<  "Aham-sphurana" index

CUVÂNT ÎNAINTE

la cartea "Aham-sphurana"
al traducătorului Răzvan A. Petre

coperta Aham Sphurana

Cartea «AHAM-SPHURANA - sclipiri de Jnana de la Sri Ramana Maharshi. Un jurnal conţinând conversaţii cu Maestrul nepublicate până în prezent» (apărută în anul 2021) conţine notiţele unui devot al Marelui Înţelept luate în perioada iulie-decembrie 1936 la ashramul din Tiruvannamalai, India. 

Acestea sunt câteva poveşti cu şi despre Ramana Maharshi (1879-1950) care reproduc vorbele celebrului înţelept cu suficientă precizie ca să reclădim în imaginaţie prezenţa avatarului divin, trezindu-ne, poate, fiorul mistic al Absolutului. Unele idei se regăsesc şi în alte cărţi de, cu şi despre Ramana, iar altele sunt inedite, neaşteptate, interesante, răvăşitoare, mobilizatoare, mângâietoare, trezindu-ne recunoştinţa.

Chiar dacă a trăit într-o altă cultură şi a murit de câteva decenii, Ramana Maharshi rămâne un reper pentru abandonul de sine, pentru non-identificarea cu corpul fizic. Citindu-i cuvintele, ţi se întăreşte convingerea că aşa arată fericirea. Chiar şi martorii recunosc că era mereu fericit. Este incredibil cum un om cu o educaţie sumară putea să facă faţă oricărei discuţii şi oricăror pretenţii din partea vizitatorilor săi. Asta n-ar fi fost posibil fără un fir direct cu Atotcunoscătorul.

Pentru oamenii interesaţi de spiritualitate, Bhagavan Ramana a fost o persoană sfântă, un mare guru. Nimic mai fals! Încă de la vârsta de 16 ani, Ramana nu a mai fost o persoană, ci doar o marionetă în mâna Divinităţii – cu alte cuvinte, era o non-persoană sfântă (sper ca cititorul avizat să guste expresia!). Iar în cealaltă privinţă, Ramana a fost realmente un guru doar pentru câţiva, care au devenit şi ei non-persoane. Restul, imensa majoritate, după ce ieşeau de sub vraja ashram-ului, îl vedeau doar ca pe un fel de călugăr pe jumătate despuiat, vorbind în dodii şi dând sfaturi inaplicabile. Desigur, este o falsă imagine şi aceasta, dar inevitabilă.

De fapt, Ramana vorbea mereu foarte logic şi normal din punct de vedere nondualist. Îşi adapta mesajul în funcţie de personajul din faţa sa: deseori glumea, alteori vorbea mai grav, uneori era laconic, alteori dezvolta pe larg subiecte metafizice complicate, folosea exemple simple etc.. Nu putem lua ca literă de lege orice propoziţie rostită într-un anumit context – cu excepţia „Ajata-Advaita” (Nu există decât Unicul necreat).

Că sfaturile sale erau discutabile, a recunoscut-o chiar el, în unele ocazii. Din moment ce Sinele este deja perfect realizat, ce sfaturi pot duce la Realizarea Sinelui?! Este o absurditate, dar oamenii nu înţelegeau asta şi aveau nevoie de îndrumări, pe care Divinul li le dădea, din compasiune, prin gura lui Ramana. Să nu uităm: Sinele, Gurul (în acest caz, Ramana) şi Dumnezeu sunt sinonime, fiindcă numai El există. Ramana nu se considera un guru, vidul din mintea sa era perfect. Poţi numi maestru pe o „păpuşă divină”?! Poţi, dar numai cu mult umor divin.

Inclusiv tehnica de iluminare, doar la puţini a dat roade. De ce? Din cauza dozei de Graţie. Fără Graţia Divină, omul nu poate pricepe nondualismul deloc. Cu puţină Graţie, poate pune în aplicare cu succes sfaturi nondualiste. Iar cu mai multă Graţie, omul se iluminează spontan. Dumnezeu face posibile toate situaţiile, picurând doze diferite de Graţie în viaţa oamenilor...

< Sus >

Cine sunt eu?

Ramana a rămas cunoscut lumii şi prin metoda sa de investigare de sine „Cine sunt eu?”. Deşi este simplă, nu toată lumea o înţelege. Să facem puţină lumină.

Este suficient să îţi pui această întrebare o dată, o singură dată, după care răspunsul intuitiv vine imediat prin starea de vid, şi se poate traduce prin cuvintele: „Eu sunt nimic” sau, şi mai corect, „Eu nu există”. Orice alt răspuns mai spectaculos am aştepta, suntem deja pe o cale greşită.

