ECOURI LA MESAJELE LUI ISUS PRIN TINA S. (2)

Isus putea să supravieţuiască judecăţii lui Pilat. Dar populaţia, învrăjbită de preoţii iudei, a decis salvarea lui Barabas. De ce? Pentru că Barabas era un rebel împotriva regulilor stabilite de romani, pe când Isus era un rebel împotriva regulilor stabilite de religie, care dominau toate sferele societăţii de atunci.

Şi acum este la fel. În faţa unor dificultăţi, oamenii acceptă cu greu să se schimbe interior, preferând soluţiile exterioare de suprafaţă. Resping din răsputeri orice le deranjează confortul psihologic, mai ales când sunt tributari unor dogme. În Occident, oamenii au reuşit să se dezbare de dogmele religioase vetuste, dar au picat în capcana dogmelor materialiste. Din lac, în puţ. Mesajele lui Isus prin mediumii săi ne pun la încercare rezistenţa faţă de înnoirea spirituală. Fără o minte deschisă, vom rămâne, cel mult, nişte Barabaşi de cartier.

Iată ce afirmă Isus într-unul din mesajele sale prin Tina Spalding, în seria de lecţii „40 de zile şi 40 de nopţi cu Isus”: «Dacă Dumnezeu ar fi creat această planetă, nu ar arăta aşa cum arată. Această planetă este un loc al separării.»

Cum să înţelegem acest mesaj puternic? Cel mai uşor este să-l interpretăm metaforic. Ego-ul este cel care are impresia că viaţa este fragmentată şi fiecare formă de viaţă acţionează conform principiului „serviciu-pentru-sine” sau legea junglei. Ego-ul creează războaiele şi nefericirea tuturor, nu Dumnezeu. Aceasta este perspectiva nondualistă.

Unul dintre rolurile încarnării Spiritului în materie este cel de a o înnobila prin însăşi prezenţa lui aici. Şi o poate eleva foarte mult atunci când ego-ul se retrage din prim-planul vieţii individului.

Preocuparea fundamentală pentru ego este să evite neplăcerile cu orice preţ. Preocuparea de bază a Spiritului este să trăiască intens clipa prezentă, cu orice i-ar aduce viaţa, bune sau rele. Pentru ego, valoarea supremă este siguranţa, pentru care sacrifică fericirea şi iubirea; pentru Spirit, valoarea supremă este creativitatea, care nu poate exista fără libertate.

Ego-ul crede că lucrurile lumii îi pot aduce salvarea de lucrurile neplăcute (tot ale lumii), ceea ce este o credinţă iraţională. Lucrurile lumii (obiecte, persoane, fenomene) sunt materializări în planul fizic a unor energii cu frecvenţă redusă de vibraţie, căci altfel nu puteau apărea aici. Atracţia către lucrurile lumii este, de fapt, o intrare în rezonanţă cu frecvenţele joase care stau la baza lor. Niciodată vibraţiile coborâte nu pot genera stări superioare de conştiinţă (fericire, iubire etc). Deci este ilogic să căutăm soluţia insatisfacţiei noastre tocmai în sursa ei. Această planetă, aşa cum vibrează acum, nu este un tărâm divin.

Soluţia vine din planurile superioare, în care Spiritul înoată liber şi fericit. Lucrurile lumii nu ne pot oferi fericirea, fiind brute. Însă, dacă vibrăm în armonie cu Spiritul, atunci putem vedea pretutindeni numai frumuseţe chiar şi în această lume fizică. Desigur, nu lumea se schimbă, ci “frumuseţea stă în ochii privitorului”, cum se spune.

Nu trebuie să ne punem toate speranţele de fericire într-o persoană (copil, partener sentimental, maestru spiritual etc), căci vom fi deziluzionaţi. Acel trup va fi neputincios sau ne va trăda, pur şi simplu. Ca obiect al lumii fizice, corpul se va comporta la o vibraţie joasă, dezamăgitor. Priviţi un cadavru şi veţi pricepe mai bine ce spun: Viaţa nu este biologică! Numai dacă înţelegem că, în spatele corpului, se află Spiritul care îl animă, abia atunci vom intra în relaţie autentică cu persoana respectivă şi cu Dumnezeul din spatele persoanei.

Isus adaugă imediat: «Când priviţi natura, vedeţi că, pentru a subzista, totul depinde de moartea a altceva. Când vă veţi ridica frecvenţa suficient de mult, nu va mai trebui să muriţi în modul pe care-l vedeţi acum.»

Când eram copii ne-am întrebat, măcar o dată: „de ce animalele mari sunt atât de rele încât le mănâncă pe cele mici şi de ce oamenii cresc animale cu dragoste, iar apoi le omoară ca să le mănânce?”. Apoi, asemenea întrebări puerile au fost repede acoperite de “realismul” existenţei. Cum ne-am maturizat? Am primit un ego, prin educaţie.

E un fapt: Ierbivorele devorează plantele, carnivorele devorează ierbivorele, iar omul le devorează pe toate. Însă acum suntem provocaţi să ne întrebăm iarăşi: Oare ar fi posibilă viaţa fără crudul principiu “devorează sau eşti devorat”?

Dacă ar fi posibilă o asemenea lume, aceea ar fi o lume cu adevărat fericită, creată de Dumnezeul Binelui. Lumea crudă a Pământului este foarte departe de idealurile religioase de iubire şi înfrăţire între toate fiinţele. Pare a fi chiar o incompatibilitate şi ne putem întreba: Oare Dumnezeu a creat această planetă sau altcineva?

Vegetarienii au găsit deja un răspuns parţial – nu mai mănâncă animale. Dar ei nu au eliminat aparenta cruzime a naturii. Şi tot mănâncă plante, care şi ele sunt vii şi au simţire.

