Sumar - PARAMAHANSA YOGANANDA - Conferinţe, discursuri

 << 

 >> 

20. IUBIREA NECONDIŢIONATĂ

Discuţie neprotocolară cu rezidenţii din ashram şi alţi membri la sediul central internaţional al Asociaţiei Realizării Sinelui, Los Angeles, 3 noiembrie 1938

Foto: Anul 1925 - Los Angeles

Dacă privim viaţa impersonal, nu o vom găsi decât ca fiind minunată: un spectacol necontenit, unde în fiecare zi ni se prezintă in nou film. Nimănui nu-i place să vadă acelaşi film mereu; ar fi o situaţie extrem de plictisitoare. Dacă viaţa nu ar avea suişurile şi coborâşurile ei, succesele şi eşecurile pe care le cunoaştem cu toţii, atunci ar fi complet lipsită de atracţie. Tot ce trebuie să facem este să nu o luăm prea în serios, fiindcă în acest caz ne va copleşi tristeţea şi durerea. Cine doreşte cu adevărat să atingă starea imuabilă a Spiritului Suprem îşi menţine mintea în echilibru şi tacere. "O Arjuna! Relativitatea existenţei este depăşită, chiar în viaţa trupească, de toţi aceia care îşi menţin mintea egală. Ei sunt întronaţi în Spirit-în puritatea şi imuabilitatea Spiritului."[1]

[1] Bhagavad Gita V:19.

Dorinţele personale sunt asemeni unui acid care ne corodează pacea sufletului. Uneori, când toate merg bine, simţim că locul nostru este în această lume; dar alteori, când întâmpinăm dificultăţi sau greutăţi, ne simţim foarte revoltaţi şi avem impresia că totul este împotriva noastră. Aceste lecţii au rolul de a ne întări şi de a scoate la iveală puterile ascunse înăuntrul fiinţei. Când dorinţele sunt contradictorii şi ne lăsăm cuprinşi de paroxismul furiei, mintea devine înceţoşată şi ne pierdem discernământul, ceea ce ne va conduce inevitabil la erori de judecată şi de acţiune, la suferinţă şi nefericire.[2] Dacă nu ne înfuriem niciodată pe vitregiile vieţii, ori pe fraţii noştri instigatori, vom putea vedea mult mai limpede tot ceea ce se petrece în jurul nostru.

[2] "Ataşamentul faţă de obiectele lumeşti ia naştere în acela care priveşte numai către lucrurile materiale. Ataşamentul provoacă dorinţe, iar dorinţele furie. Din furie rezultă amăgirea şi neliniştea minţii, iar acestea din urmă provoacă pierderea atenţiei (faţă de Sine). Lipsa atenţiei are drept rezultat dispariţia facultăţii de discernământ, iar apoi anihilarea (vieţii spirituale)" (Bhagavad Gita II:62-63).

Din acest motiv, avem datoria să ne protejăm pacea cât putem de bine. Prin menţinerea liniştii lăuntrice atingem victoria supremă. Indiferent cât de sus ori cât de jos ne situăm în viaţă, nimic nu trebuie să ne facă să ne pierdem pacea sufletului, pentru că numai cu ajutorul acesteia putem înfrunta cu claritate şi discernământ toate problemele în care ne pune viaţa. Nu are de ce să ne fie frică; dacă este să ne temem de ceva, atunci să ne fie frică de noi înşine. Însă dacă acţionăm întotdeauna cu sinceritate şi iubire în inimă, teama nu are ce să ne caute în suflete.

Acela care îl iubeşte pe Dumnezeu, trăieşte în Sinele său adevărat. El face totul pentru Dumnezeu, nimic pentru el însuşi. El îi iubeşte pe toţi, fiindcă vede lumea ca pe un magnific şi miraculos spectacol al Divinului. El nu se lasă provocat şi nu va rosti niciodată cuvinte la mânie ori din egoism, ci numai din dorinţa reală de a-i ajuta pe fraţii şi surorile sale. Iată atitudinea pe care trebuie să o avem cu toţii. Făţărnicia nu-şi are loc în viaţa devoţilor şi a celor care-l caută pe Dumnezeu.

