzi nu cred că a mai fost dezbătut până acum în nici o învăţătură sau conferinţă spirituală. Eu îi pun mereu lui Dumnezeu tot felul de întrebări; şi El nu se supără niciodată. Şi, indiferent cât de puerile sau de acide îmi sunt întrebările, Fiinţa Divină îmi dăruieşte întotdeauna cele mai minunate răspunsuri. Oricine poate vorbi deschis cu Dumnezeu şi poate primi răspunsuri la toate acele anomalii din natură care au mistificat viaţa umană.

Omul este singura fiinţă înzestrată cu libertate de voinţă şi individualitate. Rolul său este de a-şi dezvolta inteligenţa şi de a redescoperi şi exprima natura sa reală, sufletul: reflecţie identică a Spiritului Suprem. În acest sens, inteligenţa trebuie să şi-o dezvolte nu doar prin lecturi şi predici spirituale, ci este imperativ să depună eforturi susţinute prin care să-şi exerseze mintea şi să-şi îmbunătăţească neîncetat gândurile şi acţiunile.

Biblia ne spune că omul este creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu.[1] Dar această imagine nu este exprimată în toţi oamenii. Deşi lumina Divinului ne însufleţeşte pe toţi în mod egal, nu putem nega faptul că în unii se manifestă mai intens, în vreme ce în alţii de-abia licăreşte. Dacă lumina Divinului s-ar manifesta pe deplin în fiecare om, atunci am fiinţa cu toţii în starea noastră nativă de perfecţiune şi nimeni nu ar mai încerca să-şi îmbunătăţească nivelul intelectual, material sau spiritual.

[1] Geneza 1:26-27.

Flexibilitatea vieţii umane elimină toate dubiile în privinţa existenţei puterii divine inerente în toţi şi toate. Iar dacă vedem că unii se află pe trepte superioare de dezvoltare, aceasta se datorează faptului că ei au depus în acest sens eforturi mai susţinute. Desigur, aş putea fi întrebat: "Din moment ce inteligenţa divină există în noi toţi, atunci de ce unii se nasc şi se comportă întreaga viaţă ca nişte idioţi?" Un răspuns clar la această întrebare nu poate fi dat atâta timp cât nu analizăm profund întrupările lor anterioare şi nu descoperim acele acţiuni care i-au condus la acest nefericit rezultat. Însă, în ceea ce priveşte condiţia minţii lor, dacă aceasta poate fi corectată sau măcar ameliorată, atunci sufletul va avea posibilitatea să-şi manifeste inteligenţa nativă.

Istoria conducătorilor lumii

Dacă privim în istoria umanităţii putem vedea că au existat în toate timpurile persoane a căror inteligenţă le-a permis să iasă din anonimat şi să devină lideri. Statutul de conducător era obţinut şi păstrat, în triburile primitive, prin demonstrarea în luptă a forţei fizice. Aşa au apărut în existenţă clanuri diferite care, în decursul timpului, unindu-şi forţele pentru a înfrânge alte clanuri rivale, ori pentru a duce la îndeplinire unele ţeluri comune, s-au transformat în regate sau monarhii. Însă unii dintre liderii acestor noi forme statale au abuzat de poziţia lor şi au devenit tirani; ei au instaurat legi prin care le asigurau propriilor descendenţi dreptul inalienabil la tron. Dreptul de a conduce un popor în virtutea aşa-numitului "sânge regal", fără să se ţină cont de faptul că respectiva persoană trebuia să deţină merite şi aptitudini în acest sens, a viciat această formă de guvernământ. Răul a început astfel să macine din interior instituţia regală deoarece, indiferent că erau sau nu apţi din punct de vedere fizic şi mental, moştenitorii tronului ajungeau obligatoriu în poziţia de conducători; postură în care, aşa cum s-a întâmplat în multe cazuri, sfârşeau prin a deveni simple marionete ale tutorilor şi miniştrilor curţii regale.

Aşadar, putem spune că sistemul monarhic bazat pe succesiune familială a dat greş. Unele naţiuni - sătule de tiranie şi asuprire - ajungând chiar să se revolte împotriva conducătorilor lor. Istoria ne oferă multe exemple de regi detronaţi, expulzaţi şi chiar decapitaţi.