Dar, dacă ştim deja răspunsul, de ce să ne mai punem întrebarea?! N-ar fi mai clar să rostim din start „Eu nu exist” ?!

Ramana explică faptul că acele afirmaţii celebre din Upanishade („Tat Tvam Asi” – Tu eşti Acela sau Aşa eşti Tu; „Aham Brahmasmi” – Eu sunt Brahman, Divinul; Acest Sine (Atman) este Brahman; Brahman este unic, fără secund; Eu sunt Asta etc.) nu trebuie rostite mecanic, ca o mantră. Ele nu au niciun sens când sunt rostite de către un om neiluminat, însă apar spontan şi sunt adevărate numai în gura celui iluminat. Cu alte cuvinte, nu are rost să aplicăm principiul gândirii pozitive ca o metodă de a ieşi din mintea egotică.

Dar ce putem spune despre afirmaţia mai directă „Eu nu exist” sau, şi mai corect, „Eu nu există” ?

Păi, dacă le-ar fi dat această „reţetă” oamenilor de atunci, nu l-ar mai fi vizitat nimeni pe Ramana. L-ar fi luat de nebun, bineînţeles. Oare câţi astfel de „sfinţi nebuni” nu au rămas necunoscuţi tocmai fiindcă au rostit prea direct Adevărul?! Amintiţi-vă zicerea „Adevărul umblă cu capul spart”! Astăzi, lucrurile s-au schimbat, căutătorii spirituali au un intelect mai rafinat şi pot pricepe orice, oricât de absurd ar părea.

Pe de altă parte, ca orice afirmaţie nondualistă, este alunecoasă, putând fi interpretată eronat de către mintea egotică. Mergând la extrem, unele persoane ar putea căpăta probleme psihice, dacă se concentrează puternic asupra vreunei idei radicale de acest tip. Poate că acesta e motivul pentru care Ramana nu a recomandat-o direct. Întrebarea „Cine sunt eu?” nu supune la niciun risc pe cei nepregătiţi, dar oferă imediat răspunsul celor maturi spirituali. În acest din urmă caz, este doar un memento a ceea ce aspirantul intuieşte deja. Nu aduce nicio „informaţie”.

În concluzie, oricine poate aplica interogarea de sine, dar nu oricine se va ilumina prin ea. Tot Ramana spunea că e nevoie şi de Graţia Guru-lui (a lui Dumnezeu, adică). În plus, nu dezaproba nicio altă metodă sau inspiraţie pe care o pot primi căutătorii spirituali. Totuşi, în unele ocazii, a avertizat că există pericolul deturnării de la scopul suprem al realizării Sinelui pe căi precum raja-yoga, kundalini-yoga, tantra sexuală. El recomanda numai Jnana-yoga şi Bhakti-yoga (renunţarea la sine şi abandonul de sine). Încuraja şi practica rămânerii fără gânduri, bine-cunoscută în yoga sau mindfulness, în speranţa că, eventual, va deschide porţile Sinelui. Meditaţia fără gânduri aduce, într-adevăr, o stare de calm plăcut, dar nu este o reţetă sigură pentru iluminare; şi nici „rămânerea în prezent” nu este.

Pe de altă parte, în sufletul matur spiritual, care s-a săturat de capcanele imaginaţiei, nevoia compulsivă de a gândi începe să se stingă de la sine. El intuieşte că fiecare gând legat de propria persoană îl leagă de samsara. Vairagya sau renunţarea la lume înseamnă, în primul rând, renunţarea la credinţa în „valoarea” şi „importanţa” gândurilor proprii. Este un proces spontan şi neforţat în preludiul iluminării nonduale, care poate lua, uneori, şi forma meditaţiei formale.

Multe conversaţii pe care le poartă Ramana cu vizitatorii săi par dialoguri absurde sau jocuri de cuvinte, deşi urmează neabătut o logică. Unii vizitatori nu ştiau nimic despre nondualism, alţii veneau cu prejudecăţi savante, iar alţii, pentru a-şi rezolva nişte probleme materiale sau psihice. Tuturor le recomanda practica „Cine sunt eu?”, pentru a nu pleca cu mâna goală şi a le satisface dorinţa irepresibilă de a „face” ceva spiritual. Există însă şi cuvinte de mare profunzime, care ne pun pe gânduri şi astăzi. Le datorăm nu numai Graţiei Guru-lui, ci şi înaltului nivel spiritual al discipolilor care l-au stimulat pe Ramana să le dezvăluie. Sperăm ca cititorul să aibă răbdare să le descopere printre aceste pagini inedite.