Faţă de fiecare dintre voi simt aceeaşi legătură şi apropiere pe care le trăiţi cu familiile voastre. Întreaga umanitate este familia mea - este un sentiment pe care nu-l pot descrie prin cuvinte, însă când el îşi găseşte loc în inima şi sufletul vostru, atunci veţi înţelege pentru prima dată semnificaţia şi frumuseţea vieţii.

lubeşte-i pe oameni şi iartă-le greşelile

Iubirea de Dumnezeu implică iubirea întregii existenţe, a tuturor oamenilor, dar asta nu înseamnă că trebuie să iubim şi greşelile lor. Iubirea de Dumnezeu ne înrădăcinează ferm în principiile Sale. Când am realizat pentru prima dată că lucrez numai pentru Dumnezeu, în acel moment sentimentul că pot greşi în acţiunile şi convingerile pe care le nutresc a dispărut definitiv. Acum sunt întotdeauna receptiv la sfaturi şi sunt gata să mă corectez dacă greşesc; însă când acţionez corect, adevărul lăuntric îmi arată clar că trăiesc în spiritul său.

Fericirea nezdruncinată în Dumnezeu reprezintă fundaţia corectă pentru toate activităţile. Acela care doreşte să beneficieze de lumina şi înţelepciunea lui Dumnezeu trebuie să fie capabil să-şi plece capul la picioarele tuturor; dar totodată să rămână ferm în adevăr, ancorat în fericirea Divinului şi încredinţându-se în totalitate Tatălui Ceresc.

În templul sufletului poate fi cunoscută prezenţa perfectă şi plină de glorie a lui Dumnezeu. Aceia care îl iubesc numai pe Dumnezeu Îi pot vedea prezenţa magnifică în toate câte există; dar în acelaşi timp sunt capabili să vadă şi întunericul în care bâjbâie cei ai căror ochi sunt închişi de ignoranţă şi prejudecăţi. De exemplu, dacă închidem ochii nu vom mai putea percepe realitatea acestui minunat templu pe care I l-am ridicat lui Dumnezeu; însă imediat ce ne-am deschis ochii, frumuseţea lui ne va încânta inima. Iată cum toate sufletele măreţe sunt capabile să vadă deopotrivă lumina şi prezenţa glorioasă a Divinului, dar şi întunericul în care suferă fraţii şi surorile lor.

Eu nu am vrut niciodată să fiu un învăţător. Am observat că un astfel de statut îţi poate da adeseori impresia că ştii foarte multe, când în realitate cunoşti foarte puţin. Însă m-am hotărât să-mi dedic viaţa îndrumării spirituale atunci când Maestrul [Swami Sri Yukteswar] mi-a spus: "Nu ai fi primit niciodată această înţelepciune dacă nu ţi-aş fi dăruit-o eu." În clipa în care Maestrul mi-a dezvăluit acest adevăr, am înţeles că nu făcea altceva decât să mă încurajeze să împărtăşesc mai departe nepreţuita sa comoară.

Un învăţător spiritual trebuie să fie întotdeauna sincer. Fiecare cuvânt pe care-l rosteşte nu deviază de la principiile lui Dumnezeu şi în tot ce face nu se lasă niciodată condus de mânie sau egoism. Bunătatea, dăruirea, sinceritatea şi înţelegerea - iată calităţile pe care trebuie să le cultive fiecare om în parte, indiferent că se află pe calea spirituală, ori trăieşte în lumea mondenă. Oriunde te-ai afla şi în orice situaţie te-ar pune viaţa, fii sincer şi fără teamă, pentru că Dumnezeu nu te părăseşte niciodată. Nu este nici o nevoie să acţionezi cu viclenie sau brutalitate. Fii sincer şi iubitor şi, vei vedea, atunci foarte rar vei fi înţeles greşit. Dumnezeu însă îi ajută pe cei care rătăcesc în labirintul înţelegerilor greşite şi prejudecăţilor, deoarece prin acţiunile pe care le înfăptuiesc se pun singuri în tot felul de situaţii neplăcute.

