<  Înapoi la Pagina Răzvan Petre

Pastile spiritual-nondualiste

Răzvan-Alexandru Petre

Iluminarea şi astronomia Mesaje potrivite cu fazele evoluţiei spirituale Nondualitatea nu se amestecă cu mintea Puţină nemulţumire este preambulul  Poezia este nondualitate Turista care se pierduse

Î: Cum se poate împăca un căutător spiritual cu faptul că nu a reuşit încă să se ilumineze?

R: Urmărind conferinţele şi dialogurile lui Jim Newman, iluminat neoadvaita (sau Tim Kliss sau altora). Îi va pieri şi frustrarea, şi impulsul de a căuta ceea ce nu se poate găsi.

Iluminarea şi astronomia

În ultimii ani, am insistat în articolele şi traducerile mele asupra iluminării spirituale. Rolul lor este de a lămuri mai bine această chestiune „ciudată”, aparent inabordabilă, sau care, dimpotrivă, pe unii îi obsedează. Totuşi, această claritate conceptuală nu este totuna cu iluminarea propriu-zisă. E adevărat că ne apropiem mai mult de adevăr, dar încă nu ne-am contopit cu el.

Ca să facem o comparaţie, am putea spune că oamenii ce trăiesc la ecuator sunt mai aproape de Soare decât cei de la Cercul Polar. Mai aproape cu 1000 de kilometri. Dar ce contează 1000 de kilometri faţă de imensa distanţă de 150 de milioane de kilometri care despart Pământul de Soare?! Practic, razele Soarelui ajung simultan la ecuator şi la Cercul Polar. Cu alte cuvinte, cel care înţelege mai multe este la fel de ignorant ca cel total ignorant. Prin urmare, nu există vreun motiv real de mândrie spirituală sau intelectuală.

Poate că unii dintre cititori vor răspunde că diferenţa este semnificativă şi se măsoară în căldura pe care o simt oamenii de la ecuator faţă de cei de la Cercul Polar. Adică, ar fi mai bine să nu fii prost sau ignorant.

Aici însă trebuie să-i contrazic. Ştiinţific vorbind, cauza diferenţei de temperatură constă în unghiul diferit sub care intră în atmosferă razele Soarelui. La ecuator, razele intră aproape perpendicular, ceea ce provoacă încălzirea mai intensă a aerului şi o pierdere mai mică de energie până ating solul. În schimb, la poli, razele intră aproape tangenţial, aproape plonjând pe stratul de aer atmosferic, ceea ce determină pierderea energiei lor şi, în consecinţă, o încălzire mai redusă.

Aceeaşi explicaţie este valabilă şi pentru existenţa anotimpurilor. Ele nu se datorează distanţei variabile a Pământului faţă de Soare, ci înclinaţiei axei planetei noastre.

< Sus >

Mesaje potrivite cu fazele evoluţiei spirituale

Cu siguranţă că există ceea ce se numeşte evoluţie spirituală. Parcurgând-o cu succes, devii mai înţelept, mai împăcat cu viaţa, mai fericit cu ce ai, mai blând cu ceilalţi.

Totuşi, adevărata fericire te loveşte abia prin iluminare. Iluminarea sau trezirea spirituală este un fenomen cu mare impact interior, dar imperceptibil din exterior, de către ceilalţi. Atunci îţi dai seama că tot ce ştiai despre viaţă era fals. Mai ales, observi că tu nu exişti şi n-ai existat niciodată ca individ separat de natură (doar corpul-minte este real, dar face parte integrantă din natură). Pare foarte straniu, dar aceasta este trăirea.

Tocmai pentru că ţi se pare atât de stranie, senzaţia poate dispărea destul de repede. Iar când ai pierdut-o, începi să tânjeşti disperat după ea, pentru că s-a dus cu fericire cu tot. Acum eşti în starea de post-trezire sau de pregătire a re-trezirii. În acest moment, evoluţia fenomenului este imprevizibilă. Fie vei rămâne aici toată viaţa, fie iluminarea se va repeta şi stabiliza, după norocul fiecăruia.

Totuşi, chiar şi în faza de iluminare, omul poate evolua în continuare. Nu a ajuns la niciun final, la o culme a spiritualităţii, deşi are această impresie. Evoluţia se continuă. Cu fiecare nou prag depăşit, observă că a mai avansat peste ceea ce credea că este finalul.

Corespunzător fiecărei faze, unele învăţături sau mesaje sunt mai potrivite să fie citite decât altele. Dintre mulţi autori şi mesageri divini, m-am oprit la câţiva, care transmit o esenţă spirituală de bună calitate. Şi alţii sunt bineveniţi şi remarcabili, dar aceştia mi-au atras interesul:

1 - Pentru etapa premergătoare iluminării, în care omul se luptă cu propriul ego pentru a deveni mai fericit şi a aduce lumina în jurul său, recomand învăţăturile lui Isus, prin mediumul Gina Lake, şi ale lui Marius Ghidel.

2 - Dacă mintea s-a copt destul, în apropierea iluminării propriu-zise, recomand mesajul radical al lui Tony Parsons (şi urmaşilor săi spirituali nondualişti, printre care Jim Newman, sau altora care au acelaşi mesaj), alături de descrierea făcută de Isus, prin mediumul Gina Lake.

3 - Pentru post-trezire şi continuarea procesului de eliberare, recomand învăţăturile lui Isus, prin mediumul Gina Lake, şi cele similare ale lui Adyashanti.

În etapa 1 analizezi experienţele specifice dualităţii în mod minuţios şi acţionezi contrar ego-ului, ceea ce te poate ajuta să depăşeşti stadiul dualităţii.