< Sus >

ramana maharishi

Ramana Maharshi

Abandon de sine şi Renunţare la sine

Abandonul de sine şi renunţarea la sine au sensuri uşor diferite, dar Ramana le considera, practic, sinonime. Una se poate potrivi mai bine decât cealaltă unei personalităţi individuale.

Sharanagati înseamnă abandon de sine (este calea Bhakti, devoţională). Sloganul potrivit ar fi „Sunt aici pentru Tine, pentru bucuria Ta”. Este o atitudine cunoscută în creştinism şi alte religii, când credinciosul se predă în braţele lui Dumnezeu, acceptând Voinţa divină, oricare ar fi ea. Este o credinţă absolută în Dumnezeu, dobândită mai ales după ce propriile eforturi au dat greş.

Vairagya înseamnă renunţare la sine (este calea Jnana, a cunoaşterii Sinelui). Sloganul potrivit este „Nu vreau nimic şi sunt nimic”. Nu are legătură cu niciun Dumnezeu, fiind o atitudine provenind din yoga, buddhism, advaita vedanta. Se renunţă, pur şi simplu, la ideea de „sine uman”, la acest fals eu, cu toate dorinţele sale înşelătoare şi care nu se sfârşesc niciodată. După cum spune Ramana, „vairagya este convingerea matură că samsara este zadarnică, nefolositoare și lipsită de sens sau scop”.

Ambele concepte pot conduce însă şi la erori.

Unii se limitează să renunţe la anumite activităţi sau obiceiuri (ascetismul), dar nu bagă de seamă că dorinţa pentru ele nu a dispărut din minte, provocându-le mari neajunsuri şi, practic, anulându-le mare parte din efortul spiritual.

Alţii consideră că, odată ce spun că „s-au predat lui Dumnezeu”, li se vor rezolva toate problemele, numai că ei nu capitulează cu adevărat. Doar fac un troc din buze cu Dumnezeu, un contract la rece. Iar când problemele persistă, se întreabă de ce.

Ramana lămureşte toate aceste aspecte în dialogurile sale şi, practic, unifică cele două concepte într-unul singur, care se aplică tuturor căutătorilor spirituali.

Luaţi renunţarea la sine ca pe o descriere a stării de Jnana (eliberare nonduală), nu ca pe o „reţetă” pentru eliberare. Căci ea nu este nici acel devotamentul orbesc faţă de o persoană dragă, nici abnegaţia altruistă pentru cei oropsiţi. E vorba de abandonul necondiţionat şi total al iluziei în faţa Realului... Şi totuşi, când începe să apară renunţarea la sine, chiar incompletă, este un semn clar că Realizarea se apropie. Începe să se facă prezent Harul.

Uneori, după trezirea iniţială (numită aici aham-sphurana), apar regrete că eul începe să moară inevitabil. Dar cine regretă, cine se agaţă de viaţă? Nimeni, propriu-zis. Doar nişte tendinţe mentale nu mai pot rula, se simt blocate şi generează în corpul-minte un disconfort trecător. Când aceste tipare mentale se şterg complet, se spune că a dispărut eul. Simplu. Eul nu existase, de fapt, niciodată, ci fusese doar un miraj creat de nişte samskaras şi vasanas [tipare şi tendinţe mentale], iluzorii şi ele.

Samskaras şi vasanas

Ştiinţa multimilenară yoga are mulţi termeni specifici, care definesc realitatea metafizică şi psihologică invizibilă. De exemplu, samskara desemnează o întipărire mentală elementară, care, în psihologia modernă ar avea echivalentul de engramă. Samskara are cam acelaşi sens cu vasana, care semnifică o tendinţă mentală, impulsul inconştient către un anumit comportament – într-un cuvânt: o condiţionare mentală.

Nenumăraţi învăţaţi şi maeştri orientali, printre care şi Ramana, explică comportamentul uman prin acţiunea acestor vasanas (sau vasane, dacă preferaţi pluralul în limba română), unele păstrate din vieţile anterioare sub formă de informaţii subtil-energetice. Ansamblul tuturor acestor vasanas formează ego-ul uman. Odată cu eliminarea lor treptată, acesta se diminuează, până dispare definitiv – prin iluminarea nonduală.