Acela care îl iubeşte cu adevărat pe Dumnezeu nu îndrăzneşte să întreţină în minte gânduri de răzbunare sau ură, deoarece ştie că altminteri se va îndepărta la milioane de kilometri de Tatăl Ceresc. Desigur, sprijinul acordat fără discernământ este la fel de greşit ca şi respingerea bazată pe ideea că orice opinie care diferă de cea personală trebuie contracarată din start. Un filosof a spus cândva: "Răzbunarea cea mai bună este de a nu urma exemplul persoanei care ţi-a făcut un rău." Este necesar să respectăm opiniile celorlalţi, aşa cum şi nouă ne place să ni se respecte punctele de vedere.

Analizează-te în faţa lui Dumnezeu şi a propriei conştiinţe

Este uşor să fii un orator, un maestru într-ale cuvintelor, dar pentru a fi un învăţător al sufletelor este necesară o tărie lăuntrică foarte mare, deoarece fiecare te judecă şi te vede conform propriei sale minţi. Cu mulţi ani în urmă, în timpul turneului început din nordul Coastei de Est până în Los Angeles, grupului nostru i se alăturase un tânăr care avea obiceiul să critice totul. Ori de câte ori îmi pieptănam părul, înainte de începerea lecturii, el mă studia pe furiş, crezând că eu nu îl observ. Două săptămâni mai târziu, i-am spus: "Aş dori să te întreb, ce ai scris despre mine în notiţele tale?" Rămas surprins, mi-a zis: "Cineva mi-a citit însemnările." Atunci am continuat: "Nimeni nu ţi-a umblat prin lucruri, însă văd că recunoşti singur: ceea ce-ai scris acolo nu este tocmai frumos, nu? Dar află că, din moment ce ştiam foarte bine ce urmăreai, am vrut să te ajut în criticile tale - aşa că a trebuit să mă chinui şi să petrec mai mult timp în faţa oglinzii şi să exagerez cu pieptănatul." Auzind acestea, băiatul s-a ruşinat şi a realizat că a greşit.

Ceea ce eşti în faţa lui Dumnezeu şi a propriei conştiinţe - acela eşti tu. Chiar dacă întreaga lume te critică sau te condamnă; chiar dacă nimeni nu te înţelege - vei continua să fii ceea ce eşti. Capacitatea de a asculta criticile este una dintre cele mai eficiente căi de a deveni o persoană mai bună. Deşi este mult mai uşor să critici decât să-ţi recunoşti propriile defecte, ceea ce primează este autocorectarea şi autodisciplinarea. Eu am învăţat de la Maestrul meu cum să-mi menţin autocontrolul atunci când sunt criticat, însă când criticile sunt corecte, atunci nu amân o clipă eliminarea acelor elemente negative care încearcă să se cuibărească în inima mea; iar când văd că sunt condamnat pe nedrept, nu fac altceva decât să zâmbesc.

Înrădăcinarea şi credinţa fermă în adevăr este factorul principal al dezvoltării fiinţei umane. Sufletul nu se poate mulţumi cu mai puţin; de aceea, nu renunţa şi nu fă compromisuri în privinţa adevărului. Când cineva critică sau contrazice doar de dragul dorinţei de a părea superior, ori pentru a-şi satisface egoul, el se îndepărtează de la principiile lui Dumnezeu. Persoanele inteligente găsesc întotdeauna o cale de a se înţelege, de a fi în acord unii cu ceilalţi. Înţelepciunea Maestrului meu era atât de profundă şi atât de molipsitoare încât nu mă puteam abţine să nu intru în discuţii controversate cu el. De fiecare dată când înţelegerea mea era greşită, el nu făcea nici un compromis şi îşi menţinea ferm punctul de vedere. Mai târziu, când rămâneam singur, reanalizând discuţia, îmi dădeam seama unde greşeam şi astfel înţelegeam că eu eram cel care greşea. Când viziunea îţi este călăuzită de Puterea Divină, nu poţi şovăi. Atunci te vei simţi în permanenţă călăuzit de Spiritul Suprem. Prin curaj, sinceritate şi iubire îi vei putea privi cu capul sus pe toţi - prieteni sau duşmani, apropiaţi sau străini. Iar dacă doreşti să demonstrezi cuiva cât de sincer eşti, lasă faptele să vorbească în numele tău.