Când ajungi la nivelul 2, în pragul nondualităţii, este o cu totul altă experienţă, care te buimăceşte la început şi-ţi ia ceva timp să o integrezi.

Dacă te afli în etapa 1, probabil că vei respinge automat cele scrise pentru etapa 2, pentru că nici măcar nu le intuieşti sensul. Invers, dacă te afli în etapa 2, vei privi învăţăturile din prima etapă ca nişte simple poveşti, basme pentru copii.

Învăţăturile nondualiste ale lui Isus prin Gina Lake le puteţi citi aici.

Citate şi referinţe din Marius Ghidel puteţi găsi aici.

Despre neoadvaita a lui Tony Parsons şi „urmaşilor” săi spirituali (deşi el nu se consideră un învăţător), puteţi citi aici şi aici. Există mulţi alţi iluminaţi moderni cu acelaşi mesaj radical, deşi nu au legătură cu Tony: Paul Hedderman, Fred Davis, Lisa Cairns etc.

De altfel, am observat că iluminarea spontană devine un fenomen tot mai frecvent chiar şi printre cei total neinteresaţi de spiritualitate. Asta ne arată că „timpul se grăbeşte”, realmente.

Am tradus multe citate din Adyashanti şi le-am presărat prin multe articole.

< Sus >

Nondualitatea nu se amestecă cu mintea

Iluminarea nu are legătură cu mintea. Este un plan cu totul paralel. De aceea, niciun iluminat nu a ajuns vreodată într-un ospiciu de nebuni.

Ospiciile sunt pline cu oameni a căror minte a fost îmbogăţită cu un simţ suplimentar: claraudiţie (auzirea de voci), clarviziune (vederea a tot felul de imagini pe ecranul minţii) etc, dar fără un control pe deplin conştient. Aceste calităţi extrasenzoriale îl controlează ele pe omul respectiv, şi de aici aparenţa de nebunie.

Nu căutaţi în iluminare calea către puteri paranormale! Acestea sunt periculoase pentru minte. Omul poate fi copleşit de ele, fiind preocupat numai de noile viziuni sau voci şi desprinzându-se de planul obişnuit al vieţii.

De aceea, iluminarea nu este deloc periculoasă, deşi este mult mai stranie decât extrasenzorialul. Ea nu se suprapune cu nimic peste minte, nu are nimic în comun cu mintea. Cele două pot coexista armonios, fiindcă nu interferează, sunt planuri total diferite.

În schimb, extinderea capacităţilor mentale interferează cu calităţile mentale obişnuite, şi pot apare confuzii, pierderea lucidităţii, amestecul realităţilor etc.

< Sus >

Puţină nemulţumire este preambulul

Mulţi au primit iluminarea când se simţeau îngrozitor, pentru că nu reuşiseră să o dobândească prin forţe proprii. Alţii au primit-o când erau în culmea disperării din alte motive.

Dar nu e nevoie de multă nemulţumire. Se întâmplă, pur şi simplu, că nu te mai simţi adecvat acestei lumi. Simţi că nu te mai interesează prea mult ce-ţi poate oferi ea. Simţi că există mai mult, ceva dincolo de imaginaţie. Îţi duci viaţa înainte, căci n-ai de ales, dar aspiraţia spirituală te trage afară din lume. Unde? Nici tu nu ştii. Ai vrea să te tragă mai repede, şi de aici poate acea nerăbdare sau uşoară iritare.

Dar totul se face la timpul său divin, când te-ai copt îndeajuns. Dacă eşti prea verde, te-ai putea speria, pentru că nu ţi-ai epuizat încă interesul pentru lumea formelor. N-ai vrea să ţi se ia accesul la ce cunoşti bine. Te interesează poate şi alte lumi, dar nu atât de mult ca să renunţi la ce ştii.

< Sus >

Poezia este nondualitate

Nondualitatea este ca un diamant şlefuit măiastru. În fiecare faţetă se reflectă câte ceva frumos. Pe o latură, nondualitatea pare a fi o filosofie, pe altă latură pare a fi psihologie, pe alta, religie, iar pe alta, pare a fi poezie.

Nondualitatea este poezie pură, este sursa poeziilor. Poezia este imprecisă, aşa cum nici nondualitatea nu poate fi descrisă în cuvinte. Poetul consideră că poezia este totuşi mai exactă decât proza, deşi foloseşte mai puţine cuvinte. Când poetul este contemplativ, foloseşte foarte puţine cuvinte. Când poetul este entuziast, se lasă purtat de un şuvoi de cuvinte inspirate. De fapt, cuvintele poetice au rolul tainic de a te scoate din gândirea obişnuită, de a-ţi bloca mecanismul rutinier al minţii. Abia atunci, poţi intra în tărâmul poeziei pure, nondualitatea.

< Sus >

Turista care se pierduse

Un autocar plin cu turişti în majoritate europeni opreşte într-o parcare din Suedia. Una din turiste de origine asiatică se duce la baie şi îşi schimbă hainele. Când se întoarce, cei din autocar nu o recunosc a fi aceeaşi persoană şi, când autocarul trebuie să plece, dau alarma că a dispărut una din turiste. Toţi încep să o caute pretutindeni, este alarmată şi poliţia. După vreo 2 ore, turista îşi dă seama că, de fapt, pe ea o căutau, pe turista asiatică. (cf. Sam Harris).

Aşa e şi cu căutarea spirituală. Îl căutăm pe Dumnezeu, iar El este chiar sub nasul nostru, se ascunde la vedere.

Acuma, stau şi mă întreb: oare oamenii ăia din autocar nu ştiau să numere? Dar la fel este şi cu omul ignorant spiritual: oare el nu vede care-i Realitatea?!

< Sus >

Răzvan A. Petre
5 noiembrie 2021