< Sus >

Consideraţii lingvistice

Nondualitatea este foarte simplă, dar din cauza lipsei unor cuvinte potrivite, poate părea complicată. Pentru a umple acest gol, nondualiştii încearcă să dea nişte sensuri specifice unor cuvinte obişnuite.

Sinele şi eul

Pentru a desemna Sinele („Self”, în engleză), Ramana foloseşte deseori expresia „eul-Eu” („I-I”, în engleză) sau „eu-sunt-Eu” (spre deosebire de „eu-sunt-corpul” sau ego-ul). Evident, există o diferenţă fundamentală între „eu” (ego, sinele uman, micul sine etc.) şi Sinele Divin. Ramana face diferenţa dintre conştienţa-obiectivă şi Conştienţa-subiectivă. Prima se referă la observarea obiectelor, fiinţelor şi fenomenelor din lumea exterioară, iar a doua, la sentimentul de pură Existenţă (sat, în sanscrită, ca în celebra expresie sat-chit-ananda). Conştiinţa este una singură: când este orientată spre exterior se numeşte „minte”, iar când se orientează spre sine se descoperă a fi Conştiinţă pură.

Să nu ne lăsăm însă induşi în eroare: Sinele sau Conştienţa-subiectivă-menţinută-fără-efort-şi-involuntar (când este menţinută cu efort se numeşte savikalpa samadhivezi capitolul dedicat) nu este totuna cu conştiinţa-de-sine din perspectivă psihologică. „Conştiinţa-de-sine” este o altă sintagmă pentru senzaţia de eu sau ego. Dar nu putem sesiza diferenţa decât după ce avem parte de prima trezire nonduală. Iar diferenţa este următoarea: conştiinţa egotică e situată într-un centru, încadrat de obicei în trupul fizic, în jurul căruia se află tot restul lumii. În schimb, pura Conştiinţă nu are niciun centru, iar trupul este cuprins în ea.

Sinele Divin este un fel de spaţiu gol, în care este permis să existe orice obiect, fiinţă, fenomen, idee (inclusiv ciudata idee de „eu”, ca fiinţă separată, autonomă). Sinele nu are nicio calitate, niciun atribut din punctul de vedere al minţii. Pe de altă parte, el conţine potenţial tot ce a existat, există şi ar putea vreodată exista. El este Dumnezeul-Absolut, unica Realitate. Orice altceva este un fel de vis al Acestuia. Lumea este un vis, cu observaţia că în visul lumii se respectă legea cauzalităţii, deci este un vis „cu corset”.

Încă o mică observaţie. În discuţiile nondualiste apar situaţii când e nevoie de menţionarea ipoteticului plural de la Sine. Unii folosesc barbarismul „Sine-uri”, care sună ca naiba. Propun aici o altă variantă: un Sine, două SINEŞI. Dex-ul atestă sineşi ca variantă învechită a lui sine (de unde provine, probabil, şi dativul sieşi). Iar în nondualism se afirmă clar că nu există decât un singur Sine, Dumnezeul-Absolut, unicul fără secund. Folosind Sineşi ca plural, împuşcăm doi iepuri dintr-un foc. 😊

Realizarea Sinelui

O altă menţiune importantă: în textele nondualiste apare deseori sintagma „Self-realization”, care se traduce, de obicei, prin Realizarea Sinelui sau Realizarea de Sine. În limba engleză, realization are mai multe sensuri posibile: 1) împlinirea unei dorinţe; 2) înfăptuire practică; 3) înţelegere mentală. Niciunul dintre aceste sensuri nu are legătură cu Sinele. Nu se pune problema ca discipolul muritor să poată „genera” cumva Sinele etern printr-o acţiune sau a-l „obţine” prin dorinţă (cine ar mai fi acolo ca să-L obţină?!). Şi nici nu e vorba doar de o înţelegere teoretică a ce este Sinele. Descrierile Sinelui sunt extrem de vagi şi prezintă mai mult ce NU este decât ce ESTE. Sinele trebuie cunoscut experienţial, direct, printr-un gen de auto-transformare.

Un cuvânt mai potrivit pentru acest fenomen ar fi Revelarea Sinelui, fiindcă Sinele se dezvăluie singur, odată cu îndepărtarea sinelui egotic. Rog cititorul să reţină această formulare, căci în traducere am păstrat forma englezită de „realizare”, mult mai vehiculată.

Mic glosar de termeni frecvenţi

Maharshi (alteori scris Maharishi) – „Mare înţelept”, termen atribuit lui Ramana când se discută sau se scrie despre el. (De fapt, pe româneşte ar trebui scris Măharîşi...)