Apoi a urmat ideea de republică. State precum Franţa şi America au fost primele care au ales să aibă preşedinţi votaţi de popor. George Washington, prin tot ceea ce a făcut pentru eliberarea şi independenţa naţiunii americane, a deţinut calităţile şi virtuţile necesare funcţiei de preşedinte. El şi-a iubit cu adevărat ţara şi în inima sa aceasta a ocupat întotdeauna primul loc. Sub conducerea sa, această ţară binecuvântată a făcut primii paşi importanţi spre transformarea în măreaţa naţiune pe care o vedem astăzi. Lincoln a fost şi el un lider excepţional.

Dar ce s-a întâmplat între timp cu idealul perfect "guvern al poporului, pentru popor şi condus de către popor"? Deşi cetăţenii îşi aleg prin vot liber preşedintele, sistemul este totuşi vulnerabil în faţa influenţelor şi intereselor personale. Adeseori, alegerile sunt câştigate de acela care stăpâneşte cel mai bine arta de a vorbi în faţa mulţumilor. Cu toţii ştim că fiecărui om îi place să-şi elogieze calităţile. O asemenea persoană poate vorbi ore întregi împotriva altora şi le poate critica defectele; dar nu va scoate nici un cuvinţel despre viciile sale şi nici nu va permite altora să i le reamintească. Aceia care se cred îndreptăţiţi să critice si să condamne au obligaţia să-şi declare şi propriile deficienţe. Însă politicienii, ştiind foarte bine că nu vor fi niciodată aleşi în acest mod, preferă să omită din discursurile lor acele amănunte care i-ar priva de voturile necesare obţinerii funcţiei de conducere şi nu fac decât să promită câte-n lună şi-n stele. Apoi, o dată ce au fost aleşi, uitând complet de promisiunile acordate cetăţenilor, încep să se comporte după bunul lor plac.

Votanţii nu cunosc adevăratul caracter al candidaţilor politici; ei ştiu despre aceştia doar ceea ce citesc în ziare sau aud la radio, ori la televiziune. Dacă opinia generală îi spune potenţialului votant că respectivul candidat este o persoană bună şi capabilă, el va fi înclinat să o voteze pe aceasta. Dar pe ce criterii îi judecă abilităţile şi meritele? Care este standardul după care fiecare politician sau potenţial politician poate fi considerat merituos sau nu? Până în prezent nimeni nu a stabilit asemenea standarde. Acesta este şi motivul pentru care, adeseori, populaţia se lasă condusă de propagandă şi sentimente, fără să ştie cu adevărat pe cine sau ce votează. Un candidat, chiar dacă este lipsit de merite, poate câştiga foarte uşor voturile oamenilor - este suficient să aibă bani să plătească un program eficient de publicitate. Din nefericire, sistemul electoral actual permite apariţia în viaţa politică şi personajelor lipsite de calităţile sau virtuţile care să le îndreptăţească să ocupe poziţii de conducere, dar care, în schimb, au ştiut cum să atragă în folosul lor banii magnaţilor - asta în vreme ce candidaţii cu adevărat merituoşi, cărora le lipsesc resursele materiale şi financiare prin care să-şi facă publicitate, rămân complet necunoscuţi electoratului. Bineînţeles, nu înseamnă că toţi cei care au bani sunt implicaţi în influenţarea alegerilor! Eu l-am admirat dintotdeauna pe Henry Ford, deoarece el este un adevărat filantrop şi îşi foloseşte banii, atât în această ţară cât şi în alte colţuri ale lumii, numai în scopuri caritabile. Unul din criteriile în baza căruia trebuie să fie aleşi liderii sau conducătorii politici este binele pe care-l fac semenilor lor.

Votanţii, în mare măsură, sunt dependenţi şi, implicit, controlaţi de ceea ce scrie în ziare; eu însă cred că oamenii au capacitatea să scape de această influenţă nefastă. În India, atitudinea generală era ca, imediat ce o persoană argumenta cu fraza "aşa am citit în ziar", toţi să considere complet falsă acea informaţie. Ziarele sunt parţiale şi au interesele lor financiare; ceea ce îi face pe oameni să fie sceptici. Informaţiile corecte şi nepărtinitoare le vor reinstaura instituţiilor de presă integritatea morală şi le vor ajuta să recâştige încrederea oamenilor.