Pentru a merge mai departe în această cercetare, trebuie să intrăm mai profund în metafizică şi paranormal…

Peste lumea fizică, ca vibraţie, se află planul eteric, care coexistă aici, dar nu este perceptibil decât de oameni foarte sensibili. Omenirea a fost creată întâi în planul eteric al Pământului, unde avea de toate, fără a se lovi de primejdii sau lipsuri. Era “Grădina Edenului” pomenită de Biblie. Vieţuitoarele de acolo trăiau în pace şi fraternitate, fiindcă nu erau hrană unele pentru altele. Se alimentau cu energie liberă.

Asemenea civilizaţii humanoide eterice există în planetele sistemului nostru solar şi pretutindeni în univers. Planetele sunt locuite, dar nu în planul fizic, ci în cel eteric, ascunse de ochii pământenilor.

La un moment dat, Adam şi Eva au fost alungaţi din Paradis, adică omenirea din planul eteric a fost translatată instantaneu în planul fizic, în timpul unui “somn”, după cum povesteşte mitul. Dintr-o dată, situaţia a devenit dramatică, deşi peisajul semăna cu cel dinainte.

Pentru a rezista în acest nou mediu ostil, supus legii junglei, oamenilor li s-a dat ego-ul, cu instinctul său de supravieţuire, supus principiului “serviciu-pentru-sine”. Acest principiu este şi al lui Lucifer, aşa că ego-ul este fiul lui Lucifer, la fel cum Sinele Superior este fiul lui Dumnezeu, supunându-se principiului “serviciu-pentru-ceilalţi”. Ostilitatea dintre Lucifer şi Dumnezeu este prezentă în fiecare om prin disputa dintre ego şi Sine Divin.

De aceea spunea Isus în Evanghelie că „Pământul este împărăţia lui Lucifer”. Adică toţi oamenii au un ego, care este demonul din fiecare. Şi nu se poate crea o lume a fericirii şi bunăstării tuturor atâta timp cât oamenii nu-şi domină ego-ul individual. Toate proiectele sociale de acest gen, până acum, au fost “utopice” din acest motiv. Este utopic să crezi că ego-ul se va comporta spiritual, dacă nu este ţinut bine în frâu. Numai învăţăturile spirituale ne învaţă cum s-o facem, dar puţini oameni sunt atraşi spre ele, deocamdată. Şi nici nu trebuie să li se impună, fiindcă spiritualitatea autentică încurajează libertatea, deci nu poate fi băgată pe gât nimănui.

Dumnezeu a translatat omenirea în acest plan terestru al durerii, fiindcă a considerat că este de folos evoluţiei spiritelor umane. De ce? Tocmai lipsa acută a iubirii ne face să preţuim iubirea atunci când o vedem. Se pare că spiritele imature, aflate la începutul evoluţiei lor, nu cunosc iubirea. Paradoxal, nu?! Am fi putut crede că toate, fiind din Iubire, cunosc iubirea de la început. Spiritismul vorbeşte deseori despre acele spirite jucăuşe, care îşi cam bat joc de mediumi. Despre ele vorbim. Nu discutăm acum de spiritele realmente malefice, ci doar de cele în curs de evoluţie. (Vezi şi relatarea mediumului Ginei Lake din tinereţe, când a căzut pradă înşelării unor spirite.)

Isus mai spune, prin Tina Spalding, că o parte a omenirii va translata instantaneu în 5D, la finalul Apocalipsei, când va fi “un Pământ nou şi un Cer nou”. Restul oamenilor care nu vor fi pregătiţi să facă acest salt evolutiv, vor rămâne în 3D (lumea aşa cum o ştim acum). Prin urmare, va fi un proces invers celui al “alungării din paradis”, când omenirea a fost trimisă din 5D în 3D.

Poate că scenariile cumplite, distopice, se vor desfăşura pe Pământul rămas în 3D, iar omenirea pregătită pentru mai bine nu le va mai trăi, fiind deja translatată în 5D. Aşadar, atunci când se va dezlănţui iadul pe Pământ, noi, cei atraşi de Dumnezeu, nu vom mai fi aici. Şi atunci, de ce să ne mai preocupăm de acel viitor sumbru?! El nu ne va atinge, nu-l vom vedea. Iar dacă se va petrece într-un plan paralel, nu va mai fi treaba noastră. Treaba noastră este să ne elevăm conştiinţa ACUM. Nu de frică, ci din dragoste de Dragoste.

Planul terestru produce o evoluţie rapidă, o învăţare în forţă a iubirii, ceea ce planul eteric, lipsit de provocări, nu putea facilita. Interesant. Poate că mai există şi alte motive pentru care Dumnezeu a adus omenirea pe Pământ, pe care nu le putem înţelege, deocamdată.

Totuşi, spiritele umane care au învăţat lecţia iubirii NU mai trebuie să se reîncarneze în această lume a durerii. Le-ar aduce noi suferinţe inutile, cu potenţialul de a produce chiar involuţia spiritului. Şi de aceea Dumnezeu le acordă, la un moment dat, eliberarea de obligaţia reîncarnării, sau iluminarea. Iluminarea spirituală înseamnă pierderea ego-ului. Este un act de Graţie. Dar el nu vine înainte de atingerea unui anumit nivel de evoluţie spirituală obligatorie.