Bhagavan – adresare plină de veneraţie a vizitatorilor direct către Ramana. Semnifică o întrupare a lui Dumnezeu sau avatar divin.

Vichara – investigaţia de sine sau investigarea eu-ului, tehnica pe care Ramana o propunea vizitatorilor săi pentru a li se revela Sinele Divin. Uneori apare scris şi atma-vichara. Deşi atman înseamnă Sine Divin, tehnica nu se referă la „investigaţia Sinelui”, ci la cercetarea sinelui uman (ego) care poate, eventual, revela că nu există şi nu a existat niciodată vreun „ego”.

Aham-sphurana – literal: pâlpâirea, licărirea, sclipirea, pulsaţia Sinelui. Este o primă revelare a Sinelui, care însă e instabilă, temporară, acoperită rapid de zgomotul minţii egotice. Ramana spune că se numeşte aşa fiindcă „mintea subtilă simte Inima (Sinele) ca o vibraţie pulsatorie”. El recomandă repetarea şi adâncirea voluntară în această experienţă. Ramana a avut experienţa Sphurana la vârsta de 16 ani, care, în cazul său, a devenit permanentă, iar simţul eu-lui a murit; trupul a devenit o simplă unealtă în mâna Atotputernicului şi a fost umplut cu extaz.

Dimpotrivă, neo-advaita afirmă că trezirea nonduală este o Graţie ce nu poate fi provocată la dorinţa micului eu. De fapt, micul eu nici nu-şi poate dori moartea la modul serios, el fiind exclusiv un program de supravieţuire. Tot jocul de-a iluminarea este o înscenare palpitantă a Sinelui însuşi, care se preface că a uitat de sine.

< Sus >

ramana maharshi

Ramana Maharshi

Jnana

Termenul sanscrit Jnana este tradus prin cunoaştere transcendentă, având cu totul alt sens decât cunoaşterea mentală comună, care nu-i decât avidya (ignoranţă, în privinţa nondualităţii). După cum Sinele nu poate fi „înţeles”, nici Jnana nu este o „cunoaştere” în sensul obişnuit. Este vorba de suprema realizare în nondualism. (Iarăşi ne lovim de limitele cuvintelor: orice „realizare” aparţine unei persoane, dar Jnana nu are legătură cu nimeni, fiind un proces natural, de autodezvăluire a Divinităţii Sieşi.)

La solicitarea vizitatorilor săi, Ramana a etapizat atingerea supremei Jnana, astfel: Întâi apare Aham-sphurana (o scurtă străfulgerare a Sinelui – anularea temporară a eu-lui, care este un episod iluminatoriu de câteva secunde sau mai mult chiar). Apoi urmează distrugerea treptată a tuturor vasanas (tendinţelor mentale acumulate în timp), până când eul se stinge aproape complet. Abia în final vine lovitura de ciocan decisivă, care fărâmă definitiv mintea, rămânând doar Jnana sau Sinele.

Trebuie să adăugăm că stingerea treptată a eu-lui este un proces ce poate avea loc şi în lipsa oricărui flash iluminatoriu (de pildă, pe căile spirituale sau ca urmare a necazurilor şi dezamăgirilor vieţii). Orice deziluzie sapă la rădăcina ego-ului. Problema oamenilor este că îşi fac imediat alte iluzii. Nondualismul ne arată cu degetul acest mecanism al auto-înşelării (maya).

* * *

Termenul de „evoluţie spirituală” este deficitar, pentru că Spiritul sau Sinele nu evoluează. Mai potrivită ar fi expresia de „diminuare a ego-ului”, care lasă în urmă un om mai pur, mai nobil, mai sensibil, mai spiritual, mai apropiat de Divin. În acest sens, am putea traduce aham-sphurana şi ca un fel de pâlpâire a eu-lui, aşa cum filează un bec înainte de a se arde.

Am tradus acest termen sanscrit prin „licărire a Sinelui”, deşi nu apare nicio lumină; Sinele sau Brahman este dincolo de lumină şi întuneric. Alteori este denumit „pulsaţie a Sinelui”, în sensul de prezenţă oscilantă, temporară. Din mărturiile unor semeni, în cazul lor, această primă experienţă a rămas şi singura, dar suficientă pentru a le schimba complet şi definitiv viziunea asupra vieţii.

Există şi oameni care au un ego nativ foarte firav. Lor nondualismul li se pare familiar şi pot ajunge rapid la Sine. Reversul medaliei este că astfel de oameni sunt priviţi ca nişte „ciudaţi” de către societate. Din perspectivă nondualistă, societatea umană prezentă este profund bolnavă, adică înstrăinată de Sine.