În prezent, într-adevăr, democraţia este idealul cel mai bun, dar sistemul de votare adoptat de aceasta este total ineficient, deoarece se acordă mult prea putină atenţie caracterului candidaţilor politici. Dacă li s-ar permite să voteze doar sfinţilor şi acelor persoane capabile să recunoască adevăratul caracter al candidaţilor, atunci am avea la Casa Albă numai preşedinţi şi oameni politici merituoşi şi virtuoşi. Un politician cu adevărat merituos este acela care are în vedere în primul rând binele naţiunii din care face parte şi bunăstarea întregii lumi, deopotrivă.

Datorită anomaliilor prezente în sistemul de votare actual, puterea politică este obţinută uneori şi de persoane nepotrivite. Totuşi, acest sistem democratic este mult mai bun decât celelalte alternative. Regii inapţi şi liderii care conduc cu forţa o naţiune nu pot fi detronaţi fără violenţă; dar preşedinţii aleşi prin vot liber pot fi oricând înlocuiţi de cetăţenii care i-au ales.

Şi aşa ajungem să discutăm despre forma de dictatură prezentă în zilele noastre în destul de multe colţuri ale lumii. Dictatorii sunt exemple clasice de politicieni care fac tot felul de promisiuni şi apoi uită complet de ele, o dată ce au reuşit să ocupe poziţia mult dorită. Majoritatea dictatorilor îşi încep drumul către putere prin dorinţa, uneori chiar sinceră, de a-şi ajuta semenii. La început, cei mai mulţi dintre dictatori câştigă încrederea oamenilor prin acţiuni altruiste şi caritabile, însă, în vreme ce loialitatea faţă de naţiunea lor poate rămâne neştirbită, interesele personale, invidia şi excesul de zel îi fac să devină total neloiali faţă de celelalte naţiuni şi să provoace probleme întregii lumi. Iar odată ajunşi în vârful piramidei, încep să conducă prin forţă şi tiranie, pentru a fi siguri că nu-şi pierd poziţia. Bun sau rău, cuvântul lor este lege. Acesta este defectul dictaturii.

Acum apare întrebarea: este Dumnezeu un dictator? În contextul pe care tocmai l-am discutat, bineînţeles că nu; dar într-un alt sens, El poate fi considerat dictator, deoarece ne-a creat fără voia noastră. Nu este adevărat? Nimeni nu cred că a cerut să fie creat. Cine i-a spus Lui să ne creeze? Aceasta este una din întrebările la care El nu răspunde. Adeseori L-am apostrofat şi i-am spus că nu trebuia să ne creeze şi să ne trimită într-un corp atât de fragil, într-un trup supus bolilor, suferinţei şi morţii. Până şi un autoturism are părţi care pot fi înlocuite pentru a funcţiona în continuare eficient, dar nu şi maşinăria umană. Din acest motiv, avem tot dreptul să-I spunem: "Doamne, Tu ne-ai creat şi tot Tu trebuie să ne salvezi - aceasta este responsabilitatea Ta."

Matricea creaţiei

De ce a creat Dumnezeu bărbaţi, femei, animale, plante şi a supus sufletul limitărilor conştiinţei specifice formei în care este ea încastrată? În acest sens, Dumnezeu este un dictator. Animalele nu au nici o posibilitate de evoluţie în cadrul unei existenţe; ele trăiesc şi mor exact aşa cum s-au născut - conduse de instincte. Iar fiinţele umane profită enorm de mult de pe urma acestor sărmane creaturi. Nimeni nu poartă pantofi sau haine făcute din piele de om, deoarece nu ar suporta ideea. Însă oamenii cred că au tot dreptul să se folosească de pielea şi blana animalelor, deoarece în această lume creată de Dumnezeu ele nu se pot apăra în faţa fiinţelor umane. În acest sens, repet, Dumnezeu pare a fi un dictator. Dar, în acelaşi timp, întreaga responsabilitate este a Sa, deoarece ne-a trimis în lume fără ca noi să fi cerut aceasta şi fără ca măcar să ne fi spus de ce ne aflăm aici.