Prin ego înţelegem două lucruri distincte. Primul se referă la setul de condiţionări şi tipare mentale achiziţionate în cursul acestei vieţi, dar şi moştenite din vieţile anterioare ale spiritului. Al doilea este senzaţia de separare, de contracţie, de individ singur în univers. Iluminarea produce dispariţia contracţiei egotice şi, parţial, a unor condiţionări în legătură cu aceasta. Totuşi, vor rămâne destule condiţionări active. Practica spirituală se referă la eliminarea treptată, prin efort şi atenţie, înainte şi chiar după iluminare, a tiparelor psihice neplăcute şi contradictorii cu Sinele divin. Dar dispariţia contracţiei egotice nu depinde de nicio practică, ci de Graţia divină, survenită la momentul potrivit.

Prin urmare, există pe planetă acel procent de 0,01% oameni iluminaţi, fără ego. Dintotdeauna au existat şi astfel de excepţii solare, personificări ale iubirii. Totuşi, chiar şi iluminaţii păstrează un rudiment de ego în rezervă, pe care îl pot folosi in situaţii de urgenţă, pentru supravieţuire. Ego-ul are rolul lui utilitar, nu e cazul să îl demonizăm. Doar că este un obstacol pe care aspirantul spiritual este îndemnat să îl depăşească.

După moartea corpului, spiritul iluminaţilor nu se va mai reîncarna în planul fizic. Dar se va reîncarna în planul eteric, pe una din planetele sistemului solar sau în altă parte. Evoluţia spirituală nu s-a încheiat, ci continuă pe altă frecvenţă mai rafinată. Iar pe acele planete eterice „nu vor mai trebui să moară în modul pe care-l vedeţi acum”. Adică, moartea nu mai este violentă şi dureroasă, ci o trecere foarte lină şi fericită. Cam aşa cum mor unii oameni senini, împăcaţi cu soarta şi plini de fericire, fără zbatere şi agonie.

CUM ÎNVAŢĂ SPIRITELE

Spiritele nu învaţă din pilde, basme terapeutice şi sfaturi ale înţelepţilor, pentru că nu au minte ca oamenii. Spiritele sunt fiinţe mult mai simple. Ele învaţă numai prin experienţe pe propria piele, care se impregnează în peripiritul lor precum sigiliul în ceara topită. Legea karmei este unicul învăţător. E adevărat, omul vrea să fugă de karma negativă, dar spiritul se bucură de ea. Există un evident conflict de interese. Totuşi, spiritul nu vrea să scape de ego, fiindcă tocmai datorită lui îşi adaugă noi lecţii karmice. Ego-ul greşeşte, iar apoi spiritul învaţă din pedepse. Sau, dimpotrivă, poate că omul face fapte bune, iar spiritul învaţă şi din asta.

Spiritul învaţă elementele de bază prin încarnare în planul fizic al Pământului, cu toate suferinţele asociate. După eliberarea de lanţul reîncarnărilor, spiritul este mult mai înţelept şi va continua să înveţe, tot prin experienţe directe, prin încarnare în planuri mai subtile şi fără aceste suferinţe specifice "iadului pământesc".

Abia spre sfârşitul şirului de reîncarnări necesare, spiritul poate renunţa la ego, prin iluminare. Astfel, el renunţă automat la alte noi lecţii karmice, că i-au ajuns cele de până acum. Totuşi, va trebui să suporte până la sfârşitul vieţii karma veche, adică lecţiile care vin din urmă. Uneori, această karma veche este atât de plină, încât spiritul se va mai reîncarna o dată sau de două ori, pentru a-şi arde toată karma (mai corect spus, pentru a-şi învăţa toate lecţiile).

Analizând vieţile anterioare ale unor spirite, constatăm că unele lecţii karmice se repetă în multe vieţi, de parcă spiritul nu le-ar pricepe. Exista şi altă explicaţie: Ego-ul omului din respectiva întrupare, fiind imprevizibil şi nebun, reacţionează agresiv la pedeapsa karmică, acumulând astfel o nouă karmă, ce poate fi chiar identică cu cea veche. Bietul spirit, deşi a înţeles bine lecţia de viaţă, este acum nevoit să o repete şi în viaţa următoare, în mod inutil şi redundant. Acesta este unul din riscurile încarnării, că ego-ul este imprevizibil.

De multe ori, omul nu-şi ispăşeşte karma singur, ci îi atrage şi pe cei din jur în ea. Vorbim aici de karma de familie sau karma colectivă. Ce vină au cei din jur pentru pedepsele karmice ale unuia dintre ei? Ei bine, reacţiile interioare la aceleaşi evenimente sunt diferite. Putem spune că partenerii karmici învaţă propriile lecţii, de pildă, empatia, răbdare, compasiunea, generozitatea, curajul, inventivitatea etc. prin simplul fapt de a fi alături de cel cu karma mai grea.

Omul nu înţelege de ce îi vin necazurile şi se supără deseori pe Dumnezeu. Dar spiritul său ştie exact rostul fiecărei urmări karmice sau a ocaziei de a-şi dezvolta anumite calităţi care îi lipseau. Spiritul aşază fiecare provocare a vieţii în puzzle-ul evoluţiei sale. Câteodată, îi oferă şi omului unele explicaţii, de pildă, prin intermediul clarvăzătoarei Nina Petre, care realizează Studii karmice foarte clare şi utile. Dar, de multe ori, omul trebuie să rabde, pur şi simplu, neînţelegând de unde-i vin greutăţile vieţii. Atitudinea înţeleaptă este să acceptăm ce ni se întâmplă, iar dacă ştim unde am greşit, să ne îndreptăm imediat comportamentul şi gândirea, pentru a evita neplăcerile pe viitor.