Dumnezeu le oferă tuturor exact experienţele de care au nevoie - de ce să nu profităm de pe urma lor? Dacă fugim de

aceste lecţii, mai devreme sau mai târziu tot va trebui să le învăţăm - de ce să nu o facem acum? Fiecare experienţă este o lecţie bună, dacă învăţăm ceva din ea; dar dacă le luăm în derâdere, ori le privim cu resentimente şi nu le înţelegem, atunci chiar şi cele mai frumoase trăiri se transformă în adevăraţi demoni. Viaţa este foarte simplă şi frumoasă dacă o abordăm printr-o atitudine corectă.

Doar legăturile spirituale pot dăinui

Conferinţele acestea nu sunt ale mele. Eu m-am abandonat în totalitate lui Dumnezeu; vocea Lui este cea care se face auzită acum. Ştiu că tot ce mi-a oferit El are o valoare practică pentru toţi cei care-mi sunt apropiaţi şi dragi. După cum am mai spus, rudele şi prietenii mei nu sunt alţii decât aceia care îl iubesc pe Dumnezeu. Umanitatea este o mare familie care trebuie să trăiască armonios în căminul etern al lui Dumnezeu. Instinctele şi tendinţele naturale prin care oamenii îşi privesc cu înţelegere şi dragoste doar membrii familiei din care fac parte sunt amăgitoare; doar legăturile spirituale pot dăinui, fiindcă Dumnezeu este Tatăl nostru, iar noi suntem odraslele Lui preaiubite. De exemplu, este normal ca o mamă să-şi iubească fiul sau fiica, însă dacă îi moare copilul şi sufletul acestuia se reîntrupează în pruncul vecinilor, ea nu-l va mai recunoaşte; nu va simţi pentru el aceeaşi iubire. Numai relaţiile spirituale au continuitate de la o viaţă la alta, de la o întrupare la alta.

În sens absolut, tot ceea ce există aparţine lui Dumnezeu. Cu toţii suntem copiii Lui; de aceea avem obligaţia să învăţăm să ne iubim necondiţionat şi total. Îmi amintesc că, mai demult, Maestrul m-a întrebat: "Tu îi iubeşti pe toţi în mod egal?" Eu i-am răspuns: "Bineînţeles." Iar el mi-a spus: "Încă nu; încă nu." Apoi, când fratele meu cel mai mic a venit să studieze la Ranchi [3], am înţeles de ce Maestrul mi-a dat acel răspuns. De atunci, la scurt timp, ideea că familia reprezintă pentru mine ceva diferit, ceva aparte, s-a dizolvat definitiv şi am realizat că existenţa este una singură. La o privire superficială, această atitudine pare una insensibilă, inumană; însă nu este deloc aşa. Fiecare suflet trebuie să-şi iubească atât semenii, cât şi toate fiinţele în mod egal, aşa cum face şi Dumnezeu, fiindcă numai aşa va învăţa că nu trebuie să-i facă niciodată altuia ceea ce lui nu-i place să i se facă. Nu peste multă vreme, Maestrul m-a întrebat din nou: "Iubeşti cu adevărat întreaga lume?" Când i-am răspuns: "Iubesc" - el mi-a zâmbit şi mi-a spus: "Căutarea ta a luat sfârşit."

[3] Yogoda Satsang Vidyalaya, întemeiată de Paramahamsa Yogananda în anul 1918 (Vezi Şcoala Ranchi, în Glosar).

Una din cele mai mari bucurii cu care m-a binecuvântat Dumnezeu am trăit-o în 1935-1936, în timpul vizitei în India, când am realizat că iubirea pe care o simţeam pentru ţara mea natală nu era cu nimic superioară iubirii pe care o nutream pentru toate naţiunile. Cu mulţi ani în urmă, când hotărâsem că ţelul vieţii mele nu poate fi altul decât Dumnezeu, tata mi-a spus: "Dacă tu pleci, cine va avea grijă de fraţii şi surorile tale după ce eu nu voi mai fi?" I-am răspuns: "Tată, ştii că te iubesc mai mult decât orice pe lume, dar pe El - Acela care mi te-a dăruit - îl iubesc cel mai mult. Fără El, cine ar mai putea iubi? Într-o bună zi, când voi reveni la tine vibrându-mi în fiinţă conştiinţa Tatălui Ceresc, vei şti că a meritat să-mi binecuvântezi plecarea."