Cu toate acestea, putem vedea clar că ţelul urmărit de Creator este unul bun. Această întreagă creaţie ne arată că este opera unei Inteligenţe Supreme. Deşi noi nu suntem simţurile, prin ele percepem materia şi comunicăm şi ne implicăm în manifestare. Hrana ne potoleşte foamea; apa ne satisface setea. Fiecare fiinţă este înzestrată cu abilitatea de a-şi îngriji corpul şi de a-i satisface acestuia toate necesităţile. Fiecare formă de viaţă urmează într-o mai mare sau mai mică măsură un şablon prestabilit. Viaţa fiinţei umane, în medie, nu depăşeşte o sută de ani; în vreme ce arborii sequia pot trăi aproape patru mii de ani. O plantă de apartament, indiferent cât de mult o îngrijim, în câteva zile se va ofili şi va muri. Unele insecte nu trăiesc mai mult de câteva ore. Ce înseamnă toate acestea? Absolut totul în jurul nostru ne demonstrează că există un "Dictator" care a orânduit lucrurile exact aşa cum le vedem astăzi şi a stabilit matricea, standardele care guvernează întreaga existenţă.

Dictatura spirituală

Diferenţa dintre stilul de guvernare adoptat de Iosif Stalin şi Mahatma Gandhi este una foarte importantă. Amândoi conduc milioane de oameni şi sunt consideraţi dictatori - dar Gandhi este un dictator spiritual, deoarece îi călăuzeşte pe semenii săi prin iubire; şi poporul îl urmează din iubire, nu de teamă. Similar, cred că putem spune că Dumnezeu este un dictator spiritual. Dacă acum El ar descinde pe Pământ în trup uman, ceea ce poate face într-o clipită, şi şi-ar dezvălui calităţile divine, toţi L-ar urma şi asculta fără să crâcnească. Şi El chiar apare printre noi, dar deghizat în forma avatarilor Săi. În aceste fiinţe rarisime, El îşi ţine puterile parţial ascunse şi, pentru binele oamenilor, adoptă un rol specific vieţii umane.

Dumnezeu S-a născut şi S-a manifestat în mulţi avatari; unul dintre aceştia a fost Isus Cristos, care le-a permis oamenilor să-l crucifice, deşi ar fi putut foarte bine să distrugă întreaga lume printr-o singură privire. Adepţii lui Isus se aşteptau ca el să devină un împărat al lumii. În schimb, el a fost încoronat cu spini şi astfel a ajuns un împărat divin care domneşte în inimile a sute de milioane de oameni. Unde sunt astăzi Napoleon şi Gingis Han? Ei nu ocupă decât câteva capitole în cărţile de istorie; simple evenimente istorice. Dar Isus Cristos trăieşte şi străluceşte în mintea şi inima tuturor acelora care-l iubesc şi-i urmează exemplul.

Viaţa trăită de Isus Cristos ne demonstrează că Dumnezeu nu este doar un simplu dictator. El este atotputernic, dar niciodată nu-şi foloseşte omnipotenţa pentru a-şi distruge duşmanii. Chiar dacă îl blestemăm sau îl negăm, dacă îl insultăm sau ponegrim, El nu ne va pedepsi niciodată. Însă imediat ce ne umplem mintea cu gânduri rele, singuri ne vom pedepsi şi ne vom pierde liniştea minţii şi pacea sufletului.

Dumnezeu refuză să comande copiilor Săi

Universul fizic a fost creat de Dumnezeu şi el funcţionează conform unor legi fixe care, o dată ce au fost încălcate, nu iartă pe nimeni. O persoană care, de pildă, ignoră legea gravitaţiei şi sare de pe acoperişul unei clădiri va trebui să suporte consecinţele faptei sale. Aşadar, în această lume materială, libertatea de acţiune a fiinţei umane este limitată de principiile cosmice inexorabile create de Dumnezeu. În acest sens, El pare a fi un dictator nemilos, dar faptul că rămâne în permanenţă tăcut şi că prin iubire ne cheamă neîncetat la El, ne demonstrează contrariul. Dacă El ne-ar vorbi direct, ne-am pierde pe loc libertatea de acţiune şi L-am urma fără să crâcnim, deoarece nimeni nu poate rezista în faţa influenţei Sale pline de înţelepciune şi iubire.

Acesta este motivul datorită căruia Dumnezeu nu le-a permis niciodată sfinţilor Săi să-şi folosească puterea spirituală pentru transformarea lumii. Mulţi sfinţi şi înţelepţi au deţinut puteri spirituale extraordinare. Maestrul meu putea învia morţii, însă nu şi-a folosit puterile divine pentru a-i influenţa pe oameni, deoarece ştia că aceştia vor fi interesaţi mai mult de fenomenele respective decât de Dumnezeu şi iubirea Sa. De aceea, Dumnezeu nu doreşte ca sfinţii Săi să atragă suflete împotriva voinţei lor.