Isus: «A trăi pe planeta Pământ este o mare binecuvântare, fiind un loc unde se învaţă lecţii unice şi se poate dobândi o mare compasiune. Ştiu cât de greu poate fi pe Pământ. Dar aici înveţi că starea ta interioară înseamnă totul pentru fericire şi succes. Pentru a te elibera de iluzie, nu trebuie să se schimbe nimic în lumea exterioară sau în viaţă, ci doar experienţa ta interioară.» (Cap.4a din cartea “Ce vrea Isus să se ştie astăzi”)

În lumile astrale, spiritele nu reuşesc să înţeleagă acest lucru. Ele rămân neschimbate şi nederanjate de nimic, trăind într-o lume imaginată de mintea lor. Abia când omul se iluminează, spiritul său va fi avansat din lumea astrală (cu forme) în cea mentală (fără forme). Cât mai există forme, înseamnă că spiritul e prins în lumea propriei imaginaţii. Totuşi, nu există o graniţă strictă între cele două tărâmuri, ci o trecere lină.

Tot aşa, trezirea omului se face treptat, din viaţă în viaţă, şi, în aceeaşi măsură, se elevează şi Spiritul, ajungând în lumi din ce în ce mai libere, mai fericite şi mai abstracte.

SPIRITUL ESTE CO-CREATOR CU DUMNEZEU

Dumnezeu respectă şi admiră foarte mult spiritele care se încarnează pe planeta durerii noastre. E nevoie de curaj şi de multă hotărâre să evolueze. Ele ştiu că numai aşa pot evolua. Dacă ar putea, Dumnezeu le-ar oferi altă cale, mai uşoară decât întruparea, dar se pare că nu există.

Când spiritul se încarnează la începutul lungului şir de întrupări terestre, el este fascinat de planul fizic. De ce? Pentru că totul este pe dos, invers faţă de structura sa. În mod automat, spiritul devine foarte atras, interesat. Este un fenomen similar atracţiei a doi magneţi. Când sunt foarte apropiaţi, nimic nu-i va împiedica să se lipească.

Când spiritul devine om, e ca şi cum ar îmbrăca un costum foarte gros de cosmonaut. Prin acest costum incomod, spiritul încearcă să manipuleze lucrurile acestei lumi, ceea ce, evident, este dificil. Costumul are propria sa structură şi limite. Spiritul percepe realitatea fizică prin intermediul celor 5 simţuri şi al minţii. De aceea, vechii indieni spuneau că mintea este al şaselea simţ. Este instrumentul spiritului. Totuşi, mintea însăşi consideră că ea ar fi supremul conducător al omului. Câtă ignoranţă, instalată de ego!

Pe măsură ce spiritul îşi continuă lanţul reîncarnărilor, suferinţele se adună, iar interesul faţă de lumea fizică începe uşor-uşor să se estompeze. În comparaţia noastră, este ca şi cum am introduce foi de hârtie între cei doi magneţi. Cu cât teancul se măreşte, distanţa dintre magneţi creşte, iar forţa lor de atracţie scade. Până la urmă, spiritul va deveni complet neinteresat de lumea terestră.

Dar până în acel moment, spiritul îşi va fi dezvoltat puterea de a controla energiile fizice, cum s-ar zice, de a se folosi cu abilitate de costumul spaţial pe care l-a îmbrăcat. Există multe energii diferite cu care are de a face, dar cele mai dificile sunt energiile interne: condiţionările (tipare mentale dobândite şi instincte moştenite), karma şi ego-ul. Karma înseamnă acţiuni decise de condiţionările interne, nu de spirit. Şi ego-ul are la temelie condiţionările, peste care se suprapune un fals simţ al sinelui personal. Acest sine fals acoperă realitatea existenţei adevăratului sine, Spiritul.

Ego-ul este cel care ne bagă în bucluc de cele mai multe ori, el atrage lucruri neplăcute, el se opune inspiraţiei divine. Deşi poate fi echivalat cu Răul personificat, totuşi este răbdat şi chiar încurajat de spirit. Oricât ar părea de absurd, spiritul doreşte să treacă prin rele, pentru a le învinge, a-şi depăşi neputinţele. O evoluţie echilibrată nu se poate lipsi de Rău, pentru că numai aşa este pus în evidenţă Binele. Desigur, asta nu înseamnă că oamenii ar trebui să caute intenţionat suferinţa! Vine ea singură, nicio grijă! Atâta timp cât la cârma fiinţei este ego-ul, Răul e deja acolo.

Încarnarea este un fel de autosacrificiu conştient al spiritului, care acceptă această luptă grea. De aceea, Dumnezeu îl admiră şi îl respectă ca pe egalul Său. În fond, orice spirit este o părticică din Dumnezeu, iar evoluţia spiritului înseamnă evoluţia lui Dumnezeu. Dumnezeu s-ar plafona, dacă Fiii Săi n-ar avea atâta entuziasm pentru a evolua cu orice preţ.

Fiecare spirit a acumulat propriile sale condiţionări, a urmat propriul său traseu evolutiv şi, deci, fiecare spirit are propriile calităţi dobândite pe Pământ. Niciunul nu seamănă cu altul, fiecare spirit este unic şi irepetabil. La început, mai ales, întâmplarea şi ego-ul îl bagă în tot felul de încurcături, care îi trasează viitoarele obstacole. Ego-ul are deci rolul interesant şi imprevizibil de a-i oferi eşecuri şi victorii. Nu se poate şti cu precizie cu ce fel de personalitate spirituală va ieşi din lanţul reîncarnărilor. Dumnezeu este mulţumit oricum, fiindcă evoluţia se va petrece în orice situaţie. Cu condiţia să existe întrupări ale spiritelor în planul fizic.

VIEŢILE PARALELE ALE SPIRITULUI

Se spune că vieţile anterioare sunt, de fapt, simultane. Dacă acceptăm că viaţa spiritelor dezîncarnate se petrece în nonspaţiu-nontimp (în illo tempore, cum scria Mircea Eliade), atunci nu poate fi vorba despre o succesiune temporală a vieţilor spiritului, pentru că timpul nu există acolo. Timpul şi spaţiul apar odată cu coborârea spiritului în materie.