Iubirea lui Dumnezeu este supremă. Nu există nimic superior ei. Dragostea născută din impulsurile instinctuale are multe defecte, deoarece este condiţionată. De aceea, adeseori, îl preamăresc pe Dumnezeu ca Mamă Divină: "În această lume, o Mamă, nimeni nu mă poate iubi; în lumea Ta, nimeni nu ştie cum să mă iubească."[4] Iubirea tuturor înţelepţilor izvorăşte din înţelepciune - o iubire mult mai profundă, infinit mai măreaţă decât orice sentiment parental sau formă de iubire umană. Isus ne-a demonstrat forţa acestei iubiri divine - când şi-a dat viaţa pentru semenii săi.

[4] Din Cântece Cosmice; poemul "Unde-i Iubirea?", de Paramahamsa Yogananda: "În această lume, o Mamă, nimeni nu mă poate iubi. În lumea Ta nimeni nu ştie cum să mă iubească. Unde-i iubirea pură şi veşnică? Unde-i iubirea care izvorăşte necontenit? Acolo sufletu-mi tânjeşte să trăiască."

În afara lui Dumnezeu şi a Maestrului, nimănui nu-i pasă de sufletul meu. Maestrul meu preaiubit mi-a stat întotdeauna alături şi m-a păzit de ignoranţă şi orbire - însă a făcut-o prin a-mi insufla în inimă iubire. Din iubirea Sa neţărmurită mi-a dăruit înţelepciunea de care mă bucur astăzi. Şi acum pot vedea acei ochi minunaţi în care nu strălucea nimic altceva decât Iubirea Supremă.

Dumnezeu ne iubeşte prin toţi cei care ne iubesc; de aceea, cu atât mai mult, trebuie să-I fim recunoscători Tatălui că ne-a dăruit o mamă şi un tată, prieteni buni, o familie, şi învăţători care să ne arate calea către Templul Celest. Iubirea mamei se apropie cei mai mult de perfecţiunea iubirii Divinului, deoarece ea ne iartă toate greşelile şi ne iubeşte chiar şi atunci când toţi ne dispreţuiesc. Dar Iubirea Supremă îşi găseşte expresie perfectă în iubirea unui guru adevărat. El ne iubeşte absolut necondiţionat; iar din a sa iubire sublimă ne instruieşte şi ne disciplinează întru bunăstarea veşnică a sufletelor noastre. Deşi îmi voi iubi mereu părinţii, iubirea pentru Gurul meu este supremă.

Iubire adevărată sau iubire egotică?

Fiecare acţiune trebuie înfăptuită prin iubire - prin iubire de Dumnezeu şi iubire pentru tot ce există. Pentru o persoană obişnuită este dificil să diferenţieze între o dorinţă pentru binele celorlalţi şi o dorinţă pentru binele personal. Adeseori, mulţi dintre cei care sunt bine intenţionaţi şi care au impulsul să-şi ajute şi să aibă grijă de semenii lor, fără să-şi dea seama, ajung să se lase derutaţi şi controlaţi de iubirea egotică. Când dorinţa pentru binele personal a dispărut definitiv din conştiinţă, iar în suflet vibrează doar imboldul de a-i ajuta pe toţi, atunci îşi face apariţia înţelepciunea - moment în care vei gusta pentru prima dată din nectarul iubirii divine.

Iubirea adevărată se manifestă printr-un interes autentic de a observa şi a le ajuta pe celelalte suflete să progreseze spiritual. Simpla intenţie de a dărui bunuri sau bani, ori de a-i feri pe cei apropiaţi de rele, nu este suficientă. Prin aceasta nu-i vei ajuta decât pentru o scurtă perioadă de timp. Oricât de neplăcut ar fi să-i spui unui prieten că greşeşte, dacă o faci cu iubire şi sinceritate, mai devreme sau mai târziu el va înţelege şi te va respecta pentru ajutorul pe care i l-ai dat. Niciodată nu trebuie să fii de acord cu cei care greşesc, fie ei rude, prieteni sau necunoscuţi. A trece cu vederea peste fărădelegi înseamnă a-ţi încătuşa sufletul şi a atrage asupra-ţi rezultate dezastruoase. De asemenea, nu încerca să lupţi împotriva celor care greşesc, pentru că nu aceasta-i modalitatea prin care îi poţi convinge. Singura cale este iubirea. Spune ceea ce ai de spus, o dată, de două ori, şi apoi înlătură-ţi acel gând din minte. Fii umil şi eliberează-ţi inima de furie sau mânie, de ură sau resentimente. Tot ce trebuie să spui este: "Să aşteptăm şi vom vedea. Timpul ne va arăta." Într-adevăr, timpul le rezolvă pe toate; iar dacă între prieteni s-a înfiripat o înţelegere profundă, nu va apărea nici un reproş, nici o atitudine de genul: "Vezi, eu am avut dreptate şi tu ai greşit."