De-a lungul epocilor, profeţii i-au ameninţat pe oameni că Dumnezeu va coborî din ceruri şi îi va distruge pe cei păcătoşi. Dar Dumnezeu nu a făcut şi nici nu va face vreodată aşa ceva. Când oamenii încalcă legile Sale divine, prin acţiunile lor greşite, singuri pun în mişcare acele forţe cosmice care produc efecte catastrofale. Dacă Dumnezeu ar fi obişnuit să-i pedepsească pe răufăcători, atunci ar face acest lucru chiar acum, deoarece ştie cine este de partea binelui în acest cumplit război la care suntem cu toţii martori. [2]

[2] Al doilea război mondial.

Dumnezeu însă este umil şi Se ascunde în tăcere. El nu doreşte să-Şi impună forţa şi nu vrea să le ordone oamenilor: "Eu sunt Dumnezeu. Ascultaţi-Mă, pentru că Eu sunt Creatorul vostru." Însă încearcă totuşi să ne împiedice să ne facem rău singuri, glăsuind neîncetat prin legile Sale eterne şi prin vocea marilor sfinţi. Isus a spus: "Acela care-i cel mai mic între voi toţi, el este cel mai măreţ."[3] Într-adevăr, acela care-i cu adevărat umil în ochii lui Dumnezeu, este la fel ca Tatăl însuşi.

[3] Luca 9:48.

Patriotismul universal: o necesitate

Prin folosirea greşită a liberului arbitru, singuri am transformat această minunată planetă în ceea ce vedem.[4] Imediat ce vom înţelege clar acest lucru, vom avea şi explicaţia pentru tot ce se petrece în jurul nostru. întotdeauna se găsesc bani suficienţi pentru purtarea unui război, dar niciodată pentru eradicarea sărăciei şi bolilor. Ce raţionament este acesta?

[4] Acţiunile cumulate ale oamenilor formează karma colectivă; aceasta producând efecte - benefice sau malefice - în funcţie de preponderenţa acţiunilor bune sau rele. (Vezi "karma", în Glosar.)

Dacă toţi liderii politici ar învăţa să trăiască asemeni lui Gandhi, sau Lincoln, sau Cristos, în lume nu ar mai exista războaie şi suferinţă. Un pas important către instaurarea păcii mondiale va fi făcut atunci când vom crea oraşe, comunităţi unde să fie crescuţi şi educaţi orfanii tuturor naţiunilor. Acestora avem obligaţia să le oferim nu doar educaţia academică tradiţională, ci şi învăţătura superioară care să-i ajute să-şi cultive calităţile sufleteşti - iubirea, dăruirea, întrajutorarea, frăţia universală.

Patriotismul naţional bazat pe egoism este cauza tuturor dezastrelor şi suferinţelor prezente pretutindeni în lume. De aceea trebuie să ne învăţăm copiii, simultan cu idealurile de patriotism, şi principiul nobil de frăţie universală. Când sămânţa iubirii frăţeşti va prinde rădăcini în inimile oamenilor, războaiele vor înceta definitiv.

Dar cât de multă discriminare există astăzi în lume! Să luăm numai exemplul legilor americane de obţinere a cetăţeniei. Persoanele din ţările europene pot obţine foarte uşor statutul de cetăţean american, chiar dacă unii ajung în cele din urmă să devină gangsteri şi răufăcători; dar suflete măreţe, cum este de pildă Mahatma Gandhi şi alţii, nu beneficiază de aceleaşi drepturi, deoarece provin din ţări mai puţin favorizate.[5] Eu nu am agreat niciodată asemenea legi părtinitoare; oriunde mă plasează Dumnezeu, acolo este ţara mea. Iar în iubirea pe care o am faţă de o naţiune este inclusă întreaga umanitate.

[5] La presiunile preşedintelui Truman, în 1946 a fost aprobat un amendament prin care emigranţilor din India li se permite să devină cetăţeni ai Statelor Unite.