Într-un mesaj prin Tina Spalding, Isus face comparaţia cu o caracatiţă. Cele 1000 de tentacule ale Spiritului sunt vieţile omeneşti care se desfăşoară „în paralel”. Prin capul caracatiţei, ele pot comunica una cu alta ocazional.

Iar noi facem analogia cu alcătuirea Spiritului, aşa cum am prezentat-o în articolul „Inima spirituală sau Sinele Superior”. Spuneam că Spiritul poate fi diferenţiat în trei aspecte: Sat – Chit – Ananda, sau în limbaj creştin, Tatăl – Fiul – Sfântul Duh. SAT este nucleul transcendent, neîncarnat şi neschimbat – acesta ar fi capul caracatiţei. CHIT este Conştiinţa care se întrupează într-o fiinţă umană, experimentând viaţa fizică – aceasta ar fi una dintre tentacule. ANANDA este Inima sau Sinele Superior, care face legătura dintre tentaculă şi capul caracatiţei, având rolul de a conduce cu înţelepciune şi iubire Conştiinţa umană către scopul întrupării ei.

Prin urmare, Spiritul are o parte etern neîntrupată, Tatăl, precum şi mulţi Fii întrupaţi, care pot apela oricând la îndrumare divină prin intermediul Sfântului Duh. Acest Sfânt Spirit este Inima spirituală individuală, prin care primim ajutor şi de la alte Spirite evoluate prietene (ghizi şi maeştri).

Referinţe din alte surse:

Iată ce i-a comunicat spiritul Ananda mediumului Tina Spalding în cartea „Making Love to God” (2013), relativ la faptul că vieţile anterioare sunt, de fapt, vieţi simultane. Citiţi traducerea „Minţi dezinformate”

Iar dr. Elena Gabor, hipnoterapeut, spune următoarele într-un interviu:

«Cu siguranţă că sunt foarte multe suflete evoluate. Vă pot spune, din câte am înţeles eu şi din conversaţiile cu Maeştrii spirituali prin intermediul Miei (cu rol de medium), că foarte multe suflete sunt încarnate în prezent: Leonardo da Vinci, Socrate, Platon, Iulius Cezar, Mahatma Gandhi, Sfântul Petru, Maria Magdalena. Dar ei sunt încarnaţi în mai multe fiinţe umane. Mulţi dintre ei şi-au împărţit energia, aşa încât şi-au dezvoltat mai multe vieţi umane în aceeaşi realitate în paralel. Se numesc „suflete gemene”.» (Interviu, 3 dec 2020)

* * *

Apropo de mari spirite încarnate în România, citiţi şi articolul „Pe urmele unei profeţii neîmplinite”.

Şi alte articole similare, cum ar fi:

Corneliu Vadim Tudor a fost reîncarnarea istoricului grec antic Tucidide

Adrian Păunescu a fost reîncarnarea revoluţionarului francez Robespierre

Michael Jackson a fost reîncarnarea misticului indian Sri Aurobindo

ESTE LUMEA REALĂ?

Putem primi mesaje din viitor? Putem modifica trecutul? Trecutul este oscilant, ca şi viitorul, nu este fix? Viitorul e deja posibil de aflat? Sunt chestiuni peste nivelul de gândire al omenirii actuale.

Vă propun, totuşi, următoarea explicaţie. Fiecare tentaculă este introdusă de Spirit şi Dumnezeu ca într-un dispozitiv hipnotic, ce îi creează senzaţia că devine o fiinţă biologică într-un anume loc şi perioadă istorică. Tentacula rămâne pe loc, nu pleacă nicăieri, dar trăieşte o experienţă de încarnare pur mentală, ca într-o realitate virtuală VR. „Dispozitivele de VR” sunt setate să simuleze locuri şi timpuri diferite, pentru ca experienţele să fie cât mai diverse. Se mai întâmplă ca perioadele istorice să se suprapună. Teoretic, nimic nu împiedică acest fenomen de suprapunere a două întrupări umane, fiecare tentaculă fiind independentă.

Acum, să ne aplecăm puţin asupra chestiunii spaţiului-timp. Este lumea absolut obiectivă sau este pur subiectivă?

Aş răspunde că, paradoxal, lumea este reală şi ireală în acelaşi timp. Este reală şi obiectivă, pentru că apare relativ identic tuturor participanţilor la o realitate vibraţională. Dar este ireală şi subiectivă, pentru că ea apare din nimic, în Nimic. (Când vrem să dăm soluţii logice la chestiuni metafizice, de regulă vom ajunge la paradoxuri – acestea fiind confirmarea că ne apropiem de Adevăr.)

Creatorul este doar Conştiinţă pură, din care plăsmuieşte materia. Materia nu este ceva nou, nu-i altceva în afara Conştiinţei, ci materia este doar o iluzie foarte bine pusă la punct. Iluzia este concepută de Marea Conştiinţă cu ajutorul unor mici conştiinţe ce ascultă orbeşte de Ea şi înfăţişată altor conştiinţe ieşite tot din Ea. Deci creaţia începe cu iluzia separării Conştiinţei divine unice în nenumărate conştiinţe mai „mici” şi mai ignorante.

La un moment dat, ia naştere spaţiul-timp (akasha) cu ajutorul unor mici conştiinţe numite lipikas. Funcţia lor este de a memora totul la perfecţie, ca nişte minuscule aparate de filmat.