Aceasta este unica mea dorinţă: ca toţi oamenii să înveţe să iubească şi să trăiască numai în spiritul prieteniei şi dăruirii. Iată atitudinea pe care o doreşte Dumnezeu de la noi. Nimic nu ne poate împlini şi mulţumi mai mult decât iubirea divină. Este sublimă - şi este realitatea noastră. Puţini o cunosc în toată splendoarea ei, însă nu există suflet care să nu fi avut o străfulgerare, o licărire a ei, atunci când este foarte, foarte fericit şi simte unitate şi frăţie cu tot ce-l înconjoară - când oamenii, indiferent de relaţiile de sânge, se iubesc necondiţionat în templul Tatălui lor.

Ataşamentul nu poate forma legăturii spirituale

Cu toţii ne-am adunat aici pentru a călători împreună o scurtă vreme. Apoi, fiecare porneşte în direcţia sa; însă dacă în sufletele noastre a încolţit iubirea divină, indiferent cât de mult ne vom înstrăina, ne vom întâlni negreşit în împărăţia lui Dumnezeu. Nu putem să rămânem prea mult timp despărţiţi, deoarece legătura noastră s-a format prin iubire. Ataşamentul nu poate forma legăturii spirituale. Natura dansează necontenit acest danse macabre, dansul morţii. Iubirea însă dăinuie morţii şi învinge ravagiile timpului. Pe toţi aceia pe care i-am iubit în trecut, în viaţa prezentă sau în cele trecute îi iubesc şi acum la fel de intens.

Ataşamentul produce rezultate catastrofale, fiindcă este foarte restrictiv şi coercitiv. Imediat după naştere, o mamă începe să simtă din ce în ce mai multă iubire pentru pruncul ei, dar acest sentiment îi este impus de natură, fiindcă altminteri nu ar simţi imboldul să-şi îngrijească bebeluşul. Constrângerea de a ne iubi familia este o primă lecţie din care trebuie să învăţăm să ne dezvoltăm iubirea şi să o împărtăşim tuturor, necondiţionat. Pe de altă parte, ataşamentul distruge iubirea familială şi toate formele de relaţii interumane, deoarece este exclusivist şi posesiv. Iubirea adevărată este impersonală şi neţărmurită; ea ne insuflă în inimi unitate, dăruire şi înţelepciune. Arareori, iubirea autentică este resimţită şi în viaţa obişnuită, dar de fiecare dată este mutilată foarte rapid de familiarism şi lipsa respectului.

Este necesar ca fiecare suflet să înveţe să-şi iubească necondiţionat familia, prietenii, colegii, naţiunea şi pe toate celelalte popoare. Patriotismul e minunat, însă dacă el conduce la agresivitate şi agresiune este total greşit. Naţiunile Pământului trebuie să fie foarte atente la naţionalismul izvorât din egoism. Cât de multe naţiuni au fost distruse de asemenea sentimente false. De pildă, India - una din cele mai mari naţiuni ale lumii. Din punct de vedere karmic, bogăţiile şi puterea ei au fost anihilate de dominaţia străină, apărută în perioada când egoismul clasei conducătoare a început să susţină puritatea rasei, cu ideea "noi suntem arieni", divizându-i şi înjosindu-i pe oameni în caste inferioare şi superioare. Din fericire, cu ajutorul spiritualităţii, India îşi va recăpăta statutul de care s-a bucurat cu multă vreme în urmă.