Idealurile nobile pe care trebuie să le aibă umanitatea

Francis Bacon, într-unul din eseele sale pline de inspiraţie [6], povesteşte cum un grup de călători, datorită curenţilor oceanici foarte puternici, au deviat de la cursul stabilit şi au ajuns pe o insulă necunoscută, pe care se înălţa un oraş cum n-au mai văzut. Una din oficialităţile locului, îmbrăcat într-o robă azurie de mătase, îi întâmpină pe voiajorii rătăciţi şi îi invită să stea o perioadă în acel oraş utopic. Descoperiri şi invenţii incredibile erau puse la dispoziţia cetăţenilor dintr-un loc numit "Templul lui Solomon", ai cărui membri erau adevărate eminenţe şi genii în domeniile ştiinţei şi artei - minţi şi suflete nobile care slujeau adevărul şi frumosul şi al căror ţel principal era dezvăluirea minunilor imanente creaţiei Divinului şi punerea lor în slujba omului. Progresul şi bunăstarea tuturor depindeau şi erau călăuzite de cele mai evoluate personalităţi din comunitate.

[6] Noua Atlantidă

India, în epoca ei de aur, a împins mai departe acest ideal şi a pus în poziţia de conducători nu doar oameni de ştiinţă, ci, mai ales, sfinţi şi înţelepţi; deoarece chiar şi un geniu într-ale ştiinţei, dacă nu este călăuzit de realizarea spirituală, poate ignora complet bunăstarea semenilor săi. În acele vremuri antice, în India, înţelepţii şi sfinţii îi sfătuiau pe regi cum să acţioneze pentru binele general.

Liderii politici trebuie să fie călăuziţi de sufletele măreţe care şi-au dedicat viaţa lui Dumnezeu. Astfel, toate problemele umanităţii vor dispărea foarte rapid, deoarece sfinţii care-L iubesc pe Dumnezeu urmăresc întotdeauna binele tuturor şi nu vor institui niciodată legi părtinitoare şi inechitabile. Ei vor privi întotdeauna Pământul ca pe propriul lor cămin - cum ar putea să-i facă vreun rău? Gandhi a spus că India nu este constituită doar din hinduşi, ci din toate fiinţele care iubesc Adevărul - indiferent de naţionalitatea sau religia lor.

Când ne gândim la Lincoln, nu putem să nu-l asociem unei alte personalităţi înţelepte, care a spus "de multe ori o floare se naşte şi roşeşte nevăzută". [7] Întotdeauna au existat în lume suflete nobile şi măreţe care au rămas în umbră, deoarece nu au fost încurajate şi susţinute să ajungă în poziţii din care să-şi poată răspândi influenţa benefică.

[7] Thomas Gray "Elegie în curtea unei biserici de la ţară".

Dar să revenim la povestirea lui Francis Bacon, a cărui imaginaţie debordantă ne oferă astăzi un model pe care naţiunile lumii îl pot urma, îl pot pune în aplicare cu mare uşurinţă. El spune că oamenii de ştiinţă cei mai reprezentativi din acel oraş utopic erau trimişi la intervale de doisprezece ani în toate colţurile şi oraşele lumii, unde aveau misiunea de a învăţa şi studia descoperirile şi invenţiile constructive care puteau conduce la dezvoltarea şi progresul propriei lor naţiuni. Şi, odată reîntorşi, ei implementau în cultura ţării lor tot ce au învăţat de la fraţii lor din celelalte zări ale lumii. Acolo toţi cetăţenii trăiau în pace şi armonie, ascultând şi urmând cu încredere legile drepte ale statului lor.

Însă, din nefericire, astăzi oamenii nu sunt educaţi în acest spirit de gândire altruistă. Din acest motiv nici nu a fost posibilă apariţia unei naţiuni planetare, a unei frăţii mondiale. Adevărata fericire şi prosperitate a fiinţei umane se vor realiza numai sub guvernarea spirituală a sufletului.

Şi trebuie să începem de undeva. Toate guvernele lumii au datoria să adopte regula de a-şi împărtăşi înţelepciunea şi descoperirile creative. Deja un mic pas în acest sens a fost făcut: în guvernul indian există câteva locuri pe care nu le pot ocupa decât marile personalităţi filosofice ale ţării. Însă nu este suficient. Până în prezent guvernele lumii nu ştiau decât să încheie tratate de comerţ - înţelegeri care de cele mai multe ori au sfârşit prin a crea războaie. De aceea, comerţul şi împărtăşirea reciprocă a înţelepciunii sunt esenţiale, pentru că ele vor da naştere acelei înţelegeri superioare prin care naţiunile globului vor învăţa cum să conlucreze şi să se ajute reciproc. Chiar dacă momentan lucrurile nu stau aşa, nu trebuie să ne gândim că omenirea regresează. Încet-încet vom progresa spre acest nivel. Războiul actual va purifica răul existent în clasa politică şi va scoate la lumină toate cauzele care au provocat şi continuă să provoace suferinţă în lume. Să ne gândim puţin: pe timp de pace, oricine ar fi bombardat o casă ar fi fost imediat trimis în închisoare, dar în război o persoană care distruge sute de cămine primeşte o medalie pentru fapta sa. Ce concept "minunat"!