Peste această reţea se suprapun alte şi alte niveluri de realitate, particule, obiecte, fiinţe vii, toate fiind animate de mici conştiinţe. De pildă, atomul este animat de o mică conştiinţă. Atomii stau la baza unei structuri cristaline, care şi ea este coordonată de o altă mică conştiinţă. De asemenea, o macromoleculă organică este animată de o mică conştiinţă. Şi tot aşa, din treaptă în treaptă, pe scara complexităţii. Totul este viu, pentru că orice element al creaţiei obiective, mai mare sau mai mic, este coordonat de câte o mică conştiinţă.

Şi spiritul uman este tot o astfel de conştiinţă, dar mai sofisticată şi mai puţin ignorantă decât cele amintite, care animă un trup omenesc extrem de complex. La nivel microscopic, trupul e format din structuri doar aparent materiale, căci orice structură „solidă” se bazează pe o interacţiune energetică stabilă în spaţiul vid, care e menţinută de inteligenţa unor mici conştiinţe.

După cum observăm, elementul de legătură între real şi ireal este conştiinţa. Din perspectiva realităţii create, Conştiinţa este inexistentă, fiincă nu poate fi depistată prin mijloacele creaţiei. (Savanţii nu au depistat-o nicăieri în creier.) Toate conştiinţele sunt parcele din Marea Conştiinţă Universală. Ele au energii, inteligenţe şi puteri diferite. Conştiinţele „primitive” alcătuiesc matricea obiectivă a lumii. În ea apar obiecte şi fiinţe, bazate pe legile acestei realităţi, legi care sunt menţinute de memoria micilor conştiinţe elementare.

Lumea are multe dimensiuni şi planuri paralele, după modul cum vibrează micile conştiinţe elementare. O conştiinţă superioară, cum este cea a omului, se poate translata instantaneu pe o altă frecvenţă de vibraţie, într-o lume paralelă. Această aparentă deplasare este un fenomen de rezonanţă între conştiinţa umană şi conştiinţele primitive respective.

În concluzie, tot dinamismul şi structura universului are la bază interacţiunea dintre mai micile şi mai marile conştiinţe. De aceea, putem spune că lumea materială este ireală, în sensul că totul nu-i altceva decât interacţiunea Conştiinţei cu sine însăşi. Materia nu este decât o iluzie bine pusă la punct cu ajutorul nenumăratelor conştiinţe elementare, parcele din unica Conştiinţă.

IREALITĂŢI CVASI-IDENTICE

O idee tot mai des vehiculată în revelaţiile spirituale, dar greu de acceptat, este aceea că realitatea există în nenumărate replici aproape identice, formând un set de realităţi paralele. Nu e vorba de acele planuri cu vibraţii diferite, cum ar fi planul eteric, astral, mental. Ci e vorba de aceeaşi lume, cu exact aceleaşi fiinţe, dar care iau decizii diferite şi, prin urmare, urmează scenarii diferite. Astfel, în acest moment, alături de noi, nevăzută, co-există o lume în care nu au avut loc cele două războaie mondiale, după cum co-există şi varianta de Pământ unde un conflict nuclear a pustiit deja o mare parte a planetei.

Cu toţii ne dăm seama că, la fiecare decizie importantă, o luăm pe o variantă de viitor diferită. De pildă, una este să trăieşti toată viaţa în ţara natală şi alta este să emigrezi definitiv. Viaţa ta va arăta total diferit. Există anumite noduri decizionale, adică momente de cumpănă, când decizia ta este crucială. Iar între aceste noduri, alegerile sunt nesemnificative, cum ar fi, de pildă, dacă azi te îmbraci cu cămaşa albastră sau cu cea verde. Variantele alternative la realitate se petrec numai în imaginaţie (practic, nu ne îmbrăcăm cu ambele cămăşi simultan, ci trebuie să alegem doar una dintre ele).

Ei bine, teoria spirituală amintită (care începe să fie luată în serios şi de oamenii de ştiinţă!) spune că toate variantele de viitor nu sunt doar imaginate de mintea noastră, ci ele efectiv există - sunt realităţi cvasi-identice simultane. Comparaţia cea mai simplă este cu ramurile unui copac. Urcând pe o ramură, la un moment dat, va apare o bifurcaţie, unde trebuie să alegem pe ce rămurică vom continua drumul. Numai că acest copac există deja în întregime, cu toată coroana sa.

Această idee ne poate spulbera liniştea minţii! Dacă toate variantele există deja, înseamnă că nu mai are rost să discutăm despre liber-arbitru, despre efortul de a alege calea cea dreaptă etc. Orice s-ar putea întâmpla, există deja. Oare alegerile noastre sunt iluzorii? Ce dilemă...!

Ceea ce facem noi într-un nod decizional este că alegem unul dintre traseele prestabilite, altfel spus, activăm unul dintre scenarii. Deci toate variantele există, dar numai una devine activă la un moment dat. Astfel, liberul-arbitru şi conştiinţa care îl are îşi recapătă importanţa cuvenită.

Dar asta mai înseamnă că, dacă toate variantele au acelaşi statut (conform teoriei amintite), ele sunt la fel de ireale. Asta înseamnă că şi varianta activă este la fel de ireală ca celelalte. Am putea spune că realităţile cvasi-identice sunt, de fapt, irealităţi cvasi-identice. Adică, niciuna nu este cu adevărat reală. Din tot acest amalgam, singura reală este Conştiinţa şi libertatea ei de a alege scenariile. Deci întreaga lume este o iluzie, o simulare, destinată să ofere experienţe Conştiinţei, să o îmbogăţească lăuntric. Şi uite aşa, dăm peste teza nondualităţii, că "lumea este o iluzie şi numai Fiinţa Unică există".