Nondualismul nu are nicio aplicaţie practică, nu îşi propune să facă ego-ul mai bun, ci să-l ucidă de-a dreptul, fiindcă el e vinovatul pentru suferinţa şi nefericirea omului. Este un mesaj foarte radical şi nu oricine înţelege acest gen de compasiune.

* * *

După o primă trezire nonduală sau episod iluminatoriu, în care eul dispare pentru câteva clipe, urmează o perioadă specială în viaţa omului, care nu-i neapărat o „lună de miere”. Într-un fel, omul începe să trăiască între două lumi. Arderea rămăşiţelor karmice (ştergerea vasanelor) poate fi inconfortabilă pentru unii, dacă au multe de ars. Cu cât procesul avansează, omul devine mai sensibil şi se poate simţi stingher sau deranjat de ceilalţi oameni, care manifestă un ego grosolan.

Dar cel mai grav risc apare când eul s-a rafinat atât de mult, încât pare că a dispărut complet. Atunci, omul s-ar putea crede deja un Eliberat sau Jnani, simţindu-se îndreptăţit să facă orice, fiindcă „el este Dumnezeu”. Este un pericol în care unii au căzut, regretabil, iar apoi au decăzut ca fiinţe umane.

Starea de Jnana nu este deloc un trofeu cu care cineva să se laude. Ba, dimpotrivă, din punctul comun de vedere, este totala pierdere a conştiinţei-de-sine, în care trupul rămâne doar o marionetă în slujba unei Puteri necunoscute. Din fericire, această Putere este divină, dar pentru omul cu ego nu asta contează, ci să-şi păstreze liberul-arbitru şi importanţa de sine.

Când cineva se mândreşte că „el şi-a realizat Sinele”, asta arată că acolo mai există un rest de ego sau câteva vasane puternice, care pot răsturna tot progresul de până atunci, individul proclamându-se „deţinătorul” perfecţiunii. Or, Jnana înseamnă tocmai dispariţia „deţinătorului”.

* * *

Oamenii sunt fascinaţi de puterile paranormale pe care le manifestă unii sfinţi sau maeştri sau iluminaţi. Mai mult ele îi atrag la spiritualitate sau la nondualism decât orice altceva. Există relatări că Ramana a fost văzut în două locuri în acelaşi timp sau că ar fi produs iluminarea unor discipoli sau că ar fi înţeles/vorbit în limbi necunoscute etc.

Cum se poate ca cineva să vorbească o limbă necunoscută? Parapsihologii numesc acest fenomen „xenoglosie” sau vorbirea în limbi, cunoscută la începuturile creştinismului. Spiritualiştii o explică prin încorporarea în medium a unui alt spirit, care cunoaşte bine acea limbă străină. Nondualiştii ar putea-o explica însă altfel.

Deci, cum de Ramana înţelegea limba germană, pe care nu o învăţase niciodată? (Vezi capitolul dedicat puterilor paranormale!) Păi, nici n-o înţelegea!... Iluminatul nu înţelege nimic niciodată, fiindcă în corpul-minte nu mai locuieşte nimeni care să înţeleagă ceva. Şi asta nu-i vreo metaforă!...

Efectiv, Sursa divină se foloseşte de corpul şi mintea iluminatului, pe care o conduce permanent şi impecabil. Desigur, intelectul merge brici, dar e lipsit de voinţă proprie şi de conştiinţă-de-sine. Este un simplu instrument, golit de senzaţia-de-persoană-autonomă, manevrat direct de Dumnezeu. (De fapt, aşa suntem toţi, doar că oamenii obişnuiţi au impresia falsă că „ei” ar dirija lucrurile...)

În cazul discuţiei amintite în germană (sau în alte limbi necunoscute lui Ramana), toate ideile erau cunoscute Sursei şi Ea le introducea direct în mintea lui, precum şi replicile pe care să le dea. Mai mult, tot Sursa introdusese aceleaşi idei şi în mintea elveţianului. Prin urmare, din perspectivă nondualistă, nici măcar nu este un dialog, ci un monolog al Sursei cu Ea însăşi, folosindu-se de două corpuri umane.

Nu Ramana era adevăratul Guru, ci Dumnezeu care se întâlnea cu Sine însuşi. Trei denumiri pentru acelaşi Vid creator: Guru, Sine, Dumnezeu.

