Traduceri din DAVID CARSE

Scurte citate din David Carse (neconţinute în capitolele traduse mai sus):

«Aşadar: tot ceea ce există este Dumnezeu. Dar cu ce îi ajută acest adevăr pe omul obişnuit sau pe căutătorul obişnuit? Nu pare să-i ajute: se simt frustraţi. Aşa că, adeseori se iveşte şi o învăţătură care să-i susţină pentru a trăi mai bine acest vis.

Osho, Da Free John, Ramesh Balsekar, Robert Adams sunt doar câteva nume de învăţători bine-intenţionaţi care au început cu un mesaj radical, dar care, în timp, l-au diluat în „principii” şi „etape” şi „practici” şi, în unele cazuri, chiar în mici şi insipide „inspiraţii zilnice”, dacă oamenii nu înţeleg sau nu reacţionează la învăţătura pură şi simplă.

Şi, bineînţeles, tradiţia budistă în ansamblul ei, oricât de frumoasă ar fi, este notorie pentru instituţionalizarea acestui gen de lucruri. Ken Wilber a oferit chiar şi o bază teoretică, spunând că cei în care există percepţia şi cunoaşterea clară a Ceea Ce Este au chiar obligaţia de a oferi o versiune mai puţin radicală, pe care căutătorul să o poată înţelege.

Aici, la mine, este altfel. Există în lume (există acum, au existat dintotdeauna, vor exista mereu) nenumărate versiuni şi variaţiuni imediat disponibile de metode pentru a-ţi trăi viaţa în mod înţelept, despre cum să-ţi îmbunătăţeşti „sinele”, cum să ridici nivelul de funcţionare a sinelui separat, cum să te simţi mai bine în viaţa de zi cu zi. Există milioane de învăţători capabili şi gata să predea aceste metode.

Pe de altă parte, se pare că există doar câţiva care văd Ceea Ce Este. Şi că ar exista un oarecare beneficiu ca aceştia care chiar văd, puţini, să spună ceea ce numai ei pot spune. Cum atunci să se mai pună problema câţi oameni vor putea să înţeleagă profund sau măcar intelectual sau să aprecieze mesajul?! Nu aceasta este ideea, nu acesta este scopul. Pentru viaţa de zi cu zi, se poate găsi sprijin în multe nuanţe şi diversităţi. Nu acesta este rolul meu aici.

Dar oare exprimarea acestei înţelegeri profunde îi ajută pe oameni sau îi încurcă? Nu ştiu şi nici nu-mi cheltui energia căznindu-mă cu această întrebare. Are cine să se ocupe de treaba asta, în moduri pe care nu le putem cunoaşte. Asta, ca orice altceva din vis, nu-i problema „mea”. Nu există nicio „intenţie” aici. Tot ceea pot face este să spun ceea ce ştiu.» (capitolul 43)

«Ideile noastre despre iubire sunt mult mai viciate decât vrem să admitem cu gânduri şi emoţii legate de implicare şi ataşament, de acea persoană cu totul specială, de simţul posesiunii, de excluderea altora, de nevoi personale, de grija de celălalt, de vinovăţie. Credem că grija faţă de celălalt ar fi ceva important, venit din inimă. Dar grija de celălalt nu înseamnă altceva decât o implicare exagerată, nelinişte, ataşare de rezultate. Este o părere greşită că ar trebui să ne pese de această existenţă iluzorie, acest vis, sau că lucrurile trebuie să conteze. Ea ne provoacă griji, nelinişte, confuzie şi sentimente de separare şi de vinovăţie. Nu-i face bine nici persoanei de care ne “pasă”, căci aşa doar îi perpetuăm propria sa implicare în vis. Asta nu-i iubire. Pretenţia noastră că iubim nu face decât să ne limiteze pe noi şi pe cei pe care încercăm să-i iubim.