Iubirea perfectă pentru familie, pentru prieteni, pentru naţiuni şi pentru întreaga umanitate - iată ce înseamnă iubirea lui Dumnezeu: o trăire imparţială prin care simţi că eşti gata chiar şi să mori pentru semenii tăi.

Acum, în timp ce mă bucur întru Dumnezeu, aici în Encinitas, El mi-a arătat că v-am cam neglijat.[5] Acest simţ al îndatoririi spirituale, născut din iubire de Dumnezeu şi din iubire pentru tot ce există, m-a readus printre voi. Eu nu am altă dorinţă decât să muncesc pentru Dumnezeu; unica mea ambiţie este munca întru gloria Tatălui Ceresc, fiindcă Dumnezeu este cel care ne-a adus aici.

[5] De la reîntoarcerea sa din India, în 1936, Paramahamsaji şi-a petrecut majoritatea timpului în sihăstrie, în centrul de meditaţie din Encinitas, unde a lucrat la scrierile sale.

Aceasta este cea mai măreaţă oportunitate pe care o poate avea un om - de a i se oferi ocazia să muncească pentru Stăpânul Suprem. După ce noi nu vom mai fi pe acest minunat pământ, multe suflete vor vizita Encinitas-ul şi vor simţi vibraţiile noastre. Fiecare undă vibratorie bună este un semn al vieţilor noastre eterne, o bornă pentru posteritate. Shakespeare nu mai este, Lincoln la fel, dar ei ne-au dăruit o mică parte din vieţile lor nemuritoare - aşa cum au făcut-o Maestrul meu şi toţi Paramguru ramurei Kriya Yoga. Cât timp va exista această planetă, vibraţiile sufletelor măreţe vor dăinui şi-i vor ajuta pe oameni; iar când Pământul îşi va încheia existenţa, toate aceste "urme pe nisipul timpului" se vor odihni în templul Tatălui.

Cooperare şi întrajutorare pentru bunăstarea tuturor

În orice instituţie socială, libertatea omului este restrânsă de lege şi reguli. Într-o comunitate, fie ea o familie, un centru de meditaţie, o mănăstire, toţi au datoria să-şi sacrifice interesele şi dorinţele personale pentru binele tuturor. De asemenea, acolo nu trebuie să primeze idei sau concepte de superioritate şi inferioritate - ideal este să cooperăm unii cu ceilalţi şi să ne ajutăm reciproc, pentru că numai aşa vom da naştere armoniei, echilibrului şi forţei unitare.

Dorinţa lui Dumnezeu este scrisă pe firmamentul eternităţii - şi aşa va rămâne pentru toate timpurile care vor veni. Ce doreşte El de la noi? În primul rând să-L mulţumim pe El şi de-abia apoi să ne îndreptăm atenţia asupra oamenilor. Bineînţeles, prin satisfacerea fiinţei umane este mulţumit şi Dumnezeu, dar acest efort nu poate fi făcut la întâmplare, ci cu înţelepciune şi discernământ.

Este atât de încântător să fii bun şi umil. Egoismul este respingător; pioşenia şi modestia stârnesc admiraţie şi respect în inimile celorlalţi. Un om cu adevărat modest şi umil exercită o influenţă spirituală foarte profundă asupra semenilor săi; el resimţind în suflet satisfacţie, mulţumire şi împlinire. O fiinţă atât de rară va şti că a făcut tot ce-a putut mai bine pe acest Pământ. După cum a afirmat şi măreţul avatar Rama: "Eu sunt Rama, cei al cărui tron se află în inimile tuturor." Adevăraţii regi şi împăraţi sunt acele persoane care sunt suverani în inimile lor. Nimeni nu se poate lăsa condus de egoism dacă în inimă-i este întronat Dumnezeu.

Dezvoltarea Asociaţiei [Realizării-Sinelui / Yogoda Satsang] îmi confirmă speranţa că toţi resimţiţi în inimi ceea ce-am cântat şi eu: "Unde-i iubirea care izvorăşte necontenit?" Puterea iubirii este supremă; nimic nu poate învinge iubirea. Iubirea este cuceritoarea inimilor şi sufletelor noastre. Mă bucur imens când văd că ne îmbăiem cu toţii în acest ocean infinit de iubire şi înţelegere. Sora Gyanamata[6] şi Sfântul Lynn dau dovadă de o înţelegere cum nu am crezut că voi vedea vreodată. De câte ori vin oaspeţi în ashram, sora, fără să-i spun nimic, îşi părăseşte camera şi îşi stabileşte reşedinţa provizorie în spălătorie. Ce suflet rar şi minunat! Dacă îl păstrăm mereu pe Dumnezeu în inimă, nu peste mult timp vom ajunge în acel tărâm unde nu vor exista absolut nici un fel de neînţelegeri - atunci sufletele şi minţile noastre vor fi limpezi şi pure ca un diamant.