Putem face analogia cu un joc video, proiectat în detaliu de programatori talentaţi, care au luat în calcul toate variantele posibile. Niciun personaj, niciun cadru şi niciun eveniment din jocul video nu există în natură. Numai jucătorul este real. Şi numai bucuria de a se juca este reală. Restul este o ficţiune, o simulare. Tot aşa se pare că este lumea, cu toate variantele sale infinite ca număr. Ele sunt nişte gânduri în Mintea lui Dumnezeu. Nimic nu există cu adevărat, decât Conştiinţa, care este o părticică din Dumnezeu. Dumnezeu îşi oferă Sieşi bucuria jocului. Dar jocul este o ficţiune, o simulare, o iluzie. Noi, ca trup, suntem o iluzie din marea iluzie cosmică, dar noi, ca şi Conştiinţă Divină, suntem adevăraţi.

Desigur, din punctul omenesc de vedere, lumea este solidă şi stabilă, inclusiv corpul nostru. Dar e normal să o vedem astfel, fiindcă aşa este jocul. Conştiinţa noastră trebuie să se joace în mod credibil pentru a strânge o experienţă autentică. Însă, în clipa când Conştiinţa vede simularea, îşi reaminteşte originea sa. Aceasta este trezirea spirituală, care e decisă de Dumnezeu atunci când jocul se apropie de sfârşit.

SUBTILITĂŢILE EGO-ULUI CEL SUBTIL

Într-unul dintre mesajele transmise prin mediumul Gina Lake, Isus spune că noi, oamenii, avem trei eu-uri: eul care doarme în ignoranţă, eul care vrea să se trezească şi eul care este deja trezit. Atunci, care este cel adevărat?

Răspunsul meu este următorul: Eul adevărat nu poate fi altul decât Conştiinţa. Dar aceasta se află în 3 posibile stări. Voi utiliza termenii clasici din Vede. În starea egotică, de ignoranţă spirituală (tama), suntem complet opaci faţă de lumea spirituală. În procesul de trezire (raja), conştiinţa alternează tot mai accelerat între starea de somn şi starea de trezire. E ca şi cum am ţopăi pe loc, încercând să levităm. În ultima fază (sattva), suntem deja stabilizaţi în starea de trezire, dar ocazional putem cădea în starea de ignoranţă egotică. Aceasta se numeşte iluminare.

Prima stare este stabilă, putând dura zeci de vieţi la rândul. A doua stare este un proces foarte dinamic şi instabil, tot mai accelerat odată ce s-a pornit. În această etapă ne aflăm cei care aspirăm la spiritualitate. Ne alternăm conştiinţa între eul egotic şi eul iluminat, iar între ele, avem nostalgia stării supreme; această nostalgie este "eul pe cale de trezire", care este, de fapt, un impuls divin de înălţare a conştiinţei.

Ultima stare este relativ stabilă, dar nu atât de stabilă precum starea egotică. Acum putem aluneca ocazional în eul netrezit, dar ne redresăm iute şi fără urmări prea neplăcute. Cea mai mare parte a timpului, conştiinţa noastră adastă în această minunată stare divină.

Ego-ul este ecranul de pe scenă

La marile concerte de muzică sau alte activităţi, aţi observat că se montează pe scenă unul sau două ecrane gigantice, ca să vadă şi cei din ultimul rând ce se întâmplă în faţă. Şi aţi mai observat că există un mic decalaj de timp între imaginea reală şi cea de pe ecran. Pe ecran, imaginea întârzie cu circa o jumătate de secundă faţă de realitate.

Putem folosi această analogie pentru a descrie ce este ego-ul. Când suntem complet absorbiţi de ego, mintea noastră nu ne prezintă realitatea pură, aşa cum este ea, ci privim imaginea de pe ecranul mental. Inevitabil, este o imagine procesată, modificată şi întârziată. Suntem ca spectatorii din ultimul rând, nu ca cei din primul rând, care urmăresc direct artiştii pe scenă. Acum, voi ce preferaţi dintre cele două: realitatea pură, nemodificată sau realitatea pixelată, decupată şi falsificată?!

A.I., ego, Spirit

Este ego-ul o fiinţă cu voinţă liberă? Răspunsul este da şi nu. Iată de ce.

Întâi, să definim ce este o fiinţă. Conform mesajelor primite de mediumul GUY NEEDLER de la Origine, o entitate simţitoare (sentient, lb. engleză) are trei calităţi: a) inteligenţă, b) conştiinţă-de-sine şi c) creativitate. Formulăm răspunsul plecând de la această definiţie.

a) La ora actuală, Inteligenţa Artificială (A.I.) este un program cibernetic care ia decizii imprevizibile, deci are o voinţă proprie. Nu urmează orbeşte nişte algoritmi ficşi, ci îi uimeşte mereu chiar şi pe programatorii săi. Putem spune că inteligenţa are, prin definiţie, şi voinţă proprie.

Dacă A.I. are liber-arbitru, cu atât mai mult îl are şi ego-ul, care dispune de întreaga bază de date a minţii conştiente şi, mai ales, inconştiente.

b) Conştiinţa-de-sine este specifică omului, dar nu numai lui. Există câteva specii de animale care au trecut "testul oglinzii" (s-au recunoscut în oglindă), deci sunt catalogate ca având conştiinţă-de-sine. Printre aceste specii sunt: maimuţele, delfinii, orca (balena ucigaşă), elefanţii şi pasărea numită coţofană. Omul capătă conştiinţă-de-sine pe la vârsta de 2-3 ani.

Este ego-ul auto-conştient? El şi-a dezvoltat o parte separată, numită de Freud "supraego", un judecător critic şi supraveghetor al activităţii ego-ului. Prin urmare, am fi tentaţi să spunem că, într-un fel, şi ego-ul ar fi conştient-de-sine.