Este necesar să punem la lucru principiile şi conceptele spirituale. Nimeni nu trebuie să-şi ignore abilităţile, oricât de nesemnificative ar părea ele, pentru că Tatăl Atotputernic este în fiecare dintre noi. Imediat ce o persoană recunoaşte Puterea Supremă care-o însufleţeşte, va fi capabilă să îndeplinească lucruri cu adevărat măreţe. Un ocean este constituit din miriade de picături de apă; dacă acestea ar dispărea, unde va mai exista oceanul? Similar, fiecare om este un instrument al lui Dumnezeu, un vehicul care face parte integrantă din Creator. De aceea nu trebuie să ne privim ca pe nişte fiinţe fragile şi neputincioase, ci avem datoria să privim întreaga lume ca pe propriul nostru cămin şi să ne gândim că fiecare acţiune întreprinsă este pentru binele tuturor.

Dumnezeu doreşte să ne dezvoltăm iubirea universală; acea iubire pe care să o împărtăşim atât cu familia şi cu propria naţiune, cât şi cu toate celelalte popoare, în egală măsură. Tatăl Ceresc vrea ca noi să trăim în iubire şi să o manifestăm nepărtinitor în întreaga familie mondială. Întrupare după întrupare, moartea ne ia de pe această planetă pentru a nu deveni prea ataşaţi de o singură naţiune şi de câteva persoane apropiate şi dragi. Isus ne-a arătat calea. Iubirea pe care o avea pentru părinţii săi nu a fost niciodată mai puternică decât iubirea pe care o simţea pentru toţi ceilalţi oameni.

Dumnezeu animă toate fiinţele

Doi fraţi priveau un vas în care fierbeau doi cartofi. Unul dintre ei spune: "Uite, frate, cartofii sar în toate părţile." Celălalt, mai înţelept, îi răspunde: "Da, dar focul este cel care îi face să sară." Dumnezeu este focul care animă toate fiinţele. Omul, în general, crede că el este cel care acţionează şi înfăptuieşte un lucru sau altul, uitând cu desăvârşire adevărul că Dumnezeu şi numai Dumnezeu acţionează prin el. Dumnezeu este Acela care iubeşte prin noi; şi doar Iubirea Sa Infinită se exprimă în toate formele de iubire de pe Pământ. Prietenia este forma cea mai pură a iubirii şi în aceasta se află potenţialul frăţiei universale, fiindcă prietenia este necondiţionată. Iubirea familiei şi celor apropiaţi este prima lecţie care ne conduce la iubirea universală, la iubirea umanităţii.

Lumea a ajuns în prezent într-o stare în care a devenit esenţial să ne învăţăm copiii nu doar patriotismul, ci şi frăţia universală. Isus a spus: "Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi." [8] Fiecare naţiune are datoria să le iubească pe toate celelalte naţiuni ca pe proprii ei cetăţeni.

[8] Matei 22:39.

Libertatea fiinţei umane

Aşadar, am putea afirma că - deoarece ne-a creat fără voia noastră - Dumnezeu este un dictator. Dar, analizând mai în profunzime, putem vedea că El nu este dictator, întrucât ne-a oferit libertatea să-L negăm şi să uităm complet de El. De aceea putem vedea în jurul nostru multe persoane bune şi merituoase care, deşi nu se gândesc niciodată la Dumnezeu, totuşi duc o viaţă prosperă şi fericită. Dacă Divinul ar fi fost cu adevărat un dictator, atunci ar fi spus: "Aha, iată că l-am mai găsit pe unul care nu se gândeşte la mine. O să-i arăt Eu lui!". Dar Dumnezeu, deşi deţine puterea absolută asupra materiei, minţii şi spiritului, nu face aşa ceva. Atâta vreme cât nu-l încalci legile universale, nu vei suferi - chiar dacă vei fi uitat complet de El. Însă legile Sale sunt atât de subtile încât este foarte dificil să nu le încalci dacă nu-I ceri ajutorul. Iar imediat ce L-ai strigat cu iubire şi dăruire, El îţi va răspunde înzecit.