* * *

< Sus >

Iluminare şi eliberare

Astăzi sunt prezenţi pe internet mulţi iluminaţi. Putem învăţa câte ceva de la toţi şi de la fiecare. Unii mărturisesc că mintea lor se uşurează tot mai mult, pe măsura trecerii timpului în noua stare a Fiinţei. Se petrece o evoluţie mentală sau o „întruchipare” a iluminării iniţiale, prin care li se şterg automat şi ultimile resturi karmice sau întipăriri mentale (vasanas). Iluminatul (cel a cărui minte nu mai are un „eu”) devine uşor-uşor un eliberat (cel care nu mai are deloc o minte).

Condiţia transcendentă de iluminat nu conferă neapărat competenţe suplimentare în celelalte zone ale cunoaşterii umane, altele decât cele pe care le avea deja dinainte. Omul rămâne acelaşi la exterior, viaţa sa continuă cam la fel, iar opiniile şi preferinţele sale nu au nicio învestitură „specială”, care să salveze planeta.

Iluminatul afirmă: Aici nu există nimeni. Eliberatul spune: Aici nu există niciun gând. Iluminatul a atins impersonalul, dar păstrează urme din vechea personalitate. Eliberatul a atins abisul impersonalului şi se poate manifesta oricum îl dirijează Divinitatea.

Să prezentăm următoarea schemă, extrem de simplă.

Folosind alegoria lui Ramana, există o singură FIINŢĂ care este precum Soarele. Mintea obişnuită este precum reflexia soarelui pe luciul apei dintr-un vas. Ideile nu sunt altceva decât lumină informată, venită direct din Soare. (Doar omul neiluminat crede, în mod eronat, că ideile ies din propriul vas, precum bulele de sifon.)

Mintea iluminată sau pura Conştiinţă este precum raza de soare ce atinge luciul apei din vas. Raza este identică „calitativ” cu Sursa ei, dar, cum am spune noi, diferă „cantitativ” (de pildă, nu are atotcunoaştere universală, dar are o intuiţie perfectă în locul şi momentul prezent). Mintea iluminată este lipsită de senzaţia de „eu”, deci este impersonală, dar mai conţine vasanas, adică unele întipăriri individuale karmice pe cale să se stingă.

Putem vorbi de eliberare după ce dispar toate aceste condiţionări şi rămâne doar Soarele. Eliberarea este nu doar impersonală, ci şi fără atribute sau caracteristici. Sursa însăşi nu este conştientă, ci doar razele ei de lumină devin Conştiente de tot şi de orice.

Totuşi, asta nu înseamnă că omul eliberat se comportă extravagant. Dimpotrivă, Ramana se comporta aşa cum oamenii se aşteptau de la un Mare Înţelept (Maha-rishi): era mereu calm, uşor glumeţ, plin de compasiune faţă de oameni şi animale. Doar învăţătura sa nondualistă era cam „excentrică”...

Ceea ce în spiritualitate se numeşte Spirit sau Sine Superior este mintea individuală iluminată sau pura Conştiinţă, lipsită de „eu”. În schimb, Atman (identic cu Brahman) este Sursa impersonală şi non-individuală a Luminii, auto-creată şi atotcreatoare.

sursa spirit minte

Mintea este reflexia luminii pe luciul apei (mai mult sau mai puţin agitate de condiţionări) din vasul uman; Spiritul este raza de lumină; Absolutul este Sursa luminii, întunericul de dincolo de lumină.

Cine sunt eu? vasul-trup, reflexia pe luciul apei, lumina-conştiinţă ori generatorul de lumină? Aceasta-i întrebarea.

După moartea trupului, lucrurile se clarifică, fiindcă dispare vasul uman. Astfel:

Omul neiluminat simte că îşi schimbă „tărâmul de reşedinţă”. Mintea cu „eu” este condiţionată să aibă un trup, aşa că-l va primi de îndată: un trup astral. Această minte neiluminată se va muta deci în planul astral, plin de forme şi culori, asemănătoare cu cele fizice, dar mult mai vii, mai intense. Dacă balastul condiţionărilor atârnă mai greu, va rămâne într-un subplan astral inferior, iar dacă este mai uşor, se va ridica în astralul superior, aşa-zisul „rai”. Apoi, va recăpăta un trup fizic, prin reîncarnare.