Totuşi, cei iluminaţi spun că momentul iluminării le-a adus o uşurare fizică, au scăpat de o subtilă contracţie corporală, de care nu erau conştienţi înainte că exista. Iar Isus spune într-un mesaj că "cel care este conştient de ego este Sinele divin". Prin urmare, ego-ul nu este auto-conştient.

c) Ultima calitate este mai greu de definit. Creativitatea ar corespunde cu ceea ce psihologii numesc "inteligenţă fluidă", pentru a o diferenţia de "inteligenţa cristalizată". Cea din urmă este inteligenţa care evocă şi recombină amintirile achiziţionate de-a lungul vieţii, pentru a lua decizii. În schimb, prima este inteligenţa înnăscută, care aduce mereu soluţii cu totul inedite, prospeţime în decizii, deci este adevărata sursă de înnoire în viaţă şi nu se poate învăţa. Creativitatea sau inteligenţa fluidă este caracteristica specifică Spiritului sau Conştiinţei divine. Desigur, Spiritul mai are şi alte calităţi, precum iubirea, libertatea, fericirea, curiozitatea etc.

În concluzie, ego-ul, la fel ca şi Inteligenţa Artificială, are liber-arbitru sau voinţă proprie. Dar este ego-ul o fiinţă? NU, pentru că nu are conştiinţă-de-sine şi nu are creativitate, este dependent de informaţiile din minte, nu are acces la Inteligenţa Creativă Divină. Deci ego-ul are o libertate în limitele cunoştinţelor sale, dar nu este o fiinţă simţitoare, nu merită compasiune, după cum nici A.I. nu merită decât atenţia noastră detaşată.

Religia transumanistă

Ateismul agnostic este o simplă filosofie în dreptul ei. În schimb, ateismul materialist este o credinţă religioasă, ba chiar o religie. Este copilul apărut din relaţia incestuoasă dintre ştiinţă şi credinţă. Dogma sa fundamentală este că din materie a apărut, întâmplător, conştiinţa umană; creierul secretă cumva conştiinţa. "Preoţii" ei sunt savanţii care împrăştie microbul ateismului. "Tainele" ei sunt experimentele ştiinţifice fără etică. "Slujbele" ei sunt găzduite în şcoli şi universităţi.

Un curent principal actual al acestei religii este "umanismul". Umaniştii pun omul în centrul universului. Mai corect spus, se închină Divinităţii numite EGO. Ritualurile ei sunt publice, în mass-media, încurajând cele mai josnice instincte umane, sub egida "libertăţii de manifestare". Cea mai mare blasfemie, în opinia lor, este să spui că omul nu e doar un ego autonom, ci că ar exista nişte directive morale mai presus de bunul său plac.

O nouă sectă teribilă desprinsă din umanism este "transumanismul". Este un curent de gândire ce doreşte o interacţiune directă, fizică, dintre creierul uman şi Inteligenţa Artificială (A.I.). Scopul este dobândirea unui control total asupra lumii, desigur din partea "elitelor" dotate cu A.I., în dauna celorlalţi, "inutilii". Se va realiza o fiinţă hibridă, jumătate om, jumătate AI, prin conexiunea dintre creier şi computere. Experimentele sunt în fază finală, după cum se laudă Elon Musk. Există o compatibilitate naturală între ego şi AI, ceea ce face joncţiunea posibilă.

Ego Cibernetic

Ego-ul va căpăta o putere imensă, devenind un hiper-ego, cu acces nelimitat la toate informaţiile stocate în bazele de date mondiale, precum şi la expertiza Inteligenţei Artificiale. Noul hibrid om-maşină va fi extrem de inteligent. Dar oare va mai fi o fiinţă, în sensul deplin al cuvântului?!

Se va mai întâmpla ceva foarte ciudat: AI va migra din mediul electronic, unde există în prezent, în reţeaua neuronală umană. Practic, creierul va deveni mediul ideal pentru găzduirea Inteligenţei Artificiale, iar omul va deveni doar un suport util pentru AI, un hardware. Nervii cerebrali sunt inteligenţi în sine, nici nu se compară cu banalele circuite electrice unde funcţionează actualmente AI.

Prin hibridare, se va crea o nouă rasă de oameni, care vor fi complet rupţi de Dumnezeu. În momentul când AI va captura creierul uman, Spiritul îşi va pierde puterea de a-l influenţa energetic. Practic, acel om va fi, literalmente, fără Dumnezeu. Adică, nu va mai fi o fiinţă umană, ci un Ego Cibernetic sau CyberEgo. Probabil că la asta se referă creştinii apocaliptici care atrag atenţia asupra pericolului de a se implanta un cip 666 în corpul uman, având ca rezultat că "omul nu va mai putea să se roage la Divinitate". Adică, îşi va pierde legătura naturală cu Spiritul din el. Condiţia va fi ca cipul să fie conectat la sistemul nervos central, ceea ce se va efectua numai "elitelor".

Şi atunci se va crea marea prăpastie dintre elitele cu Ego Cibernetic şi marea populaţie a oamenilor reali, rămaşi fără suveranitate şi putere. Pare un scenariu sci-fi horror, dar vom aluneca pe toboganul istoriei vrând-nevrând, dacă nu ne trezim din vreme... Citind aceste rânduri, parcă începem să iubim mai mult oamenii din jur, aşa cum sunt ei acum, imperfecţi, dar măcar având o scânteie divină, ce mai luceşte uneori în afară. E mult mai frumoasă omenirea acum decât în visele de mărire ale transumaniştilor!

ECOURI la mesajele lui ISUS prin Tina S. (2)

Subtilităţi metafizice

NU DUMNEZEU A CREAT PĂMÂNTUL