Deşi Dumnezeu ne-a oferit libertate, El ştie că suntem totuşi mărginiţi şi îngrădiţi de limitările pe care singuri ni le impunem. De aceea, El ne-a dăruit şi inteligenţă - un instrument divin care ne poate ajuta să ieşim din orice necaz. Însă atâta vreme cât nu ne folosim inteligenţa în mod corect, inevitabil, vom avea parte numai de suferinţă - şi nimeni în afară de noi înşine nu va fi responsabil pentru aceasta. Iar o dată ce-am pus în mişcare tăvălugul suferinţelor şi necazurilor, nici măcar Dumnezeu nu-l va mai putea opri.

Foarte mulţi oameni preferă să ducă o viaţă extrem de mărginită, în care nu fac decât să mănânce, să se odihnească şi să se distreze - şi fac toate acestea exact ca nişte roboţi, fără să reflecţeze o clipă, fără să gândească măcar o dată în profunzime. Acest gen de persoane cred că dimensiunea materială este totul, însă această viaţă nu este cu mult diferită de un vis efemer. De ce să ne-o irosim alergând după tot felul de fantasme şi să facem pe plac lumii? Este mai bine să-L mulţumim în primul rând pe Dumnezeu şi apoi vom fi capabili să-i mulţumim pe absolut toţi.

Dumnezeu, în cele din urmă, oferă libertate fiecărei fiinţe umane, dar nu atâta timp cât vede că acea persoană nu-şi foloseşte în mod corect liberul arbitru. Animalele nu sunt libere, Dumnezeu le-a obligat să fiinţeze conduse de instinct. Dar El a plantat în om sămânţa înţelepciunii şi apoi a rămas tăcut, deoarece ştia că dacă ne-ar vorbi, ne-ar influenţa şi convinge instantaneu să nu facem rău. În acest caz, nu ar fi fost El cu adevărat un dictator? De aceea, chiar dacă este atotputernic, Dumnezeu nu face absolut nimic care să interfereze cu libertatea noastră de decizie. Deşi vede că avem mari probleme, nu are nici o posibilitate să ne salveze atâta timp cât nu cooperăm cu El şi, din proprie iniţiativă nu Îl acceptăm în inimile noastre.

Omul este potenţial egalul lui Dumnezeu

Încă un lucru: în general, dictatorii se consideră unici şi supremi. Ei nu doresc ca alte persoane să le semene. Dumnezeu însă nu este aşa. El ne-a creat exact după chipul şi asemănarea Sa şi, potenţial, fiecare dintre noi este egalul Său. Omul are capacitatea să devină divin, dar pentru aceasta trebuie să scape odată pentru totdeauna de ignoranţa care-i eclipsează comoara lăuntrică. Aurul nepreţuit al Divinului se află în sufletul nostru; nu avem de ce să-l căutăm în altă parte. Este suficient să înlăturăm noroiul iluziei şi El ni se va revela în toată strălucirea şi splendoarea Sa.

Astfel, într-un anumit sens, Dumnezeu poate fi considerat un dictator, deoarece ne-a creat împotriva voinţei noastre. Dar pe de altă parte, El caută neîncetat să rectifice acest lucru şi ne arată că nu este un dictator oarecare, ci este Dictatorul Spiritual Suprem. El ne vorbeşte prin legile Sale şi ne atrage prin iubirea Sa neţărmurită. Faptul că nu descinde pe Pământ şi nu ne impune să-L alegem ca lider suprem este o dovadă mai mult decât suficientă a iubirii Sale infinite pentru noi. El nu-i interesat de campanii electorale şi nici de funcţii politice; tot ce doreşte este ca în inimile şi sufletele noastre să ardă necontenit focul iubirii, compasiunii, dăruirii şi prieteniei.

Dumnezeu, ca dictator spiritual, nu va folosi niciodată forţa şi nici nu va descinde în lume, proclamând: "Eu sunt Stăpânul Universului". În momentul în care sufletul omului îl va chema şi inima i se va mistui de iubire pentru El, atunci Tatăl Ceresc va apărea deîndată în faţa acelei fiinţe pure.