Omul iluminat, odată ce s-a redescoperit a fi Spirit pur încă din timpul vieţii, după decesul trupului, va rămâne tot aşa. Nemaifiind condiţionat de forme, el va trece direct în planul spiritual, fără forme, devenind un „înger”. De fapt, el fusese „înger” şi înainte de moarte, numai că în limitele planului fizic. După moarte, va deveni un înger cu acte în regulă. Îngerii sunt Spirite înalte, care pot lua orice formă este necesară pentru misiunea care li se încredinţează. Au o specializare, dar fiind impersonali, nu au intenţii personale, ci respectă întotdeauna numai poruncile lui Dumnezeu.

Ce va face omul eliberat după ce trupul său moare? Are opţiunea de a se topi în Sursă, fiindcă nu-l mai leagă nimic de Manifestare. Totuşi, poate să rămână ca Spirit îndrumător pentru alte Spirite înalte. Ba chiar se poate întrupa pe Pământ, ca avatar. Are libertatea totală şi puterea absolută, fiind una cu Dumnezeu.

* * *

Ramana Maharshi a fost toată viaţa un eliberat, Jnani, cum spunea el.

Nisargadatta Maharaj, un alt celebru iluminat indian, relatează că, după iluminare, a trăit timp de o lună de zile fără niciun gând, văzându-şi în continuare de afacerea sa (ţinea o tutungerie). Papaji (H.W.L. Poonja), un discipol al lui Ramana, relatează şi el că, după iluminare, a trăit timp de 9 luni de zile fără niciun gând, mergând în continuare la serviciu (era funcţionar de stat). Ce subînţelegem din aceste relatări este că, după acel interval de timp binecuvântat, mintea a revenit, ei rămânând ca maeştri iluminaţi pentru sute de alţi căutători. Asta înseamnă că gândurile au reapărut, dar mult mai reduse cantitativ şi, oricum, fără gândul „eu” şi celelalte gânduri atrase de acest gând primordial. Totuşi, nu este exclus ca, la un moment dat, ei să fi rămas din nou fără gânduri.

Pentru o descriere a acestui proces, vă recomand lectura minunatelor capitole "Trezirea spirituală" şi "Întruchiparea şi iluminarea"- mesaje de la spiritul lui Isus prin Gina Lake. Atenţie la cuvinte: Isus foloseşte termenul de "trezire" pentru ceea ce am numit iluminare, iar termenul de "iluminare" pentru ceea ce am numit "eliberare".

Astfel de du-te-vino sunt posibile între diversele stări iluminatorii. Cunoaştem prea puţine lucruri şi, oricum, singurul reper este Voinţa Divină. În acest sens, vă recomand un studiu fascinant al lui Jeffrey A. Martin, făcut pe un lot important de iluminaţi, cu nişte concluzii bulversante: „Stadiile conştiinţei iluminate”.

Ramana Maharshi rămâne un far luminos şi un rar exemplu de autentic Jnani (eliberat), ale cărui cuvinte, fapte şi atitudini merită să le studiem cu atenţie şi respect. Misiunea sa de avatar a fost să conducă nenumăraţi oameni către Adevăr sau Realitate.

Desigur, Ramana a fost şi va rămâne unic. Nu poţi să-i semeni. Dar dacă vrei şi tu supremul câştig, acceptă suprema pierdere: Pierde-te complet! Devino şi tu o păpuşă de sare care se aruncă în ocean. Desigur, nu stă în puterea ta, dar măcar contemplă această posibilitate... Acesta e singurul scop al acestor traduceri.

Nondualismul nu încurajează cultul personalităţii. E bine să ne păstrăm umorul şi detaşarea, care îl caracterizau şi pe Ramana. În fond, nu există niciun Ramana! El e produsul minţii noastre, hrănite cu cărţile şi fotografiile sale. Noi îi recreăm imaginea în prezent, după cum simţim nevoia. Noi suntem Ramana.

Ramana nu există. Şi nici noi nu existăm. Lumea nu există. Doar Nenăscutul – Ajata Advaita... care visează această lume, în care „noi” suntem personajele visate. Bună dimineaţa!...

Răzvan Alexandru Petre, traducător
23 ianuarie 2024

Citiţi în continuare şi articolul

CREAŢIA, DUPĂ RAMANA MAHARISHI

PS. Aspiranţilor serioşi, înclinaţi către latura pragmatică a spiritualităţii, le recomand un maestru sever, care se numeşte Laurenţiu Marga. Îl puteţi vedea în videoclipul de mai jos. Şi să nu spuneţi că „e prea frumos să fie adevărat!”, fiindcă este adevărat. De data asta, avem un Ramana viu, proaspăt, autentic, pur românesc...

Link direct: https://www.youtube.com/watch?v=fmyWBXLJUnQ

< Sus >