Iubirea adevărată nu generează implicare. Iubirea este neutralitate; înseamnă absenţa judecăţilor, a cenzurii, a dorinţelor, a grijilor. Este Natura noastră Adevărată, Tot-ce-există, Prezenţa. Ne reaminteşte că nimic nu contează. Când conştientizezi că eşti dintotdeauna Prezenţa acestei Iubiri Perfecte, neimplicate, neutre, atunci simţi acea “Pace care întrece orice închipuire” (Filipeni 4:7)» (capitolul 8)

«Putem spune următoarele: „Trezirea înseamnă Înţelegerea că nu există nimeni care să se trezească. În acest trup nu există un individ care să facă ceva. Conştiinţa este tot ce există.” Şi am exprimat toată învăţătura nondualistă. Cu adevărat, asta-i tot.» (capitolul 15)

«Când te debarasezi de ceea nu eşti, nu trebuie să devii altceva, ci rămâi aşa cum ai fost dintotdeauna. Din acest motiv, nu trebuie să faci nimic „spiritual”, să devii, să înveţi, să practici, să urmăreşti, să purifici. Nu ţi se cere niciun efort ca să fii în starea ta naturală. Dimpotrivă, ceea ce-ţi pretinde un efort constant şi intens este menţinerea ideii false şi nenaturale că ai fi cineva, că ai fi un individ, ceva separat. Tu eşti o non-entitate! Lasă totul să curgă de la sine! Când te eliberezi de tot, te odihneşti în simplitatea a Tot-ce-există, care se poate numi starea ta naturală.» (capitolul 24)

«Când te opreşti, ceva fascinant se întâmplă. Individul nu se mai implică, nu mai acţionează; dar uimitor, totul continuă să se întâmple prin corpul-minte. Fără ca „tu” să acţionezi cumva. Deoarece, surpriză, „tu” n-ai făcut niciodată ceva.» (capitolul 30)

«Tehnologiile spirituale şi mentale au rolul să modifice aparentele legi ale naturii. Dar calea yoghinului, cel specializat în aceste mijloace, şi cea a jnani-ului, înţeleptul care urmăreşte anihilarea sinelui pentru a înţelege Sinele, sunt căi divergente, dacă nu chiar se exclud reciproc.

Ar fi de folos să lăsăm deoparte ideea că Dumnezeu a greşit cumva şi are nevoie de ajutorul şi implicarea noastră sau a înţelepţilor pentru a repara lucrurile. Ceea-ce-există nu poate fi decât perfecta desfăşurare a Conştiinţei. Iar dacă este nevoie de o ajustare pentru a menţine balanţa cosmică, atunci „cineva”, poate chiar „tu”, va fi irezistibil atras să realizeze o acţiune care va servi acelui scop. Şi aceea, de asemenea, va fi tot desfăşurarea perfectă. Doar să nu o iei la modul personal, că ţi s-ar datora „ţie”!

Ţinând cont de programarea şi condiţionările şi contextele generale, multe aspecte din ceea ce numim viaţă omenească pot părea foarte neplăcute, oribile şi de-a dreptul inacceptabile. Perspectiva celui trezit nu este că acestea nu ar exista, ci că, într-un fel de neînţeles pentru mintea umană, ele fac parte din echilibrul general şi desfăşurarea perfectă, acceptându-le ca atare. Asta este „acceptarea” de care vorbesc înţelepţii.
Nu înseamnă că, la Trezire, lucrurile oribile şi dureroase ce se petrec ar fi privite ca mai puţin oribile şi dureroase. De fapt, apare o şi mai acută conştientizare a lor. Dar este o viziune din perspectiva Întregului. Ideea că ceva ar fi greşit, că ceva ar trebui să fie reparat, că „cineva ar trebui să facă ceva în privinţa asta” este parte integrantă a „hipnozei divine” sau samsara.

În exprimarea succintă a lui Adyashanti: „Ideea că ar exista o problemă... ăsta-i firul de păr răzleţ care-i gâdilă în fund pe toţi oamenii”.» (capitolul 25)

Site oficial al cărţii, oferită gratuit pentru download: perfectbrilliantstillness.org/book/

Sursa acestui audio-book: youtu.be/aR_C2NNB-wI

Altă sursă pentru audio-book: archive.org/details/PerfectBrilliantStillnessAudiobook