[6] Sri Gyanamata ("Mama înţelepciunii") a fost printre primele sannyasine iniţiate de Paramahamsa Yogananda. Paramahamsaji i-a lăudat şi preamărit adeseori sfinţenia şi spiritualitatea. Viaţa acestei sfinte şi învăţăturile ei spirituale sunt prezentate pe larg în Dumnezeu Unicul: viaţa şi scrierile unei sfinte (publicată de Societatea Yogoda Satsang din India).

Cu toţii ne aflăm aici pentru a ne desăvârşi iubirea întru Dumnezeu şi pentru a ne elibera de dorinţele egotice. Dumnezeu este iubire şi Iubirea este Dumnezeu. De aceea, orice ar spune ceilalţi şi oricum am fi priviţi, nu trebuie să luăm lucrurile prea în serios. Când cineva nu te înţelege, sau nu vrea să te înţeleagă, priveşte-l cu iubire şi respectiva persoană se va transforma pe loc.

"Tot ce-am spus, am spus din inimă"

Ceea ce afirm nu sunt vorbe goale, ci este exact ceea ce simt în fiecare fibră şi celulă a fiinţei mele. Poate că mi-ar fi fost mai uşor să păstrez tăcerea, ori să trăiesc în solitudine împreună doar cu Dumnezeu, însă Tatăl Ceresc mi-a cerut să-i ajut pe copiii Săi. De aceea, dacă v-am greşit vreodată ignorându-vă, vă rog să mă iertaţi. Conştiinţa îmi este curată şi nu am pentru ce mă teme, fiindcă tot ce-am spus, am spus din inimă, având în suflet unica dorinţă de a-L mulţumi pe Dumnezeu.

Să ne rugăm împreună: "Tată Ceresc, dă-ne nouă iubire pentru toate fiinţele şi ajută-ne să punem în practică iubirea Ta, cu sinceritate şi deplină dăruire unii faţă de ceilalţi. Fie ca toţi copiii Tăi să se bucure pentru eternitate de veşnicia sufletelor lor, întru slava şi gloria Ta, o Doamne, Tu care eşti Iubirea iubirilor."

Dumnezeu mi-a dăruit o minunată viziune asupra întregii lumi, chiar acum, în timp ce vorbesc. El a spus: "Eu vă iubesc pe toţi şi v-am oferit libertatea de a Mă iubi, ori de a-Mi ignora prezenţa. Dar indiferent că Mă iubiţi, ori mă ponegriţi, iubirea Mea pentru voi rămâne nealterată. Deşi îmi dăruiesc lumii iubirea, oamenii continuă să se distrugă unii pe alţii, preferând să se urască şi să se ucidă reciproc - dar Eu tot îi iubesc. Ei îmi pot simţi iubirea foarte uşor: este îndeajuns să privească în templele inimilor lor. Această iubire o simt pentru toate naţiunile şi civilizaţiile, indiferent de greşelile sau păcatele lor. Aceasta este iubirea pe care vreau să o cultivaţi - astfel încât să puteţi simţi şi înţelege Iubirea Mea pentru voi.

Prieteni, iată ce vrea Dumnezeu de la noi. Acesta este mesajul Său. El ne iubeşte indiferent de faptele noastre - deşi răul pe care ni-l facem singuri prin acţiuni greşite îl întristează foarte mult. Noi suntem copiii Săi şi, cât timp trăim în aceste firave trupuri, avem datoria să-I împărtăşim adevărul şi iubirea. Este necesar să fim asemeni copiilor: buni, netemători, simpli şi deschişi. Fie ca noi toţi să ne umplem inimile şi sufletele cu iubire pentru Dumnezeu şi pentru întreaga Sa creaţie.